Lumini peste veacuri > Vol. II > 3. Patrick


CAPITOLUL 3
PATRICK
Apostolul Irlandei

După încetarea persecuţiilor din partea Cezarilor şi obţinerea libertăţii de închinăciune, biserica creştină a devenit preocupată cu clădirea locaşurilor de rugăciune, cu organizarea internă şi de multe ori cu lupte pentru funcţii, pentru întâietate şi a uitat lucrarea cea mai importantă: mântuirea păcătoşilor. Din cauză că în această vreme lumea a pătruns în biserică, deci viaţa spirituală a scăzut, mulţi creştini, dornici după o adevărată viaţă curată, au părăsit lumea şi s-au retras la mănăstiri. Astfel, a început viaţa monahală. Domnul Isus n-a poruncit călugăria, dar ea a devenit un fel de refugiu şi de cultivare a vieţii spirituale. Din când în când, totuşi Dumnezeu a ridicat bărbaţi curaţi în trăirea lor şi aprinşi în slujirea lor, oameni care au fost gata, ca apostolii, să meargă, din loc în loc, să predice Evanghelia păcătoşilor. Aceştia au trezit suflete, au întemeiat biserici şi au contribuit la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Un aşa slujitor credincios a fost Patrick. El a fost fiul unui centurion roman, iar mamă-sa era bretonă. Data naşterii sale nu e precisă. Unii susţin anul 385, într-un sat Bonavem Taberniae, în Scoţia. Tatăl său numit Calpurnius a fost bun creştin şi diacon în biserica locală. Convertirea tatălui probabil că s-a petrecut la Roma, înainte de a fi trimis cu trupele în Scoţia, iar căsătoria a făcut-o în noua ţară.

Când Patrick era de 16 ani, a fost luat de barbari şi dus captiv în Irlanda. În „Confesiuni", el scrie: „Eram atunci aproape de 16 ani. Nu-l cunoşteam pe adevăratul Dumnezeu şi am fost dus captiv la Hiberio". Probabil a fost vândut ca sclav şi a fost pus să păzească vitele între munţi, la Slenis. Timp de şase ani a trăit o viaţă grea, prin ploaie, prin frig cu vitele în pădure. În acei ani grei şi-a adus aminte să se roage şi acolo, la vite, ca fiul risipitor la porci, s-a petrecut trezirea sufletului şi convertirea sa. Acolo a învăţat să strige cu adevărat către Dumnezeu şi să primească de la El mângâiere şi tărie.

Odată a fost înştiinţat de Dumnezeu în vis că o corabie ce e la ţărm e gata să-l ducă din Irlanda. Atunci, a părăsit vitele, a apucat spre coasta mării şi deşi a avut de parcurs o distanţă mare, a ajuns cu bine, a găsit corabia, dar aceia, probabil fiindcă el nu avea bani, nu l-au luat. Amărât, a pornit să se întoarcă la vite, dar a fost strigat să revină la corabie şi după trei zile l-au lăsat pe coasta Scoţiei. Cum coasta aceea era nepopulată, a dus lipsă de mâncare şi abia după 27 zile de rătăcire a ajuns la o localitate, de unde s-a îndreptat spre casă.

Dar n-a petrecut mult timp acasă, căci din nou a fost luat şi dus în altă captivitate. După două luni a scăpat cu fuga şi a ajuns în Galia. Câţiva ani i-a petrecut prin Europa, apoi s-a întors la tatăl său în Scoţia. Odată a avut o vedenie ca a apostolului Pavel. Un irlandez îi striga: „Te rugăm, copil al lui Dumnezeu, vino şi trăieşte iarăşi printre noi!" El a înţeles că e o chemare cerească şi s-a hotărât să meargă să le vestească Evanghelia. În anul 432 după Cristos a fost ordinat şi în acea iarnă a plecat şi a debarcat în Irlanda la localitatea Saul. Acolo a rămas până primăva­ra, când s-a mutat la Tara. Aici a început să le vestească mântuirea prin Cristos Domnul şi a avut primii convertiţi. Aceasta a stârnit ura preoţilor păgâni. A urmat o mare confruntare cu druizii, preoţii vechilor celţi, dar el nu s-a înfricoşat. Viaţa sa curată, râvna sa aprinsă şi puterea Duhului Sfânt au început să atragă mulţimile în aer liber şi el le predica dragostea lui Dumnezeu arătată în Cristos Domnul şi mântuirea Sa mare săvârşită pe cruce.

Din scrierile sale: „Mărturisiri", „Epistolă către Irlandezi" şi „Epistolă către soldaţii lui Coroticus", consta­tăm că el susţinea că mântuirea nu e prin fapte bune, nu e prin biserică, ci numai prin sângele Domnului Isus. Botezul îl aplica numai celor convertiţi, oamenilor mari care măr­turiseau că ei cred în Cristos Domnul ca Mântuitorul lor, şi îl făcea nu prin stropire, ci prin cufundare în apă. El punea mare preţ pe Biblie. Niciodată nu a pomenit de autoritatea bisericii, a clericilor, a conciliilor sau a papei de la Roma. Singura autoritate pentru el era Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste adevăruri căuta să le întipărească în mintea tuturor convertiţilor. Creştinismul său a fost apostolic. În crez, el a fost evanghelic cu mult înainte de protestantism. Pe noii convertiţi el i-a instruit să fie misionari, să meargă în satele şi oraşele Irlandei să predice, şi astfel populaţia care a fost păgână şi se închina la idoli, a fost câştigată pentru Cristos Domnul. În scurt timp localităţile Tara, Meath, Leitrim, Cavan şi Irlanda de vest au fost aduse la picioarele Domnului, au devenit creştine.

Odată, un prinţ numit Coroticus, ce îşi zicea că e creştin, dar trăia o viaţă de păgân, a năvălit în Irlanda şi a ajuns la localitatea unde o seamă de convertiţi, îmbrăcaţi în haine albe de botez, se aflau în faţa lui Patrick. Fără să aibă vreo consideraţie faţă de botez, Coroticus pe unii i-a masacrat, iar pe alţii i-a luat captivi şi i-a vândut ca sclavi. A doua zi, Patrick a scris o epistolă lui Coroticus prin care condamna acţiunea sa nechibzuită şi îi cerea să elibereze imediat pe toţi prizonierii luaţi.

În anul 444 după Cristos, Patrick şi-a mutat centrul său misionar la Armagh. De aici lucrarea a avut un mare impact aspra vieţii întregii ţări. Toţi cei deveniţi creştini mărturiseau altora de harul lui Dumnezeu şi noul fel de viaţă. Acum convertiţii au fost cu miile. A fost convertit şi botezat chiar şi regele din Dublin, regele din Munster şi şapte feciori ai regelui Connaught. Patrick a umplut ţara cu biserici creştine şi cu şcoli. În şcoli el a introdus alfabetul latin. Chiar şi asupra legilor ţării Patrick a pus amprenta Bibliei, în mod deosebit împotriva sclaviei şi a taxării săracilor. Influenţa lui s-a extins şi asupra Franţei şi Elveţiei.

Prin lucrarea sa, Patrick a demonstrat lumii că misiunea trebuie făcută, chiar dacă nu sunt bani, chiar dacă nu sunt organizaţii misionare, dar un om consacrat, la îndemână Domnului, poate schimba faţa satelor, a oraşelor şi chiar a unei ţări. Vrei tu să fii un aşa om?

În anul 457, Patrick a revenit la Saul, prima sa reşedinţă, unde a lucrat până la moartea sa în anul 461. Elmers L. Towns în cartea sa „The Christian Hall of Fame", pagina 20, spune că din motive politice, spre a-i câştiga pe irlan­dezi la catolicism, biserica catolică l-a canonizat pe Patrick, declarându-l sfânt. În Irlanda era un creştinism primar. Catolicismul a câştigat supremaţia asupra Irlandei abia prin secolul al XII-lea.



Persoane interesate