CAPITOLUL 17
G. N. GORDON
G. N.
Gordon era din insula Prinţul Edward. Împreună cu soţia aveau pe inimă lucrarea
de vestire a Evangheliei printre canibalii ce locuiau insulele din Marea
Sudului. Astfel, au plecat ca misionari la Erromanga. El era medic şi căuta să
ajute băştinaşii de pe insulă atât cu medicina cât şi cu Evanghelia. Timp de
patru ani a lucrat printre acei canibali. Populaţia s-a bucurat de ajutorul
medical primit de la el şi l-au tolerat printre ei. El le spunea despre
Dumnezeul cel viu şi adevărat, care vrea mântuirea sufletului lor şi doreşte,
ca ei să trăiască o altă viaţă. Ei îl ascultau, dar erau prea robiţi de
păcate, de băutură şi fumat. Traficanţii albi de tutun şi băuturi alcoolice, ce
trăiau pe alte insule, i-au deprins la acestea şi deveniseră mari pătimaşi.
Din când în când, veneau şi îşi desfăceau negoţul lor murdar, iar băştinaşii
erau gata să dea totul spre a primi tutun şi băuturi. Aceşti traficanţi urau de
moarte pătrunderea misionarilor în acele insule. Ca argintarii din Efes, ei
ştiau că cei ce se convertesc la creştinism nu vor mai fi clienţii lor. De
aceea, mereu căutau să aţâţe pe băştinaşi împotriva misionarilor. Îi ameninţau
pe băştinaşi că, dacă nu-i omoară pe misionari, ei nu le mai aduc tutun şi
băuturi. Fiindcă populaţia avea nevoie de ajutorul medical al misionarului
Gordon, canibalii multă vreme n-au ascultat de traficanţi.
În prima
parte a anului 1861, insula a fost bântuită de uragane, care au produs mari
stricăciuni şi pagube de vieţi omeneşti. Apoi, a urmat o molimă de pojar, care
a făcut ravagii, secerând pe mulţi. Dr. Gordon, cu toată bunăvoinţa lui, nu a
putut ajunge la toţi bolnavii şi nu avea medicamente pentru toţi. Molima de
pojar se pare că a fost introdusă chiar de traficanţi, infectând pe câţiva. Ca
să se pună ei la adăpost de furia băştinaşilor, traficanţii au răspândit zvonul
pe insulă că misionarul e vinovat de toate relele ce s-au abătut asupra lor; că
vechii lor zei s-au mâniat foc pe ei din pricină că unii au acceptat religia
misionarului, s-au lepădat de zei şi acum cred în Isus. Şi zvonul a fost de
efect. Preoţii-vrăjitori au făcut o mare aţâţare la răzbunare contra
misionarului Gordon.
Pe data
de 20 mai 1861, şeful de trib numit Lovu, cu un număr de războinici pitiţi
printre tufişuri, a venit să-l omoare. În timp ce toţi stăteau ascunşi, doi
s-au prezentat la locuinţa lui să-i ceară medicamente. Ei au spus că au un
copil bolnav grav şi au nevoie de medicamente. Fără să se gândească la vreun
şiretlic, Dr. Gordon a plecat îndată la casa misiunii, unde îşi avea
dispensarul, ca să le dea medicamentele necesare. Când au plecat, Dr. Gordon a
cerut lui Narubulet să treacă cu tovarăşul lui înaintea sa, dar ei au insistat
să meargă el în faţă. Nu departe de casă, era un râuleţ pe care trebuiau să-l
treacă. Când au fost pe la jumătate, unul a ridicat măciuca să-l lovească în
cap, însă doctorul a observat umbra s-a întors şi a apucat măciuca, dar în
timpul acesta celălalt l-a lovit pe la spate cu o secure în şira spinării. La a
doua lovitură aproape că i-a retezat capul. Ceilalţi războinici au ieşit din
tufişuri şi au început să scoată
ţipete de bucurie şi să danseze sălbatic. Soţia lui Gordon, auzind ţipetele
lor, a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. Cum în faţă avea nişte pomi deşi, nu se
putea vedea şi a întrebat pe Ouben, cel de al doilea, care, după ce a doborât
pe misionar, acum venea spre ea. Acesta zise că nu e nimic, ci doar nişte copii
ţipă, se distrează. Şi cum ea se întoarse să vadă unde sunt copiii, pe furiş,
el o lovi şi pe ea cu măciuca încât o prăbuşi la pământ, iar la a doua lovitură
îi sfărâmă ţeasta.
Aşa au
sfârşit munca lor misionară după patru ani de grele încercări şi primejdii
printre canibalii din Erromanga. Râvna lor în lucrare, dragostea lor faţă de un
trib fioros şi devotamentul lor faţă de Mântuitorul au slujit ca exemplu multor
misionari. Munca lor însă nu a fost zadarnică. Sămânţa Evangheliei a adus şi
aduce roade şi azi pe acele insule. Dar acum situaţia e cu totul schimbată.
Jertfa crucii se vesteşte cu jertfire. Preţul de sânge, însă, are cea mai mare
răsplătire.
Ce mult
ar trebui să umilească acest exemplu pe unii credincioşi, care nu sunt gata să
ducă Evanghelia nici măcar în satul vecin!
O,
Doamne, dă un nou spirit de jertfă în poporul Tău, ca mulţi să poată fi mântuiţi!