Armonie cu patru voci > 4. Viaţa şi lucrarea lui Cristos

<<< Cuprins

CAPITOLUL IV

Viaţa şi lucrarea lui Cristos

Evangheliile ne dau foarte puţine indicaţii care ar per­mite să precizăm datele vieţii lui Isus. Scopul lor nu cons­tă într-o istorisire cronologică, cum obişnuim să găsim la biografi moderni, ci în a revela adevărurile spirituale ale "Evangheliei", despre persoana şi învăţătura Domnului nostru.

Luca îşi situează povestirea în contextul istoric, în jurul anului 27 al erei noastre (Luca 3:1). Ioan scrie despre trei sărbători de Paşti (2:13; 6:4; 11:55) şi despre alte câteva sărbători evreieşti. Cei mai mulţi socotesc că lucrarea lui Isus s-a întins pe o durată de aproape trei ani şi jumătate.

NAŞTEREA ŞI CEI TREIZECI DE ANI DE PREGĂTIRE

Doar Matei şi Luca ne redau amănunte despre naşterea lui Isus: cel dintâi, din punctul de vedere al lui Iosif, iar al doilea din cel al Mariei. Matei prezintă genealogia legală a lui Isus prin Iosif. În ea se află, ca trăsătură principală, menţionarea a patru femei "Nevrednice, dar graţiate". În Evanghelia după Luca, găsim genealogia naturală, prin Maria, al cărei bărbat este considerat fiul lui Eli; se crede că acesta a fost tatăl Mariei. Deci, fie prin mama Sa, fie prin tatăl Său adoptiv, Isus aparţinea familiei regale din Iuda, moştenitoarea tronului lui David.

Totuşi, părinţii lui Isus sunt oameni săraci, precum reiese din mai multe detalii. N-au mijloace să-şi poată obţine o locuinţă la Betleem şi trebuie să se mulţumeas­că cu un staul pentru naşterea Lui. Când îl prezintă pe copilul lor în Templu (Luca 2:24), ei aduc jertfa săracu­lui (Levitic 12:8), dar sunt evlavioşi şi credincioşi în sără­cia lor. De Iosif se scrie că era "un om neprihănit", iar Maria îşi revelează marea ei credinţă când, prevestindu-i îngerul imensul har care i se va dărui, adică acela de a deveni mama Domnului, răspunde cu încredere umilă: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!" (Luca 1:38). Deşi Duhul Sfânt se pogorâse peste ea, Maria rămâne o femeie care are nevoie de mântuire ca oricare altcineva: „Mântuitorul meu", aşa îl numeşte ea pe Dum­nezeu (vers. 47).

După naşterea lui Isus, pe care au salutat-o îngerii din cer şi cei umili de pe pământ, Iosif şi Maria rămân vreo şase săptămâni în Betleem, apoi se duc să prezinte copilul la Ierusalim. Acolo îl întâlnesc pe bătrânul Simeon, care prezice misiunea universală a lui Mesia cel nou născut, precum şi opoziţia pe care o va stârni. Peste câteva luni vin magii să se închine tânărului împărat al iudeilor. Atenţia lui Irod este atrasă prin venirea lor, iar părinţii fug în Egipt, ca să ocrotească viaţa pruncului. Dar după moartea despotului, ei revin şi se stabilesc definitiv în Nazaret (Matei 2:23).

Ni-L putem închipui pe Isus, ca pe orice copil evreu din epoca aceea, mergând la sinagogă de la vârsta de şase ani şi învăţând să citească din Biblie, adică din Vechiul Tes­tament. A învăţat şi scrisul (Ioan 8:6).

La vârsta de doisprezece ani, tânărul evreu devenea "fiu al Legii" printr-o ceremonie analoagă unei confirmări. Atunci era el admis la toate privilegiile religiei, copilăria îi era terminată. Deci, la doisprezece ani Isus a putut să-Şi însoţească părinţii pentru întâia oară la Ierusalim, la praz­nicul Paştilor. De atunci, Se va fi dus acolo în fiecare an, profitând periodic de cunoştinţele vestiţilor învăţători ai vremii. El Însuşi nu a putut să studieze (Ioan 7:15), dar, în legătură cu Dumnezeu, S-a făcut mai învăţat decât toţi învăţătorii cei mai instruiţi. Cuvintele rostite de El în Templu la vârsta de doisprezece ani: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?" (Luca 2:47) ne arată că adolescentul Isus era deja conştient de relaţia Lui unică cu Dumnezeu, şi de misiunea Lui particulară. Acest "trebuie" îi va domina toată viaţa, până la marele "trebuie" al Crucii (Ioan 3:14).

În afara istorisirii lui Luca despre Isus la vârsta de doi­sprezece ani, evangheliştii trec sub tăcere toată copilăria şi tinereţea Domnului. Luca indică doar, ca semn al caracterului Său uman, dezvoltarea fizică şi intelectuală armonioasă a lui Isus, atât prin legătura Lui personală cu Dumnezeu, cât şi în relaţiile cu cei din anturajul Său (Luca 2:40, 52).

Se mai ştie că tatăl adoptiv al Domnului nostru era muncitor, şi anume tâmplar; sau poate zidar, căci cuvântul grecesc tradus de obicei prin "tâmplar" în Biblia noastră înseamnă "muncitor în construcţii". Se pare că Isus Şi-a pierdut tatăl destul de devreme; evangheliile nu-l mai menţionează, ci numai pe Maria, precum şi pe fraţii şi pe surorile Domnului. Fiind cel mai mare, Isus a reluat mese­ria părintească (Marcu 6:3) şi a trebuit să-Şi asume ro­lul de şef de familie, cu toate răspunderile implicate.

Câtă răbdare în umilinţa celor treizeci de ani de tăcere şi de pregătire, îndeplinind datorii monotone, supus, împărtăşind necazurile şi bucuriile zilnice din viaţa unui sat!

În cele din urmă, când a început Ioan Botezătorul să predice, a apărut şi Isus în public, la vârsta de vreo trei­zeci de ani. Lucrarea Lui a luat o mare amploare, din momentul întemniţării lui Ioan Botezătorul.

LUCRAREA PUBLICĂ A LUI CRISTOS

Lucrarea publică a lui Isus se poate împărţi în trei peri­oade: 1) începuturile; 2) lucrarea în Galilea şi apogeul ei; 3) lucrarea în ţinuturile mai decentrate, din nord şi în Perea. Cristos se sustrage popularităţii şi în acelaşi timp Se ocupă mai ales să înveţe pe ucenicii Lui.

Începuturile (durează circa un an).

Această perioadă se desfăşoară mai ales în sud, în Iudea, începând cu botezul şi ispitirea lui Isus; ea se termi­nă, îndată după întemniţarea lui Ioan Botezătorul, cu călătoria lui Isus spre Samaria şi Galilea.

Isus iese din anonimat la botezul Lui, despre care vor­besc toate cele patru evanghelii, îndată după aceea îi urmează primii ucenici, datorită mărturisirii lui Ioan Botezătorul (Ioan 1:35-51). Totuşi, ei încă nu-L înso­ţesc permanent pe noul lor învăţător. Doar mai târziu, în Galilea, îi cheamă Cristos definitiv să părăsească totul şi să-L urmeze (Marcu 1:16-20). După botezul lui, Isus, înzestrat cu puterea Duhului Sfânt, petrece patruzeci de zile în pustie, ispitit de diavol.

Singurul evanghelist care nu menţionează ispitirea lui Isus este Ioan; numai lui, însă, îi datorăm istorisirea celor întâmplate între ispitire şi începutul propovăduirii Dom­nului în Galilea (Ioan 1:35-4:42). După cele patruzeci de zile de încercare, Isus vizitează Cana Galileii cu prilejul unei nunţi. De acolo coboară la Capernaum, apoi revine de Paşti la Ierusalim. Procedează la prima curăţire a Templului, are o convorbire noaptea cu Nicodim şi pără­seşte curând cetatea ca să Se ducă pe malul Iordanului. O mulţime de ucenici L-au urmat chiar atunci; iar câţiva dintre ei botează norodul, după pilda lui Ioan Botezăto­rul. Acesta din urmă priveşte cu "o bucurie deplină" cum merg mulţimile tot mai mult la Isus (Ioan 3:29). "Tre­buie ca El să crească, iar eu să mă micşorez", zice el v. 30). Şi "s-a micşorat" curând, fiind întemniţat de Irod Antipa.

Când aude vestea aceasta, Isus Se hotăreşte să meargă înapoi în Galilea şi să predice mai deschis. El călătoreşte atunci prin Samaria, stă de vorbă cu o femeie samaritean­că lângă fântâna lui Iacov şi rămâne câteva zile ca să evanghelizeze locuitorii din Sihar.

Lucrarea în Galilea şi apogeul ei (se întinde pe aproape un an şi jumătate).

Când ajunge în Galilea, Isus reia propovăduirea înainta­şului Său: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie, Împărăţia cerurilor este aproape!" (Matei 4:17; Marcu 1:15). Mai întâi, Se duce la Nazaret (Luca 4:16-30), dar acolo este respins de ai Săi; de atunci Se stabileşte la Caper­naum. El cheamă pe mai mulţi ucenici să lase totul ca să-L urmeze.

În timpul acestei de a doua perioade, Domnul călăto­reşte neîncetat prin satele Galileii, învăţând în sinagogi (Matei 4:23; 9:35, etc.). Mulţimile încep să-L urmeze. El le predică afară, câteodată dintr-o corabie, în timp ce oamenii se înghesuie pe malul lacului, alteori pe câmp sau pe dealurile şi munţii din ţinutul acela. De exemplu, El ros­teşte vestita "Predică de pe munte" (Matei 5-7) ale cărei învăţături le-a repetat desigur adeseori, şi în alte ocazii.

După o noapte de rugăciune, Cristos îşi alege definitiv, dintre cei care-L urmează, doisprezece ucenici (Marcu 3:14-18); nu vrea să facă El singur lucrarea, ci îşi ia asoci­aţi. Nu după mult timp, îi trimite câte doi să propovădu­iască vestea cea bună şi să vindece pe bolnavi în numele Lui. El Însuşi a săvârşit foarte multe vindecări şi felurite miracole uluitoare, ca de exemplu învierea unor morţi sau potolirea unei furtuni.

Când a auzit de moartea lui Ioan Botezătorul şi când s-au întors cei doisprezece ucenici, Isus a vrut să Se retragă într-un loc mai îndepărtat, dar mulţimile I-au luat-o înainte. Atunci toată ziua El dă învăţătură, iar seara, săvârşeşte prima înmulţire a pâinilor, hrănind cinci mii de oameni. Această faptă marchează culmea popularităţii lui Cristos; ea este raportată de toate cele patru evanghelii. Ioan ne spune că a vrut să-L ia pe Isus cu sila şi să-L facă împărat. Dar Domnul Se fereşte; îi obligă pe ucenicii Lui să treacă lacul fără El, şi rămâne singur pe munte ca să Se roage. Mai târziu, în noapte vine la ei, mergând pe mare, şi-i dă voie lui Petru să-L întâmpine.

A doua zi, mulţimea care-L caută pe Învăţător, li gă­seşte aproape de Capernaum. Acolo îşi rosteşte Domnul cuvântarea Lui despre pâinea vieţii (Ioan 6:22-71), discurs care face o selecţie printre ascultători: mai mulţi dintre ei, dintr-o dată decepţionaţi, îl părăsesc (Ioan 6:66).

Lucrarea în ţinuturile mai îndepărtate (durează aproape un an).

De atunci înainte, Isus caută să scape, pe de o parte de entuziasmul orb al mulţimilor, iar pe de altă parte de opoziţia tot mai mare, mânată mai ales de fruntaşii reli­gioşi. Unii văd în El un Mesia cu caracter politic, un prooroc capabil să le aducă numeroase avantaje materia­le; iar alţii îl denunţă ca pe un hulitor periculos, vrednic de moarte. Deja cu un an şi jumătate înainte Isus părăsise Iudea, ca să scape de aceştia din urmă. Acum pleacă, în repetate rânduri, şi mai departe, în ţinuturile din nordul Galileii, populate de "neamuri" (adică păgâni), sau în Perea, la răsăritul Iordanului, în timpul acestei ultime perioade, El se dedică în mod special instrucţiei ucenicilor Săi.

a) Vizite la nord

Isus străbate ţinuturile Tirului şi ale Sidonului (vezi po­vestirea cu femeia canaaneancă, Matei 15:21-28), apoi revine înspre lacul Galileii. Într-un loc pustiu unde îl înconjoară o mare mulţime, cu bolnavi mulţi, El înmulţeşte a doua oară pâini şi peşti în chip minunat pentru patru mii de suflete. Puţin timp după aceasta, pleacă din nou spre nord, în regiunea Cezareii lui Filip.

Acolo El pune în mod direct ucenicilor întrebarea: „Cine zic oamenii că sunt Eu, şi cine ziceţi voi că sunt Eu?" Petru îi răspunde prin frumoasa lui mărturisire de credinţă: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu" (Matei 16:16). Isus descoperă atunci deschis celor doisprezece ucenici ce fel de Cristos este El: un Mesia care trebuie să sufere şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. Le prevesteşte suferinţele şi moartea Lui. Umbra crucii se profilează tot mai precis asupra căii Domnului şi învăţătura Lui îi poartă pecetea: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze" (Matei 16:24).

Ca punct culminant al experienţelor celor trei ucenici mai de seamă, Petru, Iacov şi Ioan asistă, în cele din urmă la Schimbarea la faţă a lui Isus, probabil pe mun­tele nins al Hermonului, în partea cea mai de nord a ţării.

b) Ultimele călătorii ale lui Isus şi lucrarea Lui în Perea (durează circa 6 luni).

Luca ne informează că atunci "când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim" (9:51). El este cel care ne dă cele mai multe detalii despre ultima parte a lucrării lui Cristos (Luca 9:51 la 19:28). Totuşi, este greu de stabilit ordinea cronologică a evenimentelor, căci evanghelistul descrie în repetate rânduri călătoriile Domnului spre Ierusalim, în aceste ultime luni Isus a călătorit mult.

El Se suie în secret la praznicul Corturilor (Ioan 7:10), probabil în timp ce cei şaptezeci de ucenici pe care i-a trimis doi câte doi îşi împlinesc misiunea şi-I pregătesc terenul în locurile pe care El vrea să le mai viziteze înain­te de sfârşit (Luca 10:1).

Este clar, de asemenea, că partea principală din această perioadă, Isus o petrece în Perea, la răsăritul Iordanului, în locuri mai puţin frecventate. Împotrivirea iudeilor creşte de-a binelea, dar totuşi mulţimea îl regăseşte pe învăţător şi-L însoţeşte. Din această epocă datează vin­decarea femeii gârbove de optsprezece ani, tămăduirea celor zece leproşi, povestea tânărului bogat şi cea a copi­laşilor aduşi la El.

Între călătoriile Sale, Isus rămâne în locul unde Ioan Botezătorul botezase mai întâi, acolo unde El Însuşi îşi începuse lucrarea (Ioan 10:40). Mai vizitează Ierusali­mul de două ori înaintea ultimilor Paşti: odată cu prile­jul sărbătorii înnoirii Templului (Ioan 10:22), iar a doua oară, vine ca să-l învieze pe Lazăr (Ioan 11). Când fruntaşii religioşi aud de această ultimă minune, hotărăsc oficial să-L omoare pe Isus (Ioan 11:53). Cristos Se retrage atunci într-un oraş aproape de pustie, numit Efraim (Ioan 11:54).

În sfârşit, în cursul ultimei Lui călătorii spre capitală, Isus trece prin Ierihon, unde vameşul Zacheu îl primeşte în casa lui (Luca 19). În apropierea oraşului, vindecă nişte orbi. Aflând vestea venirii Lui, o mare mulţime se adună şi îl urmează. Cu câteva zile înainte de a fi pironit pe cruce, Domnul intră în triumf în Ierusalim, trecând pe la Muntele Măslinilor.

ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ

Numeroasele amănunte privind evenimentele care pre­cedă şi însoţesc răstignirea ne permit să sesizăm importanţa imensă pe care cei patru evanghelişti o dau morţii şi învierii Mântuitorului.

A doua zi după intrarea Lui triumfală în Ierusalim, Cristos face un miracol simbolizând judecata, singurul de acest fel din evanghelii: blestemarea smochinului nerodi­tor, emblemă a neamului iudeu. Pentru toată lucrarea îndeplinită, de fapt neamul iudeu îl va răstigni pe Mesia al lui, şi apoi va fi respins el însuşi. Domnul îşi face acum ultima vizită publică la Ierusalim ca şi prima, cu trei ani înainte: din nou El curăţeşte Templul înainte de Paşti, izgonindu-i pe negustori în timp ce, în ciuda fariseilor, copiii îl primesc cu cântece de laudă.

În aceste ultime zile, Isus dă învăţătură în Templu şi răspunde unor întrebări insidioase. El repetă mustrările către farisei şi învăţătorii Legii (Matei 23) şi rosteşte felurite pilde, în special pe cea a vierilor nevrednici.

În mijlocul opoziţiei şi făţărniciei religiei formaliste, în timp ce ucenicii Lui înşişi îl dezamăgesc (certându-se între ei ca să ştie cine este cel mai mare, preocupându-se cu afaceri băneşti, şi Iuda pregătindu-se să-L trădeze), două flori frumoase ale evlaviei şi dragostei: bănuţul văduvei şi mirul răspândit de Maria au mângâiat inima Stăpânului.

Isus îi mai informează pe ucenicii Lui în particular despre evenimentele viitoare, dezvoltând un subiect de care le mai vorbise înainte (Luca 17:12-37). El le pre­vesteşte distrugerea Ierusalimului, care "va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile nea­murilor" (Luca 21:24), şi prezice revenirea Lui în slavă. Pilda celor zece fecioare şi descrierea judecăţii neamuri­lor datează din acele zile (Matei 25).

Ultima cină

În sfârşit a venit ultima zi. Isus a mâncat Paştele cu ucenicii Lui joi seara. Pe timpul acela, dacă Paştele că­deau în ajunul unei zi de Sabat, era îngăduit să se prăznuiască cu o zi mai înainte ca să nu se calce Sabatul, jertfindu-se mielul "la amurg" (Exodul 12:6), în momentul când începea Sabatul (ziua începe, la iudei, la asfinţitul soarelui). Deci Isus a putut lua Paştele cu douăzeci şi patru de ore înainte, şi a murit în ziua precisă a Praznicului evreiesc, tocmai la ceasul când se oferea jertfa mie­lului pascal în Templu.

În timpul acestei ultime mese, Isus a orânduit sfântă Cină, ca semn al Noului Legământ în sângele Lui. Iuda ieşise afară, după ce Stăpânul îi spălase picioarele. Cristos a cântat cântările rituale ale ceremoniei: Psalmii 113 până la 118. El a dat ultimele Lui învăţături în intimitate celor unsprezece ucenici, mai întâi în odaia de sus, apoi pe drum spre Ghetsimani. Minunatele Lui cuvinte şi rugă­ciunea Lui sacerdotală au fost notate de către Ioan, uce­nicul pe care-l iubea Isus, cel care în timpul cinei memora­bile se plecase la pieptul Domnului (Ioan 13 la 17).

Ajuns în grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măsli­nilor, Isus S-a luptat singur în rugăciune; sudoarea I s-a prefăcut atunci în picături mari de sânge şi cunoscând o agonie extremă, la apropierea amarului pahar pe care trebuia să-l bea în curând. Atunci un înger a venit să-L întărească, pe când ucenicii dormeau răpuşi de slăbiciune, neputinţă şi întristare.

Procesul

Isus, trădat de Iuda printr-o sărutare şi părăsit de toţi ucenicii Lui, a fost dus la judecată. A îndurat un dublu proces, adică religios şi laic, fiecare parte având câte trei etape:

1. Procesul religios s-a ţinut înaintea autorităţilor evreieşti.

a) Mai întâi înaintea lui Ana, socrul marelui preot.

b) Apoi înaintea lui Caiafa şi a Soborului strâns grabnic în parte, în timpul nopţii.

c) Deoarece nici o condamnare la moarte, hotărâtă noaptea, nu era valabilă, Soborul s-a adunat în întregime dis-de-dimineaţă. După ce au pronunţat din nou sentinţa de moarte, L-au batjocorit nemilos şi L-au lovit pe prizonierul lor. Neavând însă dreptul să omoare ei înşişi pe un om osândit, iudeii L-au dat pe Isus pe mâna lui Pilat, gu­vernatorul roman.

2. Procesul laic a avut loc înaintea autorităţilor civile romane.

a) Mai întâi înaintea lui Pilat. Isus, după o convorbire privată cu guvernatorul (Ioan 18:33-38) n-a mai dat nici un răspuns la învinuirile aduse împotriva Lui (Marcu 15:5).

b) Apoi, înaintea lui Irod, care se afla atunci în Ierusa­lim, Pilat trimiţându-i pe învinuit, Isus a răspuns cu o şi mai adâncă tăcere.

c) În sfârşit, Isus a fost adus iarăşi înaintea lui Pilat, norodul fiind întărâtat de fruntaşi. Aceştia au biruit în cele din urmă: Pilat, ca să aibă pace cu ei, a eliberat mai degrabă pe Baraba tâlharul, iar pe Domnul a pus să-L bată cu nuiele. Ostaşii romani şi-au bătut joc de El, L-au încu­nunat cu spini şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Pilat L-a prezentat pe Isus astfel luat în râs, norodului. Dar iudeii nemulţumiţi au strigat din ce în ce mai tare şi în cele din urmă au obţinut de la dregător ca victima să fie răstignită pe cruce.

Răstignirea

Isus a urmat atunci drumul dureros până la locul supli­ciului, afară din oraş. Se vede că era greu chinuit sub povara crucii, căci au silit pe un trecător, pe Simon din Cirena, dintr-o cetate africană, să I-o poarte.

Cristos a fost crucificat vineri dimineaţa. La amiază s-a făcut întuneric până pe la ora trei, când Domnul Şi-a dat duhul. Felurite grupuri de oameni stăteau sau treceau pe acolo, unii încremeniţi, alţii batjocoritori. Inscripţia care indica din ce cauză era osândit Mântuitorul era redată în trei limbi, deasupra capului Său: „Isus din Nazaret, Îm­păratul iudeilor". Pe evreieşte, greceşte şi latineşte ea reprezenta lumea de atunci: iudeii religioşi, cărora le fusese dată revelaţia adevăratului Dumnezeu; grecii: lumea filozofiei şi a artei; romanii: lumea realizărilor politice şi sociale. Ei simbolizează cu toţi laolaltă oame­nii din toate vremurile, uniţi spre a participa la crucifica­rea Fiului lui Dumnezeu.

ÎNMORMÂNTAREA, ÎNVIEREA ŞI ÎNĂLŢAREA

Înaintea sfârşitului zilei, cu voia precisă a lui Pilat, care mai întâi se încredinţase că Osânditul murise cu adevărat, trupul fu înmormântat în mod evlavios de către un frun­taş iudeu, un ucenic ascuns al lui Isus. Toţi prietenii Domnului, cufundaţi în doliu şi întristare, s-au odihnit a doua zi, pentru că era o zi de Sabat.

În ziua întâi a săptămânii, nişte femei s-au dus la mormânt şi au găsit mormântul gol, păzit de 2 soli cereşti, care le-au vestit: Domnul este viu! Răsărise glorioasa lumină a învierii, care de atunci luminează toată istoria omenirii.

Timp de patruzeci de zile, Cristos a apărut ucenicilor Lui, apoi a fost răpit la cer. De atunci încolo, El îşi ur­mează lucrarea la dreapta Tatălui, într-adevăr, toată lucrarea pământească a Domnului pe care am trecut-o în revistă este doar "ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni" (Faptele apostolilor 1:1), asemenea grăuntelui de grâu care cade în pământ şi moare, înainte de a renaşte şi de a purta multă roadă.

CHESTIONARUL IV

A.

Întrebări despre materia cursului

1. Indicaţi de ce Isus putea fi numit pe drept "Fiul lui David" (Luca 18:38, etc.).

2. Care este singurul cuvânt al Copilului Isus care ne-a fost păstrat şi ce indică el?

3. Cum S-a instruit Isus?

4. Ce eveniment

a) marchează începutul lucrării publice a lui Isus?

b) îl determină să predice deschis în Galilea?

c) reprezintă apogeul succesului Său?

d) stârneşte critici din partea unor ucenici, care îl părăsesc?

5. Cărei perioade din lucrarea lui Isus îi aparţin urmă­toarele povestiri:

a) învierea fiicei lui Iair?

b) vizita la Zacheu?

c) povestirea cu tânărul bogătaş?

d) schimbarea la faţă?

6. În care perioadă a lucrării lui Isus

a) a trimis El ucenici în misiune?

b) a înmulţit El pâini?

c) a izgonit pe vânzători din Templu?

d) a poruncit un pescuit minunat?

7. De câte ori S-a dus Isus la Ierusalim în ultimele şase luni de călătorie şi cu ce prilej?

8. Citiţi Marcu 3:14 şi indicaţi cele două scopuri pen­tru care Isus Şi-a ales pe cei doisprezece ucenici: a)

b)

9. După Ioan 1:35-42; Luca 5:4-11; Marcu 3:13-19; notaţi trei etape prin care fraţi, ca Petru şi An­drei, au intrat în cercul celor doisprezece ucenici:

a)

b)

c)

10. Citaţi două evenimente izbitoare care au avut loc în fiecare dintre următoarele perioade:

a), b) primul an al lucrării Domnului;

c), d) în Galilea;

e),

f) în ţinuturile din nordul Palestinei.

11. Citaţi două incidente din ultima săptămână a vieţii lui Isus:

a), b) care L-au mâhnit;

c), d) care L-au bucurat.

12. A săvârşit Isus alte minuni de judecată afară de ceea a smochinului neroditor?

13. Indicaţi un subiect despre care a vorbit Isus în ultimile zile în Ierusalim, a) cu fariseii;

b) cu câţiva ucenici în particular.

14. Indicaţi fapte izbitoare ale lui Isus în timpul ultimei cine:

a)

b)

15. În care serie de capitole ne sunt în special păstrate ultimele convorbiri ale lui Isus cu ucenicii înainte de moartea Lui?

16. Câte părţi a avut procesul lui Isus? Câte etape cuprin­de fiecare parte?

17. Cine şi-a bătut joc de Isus şi L-a insultat în tot decur­sul procesului?

18. După Luca 22:55-62, două lucruri i-au dat deodată lui Petru conştiinţa lepădării lui. Ce anume?

a)

b)

19. Ce cuvânt celebru a rostit Pilat când a prezentat întâia oară mulţimii pe Isus încoronat cu spini? Şi ce au răspuns fruntaşii iudeilor? (Ioan 19:1-16).

20. Care inscripţie, cea scrisă de Pilat sau aceea cu care voiau iudeii s-o înlocuiască (Ioan 19:19-22) se potrivea mai bine, după părerea dvs., ca să indice motivul condam­nării lui Isus? Ce nu le plăcea fruntaşilor iudei în inscrip­ţia lui Pilat?

B. Studiu biblic personal

Citiţi Evanghelia după Marcu.

1. După Marcu 11 şi 12, citaţi rezumându-le:

a) întrebările puse lui Isus de către iudei în timpul ulti­mei săptămâni;

b) întrebările pe care le pune Isus Însuşi în ultima săptămână.

2. Faceţi un tablou cu patru coloane, una pentru fiecare Evanghelie, unde veţi indica pentru fiecare perioadă din viaţa lui Isus capitolele corespunzătoare: naşterea şi co­pilăria, pregătirea şi începutul lucrării, lucrarea în Galilea, lucrarea în ţinuturile îndepărtate din nord, lucrarea în Perea, ultimele zile în Ierusalim, pătimirea (ultima zi), învierea şi înălţarea, înşiruiţi aceste perioade într-o a cincea coloană, la stânga. Exemplu:

Perioada din Matei Marcu Luca Ioan viaţa lui Isus

Naşterea şi 1 la 2 etc.

copilăria

3. Luca 9:51 până la 19:28 (ultimele călătorii ale lui Isus) menţionează numeroase persoane cu care a avut de a face Isus (lăsaţi de o parte grupurile sau mulţimea). Faceţi o listă cu o scurtă descripţie a fiecărei dintre ele.

C. Aplicaţie practică

1. Ce pot eu să învăţ din cei treizeci de ani de tăcere ai lui Isus? Ce exemplu şi ce îmbărbătare să trag din ele?

2. În faţa suferinţei nedrepte, să compar atitudinea mea cu cea a lui Cristos, îndeosebi în timpul procesului (vezi Ioan 18:18-23 comparat cu 1 Petru 2:20-23).

3. Notaţi contrastul între experienţele binecuvântate ale ucenicilor cu ce urmează numaidecât după ele. Mai cu seamă:

a) mărturisirea credinţei lui Petru, cu făgăduinţa pe care o primeşte de la Isus (Matei 16:16-19), urmate de. revelaţiile solemne din Matei 16:21-26;

b) schimbarea la faţă, urmată de incidentul cu copilul epileptic (Matei 17:1-23), etc. Ce lecţie reiese din ele; pentru mine?

4. Învăţaţi pe dinafară şi copiaţi Marcu 8:34-36).

RĂSPUNSURI LA CHESTIONARUL IV.

A. Despre materia cursului

1. Maria, mama Lui, şi Iosif, tatăl Lui adoptiv, erau amândoi din seminţia lui David; prin Iosif, dreptul la tron revenea legal lui Isus.

2. Luca 2:49 (de citat în întreg!). Acest cuvânt indică conştiinţa misiunii Sale divine şi a relaţiei unice cu Dumnezeu pe care Isus deja o avea.

3. Ducându-Se la sinagogă, şcoala evreiască din timpul acela. De la vârsta de doisprezece ani încolo, punând între­bări învăţaţilor din Ierusalim, de câte ori Se putea sui acolo. Dar mai ales în legătura Sa personală cu Dumne­zeu, cugetând asupra Vechiului Testament şi rugându-Se.

4. a) Botezul Lui.

b) Întemniţarea lui Ioan Botezătorul.

c) Prima înmulţire a pâinilor.

d) Discursul Lui despre pâinea vieţii, la Capernaum.

5. a) Din perioada principală în Galilea.

b) La sfârşitul primei perioade de călătorii.

c) Din perioada finală, adică ultimele şase luni.

d) Perioada în ţinuturile mai îndepărtate din nord.

6. a) În timpul lucrării principale în Galilea, apoi din nou în timpul ultimilor şase luni.

b) În timpul apogeului lucrării în Galilea, apoi între călătoriile Lui prin ţinuturile mai îndepărtate din nord.

c) Chiar la început, după botezul Lui, şi la sfârşit, în pragul ultimei săptămâni la Ierusalim.

d) La începutul lucrării în Galilea şi după înviere.

7. De patru ori:

a) pe ascuns, de Praznicul Corturilor.

b) De Praznicul înnoirii Templului, iarna (Ioan 10:22).

c) Ca să-l învie pe Lazăr din morţi.

d) Public, o săptămână înainte de a muri.

8. a) Ca să-i aibă cu El.

b) Ca să-i trimită să predice, cu puterea să scoată draci.

9. a) Andrei Îl urmează pe Isus după ce a auzit mărturi­sirea lui Ioan Botezătorul, şi stă de vorbă cu El o zi; apoi îl aduce pe fratele său, Petru, la Domnul.

b) Mai târziu, în Galilea, ei părăsesc totul ca să-L ur­meze definitiv pe învăţătorul care-i cheamă.

c) În sfârşit, dintre numeroşi alţi ucenici, ei sunt aleşi ca să facă parte din cercul strâns al celor doisprezece.

10. De exemplu:

a) În primul an, 40 de zile de ispitire în pustie.

b) Izgonirea vânzătorilor din Templu.

c) În Galilea, învierea fiicei lui Iair.

d) Isus merge pe apă după prima înmulţire a pâinilor.

e) În ţinuturile din nord, vindecarea fiicei siro-fenicienei.

f) Schimbarea la faţă.

11. De exemplu:

a) Comerţul care se făcea în Templu.

b) Trădarea lui Iuda.

c) Bănuţii văduvei, d) Mirul răspândit de Maria.

12. Povestirea cu smochinul blestemat este singura minune de judecată redată în evanghelii.

13. De exemplu:

a) Despre cea mai mare poruncă a Legii. b) Despre distrugerea Ierusalimului şi sfârşitul lumii.

14. a) El spală picioarele ucenicilor Lui. b) El împarte sfântă cină.

15. Mai ales în Ioan 13 la 17 (vezi şi Matei 26; Marcu 14; Luca 22).

16. Două părţi (procesul religios şi procesul laic), fiecare cu câte trei etape.

17. Aprozii şi slujitorii evrei, cu membrii Soborului (Matei 26:66-68; Marcu 14:65; Luca 22:63-65). Soldaţii lui Pilat (Matei 27:28-31; Marcu 15:16-20). Irod (Luca 23:11).

18. a) Cântecul cocoşului.

b) Privirea lui Isus, care S-a întors.

19. "Iată Omul!" - "Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!"

20. Cea a lui Pilat. Aşa cum era, proclamându-L pe Isus; împărat în cele trei limbi importante din lume, inscripţia lui Pilat era o insultă ironică la adresa iudeilor, ea le con­damna tăcut orbirea. Fruntaşii iudeilor ar fi vrut să indi­ce că Isus minţise.

B. Studiu biblic personal

1. a) Întrebări puse de iudei: Cu ce putere faci Tu aceste; lucruri? (11:28). Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? (12:14). La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? (12:23). Care este cea dintâi dintre toate poruncile? (12:28).

b) Întrebări pe care le-a pus lor Isus: Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune?" (11:17). Botezul lui Ioan venea din cer ori de la oameni? (11:30). Acum, ce va face stăpânul viei? (12:9). Oare n-aţi citit: Piatra pe care au lepădat-o..." (12:10-11). Pentru ce Mă ispitiţi? (12:15). Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt? (12:16). Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi...? (12:24). Oare n-aţi citit: „Eu sunt Dumnezeul lui Iacov?" (12:26). Cum zic cărturarii că Cristosul este fiul lui David? (12:35).

2. Perioade din viaţa lui Isus	Matei	Marcu	Luca	Ioan
Naşterea şi copilăria	1 la 2		1 la 2
Pregătirea, începutul lucrării	3 la 4:11	1:1-13	3 la 4:13	1:19 la 4:42
Lucrarea în Galilea	4:12 la 15:20 17:22 la 18	1:14 la 7:23; 9:30-51	4:14 la 9:17	4:43 la 7:9 afară de cap. 5
Lucrarea la nord	15:21 la 17:21	7:24 la 9:22	9:18-50	trei vizite la Ierusalim, 7:10 la 11:57
Lucrarea în Perea	19 la 20	10	9:5 1 la 19:28
Ultimele zile la Ierusalim	21 la 26:16	11 la 14:11	19:29 la 22:6	12
Pătimirea (ultima zi)	26:17 la 27	14:12 la 15	22:7 la 23	13 la 19
Învierea şi înălţarea	28 numai învierea	16	24	20 la 21 numai învierea

3. Personaje menţionate în Luca 9:51 la 19:28 (ele subliniază interesul pe care-l poartă Luca fiecăruia în Parte).

Iacov şi Ioan şi dorinţa lor de răzbunare. Trei oameni care promiteau să-L urmeze pe Isus. Un învăţător al Legii (pilda samariteanului milostiv). Marta şi Maria primindu-L pe Isus. Un om care avea un drac mut (vinde­care). Femeia care voia s-o laude pe mama lui Isus. Un fariseu care-L poftise pe Isus la masă (14:1). Omul care se certase cu fratele lui din pricina moştenirii (13:12). Femeia gârbovă de optsprezece ani (vindecare) şi fruntaşul sinagogii (13:10-17). Persoana care întreabă: „Oare, puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?" (13:23). Uns om bolnav de dropică (vindecare, 14:1-5). Un om care-L primise pe Isus, apoi unul dintre cei ce şedeau la masă (pilda marelui praznic, 14:1-24). Leprosul cel vindecat şi recunoscător. Tânărul fruntaş (tânărul bogă­taş). Petru cu întrebările lui. Un orb aproape de Ierihon (vindecare). Zacheu vameşul. Indirect: Irod (13:31-33).

C. Aplicaţie practică

1. Un exemplu şi o îmbărbătare să stăruiesc şi eu cu fide­litate în datoriile monotone ale vieţii, răspunderile de familie, câştigând pâinea zilnică, în slujba umilă, cu răbdare, în munca ascunsă. Şi Isus a lucrat cu mâinile Lui, cai un muncitor. Pot să fac şi eu totul spre slava lui Dumnezeu (vezi şi Galateni 2:20); Evrei 4:15-16; Coloseni 3:23-24).

2. Când mi se fac reproşuri, reacţionez disculpându-mă, cu atât mai mult dacă sufăr lovituri, calomnii sau prigoniri pe nedrept. Isus însă Şi-a păstrat liniştea, El răspun­dea fără ură şi fără dispreţ. El nu ameninţa. Mai presus de toate, El tăcea, încredinţându-Se lui Dumnezeu, Jude­cătorul cel drept. Cu tăria Lui pot şi eu să practic tot aceeaşi atitudine în faţa celor care mă fac să sufăr (compară cu Matei 5:11-12; Ioan 15:18-20; Iacov 1:2-4; 1 Petru 2:23).

3. După o experienţă binecuvântată sau un succes spiritual, Satana atacă adeseori cu perfidie: ne vin gânduri de la el, sau dificultăţi, sau vreo înfrângere pe un alt plan. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu mă face mai sfânt nici infailibil, ci ea trebuie să mă conducă să renunţ mai bine la mine însumi, să-mi port crucea; ea trebuie să mă facă mai umil, mai veghetor şi plin de credinţă.

<<< Cuprins