8. 150.000 şi eu
Nu-ţi plac? Hei, ia ascultă!
Şi eu sunt tot aşa ca ti-ne, un original al Creatorului. Nu trebuie să mă
priveşti de sus, aşa dispreţuitor. Şi eu sunt creat tot aşa de perfect ca şi
tine, numai că eu am o altă misiune. De aceea Creatorul a trebuit să îmi dea o
altă formă. - Iar în plus, eu sunt pentru tine mult mai important decât crezi
tu! Dacă vrei să ai puţină răbdare spre a asculta, vei fi uimit, iar în viitor
mă vei respecta mai mult.
Copilăria mea
Primul lucru de care îmi
amintesc este o centură ab-dominală, închisă la ambele capete, în care am putut
să mă dezvolt bine protejată. Totuşi am părăsit-o atunci când m-am crezut
destul de puternică. Locuinţa mea este suprafaţa pământului pe care sunt sădite
roşii şi castraveţi, se joacă fotbal şi se construiesc case. În el am săpat
harnic. Domiciliul meu este situat destul de adânc - cam la o adâncime de 1,5 m
de la suprafaţa pământului. Adâncimea aceasta este “medie”. După câte ştiu eu,
recordul mondial deţinut de râme este de 8 m. Eu nu am nevoie de locuinţa mea
decât de două ori pe an - în timpul iernii friguroase şi a verii toride. Acolo
mă încolăcesc comodă şi aştept timpuri mai bune.
Numele meu
Cel mai bine mă simt când
plouă. Atunci pământul este aşa de moale, iar eu îmi sap un canal până la
suprafaţa pământului. Numele meu ştiinţific este “Lumbricus terestris”, care
nu înseamnă altceva decât râmă terestră. Unii mă numesc râmă obişnuită,
ordinară. Nu că aş fi fost surprinsă făcând ceva ordinar - eu nu aş face
niciodată aşa ceva! Nu, “ordinar” înseamnă numai “obişnuit”. Într-adevăr eu
sunt foarte obişnuită, dar totuşi o creatură minunată a lui Dumnezeu.
Unii dintre voi au probleme, deoarece ei
se consideră oameni “obişnuiţi”. Se văd nebăgaţi în seamă, şi din această cauză
Îl fac vinovat pe Dumnezeu. Dar ce crezi tu? De multe ori în ceva obişnuit
sunt ascunse atâtea lucruri minunate, încât, după ce ai început să le observi,
eşti complet surprins. Ba mai mult: Lucrarea lui Dumnezeu nu poate consta
numai din lucruri neobişnuite; ea are nevoie şi de o mulţime de lucruri
obişnuite, ca mine şi ca tine.
Tehnica mea de săpare
Apropo, te-ai gândit
vreodată la tehnica mea de săpare? Poate că eşti surprins cum procedez eu. Căci
eu nu posed o lopată de excavare cum are, spre exemplu, cârtiţa sau excavatorul.
În acest scop folosesc numai capul meu ascuţit şi rezistent. El este astfel
format, încât poate pătrunde în cea mai mică crăpătură. Îmi fixez capul în
crăpătură, îmi încordez muşchii, cu care Creatorul m-a înzestrat din belşug, şi
îndepărtez pământul ca şi cu o pană de spart lemne.
Te întrebi cum reuşesc eu aşa ceva, mai
ales că eu nu am nici un schelet. Constructorul meu a inventat ceva deosebit. Spre
a îmi putea contracta cum trebuie muşchi mei, am nevoie de o întăritură,
ranforsare; căci este ştiut că acţiunea produce întotdeauna reacţiune. Aşa ai
învăţat tu nu de mult la fizică. Astfel că Creatorul meu înţelept m-a
înzestrat cu două perne pneumatice, pe care le-a aşezat în fiecare din multele
segmente din care sunt eu formată (ai putea să le numeri!) şi care sunt
dispuse în jurul colonului mijlociu. Oamenii de ştiinţă au măsurat că atunci
când eu îmi încordez muşchii, în aceşti saci cu apă se formează o presiune de
1.560 pascali (= 1,54% din presiunea atmosferică normală). - Dar nu mai vreau
să te plictisesc cu detalii complicate.
Deplasarea mea
Trebuie să ştii numai un
lucru, ai văzut vreodată cum mă deplasez eu pe pământ? Ai observat că eu pot să
îmi scurtez sau să îmi lungesc segmentele. Dar ceea ce cu siguranţă că nu ai
văzut sunt cele două “ancore” pe care le “arunc” de fiecare dată de o parte şi
de alta. Atunci când îmi contractez unele dintre segmente, împing în ambele
părţi de fiecare dată câte două perechi de peri ţepoşi în pământul din jurul
meu. Astfel “ancorată”, pot întinde segmentele din partea din faţă şi astfel mă
împing mult înainte.
Dar nu cumva să crezi că perii sunt
rudimente ale unei haine păroase ce am avut-o mai înainte. Toţi strămoşii mei
au fost netezi ca mine, ei au fost construiţi pentru felul nostru special de
viaţă. Ce să fac eu în pământ cu o haină de păr? Cei opt ţepi din fiecare
segment nu mă deranjează, căci, atunci când nu am nevoie de ei, sunt ascunşi
foarte practic în nişte buzunare din piele.
Crezi tu că toate acestea s-au dezvoltat
de la sine? Doar nu crezi că ceasul tău de mână s-a construit şi s-a montat
singur? Iar eu sunt mult mai complicată decât un ceas. Ce, nu este aşa?
În plus, ceasul tău nici nu se poate
înmulţi - dar eu da! Principiul înmulţirii este aşa de încurcat, încât nu mai
vreau să te “plictisesc” cu el.
“Umila mea persoană”
Acum este însă timpul să
spun şi ceva referitor la persoana mea. Am aproape un an şi sunt lungă de 20
cm. Unele din familia mea pot ajunge chiar şi până la zece ani. Rudele noastre
cele mai mari trăiesc în Australia. Ele pot avea un diametru de trei cm şi o
lungime de trei metri. - Grozav, nu este aşa?
Creierul meu este situat deasupra
gâtlejului. Deşi el este mai mic decât al tău, funcţionează însă tot după
acelaşi principiu. Sau crezi tu că mie nu îmi trebuie creier? Atunci
explică-mi cum îmi pot eu scurta şi îngroşa corpul în trei locuri în acelaşi
timp, atunci când mă grăbesc!
Ochiul meu nu este decât un loc sensibil
la lumină, situat la extremitatea mea anterioară. Creatorul meu a ştiut că eu
nu am nevoie de mai mult. Ce aş fi putut face eu cu un ochi complex? Eu nu
trebuie decât să observ când am ajuns la suprafaţa pământului şi când trebuie
să mă îngrop iarăşi în pământ. Lumina soarelui este pentru mine periculoasă, ea
mă poate chiar omorî. Totuşi eu suport o deshidratare de până la 70% din
greutatea corpului meu şi supravieţuiesc chiar până la 100 de zile în apă. Imită-mă
numai o dată, dacă poţi!
Duşmanii mei
Mai bine ar trebui să tac cu
privire la duşmanii mei. Dar dacă vrei să mă înţelegi, trebuie să mai asculţi
şi de data aceasta, căci este în legătură cu una dintre capacităţile mele
extraordinare. Dacă rupi o bucată din mine, nu mă poţi omorî. În anumite
condiţii eu pot să îmi refac anumite părţi ale corpului ce îmi lipsesc. Creatorul
meu mi-a programat genele astfel încât, spre exemplu, dacă partea mea din spate
este ruptă printr-un accident, ea creşte iarăşi. Dar ştii tu? Chiar şi capul
meu, cu tot ce este în el, se poate forma din nou. - Să nu crezi că îţi spun
poveşti! Aşa este! Din păcate ştiu lucrul acesta şi cârtiţele, duşmanii mei. Ele
mă prind când ajung din greşeală în una din galeriile lor. Apoi îmi muşcă
capul, împreună cu trei-patru segmente - fapt care mă face să nu mă mai pot
mişca - şi mă lipesc de peretele cămării lor. Un biolog polonez a numărat odată
1.200 de râme într-o astfel de cameră de tortură. Dacă iarna reuşesc să scap de
lăcomia cârtiţelor, atunci mai am o şansă de scăpare. Dacă între timp mi-a
crescut iarăşi partea mea cefală, atunci pot să părăsesc repede locul acela
periculos. Din păcate cârtiţa nu este singurul meu duşman. Ţi-aş mai putea
povesti încă multe despre urmăriri şi chinuiri groaznice, la care şi tu… Însă
politeţea mea de râmă mă obligă să tac.
Ştii tu că şi noi avem de
suferit datorită căderii în păcat? Consecinţele păcatului strămoşilor tăi ne
apasă şi pe noi. De aceea aşteptăm cu nerăbdare ca întreaga creaţie să fie
eliberată de sub “robia stricăciunii”. Citeşte în Biblia ta, la Romani 8:19-23!
Hrana mea
Deocamdată am o misiune de
împlinit în lumea aceasta. Creatorul meu mi-a poruncit să afânez şi să îngraş
pământul. De aceea găurile mele străbat straturile de pământ de la suprafaţă
în lung şi în lat. Dacă în vreun loc solul este tare, încât eu nu găsesc nici o
crăpătură pe care s-o lărgesc, atunci “scuip” pur şi simplu pământul din faţa
mea. Când acesta s-a înmuiat, îl înghit imediat. Aceasta este metoda mea
principală prin care ajung în straturile de jos ale pământului. Pe această cale
eu pot mânca frunziş şi alte substanţe organice. - Habar nu ai ce trece prin
colonul meu. Resturile le vezi ca grămăjoare mici de excremente pe suprafaţa
pământului. - Nu trebuie să ţi se facă scârbă de ele! Ele sunt cel mai bun
humus.
Realizările mele
Oamenii de ştiinţă au
calculat că într-un hectar de pământ bun, în timp de 24 de ore producem mai
mult de 100 kg de humus. Într-un an sunt 40 de tone pe care le răspândim
uniform pe suprafaţa pământului. Desigur, nu reuşesc să fac eu totul singură. În
pământul de sub suprafaţa unui stadion trăiesc în jur de 150.000 de râme de tot
felul. În pământul de sub o pajişte bogată pot fi mai multe milioane de râme. Dacă
ai vrea să ne cântăreşti pe toate, ai avea mari greutăţi. Noi cântărim cel
puţin 500 kg. Este tot atât câtă carne ar avea vitele pe care le-ai putea paşte
pe această suprafaţă.
În orice caz, specialiştii ne laudă
datorită “enormelor noastre realizări în ce priveşte prelucrarea şi transferarea
straturilor de pământ”. Dacă ni s-ar lăsa ceva mai mult timp, să zicem 300 până
la 400 de ani, poţi fi sigur că prin colonul nostru ar fi trecut un strat de 40
cm a întregii suprafeţe a pământului.
Aşa ne împlinim noi misiunea pe care
ne-a dat-o Creatorul. Oricât de indiferentă ţi se pare existenţa noastră, ea
slujeşte laudei Lui.