CAPITOLUL 21
JOHANN GERHARD ONCKEN
Dr. J.
H. Rushbrooke din Anglia, fost secretar al Alianţei Mondiale Baptiste, cu
ocazia împlinirii a o sută de ani de la botezul lui Oncken, a scris un articol
despre el care a fost publicat în revista “Farul Creştin” Nr. 8 din 15 aprilie
1934, revista baptiştilor din România ce se tipărea la Arad. El spunea: “Farmecul
personalităţii sale, elocvenţa sa, puterea sa de organizare, curajul şi înţelepciunea
sa în persecuţii, călătoriile sale întinse în ţară şi în străinătate şi
deasupra tuturor zelul în succesul său de a dobândi pe oameni la Cristos şi în
a-i trimite să câştige pe alţii, toate acestea sunt părţi din istoria unei
vieţi care ar trebui să fie cunoscută mai bine de cum este. El a fost în adevăr
un dar al lui Dumnezeu pentru continentul Europei şi pentru lume şi nici un
baptist modern, afară de Carey, nu se poate asemăna cu el ca fondator al unei
mişcări puternice şi vaste. Botezul său a însemnat o nouă epocă în istoria
frăţietăţii noastre”.
Johann
Gerhardt Oncken s-a născut la 26 ianuarie 1800 în localitatea Varel din
Germania. Din cauza invaziei franceze sub Napoleon, asupra Germaniei, tatăl
său a fugit în Anglia unde a murit, iar copilul a rămas cu bunică-sa. Când a
ajuns la vârsta de 14 ani, un negustor din Scoţia a fost pe la bunică-sa şi văzându-l
pe băiat că e drăguţ, bine dezvoltat şi inteligent, a zis: “Vreau să fac om din
acest băiat. El are nevoie de un tată şi eu am să fiu ca un tată pentru el”.
Băiatul tocmai fusese confirmat în biserica lutherană. Pe aceea vreme, în
Germania se obişnuia ca băieţii să meargă să facă ucenicie pentru a învăţa o
meserie, aşa că bunica lui a consimţit ca băiatul să plece. Prima întrebare a
negustorului către băiat a fost dacă are o Biblie. Întrucât băiatul a răspuns
că nu are, primul lucru din partea negustorului a fost să meargă să-i cumpere o
Biblie.
Plecând
în Scoţia cu negustorul, acesta a căutat să-l introducă în ale negustoriei.
Aşa se face că a ajuns să călătorească prin toată Scoţia, prin Anglia, prin
Franţa şi Germania. În aceste călătorii de afaceri, el a ajuns să facă multe
cunoştinţe şi prin contactul cu mulţi a ajuns să aibă abilitatea de a cunoaşte
oamenii, ceea ce i-a fost de mare folos mai târziu. În Londra a intrat în
legătură cu o familie de credincioşi care l-au ajutat să cugete mai adânc la
starea sufletului său. Ei s-au rugat mult pentru mântuirea sufletului său. Era
prin anul 1820, când odată l-au adus la biserica metodistă unde a ascultat o
predică, care l-a determinat să se pocăiască.
După ce
s-a predat Domnului, el a început să mărturisească altora pe Mântuitorul.
Pentru el a fi mântuit însemna a mântui pe alţii. Aceasta a devenit lozinca
vieţii sale. Din banii lui a procurat tractate religioase pe care le împărţea
altora. Rudeniilor sale şi prietenilor le scria lungi scrisori prin care căuta
să vorbească sufletului lor despre mântuire. Primul suflet câştigat pentru Cristos
a fost un tânăr. Societatea de tractate “Continental Society” aflând de
activitatea lui l-a angajat ca misionar şi l-a trimis la Hamburg. Deci din 1823
îl găsim din nou în Germania. Prima predică, Oncken a ţinut-o la 4 ianuarie
1824. Textul său a fost Isaia 55:1 în faţa a 18 ascultători. Între ei a fost C.
F. Lange, care s-a pocăit şi a devenit unul din colaboratorii săi de mai târziu.
După şapte săptămâni de predicare a Evangheliei localul de adunare nu mai putea
cuprinde poporul care venea să-l asculte. Fiindcă era tinerel, poporul îl numea
predicatoraşul. El predica la Hamburg şi la Bremen. Mai multe suflete au fost
convertite. Aceasta însă a stârnit ostilitatea bisericii oficiale. Raţionalismul
german a pus stăpânire şi pe minţile preoţilor, aşa că aproape toţi erau atei.
Lucrarea lui Oncken i-a provocat la ură şi numaidecât s-a pornit prigoana împotriva
lui. El a trebuit să predice prin pivniţe şi să se mute dintr-un cartier în
altul ca să scape de urmărirea poliţiei. În mai multe rânduri a fost prins şi
aruncat în închisoare. Deseori a trebuit să plătească amenzi mari pentru că a predicat Evanghelia. Dar
Oncken a fost un lucrător neînfricat. Toată ziua alerga într-o parte şi alta şi
distribuia Biblii. Odată a trimis pe cineva să-i mai aducă Biblii de la
depozitul de literatură religioasă. Pastorul lutheran când a auzit că iarăşi îi
trebuie Biblii a zis: “Dar ce face acesta cu atâtea Biblii? Le mănâncă? Nu am
să-i mai dau”. Aşa stând lucrurile, Oncken se duse el personal. Când îl văzu
pastorul, îl întrebă: “Dumneata eşti cel ce predică prin pivniţe, prin gherete
şi peste tot? Blestemată predicare! Cine ţi-a spus să predici?” Fără să se
intimideze, Oncken răspunse: “Domnul Isus Cristos mi-a poruncit să predic”.
Atunci pastorul lutheran sări de pe scaun şi strigă înfuriat: “Dracul ţi-a
poruncit”.
Şi
aceasta, pe lângă multe altele, îi spunea lui Oncken că dreptul lui de a
predica Evanghelia îi era tot mai restrâns. De aceea se hotărî ca tot mai mult
timp să dea răspândirii Bibliei tipărite. În 1828, el făcu legătură cu
Societatea Biblică din Edinburg şi cu ajutorul lor, în timpul vieţii sale, el a
tipărit şi distribuit peste două milioane de Biblii şi Nou Testamente. În casa
sa a deschis o librărie pentru vânzarea lor. Apoi a înjghebat o tipografie şi o
editură care există şi astăzi în Germania. În timpul celui de al doilea război
mondial casa de editură şi tipografia au fost bombardate, dar clădirile au fost
reconstruite şi lucrarea merge înainte.
În
familia lui s-a născut primul copilaş. Datorită studierii Bibliei, Oncken a
ajuns la convingerea că botezul copiilor mici nu are nici un temei biblic, că Cristos
Domnul nu a poruncit aşa ceva, porunca Lui prevede că întâi omul trebuie să
creadă Evanghelia, or copiii mici nu pot să creadă. A căutat în Faptele
Apostolilor şi nu a găsit nici un caz unde să fi fost botezaţi copiii mici. În
Faptele Apostolilor 16:33 se spune despre temnicer că a fost botezat cu toţi ai
lui, dar imediat în versetul următor se spune că s-a bucurat cu toată casa lui
că a crezut în Dumnezeu. Dacă ar fi fost copii ei nu s-ar fi bucurat şi ei nu
ar fi crezut. Deci versetul acesta arată că în casa temnicerului au fost persoane care au înţeles ce
le-a spus apostolul Pavel, au crezut, au fost botezaţi şi s-au bucurat de acest
lucru.
În urma
acestui studiu, el s-a convins că nu trebuie să-şi boteze copilaşii, dar
totodată şi-a dat seama că botezul lui ca şi copilaş nu are nici o valabilitate
biblică şi că ar trebui să fie botezat acum om mare. El nu avusese nici un
contact cu baptiştii şi nu cunoştea nimic despre doctrina lor cu privire la
botezul celor ce se pocăiesc de păcatele lor şi cred în Domnul Isus ca Mântuitor,
totul era doar în urma cercetării Bibliei. Aceste convingeri a căutat acum să
le împărtăşească şi celorlalţi credincioşi! Iată ce a scris el însuşi în
privinţa aceasta:
“Cam
prin vremea aceasta (1828) am devenit convins pe deplin din studiul
Scripturilor (căci eram complet necunoscător de sentimentele baptiştilor)
despre botezul celor credincioşi şi despre natura bisericii creştine. Eu şi câţiva
convertiţi care au văzut acelaşi adevăr, acum aşteptam după cineva care să fi
urmat pe Domnul în această orânduire, ca astfel să fie calificat să ne boteze
pe noi şi astfel să formăm o biserică. Dar pentru aceasta a trebuit să aşteptăm
cinci ani lungi, deşi am cerut atât în Anglia cât şi în Scoţia... În 1834 (22
aprilie) o grupă mică de şapte credincioşi vâsleau pe frumosul fluviu Elba în
orele liniştite ale nopţii spre o insuliţă; acolo am coborât în apă şi am fost
înmormântaţi cu Cristos în botez... A doua zi ne-am format o biserică iar eu am
fost ales ca păstor”.
Acesta e
un extras dintr-un tractat tipărit de Oncken la Hamburg intitulat “Triumful
Evangheliei”. Pe vremea aceea nu se găsea nici un singur baptist în Germania ca
să-i poată boteza. După multă rugăciune ca Dumnezeu să le trimită pe cineva
care să săvârşească botezul, un baptist american numit Barnas Sears, profesor
la Institutul Literar şi Teologic Hamilton, a mers pentru ceva studii în
Germania. Oncken a ajuns să facă cunoştinţă cu el şi i-a spus dorinţa lor. Din pricină că Oncken pentru convingerile
şi activitatea lui mereu era urmărit de poliţie, au hotărât să meargă în secret
la miezul nopţii să fie botezaţi în Elba. “Deşi afară era întuneric - scria
Oncken - înlăuntrul nostru era lumină”.
După ce
s-a aflat aceasta, valul de prigoană s-a înteţit mult mai rău. La început au
căutat să se scape de ei. L-au chemat pe Oncken şi i-au spus că îi dau voie să
plece cu familia în America, numai să părăsească Germania. Oncken a refuzat o
aşa ofertă şi a căutat să lucreze pentru răspândirea Bibliilor. Doi din cei
botezaţi au devenit bune ajutoare. Primul, Julius Kobner era un evreu danez,
fiu de rabin, avea o bună voce; al doilea, Gottfried Wilhelm Lehman era plin de
zel. Kobner a devenit bun poet şi compozitor de cântări.
Fiindcă
Oncken n-a acceptat oferta să plece, la scurt timp a fost arestat împreună cu
Kobner şi amândoi au fost aruncaţi în închisoarea de stat Winserbaum din
Hamburg. Ca şi temniţa în care a stat Bunyan, şi aceasta era lângă un pod.
Kobner a fost pus într-o celulă deasupra lui Oncken. Acolo în celulă Kobner a început
să cânte, Oncken i-a recunoscut vocea şi s-a unit cu el în slăvirea Domnului.
Pe pod s-au adunat mai mulţi credincioşi din biserica lor, dar curând au fost împrăştiaţi
de poliţie şi n-au mai îndrăznit să vină, căci podul era supravegheat de
poliţie.
Celula
lui Oncken era întunecoasă şi umedă, căci pe două părţi curgea apă. Aerul era înecăcios
cu miros de mucegai. Oncken s-a îmbolnăvit aici şi n-a mai scăpat de ea toată
viaţa. Cu toate durerile în trup, el a avut o stare înaltă în închisoare.
Starea inimii sale poate fi înţeleasă mai uşor din ceea ce el a scris în
jurnalul său zilnic: “De îndată ce a fost plecat gardianul, am căzut pe
genunchi mulţumind şi binecuvântând pe Domnul care m-a găsit vrednic să sufăr întemniţarea
pentru Numele Său. M-am simţit bine şi fericit şi m-am rugat pentru convertirea
celor ce mă prigoneau”. Pentru aceasta în repetate rânduri, Oncken a stat de
vorbă cu directorul închisorii şi i-a
vorbit despre mântuire. Dorea să fructifice chiar şi timpul petrecut în
puşcărie.
Oncken a
suferit numeroase arestări şi întemniţări. Chiar şi când era în libertate mereu
se ştia sub ameninţarea arestării pe neaşteptate. Într-o zi, în timp ce stătea
de vorbă în parc pe malul fluviului Elba cu câţiva prieteni ai săi, o femeie
necunoscută se apropie şi îi şopti la ureche: “Dragonii sunt la intrare în
parc şi aşteaptă să ieşiţi spre a vă aresta”. Imediat fugi ca o căprioară în
partea opusă, sări gardul şi coborî la malul râului. Acolo zări un alt prieten
al său că era cu barca. “Domnul te-a trimis aici să mă scapi” - zisese el urcându-se
în barcă. În multe rânduri, el a văzut chiar mâna lui Dumnezeu care l-a scăpat
de urmăritorii săi.
În ciuda
persecuţiei, biserica baptista din Hamburg a crescut. În anul 1838 biserica
avea 75 membri şi alte trei biserici au fost formate. Aceasta a înfuriat şi mai
mult pe clericii lutherani care s-au plâns Senatului. Senatul a dat dispoziţii
poliţiei să împiedice întrunirile baptiştilor. Astfel, persecuţii şi mai severe
au avut loc cu întemniţări şi mari amenzi. În mai 1840 a fost întemniţat patru
săptămâni, iar la eliberarea lui a trebuit să-şi vândă bunurile din casă spre a
putea plăti amenda. Lui Oncken i s-a interzis să mai participe la vreun
serviciu de închinăciune. Aceeaşi interdicţie s-a aplicat şi membrilor familiei
sale, iar membrilor bisericii li s-a cerut să-şi boteze copiii la biserica lutherană
şi proprietatea era cât pe aici să fie confiscată. Ei au fost trataţi ca
oameni fără drepturi. Toate aceste măsuri au provocat o seamă de proteste din
Anglia şi America.
Tot prin
această vreme, Oncken a fost numit ca misionar al bisericilor baptiste din
America pentru Germania şi Europa. Puţini şi-au dat seama atunci că ei însăşi
aveau să fie ajutaţi prin lucrarea lui Oncken. E de ajuns să fie pomenit un
singur caz: Oncken a botezat pe bunicul lui Dr. Herbert Gezork. Emigrând în
America, Dr. Gezork a devenit unul din cei mai de seamă preşedinţi ai
Convenţiei Baptiste Americane şi directorul Seminarului Teologic Baptist Andover
Newton, cel mai vechi seminar baptist.
În anul
1842 prigoana a încetat din cauza unui mare incendiu care a distrus o treime
din oraşul Hamburg şi a lăsat fără case vreo 20.000 familii. Oncken, care abia
ieşise din închisoare, a pus la dispoziţia sinistraţilor locaşul de închinăciune,
cele trei etaje, şi toate dependinţele Casei Baptiste pentru găzduirea şi
hrănirea unui mare număr de sinistraţi. Această acţiune de binefacere a
schimbat cu totul atitudinea Senatului şi opinia publică faţă de baptişti. După
aceasta, baptiştii din Hamburg nu au mai fost prigoniţi. Cei din Germaniei au
mai avut de îndurat, căci abia în anul 1850, în noua constituţie, s-a
recunoscut libertatea religioasă. Munca neobosită şi suferinţele lui Oncken nu
au fost zadarnice.
Oncken a
fost un bărbat cu iniţiativă şi bun organizator. El a constatat nevoia de
pregătire a predicatorilor. Astfel a pus bazele Seminarului Teologic Baptist
din Hamburg, unde predicatorii bisericilor baptiste din Germania au putut să
primească educaţia teologică. Chiar şi baptiştii din România au avut parte de
binefacerile acelui seminar, căci în anul 1909 tânărul frate Constantin Adorian
din Bucureşti a plecat şi a studiat la acel Seminar. Apoi Oncken a organizat
Casa predicatorilor pensionari, a văduvelor şi a orfanilor.
El a
fost animat de un înflăcărat spirit misionar. A călătorit în toată Germania
predicând Evanghelia. La fel a crescut şi pe toţi membrii bisericii sale ca
fiecare să fie un vestitor al Evangheliei. Motto-ul său era “Fiecare baptist un
misionar”. Într-una din călătoriile sale misionare în străinătate, Oncken a
fost întrebat câţi misionari are în Germania şi el a răspuns: “Şapte mii”. - “M-aţi
înţeles greşit, am dori să ştim numărul misionarilor, nu al membrilor”. -
Oncken răspunse: “Şapte mii! La noi în Germania fiecare baptist e un misionar”.
Aşa se explică faptul că de la cei şapte membrii, după 50 de ani numărul baptiştilor în Germania a
ajuns la 32.000 membrii.
De
asemenea, el a călătorit mult în afara Germaniei pentru predicarea Evangheliei.
În octombrie 1839, însoţit de Kobner a mers la Copenhaga, a predicat
Evanghelia, apoi a botezat 11 persoane formând prima biserică baptistă din
Copenhaga, Danemarca. În 1840 a făcut o altă călătorie în Danemarca şi a
botezat alte nouă persoane în insula Langeland. În 1845 el a botezat trei în
Olanda şi a fondat o biserică baptistă în Amsterdam. În 1847 a botezat pe F. O.
Nilsson care a format prima biserică în Suedia. În 1858, când cu ocazia unui
congres, Oncken a mers în Suedia, acolo se aflau deja 70 biserici baptiste cu
3000 membrii. El nu a putut merge în Austria şi Ungaria, dar a trimis acolo pe
alţi fraţi. Primul botez la Viena, a avut loc la 28 Octombrie 1847. Karl Johann
Scharschmidt, baptist german mutat la Bucureşti în anul 1856, a fost botezat
tot de Oncken în anul 1845. La Bucureşti această familie a predicat Evanghelia
la alţi germani şi câteva suflete au fost convertite la credinţa lor. Atunci ei
au cerut lui Oncken să trimită pe cineva la Bucureşti spre a-i boteza. Oncken
nu a putut satisface această cerere imediat. Abia în 1863, el a trimis pe
August Liebig, care a botezat patru persoane în Dâmboviţa. Deci, în mod
indirect, Oncken a avut un rol în predicarea Evangheliei la Bucureşti.
În 1869
Oncken în vârstă de 69 ani, a făcut o călătorie misionară la Petrograd în
Rusia. Călătoria a fost destul de grea. Vagoanele de cale ferată nu aveau
arcuri şi nici scaune, ci stătea cu genunchii la gură pe podeaua vagonului, iar
noaptea dormea în vagon pe nişte paie. La Odesa a sosit extenuat de puteri. El
a vizitat pe fraţii baptişti care au fost botezaţi de el în anul 1864. În Rusia
a săvârşit mai multe botezuri noaptea. Din Rusia, drumul înapoi l-a făcut prin
România. El s-a oprit la Cataloi în judeţul Tulcea, unde se afla o biserică
baptistă germană. De la Cataloi a plecat la Bucureşti. Aici a ţinut câteva
servicii de evanghelizare, a dat îndrumări şi a stimulat lucrarea sfântă. De la
Bucureşti a mers la Braşov, la Cluj, Budapesta şi Viena, apoi s-a întors acasă
la Hamburg.
Lucrarea
misionară a lui Oncken nu s-a mărginit numai la Europa. El a trimis pe
predicatorul Hugo Gutsche în Africa de Sud şi acesta întemeie la 18 decembrie
1867 prima biserică baptistă. În februarie 1870 a trimis ca misionar în China
pe Konrad Baschlin. Chiar şi în America de Nord a întreprins o călătorie
misionară între 19 aprilie 1853 şi 27 august 1854.
Oncken a
purtat grijă nu numai unei biserici vii în oraşul Hamburg, ci a construit şi un
frumos locaş de închinăciune cu o capacitate de 1400 locuri. La serviciul de
inaugurare ce a avut loc pe data de 17 aprilie 1867, C. H. Spurgeon a ţinut
predica ocazională.
Când s-a
apropiat de 80 de ani, după o aşa muncă istovitoare, el a scris: “Sănătatea
mea s-a dus şi suferinţele mele fizice nu pot să facă altceva decât să doresc să
plec la Domnul şi Mântuitorul meu, să-L văd în toată gloria”. Dar nu a plecat până
la 2 ianuarie 1884.
Pe
piatra de la mormântul lui Oncken sunt săpate cuvintele din Efeseni 4:5 “Un
Domn, o credinţă, un botez”. Monumentul a fost ridicat de biserică “în
amintirea neuitatului lor păstor”.