Armonie cu patru voci > 5. Persoana lui Cristos


CAPITOLUL V
Persoana lui Cristos

"Cine ziceţi voi că sunt Eu?" a întrebat Isus într-o zi pe ucenicii Lui. Cu această întrebare suntem confruntaţi şi noi, căci ea străbate toate evangheliile: Cine este acest om, atât de asemănător cu noi, şi totuşi incomparabil mai sus decât noi toţi? "Cine eşti Tu?" L-au întrebat iudeii. De răspunsul dat depinde esenţialul credinţei creştine.

Spre a studia natura lui Isus cum ne-o prezintă evangheliile, vom examina feluritele nume care I-au fost date, apoi cuvintele Domnului Însuşi, voia Lui, şi în sfârşit în­văţătura părţilor narative ale evangheliilor, mai ales cele ale măreţului prolog al lui Ioan.

NUMELE ŞI TITLURILE LUI ISUS

Sunt numeroase nume şi titluri date lui Isus, fie de antu­rajul Lui, fie de Cristos însuşi. La iudei, numele avea tot­deauna o semnificaţie. Feluritele nume ale lui Dumnezeu reprezentau esenţa, însăşi natura Domnului (Dumnezeul cel veşnic, Cel Prea înalt, Atotputernicul, etc).

Să enumerăm pe scurt principalele denumiri ale lui Isus:

Învăţătorul: acest titlu care, sub o formă sau alta, indi­ca o persoană instruită care-i învăţa pe alţii, este numele dat cel mai des Domnului nostru de către cei care se apro­piau de El.

Isus: înseamnă "Iehova salvează" (Domnul Dumnezeu mântuieşte). Dat dinainte de un înger, acest nume trebuia să anunţe ce fel de Mântuitor va fi copilul: nu un şef politic, ci un conducător spiritual, prin care Dumnezeu va face o operă de mântuire: „El va mântui pe poporul Lui de păcatele lui" (Matei 1:21).

Cristos: este cuvântul grecesc pentru Mesia, care în­seamnă "uns". În felurite moduri Isus afirmă că El este Mesia cel aşteptat. Vedeţi de exemplu răspunsul Său dat femeii samaritence (Ioan 4:25-26) şi cel pe care-l trimite lui Ioan Botezătorul. Potrivit cu acest răspuns, Per­soana Lui, minunile şi învăţătura Lui sunt împlinirea proorociilor mesianice (Matei 11:5). El răspunde hotărât: „Da, sunt" la întrebarea pusă în cursul procesului Său (Matei 26:64). În schimb, El nu voia ca titlul acesta de Mesia să fie răspândit în mulţimi, căci ele nu aşteptau decât un şef politic şi ar fi vrut să-l facă rege. Ucenicilor însă El le dezvăluie în particular că va fi Mesia cel care va suferi şi va fi respins.

Fiul lui David: este o denumire mesianică; deoarece Mesia trebuia să se nască din seminţia lui David.

Fiul lui Dumnezeu: este titlul care indică relaţia unică între Isus şi Dumnezeu; şi el implică un sens mesianic.

Isus Însuşi, pentru a Se desemna pe Sine, întrebuinţează următoarele două nume:

Fiul: El implică prin această expresie ca şi prin cea de "Tată" o unitate de esenţă între Dumnezeu şi El. Dumnezeu este Tatăl Lui într-un alt sens decât Tatăl credin­cioşilor. Vedeţi de exemplu cuvântul lui Isus după învie­rea Lui: „Du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumne­zeul vostru" (Ioan 20:17). El este singurul Fiu (vezi pilda vierilor, istoria lui Isus la vârsta de doisprezece ani, (Matei 11:27 şi Ioan 3:16).

Fiul omului: Pe de o parte această denumire conţine o referinţă la "Fiul omului" din vedenia lui Daniel (Daniel 7:13), cu o aluzie la împărăţia mesianică a cărei Căpe­tenie va fi acest Fiu al omului; pe de altă parte, Isus afirmă că El este om în sensul plin al cuvântului, omul repre­zentativ, care împlineşte la perfecţie voia lui Dumnezeu.

ÎNVĂŢĂTURA LUI CRISTOS DESPRE SINE ÎNSUŞI

De unde vine Isus?

Când L-au învinuit fariseii pe Isus zicând: „Tu mărturi­seşti despre Tine însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată", Isus le-a răspuns cu autoritate: „Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, totuşi mărturisirea Mea este adevărată; căci Eu ştiu de unde am venit şi unde Mă duc" (Ioan 8:14).

El avea o conştiinţă clară despre originea Sa şi Se bizu­ia precis pe ea. În cursul aceleiaşi discuţii, El declară: "Voi sunteţi de jos; Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta" (Ioan 8:23). Isus a declarat că Se coborâse din cer: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer (Ioan 3:13). Această expresie: „Fiul omului care este în cer" indică faptul că Isus, chiar şi când trăia pe pământ, era conştient că nu era limitat la acesta, ci Se găsea în acelaşi timp "în cer". Schimbarea la faţă a fost ca ridicarea unui voal, arătând ceva din această realitate a cerului în care Domnul era prezent, parcă mai mult în timpul rugăciunii.

În discursul Lui despre pâinea vieţii, Cristos a repetat de mai multe ori că Se coborâse din cer (Ioan 6:33, 51). Iudeii au înţeles foarte bine ce pretindea El că este, şi au zis: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif... Cum dar zice El: „Eu M-am coborât din cer?" (Ioan 6:42). De­parte de a-Şi modifica afirmaţia, ca să-i ajute pe cei ce o considerau greu de admis ("prea de tot", zice textul), Isus subliniază încă odată acest adevăr spunând ucenicilor Săi: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de potic­nire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?" (Ioan 6:61-62).

Numeroase alte pasaje arată că viaţa şi experienţele pământeşti ale lui Isus au fost un fel de paranteză între viaţa Lui cerească de dinainte şi cea la care avea să Se întoarcă (Ioan 8:42; 16:28).

Preexistenta Lui

O declaraţie semnificativă a lui Cristos a stârnit o mare opoziţie din partea iudeilor: „Mai înainte ca să se nască Avraam, SUNT EU" (Ioan 8:58). El îşi afirmă astfel preexistenta veşnică. Nu numai că Domnul pretinde că există înainte de Avraam, ci îşi însuşeşte titlul Dumne­zeului veşnic, al cărui nume este "EU SUNT". Vedeţi Exodul 3:14. "EU SUNT" este sensul numelui sfânt tradus prin IAHVE, Iehova, Domnul Dumnezeu.

Isus mai exprimă absoluta intimitate şi slava eternă pe care o posedă la Dumnezeu şi în rugăciunea Lui preoţeas­că: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea" (Ioan 17:5).

Una cu Dumnezeu (aceeaşi natură)

Punctul culminant al acestor afirmaţii se găseşte în Ioan 10:30 "Eu şi Tatăl una suntem", adică: noi suntem "o singură realitate". Isus nu indica numai o unitate de scop, ci o unitate de natură, de esenţă. Din acest adevăr decurge consecinţa menţionată în Ioan 14:9 "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl".

Subordonat lui Dumnezeu (Persoană diferită)

Isus a declarat că este una cu Dumnezeu prin aceeaşi natură; însă El a subliniat şi poziţia Lui, funcţia Lui subordonată Tatălui. S-a intitulat Fiul, adăugind: „Tatăl este mai mare decât Mine" (Ioan 14:28). Cristos Se coborâse din cer ca să facă nu voia Sa, ci voia Celui ce-L trimisese (Ioan 6:38); El nu căuta slava Lui proprie, ci slava Tatălui (Ioan 7:18); El venise, nu în numele Lui însuşi, ci în Numele Tatălui (Ioan 5:43).

Mai presus de îngeri

Citatele dinainte sunt luate din a patra Evanghelie, scrisă întocmai ca sa prezinte natura divină a lui Isus. Dar afir­maţiile lui Cristos în evangheliile sinoptice sunt tot atât de extraordinare:

Domnul Se aşează mai presus de îngeri (Matei 13:41; 24:31; Marcu 13:32, de exemplu). El va fi Judecătorul tuturor oamenilor (Matei 25:31-46; Ioan 5:27).

În pilda vierilor, Cristos face o aluzie la Persoana Sa sub chipul "fiului prea iubit" al stăpânului viei. El Se distinge astfel de tot şirul proorocilor care L-au precedat, afirmând că El este în mod unic Fiul lui Dumnezeu.

La procesul Său religios, El declară că este "Fiul Celui binecuvântat" şi vesteşte că în curând se va vedea "Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii ceru­lui" (Marcu 14:61-62; comp. cu Luca 22:70).

Obiectul credinţei

În sfârşit, Isus Se prezintă pretutindeni ca obiect al cre­dinţei. Aceasta urmează în mod logic afirmării dumnezeirii Sale. "Toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl", spune El în Ioan 5:23). El cere o ascultare depli­nă şi supremă şi nu îngăduie nici unei legături omeneşti să se interpună între El şi ucenicul Său (Matei 16:24; Luca 14:26). El Se oferă ca izvorul care ţâşneşte (Ioan 5:40), care dă viaţa veşnică celui care crede în El (Ioan 10:28;8:51; 11:25).

El este Acela care satisface năzuinţele cele mai adânci ale omului şi dă odihnă sufletului trudit (Ioan 7:37-38; Matei 11:28).

Isus acceptă adoraţia ucenicilor Săi după umblarea pe apă (Matei 14:33), adoraţia femeilor care vizitaseră mormântul după înviere, şi cea a ucenicilor în momentul înălţării Sale. Semnificativ este felul Său de a aproba credinţa ucenicilor, exprimată de Petru: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu". "Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta", declară El, "ci Tatăl Meu care este în ceruri" (Matei 16:16-17; comp. cu Ioan 11:25-27).

Natura Sa umană

Pe de altă parte, Isus subliniază faptul că este cu adevă­rat şi om. Ispitit ca şi noi, El Se identifică oamenilor, când răspunde diavolului: „Omul nu trăieşte numai cu pâine" (Matei 4:4). El vorbeşte despre trupul Său (Marcu 14:8) şi chiar după înviere, de carnea şi de oasele Lui (Luca 24:39). Lasă să se vadă întristarea de moarte ce I-a cuprins sufletul (Matei 26:38) şi tulburarea duhului Său (Ioan 11:33; 13:21). Chemarea Lui pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pără­sit?" exprimă toată singurătatea omenească pe care a cunoscut-o atunci, iar unul din ultimele Sale cuvinte fu strigătul uman: „Mi-e sete!"

În sfârşit, precum am şi notat, Isus Se intitulează pe Sine Însuşi "Fiul omului". Această desemnare, pe lângă conţinutul ei mesianic, proclamă că Isus este om în toată accepţiunea cuvântului, reprezentantul perfect al rasei omeneşti.

ÎNVĂŢĂTURA EVANGHELIILOR DESPRE ISUS

Pe lângă cuvintele propriu-zise ale lui Isus despre Persoa­na Lui, totul în evanghelii confirmă şi întregeşte tabloul uman şi divin al fiinţei Sale:

Caracterul uman

Isus a venit în lume printr-o naştere umană, îngerul a vestit Mariei misterul incarnării pe care Dumnezeu Însuşi o va face: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1:35). Matei citează proorocia din Isaia 7:14 şi o aplică lui Cristos: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-I vor pune numele Emanuel, care tălmăcit, înseam­nă: „Dumnezeu (este) cu noi". Ioan exprimă în fel izbi­tor această taină: „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi" (Ioan 1:14).

Isus, care S-a născut ca un om, a cunoscut şi El, ca fie-i care dintre noi, procesul dezvoltării umane, al creşterii, în acelaşi timp fizic, intelectual şi moral: „Isus creştea în înţelepciune şi în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Luca 2:52).

El a fost părtaş tuturor experienţelor omeneşti: foa­mea (Matei 21:18), oboseala (Ioan 4:6), somnul (Matei 8:24), plânsul (Ioan 11:35), veselia (Luca 10:21), suferinţa (Luca 22:44) şi moartea (Ioan 19:30). Fiind om în toată constituţia Lui fizică şi mintală, El a cunos­cut simpatia şi emoţia. A fost ispitit ca şi noi, dar fără să comită păcat (Evrei 4:15). Pe plan spiritual, exemplul suprem al umanităţii lui Isus este viaţa Lui de credinţă şi de rugăciune.

Divinitatea

Evangheliile prezintă numeroase aspecte ale divinită­ţii Domnului nostru:

Autoritatea: Autoritatea lui Cristos apare:
a) în învăţă­tura Lui, care ia locul Legii celei vechi: „Dar Eu vă spun" (Matei 5:22, 28, 39, etc.);
b) în poruncile pe care le dă El duhurilor şi demonilor, bolilor şi morţii, ba însăşi naturii. El potoleşte furtuna, hrăneşte mulţimile, umblă pe apă, vindecă bolnavii şi îndrăciţii şi învie morţii.

Discernământul: Isus avea o cunoştinţă supranaturală a gândurilor fiecăruia. "El Însuşi ştia ce este în om" (Ioan 2:25). El pătrunde viaţa privată a samaritencei (Ioan 4), gândurile ascultătorilor Lui sau ale celui care-L va trăda. Ucenicilor Lui le mai prevesteşte şi viitorul.

Iertarea păcatelor: Isus îşi atribuie dreptul divin de a ierta păcatele, recunoscând în acelaşi timp că acest drept revine în exclusivitate lui Dumnezeu (Marcu 2:7-12).

Sfinţenia absolută: Niciodată nu-L vedem pe Cristos cu conştiinţa încărcată, nici măcar cu un singur păcat; în toate împrejurările, El era conştient că nu avea o fire păcătoasă ca a noastră. El S-a deosebit de ucenicii Lui în privinţa aceasta, numindu-i "neam necredincios şi pornit la rău" sau "voi care sunteţi răi" (Matei 17:17; Luca 11:13). Când vorbeşte însă despre Sine Însuşi, pune întreba­rea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?" (Ioan 8:46).

Evenimente proeminente care confirmă divinitatea lui Cristos

Am remarcat deja că naşterea omenească a lui Isus este o minune a lui Dumnezeu.

În momentul botezului lui Cristos se aude o voce: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în Tine îmi găsesc toată plăcerea Mea" (Marcu 1:11). Aceeaşi mărturisire divină este dată şi la schimbarea la faţă, când Tatăl declară: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi" (Marcu 9:7; compară cu Ioan 12:28).

La moartea lui Isus se întunecă soarele, se cutremură pământul. Sutaşul roman şi alţi martori oculari strigă: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu" (Matei 27:54).

Trei zile după aceasta, aşa ne spun toate evangheliile, Domnul învie din morţi (Matei 28:5-7). Ori Isus prevestise aceasta de mai multe ori, înainte (Matei 16:21).

Toma, absent când Cristos Se arată pentru întâia oară celor unsprezece, "îşi abandonează toate îndoielile, o săptămână mai târziu, văzându-L pe Isus; atunci el îşi mărturiseşte credinţa: „Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20:28).

Evanghelia după Matei se termina cu o aluzie la Sfânta Treime din care Isus face parte (Matei 28:19). În sfârşit, am şi văzut care este concluzia întregii povestiri a lui Ioan apostolul: „Lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumne­zeu (Ioan 20:30-31).

Astfel totul în evanghelii, pe lângă cuvintele lui Isus Însuşi, mărturiseşte faptul că El era în acelaşi timp şi om şi Dumnezeu.

ÎNVĂŢĂTURA PROLOGULUI EVANGHELIEI DUPĂ IOAN

În încheiere, să mai aruncăm o privire asupra prologului lui Ioan (Ioan 1:1-18), care conţine, în rezumat, învăţătura cea mai adâncă din Biblie despre Persoana lui Cristos. Acest pasaj alcătuieşte un întreg în sine, o introdu­cere specială a celei de a patra evanghelii.

Isus Cristos este identificat cu Dumnezeu în remarcabi­la expresie "Cuvântul" (Logos). Acest termen fusese între­buinţat în Vechiul Testament în limba ebraică spre a vorbi de activitatea lui Dumnezeu. "Cerurile au fost făcu­te prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii Lui" (Psalmul 33:6). În gândirea evreiască, ideea Cuvântului şi a înţelepciunii lui Dumnezeu fusese personificată (Proverbele 8).

Grecii păgâni întrebuinţau termenul "Cuvânt" (Logos în limba greacă) spre a defini gândirea şi raţiunea supranaturală, dar concepţia lor rămăsese abstractă, întunecată de noţiuni negative. Ioan nu a comis eroarea să-L coboare pe Cristos la nivelul ideilor rabinice sau păgâne din epoca aceea; ci declarând că Isus era "Cuvântul", dimpotrivă el ridică aceste idei şi arată iudeilor, ca şi grecilor, că tot ce întrezăriseră şi căutaseră ei bâjbâind îşi găsea o împlinire mai înaltă şi desăvârşita în Cristos.

Câteva declaraţii majore

Isus, Cuvântul divin, este:

1. Identic cu Dumnezeu. "Cuvântul era Dumnezeu"(1:1). Aceasta exclude politeismul.

2. Veşnic ca Dumnezeu. "La început era Cuvântul"(1:1). Adică El n-a fost creat după Dumnezeu nici nu este una din făpturile Lui, ceea ce înlătură eroarea arianismului, care a fost propovăduit în secolele 3 şi 4.

3. Chiar în sânul lui Dumnezeu, dar cu o personalitate distinctă. "Cuvântul era cu Dumnezeu... El era la început cu Dumnezeu" (1:1-2, vezi şi vers. 18). Aceasta exclu­de panteismul.

4. Agentul prin care toate au fost create: „Toate lucruri­le au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El" (1:3).

5. Izvorul oricărei vieţi, "În El era viaţa" (1:4).

6. Izvorul oricărei lumini, adică al oricărei cunoştinţe. "Şi viaţa era lumina oamenilor" (1:4, 9).

7. El naşte un neam nou, părtaş naturii Sale, alcătuit din toţi cei care-L primesc (1:12-13).

8. În sfârşit, prologul afirmă că acest Cuvânt veşnic al lui Dumnezeu S-a întrupat: „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului năs­cut din Tatăl" (1:14).

CONCLUZIE

Evangheliile nu şovăiesc să alăture divinitatea şi natura umană a lui Isus. Minţii noastre omeneşti îi vine greu să sesizeze împreună aceste două realităţi. Dar contrazice­rile aparente se armonizează în realitatea infinită a lui Dumnezeu. "Mare este taina" spune Pavel lui Timotei (1 Timotei 3:16), dar adevărul ei stă neclintit.

Teologia din secolele următoare a comis mai multe greşeli pe care noi trebuie să le evităm. De exemplu, s-a considerat în Isus două persoane, un om şi un Dumnezeu; sau dimpotrivă, s-a negat fie natura divină, fie natura umană a lui Cristos. Domnul nostru este o singură Per­soană cu două naturi; El este Omul-Dumnezeu.

Această realitate depăşeşte înţelegerea noastră, ea rămâne însă absolută. Omul însuşi oferă şi el imaginea unei treimi: duh, suflet şi trup. Noi o constatăm fără să putem explica cum sunt aceste trei elemente strâns legate în noi prin misterul vieţii. Tot astfel şi Domnul exprimă imposibilitatea de a pătrunde misterul Persoanei Sale: „Nimeni nu ştie cine este Fiul, afară de Tatăl, nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere" (Luca 10:22).

Orice speculaţie intelectuală este deci exclusă. Noi rămânem confruntaţi cu numeroasele fapte înregistrate în evanghelii, precum şi cu afirmaţiile lui Cristos. Dacă nu le respingem, nu putem decât să-L adorăm şi noi pe Cel al cărui Nume este "Emanuel", adică Dumnezeu este cu noi.

CHESTIONARUL V.

A. Întrebări despre materia cursului

1. Ce înseamnă "Isus?" Citaţi un verset care exprimă această semnificaţie.

2. Indicaţi trei ocazii în care Isus a confirmat clar că El este Mesia:
a) În perioada începutului.
b) În particular cu ucenicii Lui.
c) Înainte de a muri.

3. Citiţi Matei 9:30; 12:16; 17:9. După părerea dvs. de ce n-a vrut Isus publicitate despre Persoana Lui?

4. Care sunt cele două nume cu care numai Isus Se de­semna pe Sine Însuşi?
a)
b)

5. Daţi două aspecte ale sensului cu care Isus întrebu­inţa expresia "Fiul omului":
a)
b)

6. Ce implică cuvântul lui Isus: „Fiul omului care este în cer?"

7. Ce expresii foloseşte Isus ca să exprime preexistenta Lui veşnică?
a) .b)

8. Cu toate că Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem", în ce sens a afirmat El: „Tatăl este mai mare decât Mine?"

9. În care pildă Se pune Isus mai presus decât toţi pro­orocii? Şi cu care denumire?

10. Ce fel de credinţă în Persoana Sa şi ce fel de ascultare a cerut Isus?

11. Cu ce prilej îl vedem pe Isus ca un om:
a) dormind? b) cunoscând foamea? c) setea? d) lacrimile?

12. Citaţi şi ocaziile în care Isus a resimţit sentimente omeneşti ca:
a) tulburarea lăuntrică, b) spaima, c) vese­lia, d) compătimirea

13. Menţionaţi care dintre evenimentele în care Isus Şi-a exercitat autoritatea Lui divină vă izbeşte mai mult:
a) asupra dracilor, b) asupra bolii, c) asupra morţii, d) asupra naturii.

14. Care funcţie divină a împlinit Isus în istorisirea din Marcu 2:7-10?

15. Citaţi un cuvânt al lui Isus prin care El sugerează că nu a păcătuit niciodată.

16. De câte ori a venit un glas din cer ca să mărturisească despre Isus? (Daţi referinţe).

17. De ce foloseşte Ioan termenul "Cuvântul" în prologul său?

18. Care expresie din prologul lui Ioan indică:
a) Că Isus era de aceeaşi natură cu Dumnezeu?
b) Că era o Persoană diferită de cea a Tatălui? Care dintre aceste expresii exclude orice noţiune panteistă? Dar orice noţiune politeistă?
c) Ce rol a avut Isus în facerea universului?

19. Care este natura lui Cristos? Câte Persoane sunt în El?

20. După prologul lui Ioan, pot eu să câştig dreptul de a deveni un copil al lui Dumnezeu? Care sinonim al verbu­lui "a crede" se găseşte în vers. 12? Ce înseamnă expresia "nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om?”

B. Studiu biblic personal.

Recitiţi în Evanghelia după Ioan discursurile lui Isus asupra Persoanei Sale.

1. Faceţi o listă cu toate afirmaţiile "Eu sunt" rostite de Isus în Evanghelia după Ioan, cu referinţe. Exemplu: „Eu sunt păstorul cel bun", 10:11. Ce adevăr spiritual ilustrează fiecare din aceste afirmaţii?

2. Studiaţi caracterul lui Isus, aşa cum apare în Evanghelii. Notaţi aspectele care vă frapează cel mai mult; ce putem noi învăţa despre Persoana Lui când Îl vedem acţionând şi reacţionând în numeroasele incidente ale vieţii Sale pline, în mijlocul mulţimilor, singur, sau cu ucenicii? Căutaţi în Predica de pe munte cuvintele care pot să se aplice însuşi caracterului lui Cristos. Compară şi cu 1 Corinteni 13:4-7 şi Iacov 3:17.

3. Dacă Isus era fără păcat, de ce credeţi dvs. că S-a dus la Ioan Botezătorul să se boteze? (Vedeţi Isaia 53:12; 2 Corinteni 5:21).

C. Aplicaţie practică

1. a) Daţi cu propriile dvs. cuvinte răspunsul întrebării lui Isus: „Şi voi, cine ziceţi că sunt Eu?"

Meditaţi asupra celor cinci cuvinte din mărturisirea lui Toma (Ioan 20:28) în toate domeniile vieţii noastre personale: munca, prieteniile, feluritele interese, banii, timpul liber, etc.
b) În ce chip pot eu să-L cunosc mai bine pe Isus Cristos, nu numai în teorie, (a şti sau a crede multe lucruri despre El) ci şi practic, pe El care este Adevărul? (Com­pară 2 Timotei 2:25 cu Ioan 14:21).

2. Care este pentru mine valoarea actuală a naturii umane a lui Isus înviat? Vedeţi răspunsul în Evrei 2:14-18; 4:15-16.

3. Există un fel de a crede în Dumnezeu şi de a recunoaş­te în Isus Fiul lui Dumnezeu, care nu mântuieşte. (Vedeţi Iacov 2:19; Marcu 1:24; 5 şi 7).

După Ioan 1:12; 5:24; 6:40; 6:35, 53-58 notaţi verbele care descriu credinţa care mântuieşte. Ce implică ele?

Am eu conştiinţă că practic această din urmă credinţă cu privire la Persoana lui Isus Cristos?

4. Meditaţi deviza care a inspirat pe marele misionar C.T. Studd şi misiunea mondială pe care a întemeiat-o: „Dacă Isus Cristos este DUMNEZEU, şi dacă a murit pentru mine, atunci nici o jertfă de adus pentru El nu este prea mare pentru mine".

5. Învăţaţi pe dinafară şi copiaţi Ioan 14:6 şi Ioan 1:12-13.

RĂSPUNSURI LA CHESTIONARUL V.

A. Despre materia cursului

1. "Mântuitor", dintr-un cuvânt evreiesc care înseamnă "a elibera, a da siguranţă". Matei 1:21 "Isus, El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale".

2. a) Femeii samaritence, Ioan 4:26.
b) Acceptând mărturisirea lui Petru în Cezarea lui Filip, Matei 16:16-17.
c) În cursul procesului Său, Matei 26:63-64.

3. El Se temea de entuziasmul orb al mulţimilor; ele căutau avantajele materiale şi voiau să facă din El un rege al lumii acesteia (Ioan 4:48; 6:26). Misiunea lui Isus era cu totul diferită, spirituală şi universală.

4. a) Fiul omului, b) Fiul.

5. a) Într-un sens mesianic, de slavă cerească, în legătură cu proorocia din Daniel 7:13-14.
b) Într-un sens omenesc, pentru a sublinia natura Lui umană.

6. Trăind pe pământ, Isus era conştient că Se află în acelaşi timp şi în cer; El vedea şi auzea tot timpul pe Tatăl Său, Ioan 5:19-20; 8:38.

7. a) "Mai înainte ca să se nască Avraam, SUNT EU". "Eu sunt" este însăşi semnificaţia numelui Domnului Dumnezeu.
b) "Slava pe care o aveam... înainte de a fi lumea".

8. Isus indică prin aceasta că funcţia Lui diferă de a Tatălui. El este subordonat Tatălui, căci El slujeşte pe Tatăl şi împlineşte voia Lui.

9. În pilda vierilor, sub denumirea de "Fiu prea iubit", Marcu 12:6.

10. O credinţă şi o ascultare totală, lepădarea de sine şi de toate averile, fără a lăsa pe nimeni să se interpună între noi şi Cristos.

11. a) În corabia bătută de furtună.
b) După postul Lui de patruzeci de zile, sau într-una din ultimele dimineţi la Ierusalim.
c) După un drum lung pe jos în arşiţa zilei, lângă fântâna din Sihar.
d) În faţa mormântului lui Lazăr; sau înaintea pătimi­rii Sale, vezi Evrei 5:7.

12. a) Puţin înainte de a pătimi, în faţa unei mulţimi, Ioan 12:27; sau în timpul ultimei cine, din pricina tră­dării lui Iuda, Ioan 13:21.
b) La Ghetsimani, Marcu 14:33.
c) La întoarcerea celor şaptezeci de ucenici, Luca 10:21.
d) În faţa mulţimilor, Marcu 6:34; Matei 9:36.

13. De exemplu:
a) Când a vindecat pe îndrăcitul cu le­giunea de draci, Marcu 5.
b) Când a vindecat pe slăbănog, Marcu 2.
c) Prin învierea fiului văduvei din Nain, Luca 7.
d) Prin potolirea furtunii, Marcu 4.

14. Funcţia de a ierta păcatele, care îi revine doar lui Dumnezeu.

15. "Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?" Ioan 8:46.

16. De trei ori: la botezul Lui, Marcu 1:11; când S-a schimbat la faţă, Marcu 9:7; înainte de pătimire, Ioan 12:28.

17. Pentru că acest "Cuvânt" era cunoscut de iudei (dato­rită Vechiului Testament) şi de greci, care-l foloseau pen­tru a exprima puterea şi înţelepciunea dumnezeiască. Ioan vrea să demonstreze realizarea glorioasă şi nespus mai înaltă în Persoana lui Cristos a ceea ce ei de-abia în­trezăriseră.

18. a) La început, Cuvântul era Dumnezeu (exclude orice politeism).
b) El era cu Dumnezeu (exclude orice panteism).
c) El a fost agentul şi mijlocul prin care totul a fost creat (vezi Geneza 1:3, etc: „Dumnezeu a zis...").

19. Atenţie! Această întrebare a fost pusă spre a verifi­ca dacă aţi sesizat bine adevărul: Cristos are două naturi, una divină şi una umană, dar ele sunt unite într-o singură Persoană.

20. Eu nu pot să câştig această putere, ci o pot primi ca un dar (El a dat...). A crede, v. 12 = a primi. Nu te faci copil al lui Dumnezeu prin naşterea din carne şi sânge, în mod fizic, într-o familie creştină, sau aparţinând unei biserici. Eforturile voinţei mele, bunele mele decizii nu pot nici ele să mă facă să mă nasc spiritual. Rolul voinţei mele constă simplu în a accepta şi a primi în mine Viaţa lui Dumnezeu pe care mi-o oferă în Isus Cristos. Această Viaţă este cea care mă face să mă nasc din nou.

B. Studiu biblic personal

1. Iată expresiile: „EU SUNT"... ale lui Isus din Evanghe­lia lui Ioan:

Mesia, (4:26). Salvatorul prezis, rege, prooroc şi preot uns de Dumnezeu.

Pâinea vieţii, (6:35). Hrana mea spirituală, care mă face să cresc în viaţa lui Dumnezeu.

Lumina lumii, (8:12; 9:5). El îmi luminează sufletul, îl eliberează de întunericul păcatului.

Uşa, (10:9). Prin El intru în Împărăţia lui Dumnezeu.

Păstorul cel bun, (10:11). El mă conduce, mă ocro­teşte, mă îngrijeşte.

Fiul lui Dumnezeu, (10:36). Atotputernic pentru a salva, sfânt şi veşnic ca Dumnezeu.

Învierea şi viaţa, (11:25). El dă viaţa veşnică şi va învia pe cei ce cred în El din morţi.

Domnul şi Stăpânul, (13:13). El are dreptul la slujirea şi ascultarea mea totală.

Calea, adevărul şi viaţa, (14:6). El este în acelaşi timp ţinta absolută şi drumul spre a o atinge. Această ţintă nu este numai un adevăr intelectual, ci şi o forţă, o Viaţă.

Adevărata viţă, (15:1). Mă uneşte cu El, îmi dă seva Lui şi întreţine viaţa mea.

Regele, împăratul, (18:37). El este Regele cerului, care va domni şi pe pământ.

2. Caracterul lui Isus:

Fericirile din Matei 5:3-10 descriu caracterul lui Cristos: blândeţea şi smerenia, lipsa totală de orgoliu spiritu­al sau intelectual, bunătatea, iubirea dreptăţii, mila, puri­tatea inimii, pacea, răbdarea în necazuri şi prigoniri.

Se pot grupa câteva din caracteristicile lui Isus după contraste izbitoare:

Pe de o parte blândeţea, bunătatea, sensibilitatea, com­pasiunea; El iubeşte copiii, natura, florile şi păsările. El plânge cu Maria. Iar pe de altă parte marea Lui fermitate, forţa redutabilă; El izgoneşte pe vânzători cu un bici, îi mustră aspru pe farisei, anunţă judecata nepocăiţilor.

Pe de o parte o autoritate extraordinară, pe de alta adânca umilinţă. El spală picioarele celui care-L trădează.

Pe de o parte, comuniunea spirituală fără seamăn cu Dumnezeu; pe de altă parte, cumpăt şi înţelepciune practică, Ioan 6:12.

Pe de o parte activitate debordantă, iar pe de alta o viaţă de rugăciune, linişte, pace, răbdare. În fine, într-o dependenţă totală de Dumnezeu, credinţa, dragostea şi speranţa domină toată personalitatea Lui.

3. Isus S-a botezat, prin scufundare, nu ca să Se pocăias­că de păcatele Lui proprii, ci:
a) ca să arate identificarea Lui cu păcătoşii (Isaia 53:12), b) ca să anunţe opera de răscumpărare la care Se consacra. În El trebuia să se împlinească toată dreptatea Legii (Matei 3:15; 5:17). Unit cu noi în natura noastră umană, El venea ca să ia asupra Lui moartea păcătosului poruncită de Legea divină (moarte simbolizată prin îngroparea sub apă) şi ca să reveleze harul mântuirii şi vieţii prin învierea Lui (simbo­lizată prin ieşirea din apă). Botezul Său indica ce îndepli­nea şi ce aducea El; pentru noi botezul este semnul a ceea ce primim prin Cristos.

C. Aplicaţie practică

1. a) Notaţi în mărturisirea lui Toma pronumele posesiv "meu". Nu-mi foloseşte la nimic să ştiu că Isus este Fiul lui Dumnezeu dacă El nu devine practic Mântuitorul meu şi Domnul muncii mele, al prieteniilor mele, etc.
b) Eu pot să progresez într-o cunoştinţă reală a lui Cristos:1) prin pocăinţă de câte ori n-am păzit porun­cile Lui; 2) ascultând în mod practic de Cuvântul Său.

Trebuie să mă las eliberat şi sfinţit prin adevăr (Ioan 8:31-32; 17:17) în privinţe precise; dacă nu, Persoa­na lui Dumnezeu şi a lui Cristos îmi devine ireală, ea Se voalează.

2. Valoarea actuală pentru mine a naturii umane a lui Isus înviat: El este reprezentantul meu, preotul meu milos înaintea lui Dumnezeu, El Se roagă pentru mine, fiind puternic ca să mă elibereze de ispită. El poate să mă înţeleagă perfect, învierea Lui mă izbăveşte de frica morţii şi de puterea diavolului.

3. Sinonime cu "a crede" = verbele a asculta, a vedea, a veni; a primi, a mânca, a bea. Credinţa începe când asculţi

Cuvântul lui Dumnezeu. Această ascultare creează o vedere a inimii şi a minţii, ceea ce trebuie să se traducă prin acţiunea de a veni la Cristos, în sfârşit, verbele: a primi, a mânca, a bea, indică o însuşire personală. Cristos nu rămâne un ideal şi o forţă exterioară, ci adevărata cre­dinţă îl roagă să pătrundă (prin Duhul Său) înăuntrul nostru, ca să locuiască în inimile noastre (Efeseni 3:17).

4. Răspunsul este de dat direct de dvs. lui Dumnezeu.



Persoane interesate