CAPITOLUL 2
ULFILA
Apostolul goţilor
Ulfila a
trăit între anii 311 şi 381 după Cristos. Filostorg, care era din Capadocia şi
trăia pe acea vreme, ca şi alţi istorici, susţine că Ulfila era din Capadocia,
născut în târguşorul Sadagoltina, lângă Parnas. Elgin S. Moyer în cartea sa
„Who was Who în Church History", spune că părinţii lui au fost luaţi
prizonieri de goţi în anul 246 şi au fost aduşi în Goţia. Pe acea vreme, Dacia
Traiană a fost cucerită de goţi şi deci se numea Goţia. Alţi istorici susţin că
el însuşi ar fi fost got.
Când a
fost în vârstă de 20 ani, regele goţilor l-a luat cu sine la Constantinopol.
Ulfila ştia trei limbi: limba goţilor, latina şi greaca. Dacă a fost din
Capadocia, înseamnă că greaca era limba sa maternă. Cum la Constantinopol pe
vremea aceea se vorbea greaca, probabil că el a fost ca translator pentru goţi.
El a rămas la Constantinopol timp de zece ani. În acea perioadă, el a devenit
creştin şi a primit o bună educaţie. Contactul cu Eusebiu de Nicomedia, care
ţinea învăţătura lui Arie, l-a făcut pe Ulfila să fie creştin arianuarie
Arienii tăgăduiau divinitatea Domnului Isus, nu-L credeau deopotrivă cu Dumnezeu. Teodoret în cartea IV,
37 spune că Ulfila considera întreaga controversă ariană ca o chestiune
indiferentă, care a fost ridicată de unii preoţi ambiţioşi din plăcerea de
dispută.
În anul
341, Ulfila a fost consacrat ca episcop şi misionar pentru goţi. Filostorg
spune că Ulfila până la vârsta de 30 ani a fost lector.
Istoricul
Socrate în cartea III, 24 şi Sozomen în cartea VI, 37 afirmă că Ulfila a luat
parte la Sinodul creştin din Constantinopol, ţinut în anul 360 şi că numele lui
e subscris pe confesiunea ariană.
În
primii şapte ani, a lucrat ca misionar în Goţia. El a predicat Evanghelia în
limba goţilor, în limba greacă şi în limba latină. În limba latină desigur
vorbea populaţiei din Dacia Traiană, subjugată de goţi.
Goţii
stăpâneau teritoriul din răsăritul şi apusul Mării Negre, de la Don până la
Carpaţi. Deci, părţi din Ucraina, Basarabia, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Ei
erau mai multe triburi germanice. Atanaric era regele vizigoţilor, iar fratele
său Fridigern era al ostrogoţilor. De la vizigoţi ne-a rămas tezaurul numit
„Cloşca cu pui de aur", descoperit la Pietroasa, în 1837.
În anul
367, iscându-se o neînţelegere între Atanaric şi Fridigern, Ulfila a fost
trimis de Fridigern în fruntea unei delegaţii la Valens, care comanda trupele
imperiului de răsărit ce se aflau în Tracia, cu rugămintea să-l ajute în lupta
contra lui Atanaric. Acesta a acceptat şi Atanaric a fost înfrânt. Trimiterea
lui Ulfila în această delegaţie diplomatică ne dovedeşte stima de care se
bucura în faţa regelui şi a poporului său.
Socrate
susţine că drept recunoştinţă pentru ajutorul dat în luptă, Fridigern, care şi
el era creştin, probabil câştigat de Ulfila, a adoptat pentru ai lui
creştinismul în forma ariană care era dominantă pe acea vreme în imperiul Roman
de răsărit. Alţii sunt de părere că arianismul a fost de timpuriu, căci aceasta e după Sinodul de la Constantinopol,
unde Ulfila deja se declarase de partea lui Arie, ca şi majoritatea
participanţilor.
Ulfila a
fost un distins bărbat de acţiune. Spre a ajuta pe goţi să devină creştini, el
şi-a dat seama că e nevoie să aibă Biblia în limba lor. Fiindcă cunoştea bine
greaca şi latina, el s-a hotărât să o traducă. Dar goţii nu aveau alfabet,
limbaj scris. Astfel că a trebuit să compună întâi alfabetul lor cu 24 litere,
ca să poată exprima sunetele limbii teutonice a goţilor. Biblia lui Ulfila a
fost prima carte scrisă în limba gotică. Ea e străbunica literaturii germane.
„The Lion Encyclopedia of the Bible", 1978, pagina 73, spune că o mare
parte din textul tradus supravieţuieşte în manuscrise, deşi limba goţilor a
murit de mult.
În cei
şapte ani de lucrare misionară în Goţia, o mare parte din poporul got a devenit
creştină. Auxenţiu, biograful lui Ulfila spune că el a făcut creştini pe goţi “în
adevăratul înţeles al cuvântului". Desigur că nu a fost uşor. Goţii aveau
o fire foarte războinică. De aceea, când a tradus Biblia, Filostorg ne spune în
Istoria Bisericii II, 5, că Ulfila cu multă înţelepciune a evitat să traducă
cele două cărţi ale lui Samuel şi ale Împăraţilor, căci se gândea că acestea ar
putea reaprinde în ei spiritul bătăios. El a câştigat inima poporului pentru
Cristos Domnul. Datorită lucrării sale intense şi influenţei ce o avea aproape
ca a regilor, creştinismul s-a răspândit rapid în nordul Dunării, mai ales că o
mare parte din populaţia băştinaşă era deja creştină. Noua învăţătură a afectat
toate ramurile vieţii goţilor. Istoricii spun că barbarii au început să cânte
laudele Domnului. Chiar şi prinţii goţi au devenit creştini.
În anul
371, Atanaric a dezlănţuit o cruntă prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au
fost martirizaţi. Atunci Ulfila cu Fridigern şi poporul său au trecut Dunărea
şi s-au refugiat în imperiul roman, în Moesia inferioară. Vasile Pârvan în
cartea sa „Contribuţii epigrafice la Istoria creştinismului Daco-Roman", Bucureşti 1911, spune că împăratul
Constanţius i-a primit bine, căci şi el era creştin arian şi le-a dat locuinţă
în Munţii Balcani.
Timp de
30 de ani, Ulfila a lucrat în Moesia inferioară, la poalele lui Haemus.
Istoricul Iornandes spune că activitatea lui Ulfila s-a întins până departe şi
asupra ostrogoţilor şi a gepizilor. El a fost un mare misionar printre barbari
şi i-a adus la picioarele Domnului.