Lumini peste veacuri > Vol. II > 16. James Chalmers


CAPITOLUL 16
JAMES CHALMERS

Încă de timpuriu, Scoţia a dat lumii misionari harnici, devotaţi salvării păcătoşilor şi neînfricaţi în faţa greutăţilor şi primejdiilor. Un aşa misionar a fost şi James Chalmers. El s-a născut în anul 1841 la Adrishaig, Scoţia. În copilărie, el a auzit odată pe păstorul bisericii citind o scrisoare de la un misionar din Fiji, în care arăta puterea de transformare a Evangheliei asupra canibalilor şi făcea apel la înrolarea de noi misionari. Deşi era copil, acea scrisoare a aprins în el dorinţa, ca atunci când va fi mare, să devină misionar. La vârsta de 18 ani s-a predat Domnului. Când a terminat facultatea, a urmat o pregătire specială, ca să devină misio­nar. A depus cerere şi a fost acceptat de Societatea Misio­nară Londoneză pentru insulele din Marea Sudului. Atunci a început un studiu intensiv al limbii rarotonga. S-a căsăto­rit în 1865, iar la două zile după căsătorie a fost ordinat. În anul următor, soţii Chalmers s-au îmbarcat pe un vapor şi spre sfârşitul anului 1866, au sosit la Sydney, în Australia.

În primăvara anului 1867, au sosit în Rarotonga, cea mai mare insulă din arhipelagul Cook. Insula era locuită de canibali ce se închinau la diferite zeităţi. Aici şi-au început ei lucrarea de vestire a Evangheliei. Au întâmpinat multe greutăţi şi opoziţie din partea preoţilor-vrăjitori păgâni, dar prin bunătatea lui, fermitatea în lucrare şi felul cum răbda toate necazurile a câştigat inima paginilor. Dumnezeu l-a folosit în chip binecuvântat, timp de 10 ani, pe acea insulă. Ei au putut vedea cu ochii lor mari schim­bări în viaţa locuitorilor de acolo. Mulţi au fost convertiţi şi chiar cei ce nu au devenit creştini, au fost mult influen­ţaţi de Evanghelie. Aşa că toate greutăţile şi suferinţele îndurate au fost răsplătite din plin prin frumoasele rezulta­te obţinute.

În 1877, au trecut în Noua Guinee, să înceapă lucrul Domnului între papuaşi. Dragostea lui, felul lui de a lucra cu oamenii au făcut pe băştinaşi să-l iubească şi să-l stime­ze. Multe suflete au fost câştigate pentru Cristos Domnul. De îndată ce a stabilit o bună bază lucrării de vestire a Evangheliei, el a căutat să instruiască pe cei mai destoinici şi i-a însărcinat să ducă ei lucrarea mai departe, iar el a încercat să pătrundă în interior la alte triburi, să le vesteas­că şi lor Evanghelia.

După 20 de ani de muncă pe acele insule, în 1886, a fost chemat în Anglia pentru concediu. În timpul acesta i-a murit soţia. În 1888, s-a recăsătorit şi a plecat din nou pe câmpul de misiune. A vizitat Rarotonga şi celelalte locuri, să vadă cum progresează lucrarea, iar în 1891, a pătruns mai adânc. Cuvântul lui Dumnezeu lucra minunat la trans­formarea vieţii băştinaşilor. Mereu erau roade noi. Caniba­lii deveneau creştini şi se bucurau de mântuirea prin Jertfa Domnului Isus Cristos. Duşmanii de altă dată deveneau fraţi. Triburile au ajuns împânzite cu locaşuri de închinăciu­ne, care erau ridicate prin munca lor voluntară. Închină­ciunea lor, lipsită de ceremonii, era din toată inima şi cu toată sinceritatea. Era ceva cu totul deosebit să vezi pe aceşti canibali fioroşi de altădată cântând laudele Domnului şi îmbrăţişându-se cu toată dragostea unii pe alţii, trăind acum în pace.

Fiindcă Societatea Misionară Londoneză urma să aibă aniversarea de 100 de ani de la înfiinţarea ei, în 1894, Chalmers a fost chemat din nou să aibă al doilea concediu, ca să poată participa la acea aniversare.

După centenarul Societăţii Misionare, s-a reîntors la lucrul său în Noua Guinee. În anul 1900, a suferit o mare pierdere prin moartea soţiei. După câtva timp, Chalmers, care auzise de alte triburi mai fioroase de canibali, s-a hotărât să pătrundă şi la ei cu vestea bună că Dumnezeu îi iubeşte. El a împărtăşit gândul acesta lui Oliver Tomkins, un alt misionar, care a spus că e gata să-l însoţească. Când au auzit canibalii convertiţi de această hotărâre, un număr de 12 bărbaţi au fost gata să-şi lase soţiile şi copiii, spre a merge cu fraţii misionari. Astfel, cu bărcile au trecut la insula Goaribari. Dar aceasta a fost ultima lor călătorie. Au plecat pe data de 4 aprilie 1901 şi, cum au pus piciorul pe insulă, au fost prinşi, masacraţi şi mâncaţi de canibali.

Evanghelia Jertfei de pe Golgota trebuie vestită, oricare e preţul care trebuie plătit. În Apocalipsa 6:11, ni se spune că la cinstea de martir încă mai sunt locuri ce aşteaptă să fie completate.



Persoane interesate