CAPITOLUL
II
Rugăciunea atinge veşnicia
Nimeni nu se ridică mai presus
de viaţa sa de rugăciune. Predicatorul care nu se roagă se joacă; poporul care
nu se roagă se rătăceşte. Amvonul poate deveni o vitrină a talentelor, dar în
cămăruţa de rugăciune nu sunt aplauze.
Sărăcia Bisericii, sărăcie care
se vede în multe privinţe azi, e cea mai vădită aici, la locul rugăciunii. Avem
mulţi organizatori, dar puţini agonizatori; mulţi jucători, puţini
rugători, da puţini rugă-tori,
gladiatori în rugăciune. O mulţime de păstori, puţini luptători;
multe temeri, puţine lacrimi; modă şi paradă prea mare, dar prea puţină râvnă în
lucrare; mulţi sfătuitori, puţini ostenitori. Dacă greşim în privinţa aceasta,
a rugăciunii, greşim în toate.
Cele două cerinţe pentru o
viaţă biruitoare de credinţă sunt viziunea şi pasiunea, amândouă
fiind născute şi menţinute prin rugăciune. Chemarea de a predica e deschisă
unui mic număr de oameni, dar chemarea la rugăciune - cea mai înaltă chemare din toate cele adresate oamenilor - este deschisă tuturora.
Credincioşii anemici spiritual
îşi spun: „Astă seară nu merg la adunare; e doar ora de rugăciune!" S-ar
putea ca diavolului să nu-i fie teamă de cele mai multe predici, dar să-i fie
teamă de clipele de rugăciune. Experienţele trecute arată că îşi mobilizează
toate armatele lui nebune să lupte împotriva poporului lui Dumnezeu când acesta
se roagă. Creştinii moderni ştiu prea puţin ce înseamnă „a lega şi a
deslega", deşi paguba e doar a noastră. „Orice vei lega pe pământ
va fi legat în ceruri..." Aţi făcut lucrul acesta în ultima vreme?
Dumnezeu nu-Şi risipeşte puterea Sa; dar ca să fim mult pentru Dumnezeu,
înseamnă să fim mult cu Dumnezeu!
Lumea de azi se îndreaptă spre
iad cu o viteză care face din avioanele de azi să pară broaşte ţestoase; dar
vai, ce puţini îşi mai aduc aminte de când n-au mai stat de veghe o noapte întreagă
aşteptând de la Domnul răspuns la rugăciunea lor pentru o trezire care să
zguduie pământul. Ne emoţionăm greu azi. Şi confundăm schelăria cu clădirea.
Predicile de azi, cu interpretările lor palide a adevărurilor divine, forţează oamenii să considere multă activitate drept
piozitate, multă comoţie drept creaţie, şi multă gălăgie drept trezire.
Taina rugăciunii e rugăciunea în
taină. Un om care păcătuieşte nu se mai roagă, dar cel
care se roagă nu mai păcătuieşte. Suntem săraci şi am bancrutat, am dat
faliment în viaţa spirituală, dar nu ni se moaie inima şi nu ni se îndoaie
genunchii.
Rugăciunea e extraordinar de
simplă, dar este în mod simplu extraordinară. Rugăciunea e cea mai simplă formă
de vorbire pe care o poate încerca noul născut, şi totuşi atât de sublimă încât
întrece în frumuseţe orice artă şi depăşeşte vocabularul uman. O Niagară de
cuvinte înflăcărate nu înseamnă că Dumnezeu e impresionat şi mişcat. Una din
rugăciunile cele mai adânci de pe paginile Bibliei n-a avut cuvinte: „Numai
buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul" Nici o oratorie! Doar
„suspine negrăite!"
Am ajuns oare aşa de
sub-standard faţă de creştinismul nou-testamental încât nu mai recunoaştem
credinţa sfântă a strămoşilor, şi suntem orbiţi de credinţa falsă, isterică, a
contemporanilor? Rugăciunea e pentru un credincios ceea ce e capitalul pentru
un om de afaceri.
Poate cineva să nege adevărul
că în organizarea şi administrarea bisericilor moderne povara cea mai
arzătoare sunt banii? Şi totuşi, această preocupare de căpetenie a bisericilor
moderne a fost neglijată cu desăvârşire de biserica Noului Testament. Accentul
nostru e pe „a achita”, al lor
era pe „a se ruga". Noi când ne-am achitat cheltuielile, ne-am
potolit elanul; ei când se rugau, se cutremura şi se zguduia locul!
În privinţa
aceasta, rugăciunea, rugăciunea nou-testamentală, rugăciunea inspirată de Duhul
Sfânt, rugăciunea care sperie iadul şi cutremură pământul, niciodată n-a fost
lăsată ca azi în seama unui grup aşa mic de oameni.
Iar rugăciunea de felul acesta
nu poate fi înlocuită cu nimic. Ori o trăim, ori murim!
„O religie bazată doar pe
sentimentalism şi senzaţionatism e cea mai grozavă din toate plăgile care ar
putea să cadă asupra oamenilor. Ruperea de realitate e destul de tristă, dar
umflarea bombastică a iluziilor e un păcat de moarte”.
S. Chadwick
„E bine să ne debarasăm de
părerea greşită că a avea credinţă e o dovadă de eroism spiritual pe care numai
câteva suflete selecte îl pot arăta. Da, există eroi ai credinţei, dar credinţa
nu e doar pentru eroi. Credinţa e mai degrabă o dovadă de viaţă, de vigoare
spirituală, de putere, de maturitate”.
P.T. Forsyth
„Când Dumnezeu vrea să reverse
har îmbelşugat peste poporul Său, întâi îi cere să se roage”.
Matthew Henry
„Adevăr fără entuziasm, morală fără
sentimente, ritual fără suflet, acestea sunt lucruri pe care Cristos le-a
condamnat fără cruţare. Fiindcă toate acestea, fără foc în ele, nu sunt mai mult
decât o filosofie fără Dumnezeu, un sistem de etică, o superstiţie”.
S. Chadwick
„Chemarea Crucii, deci, înseamnă
a intra în pătimirea lui Cristos. În viaţa noastră trebuie să se vadă semnele
cuielor”.
Cordon Watt
„Nevoia mea şi plinătatea Ta,
O, Dumnezeule, se întâlnesc;
Am totul pe deplin în Tine,
Prin Tine azi trăiesc!”
Autor necunoscut
„Am văzut feţe peste care zbura
vădit Sfântul Porumbel”.
Charles Lamb, despre quakeri
„Fiţi plini de râvnă cu Duhul;
slujiţi Domnului!”
Ap. Pavel