CAPITOLUL 28
WERNHER VON BRAUN
“Pentru
milioane de americani, numele Wernher von Braun a fost strâns legat de
explorarea noastră a spaţiului şi de aplicarea creativă a tehnologiei. El nu a
fost numai un inginer iscusit, ci şi un om de îndrăzneaţă viziune; conducerea
sa plină de inspiraţie ne-a ajutat să mobilizăm şi să menţinem efortul de care
era nevoie ca să ajungem la lună şi să trecem de ea”. Aceasta a fost declaraţia
ce a făcut-o Preşedintele Carter la Casa Albă cu ocazia morţii lui von Braun.
Ziarul “Los
Angeles Times” de sâmbătă 18 iunie 1977, partea I pag. 12, cita pe Dr. Alan
Lovelace, directorul Administraţiei Naţionale de Aeronautică şi Spaţiu (NASA),
că a zis despre el: “A fost unul din cei mai renumiţi pioneri ai lumii în
domeniul explorării spaţiului. În tradiţia lui Newton şi Einstein, el a fost un
vizionar şi în acelaşi timp un geniu creativ”.
Wernher
von Braun s-a născut în anul 1912 în localitatea Wirsitz, Germania. Flacăra
geniului în el a aprins-o mama lui, o distinsă cunoscătoare a muzicii şi a
astronomiei. Ea a dezvoltat în el abilităţi precoce la violoncel şi pianului. Într-o
vreme băiatul se gândea să îmbrăţişeze o carieră muzicală. “E bine că n-am
făcut aceasta - spunea el - căci niciodată n-aş fi devenit altceva decât un
muzicant mediocru”.
Astronomia
i-a stârnit mai mult entuziasm. Aceasta mai ales când la 12 ani a făcut
confirmarea la biserică, mama lui în loc să-i cumpere un ceas de aur, aşa cum
el dorea, i-a cumpărat un excelent telescop. Aceasta l-a făcut să se adâncească
în nemărginitul spaţiu, urmărind mişcarea astrelor.
Rachetele
i-au intrat în cap încă de la 12 ani, când a văzut pe Fritz von Opel că şi-a
făcut un automobil de curse cu rachete. Pentru o năzdrăvănie ce o făcuse cu
şase rachete, s-a pomenit dus la poliţie şi a fost nevoit să stea acolo până când a venit Baronul Magnus von Braun, Ministrul
Agriculturii, să-şi ia fiul în custodie.
Cartea
lui Prof. Hermann Oberth “Racheta spre spaţii interplanetare” l-a încântat ca
titlu, dar când s-a apucat s-o citească a fost foarte dezamăgit căci ea
consista doar din formule matematice separate între ele de fraze scrise într-un
jargon fizic. Atunci şi-a dat seama că spre a ajunge să pătrundă în teoriile
spaţiului, el trebuie să stăpânească matematica şi fizica - materii care îi
erau cele mai neplăcute. S-a apucat însă serios de învăţătură cu convingerea că
spaţiul va putea fi biruit de om şi s-a hotărât ca el să aibă un rol în această
biruinţă.
În anul
1930 s-a înscris la Politehnica din Berlin, un renumit institut de învăţământ
unde era Profesorul Oberth. Văzând ingeniozitatea lui von Braun, Oberth l-a
invitat să-l ajute la confecţionarea unui motor rachetă. Un an mai târziu Prof.
Oberth s-a reîntors în România, dar von Braun şi cu câţiva au rămas să continue
experimentele pentru rachetă. În 1932 au reuşit să construiască o rachetă care
s-a ridicat până la trei sute şi ceva metri înălţime. Era un fel de jucărie
rudimentară. Când şi-a luat licenţa, a primit din partea armatei germane un
fond pentru continuarea experienţelor în domeniul rachetelor. Pe un teren
militar şi-a instalat un mic laborator şi s-a înscris la Universitatea din
Berlin să-şi ia doctoratul, iar în iunie 1943 a primit titlul de Doctor în
fizică. La început el nu prea voia să lucreze pentru război. Himmler l-a
aruncat în închisoare şi acolo a stat trei săptămâni, până ce s-a primit ordin
de la cartierul lui Hitler pentru eliberarea lui. Apoi a fost transferat la
Peenemünde, la Marea Baltică. Acolo a făcut un centru de rachete şi a
perfecţionat racheta balistică V2 cu care germanii au făcut mari ravagii asupra
Londrei în timpul celui de al doilea război mondial.
Von
Braun a fost nu numai un geniu în inginerie şi în proiectarea rachetelor, ci a
fost şi un lider talentat. Poate cea
mai mare contribuţie ce a făcut-o în 1945 la încheierea războiului al doilea a
fost să convingă pe cei 129 experţi în rachete să se predea de bună voie
trupelor americane. Pe atunci el era director tehnic la Centrul de rachete teleghidate
la Peenemünde. Şi toate documentaţiile nu le-au distrus, ci le-au luat cu ei.
Năzuinţa lui era ca rachetele proiectate de el să nu servească în scopuri
războinice, ci să zboare în spaţiu spre alte astre, care i-au stârnit uimirea încă
din copilărie. El se amuza relatând scepticismul cu care a fost primit de
patrula americană. Unul din soldaţi a zis: “Dacă nu vom avea pe cel mai mare
savant al Germaniei, vom avea pe cel mai mare mincinos al Germaniei”.
Venind în
America, a lucrat la centrul de rachete din Fort Bliss, Texas. În 1950 întregul
grup a fost transferat la Huntsville, Alabama. Cu mult înainte de a fi lansat
primul Sputnic, von Braun a stăruit de Preşedintele Eisenhower să lanseze un
satelit artificial care să orbiteze în jurul pământului, dar Eisenhower n-a
fost de acord. Abia după ce a fost lansat Sputnicul, atunci le-a cerut ca în 60
zile să facă toate lucrările pentru lansare. În decembrie 1957 racheta Vanguard
proiectată de el a fost experimentată. La 31 ianuarie 1958 a pus pe orbită
satelitul Explorer 1. Un an mai târziu, Alan Shepard, primul astronaut american
a zburat în spaţiu cu racheta proiectată de von Braun şi experţii săi. În anul
1960 el a fost numit Directorul Centrului de zboruri spaţiale la NASA. Atunci
Preşedintele John F. Kennedy l-a însărcinat pe von Braun să proiecteze până în
1970 o rachetă capabilă să ducă un om pe lună. Rezultatul a fost racheta
Saturn 5 înaltă cât o clădire cu 36 etaje, un gigant în stare să plaseze pe
orbită nave cosmice în greutate de peste 100.000 kg. În 20 iulie 1969, von
Braun supraveghea la Centrul de Control din Houston când Neil Armstrong şi
Edwin Aldrin au coborât pe lună. Aceasta a fost o realizare a visului său.
În anul
1947 von Braun s-a dus înapoi în Bavaria şi la 1 martie s-a căsătorit cu Maria
Louise von Quistorpe, pe care
o cunoştea de copilă pe când el era la Universitate.
La o întrunire
a păstorilor ce o avem în fiecare marţi, unul care era prieten cu von Braun
ne-a împărtăşit că savantul acesta distins e un credincios născut din nou şi
bun urmaş al lui Cristos. Când făcea experienţe cu rachete în New Mexico,
duminică după duminică a văzut un autobus al Bisericii Nazarinene din El Paso,
care venea pe acolo să ducă oameni la biserică. Interesându-se a aflat că autobusul
e condus de însuşi păstorul bisericii, că parcurge circa 80 km şi duce gratuit
pe cei ce vreau să meargă la serviciul de închinăciune. Aceasta i-a adus aminte
de anii copilăriei când mergea cu plăcere la biserică, dar precum s-a adâncit în
ştiinţă, a uitat de Dumnezeu. Aşa s-a trezit în el din nou dorul sufletului
după Dumnezeu. A început să participe la serviciile de închinăciune şi să
citească Biblia. “Adevărul lui Cristos - spunea el - a fost o adevărată
revelaţie. Mi-am dat seama că eu purtam doar numele de creştin”. După ce a
primit lumina aceasta, el şi-a predat viaţa sa Domnului. Cu cât programul
spaţial reuşea să trimită oameni pe lună, cu atât credinţa lui se întărea tot
mai mult. Şi deşi a primit peste zece doctorate de la diferite Universităţi şi
deşi a ajuns să se bucure de o faimă mondială, von Braun nu se ruşina să
mărturisească că el crede în Dumnezeu şi în viaţa veşnică. Odată, când i s-a
luat un interviu, celebrul savant a zis: “Zborul navelor cosmice manevrate e o
realizare uimitoare, dar el ne-a deschis doar o uşiţă mică spre a vedea întinderile
fantastice ale spaţiului. Privind prin această ferestruică la vastele mistere
ale universului ni se confirmă credinţa noastră în certitudinea Creatorului lui”.
El a spus că-i este greu să înţeleagă pe un bărbat de ştiinţă care nu-şi dă
seama de existenţa unei Raţiuni superioare în dosul existenţei universului,
după cum îi este greu să priceapă pe un teolog, care ar vrea să tăgăduiască
avansurile ştiinţei.
Cu o
altă ocazie a zis: “Una din cele mai fundamentale legi ale Ştiinţei Naturale
este că nimic în lumea fizică nu se
întâmplă fără o cauză. Deci, simplu, nu poate fi o creaţie fără un oarecare
Creator spiritual. Oricum, aşa de bine rânduit şi perfect creat cum e pământul
nostru şi universul trebuie să aibă un Făcător, un Arhitect... Trebuie să fie
un Făcător, nu există altă cale”.
Ca om de
ştiinţă era mereu invitat să vorbească la anumite întruniri speciale. La un prânz
dat la Denver de Guvernatorul Statului Colorado a vorbit despre “Credinţa în
Dumnezeu a unui savant”. Printre altele a zis: “Publicul are un adânc respect
pentru uimitoarele avansuri ale ştiinţei realizate în timpul vieţii noastre.
Există o admiraţie pentru procesul ştiinţific de observare, de experimentare şi
de a proba orice concept măsurându-i validitatea. Şi totuşi pe unii îi supăra
că noi nu putem dovedi pe cale ştiinţifică că există Dumnezeu. Oare trebuie să
aprindem o lumânare ca să vedem soarele?”
El a
subliniat că “omul poate cunoaşte pe Dumnezeu numai prin revelaţia Sa în
persoana lui Isus Cristos, cum e mărturisită de Scriptură. În căutarea noastră
de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, Isus Cristos trebuie să fie ţinta eforturilor şi a
inspiraţiei noastre”.
Revista “The
War Cry” a Armatei Mântuirii din 17 iunie 1972 reda secvenţe din cuvântarea
rostită de Dr. Wernher von Braun în faţa studenţilor cu ocazia absolvirii
Colegiului Belmont Abbey din Belmont, North Carolina. El a zis: “Ştiinţa şi
religia nu sunt incompatibile, ci sunt surori. În timp ce ştiinţa încearcă să înveţe
tot mai multe despre creaţiune, religia încearcă să înveţe tot mai mult despre
Creatorul. Cu cât vom înţelege mai bine universul, cu atât ne vom minuna mai
mult de Creatorul său”.
Revista
Chicago Tribune Magazine din 13 decembrie 1970 la pagina 43 spunea despre von
Braun: “Ca toţi savanţii disciplinaţi, el este dedicat pentru tot ce se poate
măsura şi demonstra şi e ascultător de imutabilele legii ale naturii, totuşi el
este adânc religios şi crede în Dumnezeu şi în validitatea învăţăturilor Sale. El nu vede nici o
incompatibilitate în această şi citează cu plăcere pe Kant: “Două lucruri nu încetează
să-mi stârnească admiraţia: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din
lăuntrul meu”.
De
asemenea, el credea cu tărie în valabilitatea jertfei lui Cristos Domnul, în
nemurirea sufletului, în existenţa vieţii după moarte şi în judecata de apoi. Într-un
interviu acordat reporterului Adon C. Taft pentru ziarul Miami Herald tocmai înainte
de lansarea lui Apollo 9, el şi-a expus o parte din vederile sale teologice: “Sunt
sigur - a zis el - că există şi alte fiinţe în univers”. El susţinea că jertfa
lui Cristos pe pământ poate fi suficientă şi pentru alte fiinţe din univers.
Faptul că răstignirea a fost pe pământ, spunea el, “nu limitează validitatea ei
pentru o sferă mult mai mare”, în legătură cu sufletul şi viaţa după moarte, a
zis că are o bază ştiinţifică pentru convingere sa: “Ştiinţa a constatat că
nimic nu se pierde fără urmă, ci totul se transformă. Dacă Dumnezeu aplică
acest principiu fundamental la cele mai mărunte şi neînsemnate părţi ale
universului, oare nu face sens să afirmăm că El aplică acelaşi principiu şi la
coroana creaţiei Sale - la sufletul omului? Eu cred că da. Viaţa şi sufletul nu
se pot dezintegra în nimic. Astfel, sufletul e nemuritor. Nemurirea sufletului
îl poate face să se bucure de răsplată sau să sufere penalitatea decretată”.
Von
Braun, ca director la NASA, era foarte animat de dorul de a lansa rachete care
să ducă astronauţi pe Marte sau pe alte planete, dar era tot atât de zelos şi
pentru lăţirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Odată s-a exprimat în cuvintele: “Când
omenirii i s-a dat oportunitatea să-L cunoască pe Cristos, cu aproape două mii
de ani în urmă, lumea a fost răsturnată cu susul în jos prin larga răspândire a
mărturiei urmaşilor Săi. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi azi”.
În timp ce era la culmea activităţii sale la NASA a ajuns să
ştie că are cancer. Deşi i s-a făcut intervenţie chirurgicală în 1975, boala a
progresat astfel că a fost nevoit să se pensioneze
pe data de 31 decembrie 1976. În 1977 Preşedintele Ford l-a decorat cu Medalia
Naţională pentru Ştiinţă. Edward G. Uhl a fost însărcinat să-i prezinte la
patul de boală medalia. Într-o scrisoare către Preşedinte, din partea lui Uhl a
spus: “Wernher a fost complet surprins şi a apreciat mult. El a reflectat la
anii când a venit în Statele Unite cu tot ce avea într-o valiză de carton şi cu
lacrimi în ochi a zis: Şi acum Preşedintele Ford îmi dă cea mai înaltă onoare
pe care o poate primi un om de ştiinţă”.
Joi, 16
iunie 1977, la Spitalul Alexandria în Virginia, Wernher von Braun a închis
ochii pentru pământ, dar sufletul lui şi-a luat zborul, fără rachetă, mai sus
de nori şi de stele, la Mântuitorul său pe care L-a mărturisit şi slujit fără
ruşine.
“The
Rocket Team” la pag. 404, relatează că la un serviciu special pentru el, Dr.
Ernst Stuhlinger, fost coleg al lui von Braun la Peenemünde şi bun prieten, a
zis: “Lumea de realizări tehnice a fost numai o parte a universului său, căci
el a zis: “Când îmi sfârşesc călătoria, sper că îmi voi putea reţine mintea mea
clară şi voi putea percepe nu numai acele ultime minute preţioase ale vieţii
mele, ci de asemenea şi tranziţia spre ceea ce va veni atunci. O fiinţă umană
este cu mult mai mult decât un trup fizic care se vestejeşte şi piere după ce a
umblat un număr de ani. Pentru mine e ceva de neconceput ca să nu mai fie ceva
dincolo, după ce am isprăvit voiajul nostru pământesc. Eu sper că pot observa,
învăţa şi în sfârşit voi cunoaşte ce are să vină după toate acele frumoase
lucruri pe care le-am experimentat în timpul vieţii noastre pe pământ”.
Wernher
von Braun, unul din cei mai renumiţi savanţi, a fost un umil slujitor al lui
Isus Cristos.