7. Un material de construcţie aparent simplu
-
totuşi, produsul unei tehnici de construcţie şi fabricare genială
Cum să mă prezint eu? Vreau
să o fac printr-o ghicitoare: Te văd, dar tu nu mă vezi. Toţi oamenii au
nevoie de mine, dar nu mă simt. Apariţia mea este o minune, dar mulţi nu ştiu.
Cine sunt eu? Nu m-ai
recunoscut? Atunci să continui cu descrierea mea. Am o formă sferică şi sunt
complet transparent. Diametrul meu este de numai 9 mm şi sunt gros de 4 mm. Volumul
meu este de numai 0,06 cm³. Imaginează-ţi, sunt de 30 de ori mai mic decât o
cireaşă. Şi încă ceva important, fără mine nu ai putea vedea.
Aproape că m-am trădat. Eu sunt unul
dintre cele mai importante componente al aparatului tău vizual: cristalinul. Înainte
de a-ţi relata detailat despre mine, vreau să îţi spun ceva important despre
organele de simţ. Tocmai la ele poţi observa unele dintre principiile lucrării
Creatorului meu. După acest ajutor mental vei înţelege mai uşor şi biografia
mea.
Lucrările Creatorului şi legile naturii
Organele
de simţ: Dacă te ocupi îndeaproape de
organele de simţ, ca tehnician, nu te mai poţi opri din uimire. La ele vei
găsi metode atât de perfecţionate şi exclusive, pe care nu le mai întâlneşti
nicăieri. Dacă acestea ar fi invenţii făcute de oameni, te asigur că ar fi
necesar un birou de patente numai pentru înregistrarea şi administrarea lor. Sunt
însă ideile lui Dumnezeu, şi ele nu sunt înregistrate de nici un birou tehnic. Psalmistul
cunoaşte măreţia ideilor creaţiei, atunci când se roagă: “Cât de mari sunt
lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale! ” (Psal. 92:5). Trebuie
să cunoşti metoda de lucru a lui Dumnezeu. În toate măsurile constructive care
au fost aplicate în domeniul vieţii, ea nu lezează nici un principiu de
randament şi nici vreo lege a naturii. Cu alte cuvinte, spre a atinge un scop,
mulţimea organelor foloseşte adesea în mod genial legitimitatea fizică şi
chimică; şi de aceea de multe ori el nu este uşor de observat.
În tehnica şi ştiinţele naturii se
utilizează multe metode de măsurare cu cerinţe de o mare exactitate. Cea mai
reuşită dintre toate este măsurarea timpului cu aju-torul ceasurilor atomice. Precizia
mai poate creşte, deoarece nu s-au atins încă graniţele posibilităţilor fizice.
Aşa-zisa “toleranţă relativă” este etalonul preciziei unei măsurători. Cu
ajutorul unui metru se poate măsura o lungime de un metru, cu o toleranţă de
0,5 mm. Toleranţa relativă este deci de 0,5 mm/1000 mm = 0,5 X 10-3. Toleranţa relativă
actuală a ceasurilor atomice este de 10-13, iar conform relaţiei inexactităţii lui
Heisenberg, ea poate fi coborâtă până la 10-16. Până acum nu a fost realizată nici o
metodă de măsurare la care precizia şi conceptul randamentului să se apropie
de graniţele posibilului. Tocmai în domeniul organelor de simţ Creatorul a
folosit de mai multe ori astfel de concepţii surprinzătoare, care folosesc la
maxim posibilităţile fizice şi tehnice.
Vreau să îţi mai amintesc o situaţie
importantă. Te rog să faci deosebirea dintre funcţionarea lucrărilor
Creatorului şi procedeele Lui creatoare. În timp ce toate lucrările create şi
procesele naturale se supun legilor naturii, felul cum a procedat Dumnezeu la
creaţie nu poate fi explicat prin ele, deoarece legile naturii sunt produsul
creaţiei, dar nu condiţia existenţei acesteia.
Acum vreau să trec la organul vederii,
căci eu sunt o componentă esenţială a acestuia. Lucrul acesta este valabil atât
pentru oameni, cât şi pentru toate animale-le care văd. Imaginează-ţi, fiecare
ochi de libelulă este format din mii de ochi miniaturali, care la rândul lor
fiecare dintre el este dotat cu o jumătate de milion de elemente de conectare. La
rândul lor, fiecare dintre aceste unităţi funcţionale este de o sută de ori mai
mică decât cel mai mic dintre elementele de conectare pe care le-a putut
realiza tehnologia umană a calculatorului. Desigur că fiecare ochi miniatural
are şi el propriul lui cristalin, eu l-aş numi microcristalin.
Ştii cum funcţionează ochiul tău?
Chiar şi de propriul tău
ochi rămâi surprins. La fiecare privire imaginea optică este proiectată pe 130
de milioane de senzori vizuali. Prin procese încă neînţelese ale sistemului
nervos se formează în creierul tău o imagine excelentă a lucrurilor privite. Aceste
procese deosebit de complexe sunt în marea lor majoritate încă neînţelese de
oamenii voştri de ştiinţă. Imaginează-ţi că ai folosi în aparatul de
fotografiat în locul unui film plan, un film de forma unei sfere goale. Ar fi
totul aşa de deformat, aşa cum se vede în oglinzile bombate din labirintul de
la bâlci, care desfigurează imaginile. Pe retina ta se formează mai întâi o astfel
de lume deformată. În creier Creatorul a instalat programe care funcţionează
permanent, spre a elimina imediat erorile apărute, astfel încât tu vezi o lume
înconjurătoare perfectă.
Împreună cu creierul, simţul vizual are
un aport deosebit. Menirea lui nu este să măsoare exact mărimile fizice, ci el
este astfel construit spre a împlini cerinţele biologice. Asta înseamnă că în
cazul obiectelor situate la depărtări diferite, tu nu evaluezi mărimea imaginii
fizice de pe retină, ci aplici obiectelor îndepărtate o altă mărime decât
corespunde ea pe retină. Cunoşti desigur prezentarea în perspectivă. Simţul
vizual comunică recepţiei tale, printr-o imagine cu linii paralele, nu mărimea
fizică “reală”, ci mărimile importante pentru viaţa ta. Pentru evaluarea
corectă a lumii înconjurătoare se cere să poţi evalua corect mărimea unui
obiect şi atunci când el se află la distanţe diferite. Procesul de evaluare din
creier prelucrează datele primite de la organul de simţ, le măreşte,
micşorează şi le îndoieşte, încât tu să primeşti o imagine utilă. Cu alte
cuvinte, numai creierul transformă ochiul într-un aparat superior tuturor
aparatelor fizicii. El poate vedea în amurgul avansat şi în raza de soare cea
mai strălucitoare; câmpul optic de activitate reglându-se automat. El poate
distinge culori, poate evalua distanţe şi mărimi. Poate distinge nuanţe de alb
sau distinge aceeaşi culoare în lumina din revărsatul zorilor sau a amiezii. Evaluarea
formelor şi a culorilor este pentru tine aceeaşi, chiar şi când obiectele se
apropie sau se depărtează şi sunt iluminate diferit.
Încă o realizare deosebită a văzului
(dar şi a auzului) este precizia cunoaşterii şi recunoaşterii obiectelor,
situaţiilor, fiinţelor şi a oamenilor. Lucrul acesta este valabil şi pentru
persoane pe care nu le-ai mai văzut de mai mult timp. La o întâlnire cu colegii
de clasă, îţi recunoşti pe foştii colegi după mulţi ani, cu toate schimbările
lor majore pe care le-au suferit. Trebuie precizat că simţul vizual dispune de
un fel de precizie, care nu mai poate fi descrisă cu mărimi fizice.
Cunoşti afirmaţia lui Aristotel: “Totalul
este mai mult decât suma părţilor” - lucru ce este valabil şi pentru sistemele
vii. Dar dacă la părţile componente se recunoaşte complexitate, morfologie,
scop şi invenţie înaltă, cu cât mai mult este valabil lucrul acesta pentru
unitatea formată de ele. Iar acum, în loc de a povesti despre tot ochiul, vreau
să-ţi povestesc numai despre mine - cristalinul - aşadar, despre cel mai mic
detaliu al ochiului tău.
Nu pot fi fabricat de nici o fabrică
Pentru a-ţi putea explica
randamentul meu tehnic, te rog să îţi imaginezi împreună cu mine următorul
lucru: Vrei să comanzi la o fabrică de mecanică fină să mă fabrice. Cum să se
reuşească aşa ceva? Desigur că ai dreptate. Spre a putea produce cristalinul
într-o stare funcţională, trebuie să i se trimită firmei un catalog cu
cerinţele pe care le ai referitoare la cristalin. Cum eu mă cunosc cel mai
bine, vreau să prezint în şase puncte datele cele mai importante:
1. Concepţia cristalinului: În
industria voastră optică obişnuită, focalizarea (reglarea distanţei optime) la
aparatul de fotografiat se realizează prin deplasarea unui sistem de lentile în raport cu planul filmului.
Pentru ochi trebuie folosit un “sistem de lentile” care constă dintr-o singură
lentilă (cristalinul), dar care să satisfacă toate cerinţele optice. Spre a
satisface această condiţie agravantă, în industria fotografică cel mai
răspândit principiu este de a se renunţa la lentila dură, în favoarea “corpului
de sticlă”. Toate distanţele focale de la 40 până la 70 mm şi reglarea
focalizării trebuie realizate prin modificarea formei cristalinului. Drept
consecinţă, cristalinul trebuie să fie elastic şi uşor maleabil. Un sistem de
mecanisme de tracţiune şi relaxare de la marginea cristalinului trebuie să
preia realizarea focalizării. Gradul necesar de deformare al cristalinului
trebuie să fie calculat de o centrală de comandă (creierul). Într-o corelare a
tuturor părţilor componente trebuie realizată forma geometrică dorită a
cristalinului, care este necesară cerinţelor lui optice.
2. Sinteza materialului de producţie: Atât
ca sursă de materii prime, cât şi la îndepărtarea deşeurilor procesului de
fabricare slujeşte un sistem în circuit închis al unei soluţii (sânge) pompate,
în care sunt dizolvate diferite substanţe. Procesul de producţie al cristalinului
trebuie cuplat la sistemul comun de aprovizionare. Materiile prime necesare
producţiei (proteinele) trebuie sintetizate pe loc, pe căi chimice, şi trebuie
să se ţină cont că temperatura reacţiilor nu are voie să depăşească sub nici o
formă 37° C. Trebuie să se afle care dintre milioanele de proteine (= albumine)
se potrivesc la construcţia unui cristalin. Substanţele trebuie numite şi
codificate prealabil într-un sistem existent. Trebuie stabilită reacţia chimică
de sinteză şi procedeul tehnic al efectuării ei.
3. Fabricare: Întrucât
producţia trebuie să decurgă fără intervenţie manuală, trebuie proiectată o
fabricare complet automatizată, controlată de calculator. Acesta trebuie să
dispună atât de toate programele necesare, cât şi să supravegheze, să
coordoneze permanent producţia şi să execute exact produsele necesare. Trebuie
înlocuite într-un proces permanent materialele consumate, fără nici o
întrerupere a procesului tehnologic. Întreruperi sau timpuri de aşteptare
trebuie absolut evitate. Datorită concepţiei generale, cristalinele necesare
nu pot fi produse în serie şi toate la fel, ci trebuie produse la faţa locului,
conform fiecăror condiţii, individual, după un proiect coordonat de calculator.
4. Calităţi optice: Deşi
proteinele sunt în general opace, trebuie inventată o metodă corespunzătoare
care să permită cristalinului să fie foarte transparent. Iar indexul de
refracţie trebuie să rămână constant. Măsurile constructive necesare împlinirii
cerinţelor solicitate nu au voie să influenţeze raza de lumină ce o străbate.
5. Miniaturizare: Datorită
necesităţii de a construi componentele cristalinului în spaţii decentrale, care
trebuie mai ales actualizate după un anumit timp, este necesară o tehnică de
construcţie celulară. Fiecare celulă trebuie să fie o unitate de fabricare
independentă, complet utilată şi în acelaşi timp, ca o componentă a
cristalinului, să realizeze funcţiile optice ale acestuia. Întrucât pentru
procesul de fabricare, pentru aprovizionarea cu energie, cât şi pentru
procesul de coordonare electronică nu stă la dispoziţie decât spaţiul restrâns
de 60 mm³, pentru tot procesul de fabricare trebuie folosită o tehnică extremă
de miniaturizare. Recunosc că tehnica calculatoarelor voastre este foarte bine
văzută, datorită densităţii circuitelor integrate. Totuşi ea nu este suficientă
pentru concepţia necesară aici şi trebuie înlocuită printr-o tehnologie
micronizată.
6. Garanţie: În final,
trebuie garantată funcţionarea ireproşabilă a lentilei pentru 70-80 de ani - în
caz extrem chiar până la 100 de ani.
Soluţia Creatorului
Ai dreptate când zici că
nimeni nu poate îndeplini aceste cerinţe. Aşa este, nici o industrie chimică,
op-tică, de mecanică fină sau de calcul nu ar fi în stare să îndeplinească nici
una din aceste condiţii. Toate tehnologiile ei inventate, pe care ea le declară
“high tech”, nu sunt nici în cea mai mică măsură în stare să îndeplinească
cerinţele pe care eu le împlinesc zi de zi, cu cea mai mare uşurinţă. Vreau să
încerc să te fac să înţelegi ceva din soluţia Creatorului.
1. Transparenţă: Ca
material de construcţie slujeşte un amestec de diferite feluri de proteine. Raportat
la greutatea lui brută (aici neuscat), cristalinul, cu conţinutul lui de 35%
proteine, este organul cel mai bogat în proteine al corpului tău. Pentru
obţinerea tran-sparenţei se folosesc două feluri foarte deosebite de proteine -
cristaline şi albuminoizi. Primele sunt caracterizate de solubilitatea lor în
apă. Ele sunt deosebit de diferenţiate, adică ele nu se mai întâlnesc în nici o
altă componentă din corpul tău. Transparenţa este realizată de relaţia
reciprocă dintre cele două feluri de proteine şi de apă. Spre a se realiza
calităţile optice necesare ale cristalinului, trebuie neapărat păstrat un
anumit echilibru biochimic. Lucrul acesta necesită un proces complex de
automatizare, care este realizată printr-o idee ingenioasă de coordonare
tehnică. Dacă se modifică undeva echilibrul biochimic, spre exemplu, prin acumularea
de apă într-un anumit loc sau prin modificarea densităţii moleculare a
proteinelor celulare, atunci se modifică simţitor şi transparenţa. Ca orice
proces tehnic, procesul automatizat de păstrare a echilibrului biologic are şi
el nevoie de energie. De aceea Creatorul a construit în cristalin nenumărate
termocentrale miniaturizate, care îşi obţin energia prin procese metabolice. Termocentralele
voastre lucrează la temperaturi foarte înalte, dar ele au un randament mizerabil.
La mine însă nu este cazul; aportul energetic are un randament chimic de 100%.
Şi mai gândeşte-te că reacţiile chimice se realizează la o temperatură,
presiune şi concentraţie a substanţelor deosebit de scăzută. Pentru aceasta
Creatorul a proiectat o metodă, cu ajutorul căreia substanţe cu calităţi
speciale controlează reacţiile chimice în condiţiile impuse. Aceste substanţe
deosebite sunt numite de chimiştii voştri catalizatori. La mine, din cele 100
de albumine, două (enzime) sunt chimic astfel construite, încât ele pot prelua
această funcţie.
Imag. 2: Secţiunea cristalinului uman. Nucleul din centru
(aşa-zisul cristalin embrionar) posedă la ambii poli - anterior şi
posterior - o sutură în Y. Celulele care sunt fixate la îmbinarea
suturii Y a unuia din poli, la polul opus sunt unite cu furca de la Y. Cristalinul
este înconjurat de o membrană transparentă, elastică şi relativ groasă.
Imag. 3: Structura microscopică a cristalinului. Cele patru imagini
mărite diferit cu ajutorul microscopului electronic arată structura
strict ordonată a straturilor. Este redată comparativ şi lungimea
unei sutimi de mm. Prin articulaţii sferice unic realizate (indicate prin
săgeţi în cele două imagini de jos) straturile proteice sunt suturate într-o
unitate elastică, astfel încât este posibilă realizarea distanţelor focale
diferite prin modificarea formei cristalinului.
2. Morfologie: Pentru
a atinge calităţile optice ale celulelor cristalinului este necesar un alt
factor primordial, realizat prin forma, aranjarea şi morfologia acestora (Imaginea
2). Numai după ce sunt mărit foarte mult poţi recunoaşte aranjarea foarte
specială, densă a straturilor mele de proteină. Aceste straturi se aseamănă cu
stivele de cherestea (Imaginea 3). Celulele cristalinului au o legătură
foarte solidă, dar şi elastică. Fiecare strat în parte este prevăzut cu un
sistem de cârlige de fixare, care se aseamănă cu mâinile împreunate. Acest mod
exact de împachetare este necesar spre a se garanta o înaltă transparenţă. Straturile perfect ordonate şi
sistemul de fixare, cu articulaţii sferice unice, ce constau din sfere şi
cavităţi articulare, nu fac decât să uimească pe inginerii voştri constructori.
Distanţa dintre suturi nu a fost aleasă de Creator deloc arbitrar, ci ea
corespunde frecvenţei lungimii de undă a luminii vizibile, spre a se evita la
maximum eventuale deformări. Straturile extrem de subţiri de proteine, cât şi
sistemul elastic de prindere, mai au încă un alt motiv important: forma
lentilei poate fi uşor modificată. În stare de repaus lentila este foarte
turtită, adaptată pentru distanţă. Forma aceasta este realizată prin
contractarea unor fibre tendinoase, care pornesc de la un muşchi ciliar
concentric, iar la cealaltă extremitate ţin suspendat cristalinul. Pentru a se
adapta la apropiere se contractă muşchii ciliari. În acelaşi timp se relaxează
fibrele care ţin suspendat cristalinul şi, datorită elasticităţii extreme pe
care o deţine cristalinul prin construcţia lui, el ia o formă sferică. Prin
aşezarea genială a straturilor într-un corp eliptic, în funcţie de starea de
relaxare şi într-o stare de echilibru a tuturor forţelor participante, se ia
tocmai forma geometrică care corespunde focalizării cerute.
3. Procesul de fabricare: Procesul
meu de fabricare este un proces foarte complex, la care se poate observa numai
partea lui exterioară. Oamenii voştri de ştiinţă nu ştiu cum este organizat
acest proces automatizat de prelucrare, care transformă materiile prime în
fiecare produs necesar, conform structurii morfologice prestabilite. Informaţiile
înmagazinate în moleculele ADN (Acid dezoxiribonucleic) joacă totuşi un rol
deosebit în controlarea procesului de creştere.
Originea mea
Un mic element component al
ochiului te-a convins de complexitatea, construcţia genială şi bogăţia ideilor
ce se ascund în spatele lui. Dar prin aceasta nu a fost des-cris în întregime
ochiul, tot aşa cum o ţiglă nu descrie castelul din Sanssouci sau un şurub un
automobil. Şi Darwin a recunoscut că în cadrul procesului de selecţie naturală
este imposibilă explicarea formării ochiului. În cartea sa “Apariţia raselor”,
el scrie următoarele:
“Recunosc public că este
extraordinar de aberantă presupunerea că ochiul, cu inimitabilele lui dispozitive
de focalizare, reglare a unghiului de cădere a luminii şi compensarea aberaţiei
sferice şi cromatice ar fi putut lua fiinţă prin selecţie”.
Fiecare componentă în parte
a ochiului produce capacitatea vizuală a acestuia numai în existenţa lor
simultană şi prin corelarea dintre ele. Dacă tot ochiul ar exista, cu excepţia
cristalinului, atunci tot organul ar fi nefolositor. Evoluţia nu poate nici
concepe şi nici gândi anticipat. Nu pot fi modificate nici măcar construcţiile
existente. Atunci ar trebui pus un afiş, aşa cum se foloseşte pe şantier: “Întreprinderea
este temporar închisă, datorită reconstrucţiei”.
Întrucât toate încercările omeneşti de
a-mi explica originea eşuează, eu mă încred în Dumnezeul creator al Bibliei,
care ne-a informat foarte bine: “…cine face pe om cu vedere…? Oare nu Eu,
Domnul? ” (Exod 4:11). Şi psalmistul ne arată pe Dumnezeul care a făcut ochiul:
“Cel care a sădit urechea, s-ar putea să nu audă? Cel care a întocmit ochiul,
s-ar putea să nu vadă? ” (Psal. 94:9).