CAPITOLUL 22
V. GH. PAVLOV
Baptiştii
români datorează baptiştilor ruşi chiar unele începuturi istorice la noi în
ţară, cum e în Delta Dunării biserica din Tulcea. Această biserică baptistă e
una din cele mai vechi din România. Ea a fost întemeiată de câţiva ruşi şi
germani veniţi din Ucraina. Predicatori din Odesa cercetau adeseori această
biserică. Dacă căutăm să împingem istoria mai în trecut, descoperim că
baptiştii de pe meleagurile noastre au avut legături cu baptiştii din Rusia
chiar de prin secolul XVI, potrivit codicelui de la Novgorod.
Unul
care a iubit pe români şi a dorit mântuirea lor, străduindu-se pentru aceasta
să înveţe limba română, a fost predicatorul misionar Vasilii Gureevici Pavlov.
El s-a născut în anul 1854 dintr-o familie săracă din oraşul Tiflis. Tatăl său,
un simplu birjar, avea un câştig aşa de modest că abia putea să-şi întreţină
familia. Astfel datorită acestei situaţii, Vasilii Gureevici fu dat încă de mic
ca ucenic la un magazin de ceai. Carte a învăţat puţină şi aceasta doar pe
apucate. Fiind dotat cu un spirit de iniţiativă, când a ajuns mare a căutat
să-şi completeze puţina sa învăţătură şi să-şi dezvolte puterea sa de gândire.
Datorită acestui fapt a ajuns un adevărat autodidact. Când a fost de 16 ani
printr-o împrejurare a ajuns la biserica baptistă din Tiflis, unde ascultând
Cuvântul lui Dumnezeu s-a convertit şi nu după multă vreme, în anul 1870 a fost
botezat.
După
puţin timp, s-a apucat să vestească Evanghelia prin împrejurimi, apoi cercul
lui de lucru a fost mereu lărgit până ce a călătorit întreaga Rusie, de la un
capăt la celălalt.
În
lucrarea sa a avut parte de bucurii şi succese, dar nu a fost scutit nici de
suferinţe şi greutăţi. Poliţia ţaristă era veşnic pe urmele lui. A fost arestat
de nenumărate ori. A colindat multe puşcării şi cu mâinile în lanţuri, era
purtat dintr-o parte în alta ca un hoţ şi criminal. Odată a fost condamnat la opt ani de deportare, într-un loc unde
datorită greutăţilor şi-a pierdut soţia şi copiii.
Cum în
Rusia se găseau o mulţime de naţionalităţi conlocuitoare, iar în el era dorinţă
aprinsă de a le vesti Evanghelia, adevărul lui Dumnezeu în limba lor, Pavlov
s-a apucat şi a învăţat următoarele limbi: gruzină, armeană, tătară, turcească,
persană, greacă, cehă, polonă, bulgară, arabă, franceză, engleză şi română.
Puţini
bărbaţi din timpul lui, s-au putut măsura cu el în această muncă uriaşă pe care
a dus-o pentru cauza lui Cristos şi mântuirea păcătoşilor. Focul Duhului Sfânt
ce i-a cuprins fiinţa l-a făcut să nu cunoască oboseala în a învăţa spre a
putea fi de folos altora. Nici distanţele mari, nici ameninţările, nici
suferinţele nu l-au putut împiedeca din lucrarea la care se simţea chemat.
El a
trecut din viaţa aceasta la Domnul în aprilie 1924, în vârstă de 70 ani, în
oraşul Baku.