CAPITOLUL 5
Reincarnarea:
adevărată sau falsă?
După ce-am examinat hinduismul în linii
mari, să ne ocupăm acum de o credinţă care face parte din el şi care recrutează
un număr crescând de adepţi din Occident: Reincarnarea.
Această dogmă, care devine tot mai
populară, este considerată drept biblică de către mulţi oameni. Cu toate
acestea, doctrina biblică a salvării, pe de o parte, şi ideea de reincarnare,
pe de altă parte, sunt bazate în realitate pe principii complet contradictorii.
Perfecţionarea
de sine de-a lungul mai multor vieţi?
Reincarnarea învaţă că noi plătim pentru
păcatele noastre (altfel zis, noi ispăşim) prin propria noastră perfecţionare
de-a lungul mai multor vieţi potrivit legii "karmice" (sau a karmei).
Dacă facem rău în viaţa de acum, îl ispăşim în următoarea. Totuşi, putem să ne
perfecţionăm noi înşine încetul cu încetul şi astfel, în ultimă instanţă,
fiecare va ajunge la ţelul "perfecţiunii", al "salvării"
sau al "eliberării". În contrast, Biblia spune că noi nu avem decât o
singură viaţă în timpul căreia trebuie să ajungem la salvare (Evr.9:27)... nici
măcar două, ca să nu mai zicem de mii sau milioane! Deoarece suntem nişte
creaturi depravate, nu vom fi vreodată în stare să fim destul de buni sau să ne
perfecţionăm suficient pentru a satisface exigenţele sfinţeniei lui Dumnezeu,
sau perfecţiunea absolută. Dumnezeu nu poate cere mai puţin.
Acesta este motivul pentru care a fost
necesară incarnarea unică (Ioan 3:16,18) şi o singură dată în timp a lui Isus
Cristos, ca să poarte în El Însuşi condamnarea pentru păcatul omului, acesta
din urmă neputând prin el însuşi să atingă nivelul de perfecţiune cerut de
Dumnezeu. Cristos a murit în locul nostru luând asupra Sa pedeapsa pentru
păcatele noastre. Să observăm că Isus Cristos nu va mai muri niciodată (Romani
6:9) şi că nu S-a arătat decât o singură dată (Evrei 9:25-28). Biblia spune că
perfecţionarea spirituală proprie sau salvarea bazată doar pe eforturile
noastre personale (cum presupune reincarnarea) este o cale fără speranţă şi nu
ne va aduce niciodată la Dumnezeu (Galateni 1:8; 3:24). Lucrarea îndeplinită de
Cristos este perfectă; ea face zadarnică orice încercare a omului de a se salva
prin sine însuşi (Evrei 10:14). Salvarea este prin credinţă şi nu prin fapte
(Efeseni 2:8,9; Luca 24:25,46; 1.Petru 2:24; 4:1; Evrei 2:9,10,18; 9:26).
Crucificarea lui Isus a fost prevăzută înainte de eternitatea trecută (Faptele
apostolilor 2:23) şi anunţată, între altele, cu 1000 de ani (în Psalmul 22),
apoi cu 700 de ani (în Isaia 53) înainte ca evenimentul să aibă loc. Dacă ar fi
fost posibil ca omul să se salveze singur, Dumnezeu ar fi comis atunci o eroare
judecându-L pe Cristos în locul nostru, şi această ipoteză este inadmisibilă.
De fapt, învierea lui Cristos contrazice
reincarnarea. Dumnezeu spune că pedeapsa păcatului este moartea - moartea
fizică, la fel ca şi separarea spirituală de El. Oamenii mor pentru că
păcătuiesc. (Dacă ar exista oameni perfecţi, ei n-ar muri). Însuşi faptul că
Isus a înviat dintre cei morţi - ceea ce este un fapt autentic după toate
criteriile de judecată istorică şi de evidenţă legală1 - dovedeşte că toate
păcatele au fost ispăşite, fără să se omită nici unul (Romani 4:25). Pedeapsa
care a căzut asupra Lui din cauza păcatelor noastre a fost moartea, iar învierea
Sa a fost dovada că toate păcatele erau deplin ispăşite. Orice om deci care
crede în Cristos se bucură de viaţa eternă: o existenţă perfectă, personală,
pentru totdeauna, în prezenţa unui Dumnezeu perfect.
"Căci atât de mult a iubit Dumnezeu
lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă eternă" (Ioan 3:16).
Ca urmare, reincarnarea este esenţialmente
opusă mesajului biblic. Cu toate acestea, există oameni care afirmă că au
experienţe autentice de reincarnare. Este curios de observat că textul ocult
"Oahspe" spune că aceste experienţe sunt gravate în minte de către
nişte spirite rele care se joacă cu victima lor. Aceasta este o explicaţie
logică a experienţelor "validate" ale vieţilor trecute.
Pe un plan mai erudit, chiar Dr. Ian
Stevenson, care trece drept autoritatea laică cea mai recunoscută poate cu
privire la reincarnare, declară că este cu adevărat posibil să explici
experienţele din vieţi anterioare prin faptul "posedărilor" posibile
(Twenty Cases Suggestive of Reincarnation, pag. 377). Deşi crede că unele
cazuri nu se explică prin ipoteza posedării, în schimb noi suntem convinşi că
nu există cazuri printre cei pe care i-am întâlnit care să se situeze în afara
posibilităţilor demonice. Aceasta include fenomene (citate ca
"dovezi") ca cele în care pe un nou-născut apar semne din naştere
similare celor care se găseau pe persoana care tocmai a decedat şi al cărei
spirit se presupune că s-a incarnat în bebeluş. Fătul poate fi marcat în uter
ca urmare a practicilor oculte ale părinţilor mai degrabă decât ca urmare a
unei vieţi trecute. Deşi asemenea cazuri sunt rare, ele există totuşi. De
exemplu, Levine în lucrarea sa The Strange World of the Hare Krishna relatează
că s-a născut un copil având pe frunte semnele roşii de telak (Telak: semne
făcute cu creta pe fruntea credincioşilor simbolizând supunerea lor în faţa lui
Krishna). Swami Rama s-a născut cu o gaură în ureche, după cum profeţise gurul
său.
Reincarnarea şi ocultismul au făcut
totdeauna casă bună, şi aproape toate mişcările oculte susţin reincarnarea.
Datele relatate mai sus se înscriu în cadrul luptei spirituale descrise în
Efeseni 6. În spatele acestor date se ascunde duşmanul sufletelor ca să le facă
să creadă că nu va exista nici o judecată viitoare (Faptele apostolilor 17:31),
ci doar un progres în viaţa următoare, care se presupune că va fi mai bună.
Experienţele de reincarnare sunt impuse
unui suflet şi devin reale pentru el datorită unor forţe oculte. Este uşor
pentru îngerii decăzuţi (care cunosc bine împrejurările şi lucrurile, deoarece
le-au observat mult timp) să aleagă vreo experienţă din viaţa unei persoane
decedate şi s-o implanteze în conştienţa unei persoane vii. Pentru unii, aceste
fapte vor fi dovezi ale reincarnării, dar cu toate că sunt aparent autentice,
ele sunt înşelătoare.
Pe de altă parte, teoria reincarnării
prezintă numeroase lacune, mai multe dintre acestea fiind recunoscute de către
adepţii ei. În primul rând, nu există nici o dovadă că ea se verifică de-a
lungul istoriei omeneşti, căci atunci ar trebui ca lucrurile de pe pământ să
meargă tot mai bine, pe când în realitate se întâmplă chiar invers: totul merge
din ce în ce mai rău. Pe de altă parte, dovada faptică a acestor aşa-zise
experienţe de reincarnare este imposibilă prin simplul fapt al naturii lor
subiective; fiind de asemenea nedefinite, sunt greu de confirmat.
Mai trebuie să scoatem în evidenţă în
acest sens numeroasele contradicţii şi marea varietate a teoriilor, unele
excluzându-se reciproc. Astfel, adevărata concepţie a reincarnării este oare
transmigrare (în vieţi de animale) sau progresie (rămânând în vieţi de oameni)?
Este imposibil să determinăm lucrul acesta prin teste empirice. Ipoteza
reincarnării are o origine nesigură, dar este posibil ca ea să provină din
hinduism. (Ideea că ea este originară din Egipt şi că egiptenii i-au fost
adepţi pare să fie contrazisă de practicile lor funerare. Într-adevăr, de ce
să-şi dea atâta osteneală să conserve trupul dacă mai apoi sufletul se va
reincarna într-unul cu totul diferit?).
Cum s-a zis mai sus, având în vedere
relaţia lor cu ocultismul, experienţele de reincarnare sunt manifestări
destinate să înşele, să amăgească. În general, ele se realizează într-un
context spiritist însoţit adesea de stări de conştienţă modificate. Cei care au
asemenea experienţe furnizează adeseori, cu ocazia transelor lor, informaţii
asupra pretinselor lor vieţi anterioare, ceea ce este în fond în contradicţie
cu declaraţiile clare ale Bibliei. Ce vom crede: Cuvântul lui Dumnezeu, a cărui
credibilitate este evidentă pentru cei care îl cunosc, sau insinuările înşelătoare
ale ocultismului?
Suferinţa
în India şi reincarnarea
Din punct de vedere istoric vorbind, ţara
care a crezut cel mai mult în reincarnare este şi cea care a suferit cel mai
mult. Dacă reincarnarea ar fi o realitate, ar trebui să fie chiar invers. Pe de
altă parte, marea majoritate a oamenilor din această ţară nu-şi amintesc cât de
puţin măcar de una singură din vieţile lor anterioare. Dacă acesta ar fi cazul,
ei ar fi cei mai înclinaţi să accepte cu supunere suferinţele impuse prin
păcatele precedente, ştiind că atitudinea lor umilă şi faptele lor bune le-ar
asigura o viaţă mai bună în viitor. Ori, aşa cum confirmă faptele, teoria
reincarnării se discreditează şi se distruge singură în măsura în care
suferinţa (aşa-zis pentru a ispăşi păcatele trecute) şi neştiinţa despre viaţa
şi faptele lor rele anterioare fac ca oamenii să practice răul.
Să examinăm alte probleme ridicate de
teorie:
1. Potrivit legii karmice, este un păcat
să opreşti suferinţa altora; de aici, o acceptare fatalistă a suferinţei şi a
răului.
2. Cazuri de posedare demonică sunt
curente în experienţa transei reincarnării.
3. Cum poate legea inviolabilă a karmei să
rămână "ân suspensie" pe durata mai multor vieţi?
4. Dacă neştiinţa despre reincarnare este
un obstacol în calea progresului spiritual, cum susţin Edgar Cayce şi alţii, de
ce sufletul, înainte de a locui într-un trup, şi-ar impune sieşi uitarea
reincarnării, împiedicând astfel însuşi progresul spre care tinde el?
5. "Dovezile" reincarnării se
produc aproape totdeauna în stări de conştienţă modificate (hipnoză, droguri,
ocultism), şi aceste stări invită la pătrunderea şi manipularea demonică.
6. Forma sa occidentală nu este decât o
extrapolare a teoriei evoluţioniste, al cărei eşec ştiinţific s-a dovedit deja.
Dr. Cerminara, un ocultist, a zis: "Teoria reincarnării este în realitate
teoria familiară a evoluţiei transpuse la nivel psihologic şi cosmic. (Ar fi
dificil de găsit alte teorii ale căror efecte combinate să fi fost mai
distrugătoare pentru omenire în cursul acestei ultime sută de ani decât acestea
două!).
7. Cu ocazia şedinţelor oculte,
"spiritele" sunt totdeauna foarte doritoare să furnizeze informaţii
despre reincarnare, şi se crede că ele trebuie să ştie bine lucrurile, deoarece
se află chipurile între două incarnări. Totuşi, în multe cazuri, aceste
informaţii se dovedesc a fi contradictorii.
Isus
Cristos, Omul perfect şi unic, a respins ideea de reincarnare
De-a lungul istoriei ei, rasa umană nu ne
prezintă nici o altă fiinţă omenească perfectă în afară de Isus Cristos, iar El
a respins ideea de Reincarnare. Unicul Om perfect care a trăit dintotdeauna a
declarat că teoria nu este valabilă (vezi Evanghelia după Ioan, 9:1-3).
(Posibilitatea de a păcătui în sânul matern era, se pare, o învăţătură a unor
ra-bini, de unde întrebarea discipolilor. Totuşi, răspunsul clar al lui Isus neagă
orice posibilitate a reincarnării. Vezi şi Matei 25:46; Apocalipsa 20:10-15).
Chiar şi adepţii reincarnării afirmă că
Isus Cristos a fost mai înaintat ca oricine. Dacă există cineva care să ştie că
teoria este adevărată sau falsă, atunci El e acela! De altfel, toate textele
biblice care se ocupă direct sau indirect de această temă se opun în mod
fundamental acestei teorii, ca de exemplu: Filipeni 1:21,23; 2.Corinteni
5:1,4,8; Evrei 9:27; 10:12; Faptele apostolilor 7:59; 17:31; Luca 23:43 (cum ar
putea un hoţ să se reincarneze într-o viaţă superioară?); Psalm 78:39; 2.Samuel
12:23; Ioan 3:3,4 (unde nu este vorba despre o nouă naştere fizică);
2.Corinteni 6:2; Galateni 1:8,9; 2:16,21; 3:2,3,10-13,24; etc.
Filipeni 1:21,23: "Căci pentru mine a
trăi este Cristos, iar a muri este..." o reincarnare ciclică?... Nu! Un
"Câştig". "Am dorinţa să plec şi..." să revin pe pământ într-o
altă viaţă?... Nu! "... să fiu cu Cristos!"
2.Corinteni 5:1,4,8: "... să părăsesc
acest trup şi să rămân lângă Domnul".
Romani 5:6; Evrei 9:26: Cristos a murit
pentru păcatele noastre - pentru toate păcatele. Un singur sacrificiu pentru
totdeauna (Evrei 10:12). Nu este nici o nevoie să ne curăţim de propriile
noastre păcate prin mai multe renaşteri potrivit "legilor" karmei. De
lucrul acesta a avut deja grijă Cristos odată pentru totdeauna.
Evrei 9:27: "După cum oamenilor le
este rezervat să moară o singură dată, după care vine..." reincarnarea?
Nu! "Judecata". (Acest verset nu spune că se moare o singură dată în
fiecare viaţă, cum interpretează adepţii reincarnării).
Faptele apostolilor 17:31: Există o zi a
judecăţii viitoare pentru lumea întreagă. Reincarnarea nu crede într-o "zi
a judecăţii".
Matei 8:29: Chiar şi demonii ştiu lucrul
acesta.
2 Împăraţi 2:11: Ilie n-a văzut niciodată
moartea. E ciudat că însuşi acela care în ochii adepţilor reincarnării este, în
Biblie, dovada doctrinei lor, n-a cunoscut niciodată soarta comună tuturor
oamenilor: moartea. A rezultat o reincarnare puţin ortodoxă! Dar şi aici sunt
eronate convingerile lor. Isus S-a referit la Ioan Botezătorul ca la "Ilie
care trebuia să vină" (Matei 11:4). Totuşi, în Luca 1:17, se explică
faptul că Ioan Botezătorul trebuia să-l preceadă pe Mesia în spiritul şi
puterea lui Ilie, ceea ce este cu totul altceva decât a fi el însuşi Ilie. În
Matei 17:3, discipolii l-au văzut pe Ilie ca fiind Ilie şi nu ca Ioan
Botezătorul. Dacă Ioan Botezătorul ar fi fost Ilie, atunci Ilie n-ar fi putut
reapărea, el nemaiexistând. Isus nu mai putea deci să dea de înţeles că Ioan
Botezătorul era Ilie reincarnat. Ilie era tot viu ca Ilie. Pe de altă parte, în
Ioan 1:21, însuşi Ioan Botezătorul declară explicit că nu era el Ilie. (Dacă nu
putea să-şi amintească faptul că era sau nu Ilie, atunci ar fi fost mai puţin
dogmatic). În pasajul din Matei 11:14 ("Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el
este Ilie care trebuia să vină"), cuvântul "este" nu e în mod
literal, exact ca şi în expresia lui Isus cu privire la pâine: "Acesta
este trupul Meu". Isus lăsa să se înţeleagă că Ioan Botezătorul era îndeplinirea
profeţiei din Maleahi 4, precursorul mesianic care trebuia să fie ca Ilie, ceea
ce a şi fost efectiv.
Faptele apostolilor 7:59: Ştefan Îl invocă
pe Domnul şi zice: "Doamne Isus, primeşte spiritul meu". El intra
chiar în acea clipă în prezenţa lui Isus (adică a lui Dumnezeu - nu se putea
merge mai sus). El nu mai trebuia să treacă prin zeci, sute sau mii de
reincarnări. Pe de altă parte, Isus era în picioare, aşteptând să-l primească.
Luca 23:43: Isus a zis tâlharului de pe
cruce (un om care, dacă e să credem teoriile Reincarnării, trebuia cu siguranţă
să fie reincarnat într-o viaţă mai rea pentru a suferi pe urmă multe alte
reincarnări...): "Astăzi, tu vei fi cu Mine în Paradis".
Biblia
în ansamblul ei respinge reincarnarea
Teoria Reincarnării este o diversiune
născocită în întregime de Satan. Ea atacă principalele doctrine creştine.
Pentru cel care este robit de el, a crede în Isus ca Salvator personal nu are
absolut nici un sens, după cum n-are sens nici a se teme sau a aştepta o
judecată în viaţa următoare.
Reincarnarea contrazice Biblia practic în
toate punctele importante:
|
Creştinismul
|
Reincarnarea
|
|
Crede într-o judecată care este eternă,
după moarte. Dumnezeu este Cel care ne judecă.
|
Pretinde că noi avem mai multe vieţi,
chiar mii, pentru a ne face mai buni. Numai noi ne judecăm.
|
|
Crede în ispăşirea păcatelor noastre
făcută de Isus Cristos.
|
Declară că nu avem nevoie de salvator
sau de salvare; nu e nici o nevoie de aceste lucruri, dată fiind natura
"realităţii".
|
|
Crede în existenţa unui loc care este
iadul etern.
|
Spune că toată lumea va fi
"salvată" la sfârşit (absorbită în divin).
|
|
Crede în divinitatea lui Isus Cristos.
|
Noţiuni vagi şi contradictorii privind
"Dumnezeu". Pretinde că Isus nu avea nici o nevoie să fie Dumnezeu;
El era pur şi simplu mai avansat decât alţii (suferise mai multe
reincarnări).
|
|
Crede în existenţa unui diavol personal,
Satan, şi a unor spirite decăzute - demonii.
|
Răul nu este decât rezultatul alegerii
omului. Instituţia umană l-a inventat pe Satan. Spiritele rele sunt spirite
omeneşti retrograde care sunt în aşteptarea unei reincarnări - nu demoni.
|
|
Crede că Biblia e singurul Cuvânt al lui
Dumnezeu pentru omenire.
|
Se opune unor concepte biblice (ca de
ex. Evrei 9:27). Pretinde că toate scrierile religioase sunt comunicări ale
lui Dumnezeu sau ale lumii spiritelor pentru a-l ajuta pe om.
|
|
Crede într-un Dumnezeu personal,
trinitar: Tată, Fiu şi Spirit Sfânt.
|
Neagă existenţa unui Dumnezeu personal
trinitar. Realitatea ultimă este adesea legea karmică impersonală.
|
|
Crede că Cerul este un loc distinct,
etern.
|
Zice că există mai multe sfere ale
spiritelor progresive.
|
|
Crede că Isus Cristos era fără păcat.
|
Neagă aceste realităţi; nimeni nu este
perfect (unii zic că acum Cristos a atins perfecţiunea, dar că mai înainte El
era păcătos ca toţi ceilalţi).
|
|
Crede în învierea fizică a lui Cristos
pentru eternitate.
|
Neagă acest fapt; El va reveni cu ocazia
altei reincarnări sau nu va mai reveni deloc.
|
|
Crede în învierea personală şi în
nemurire.
|
Persoana individuală anterioară este
anihilată sau distrusă pentru totdeauna cu ocazia noii incarnări.
|
În fine, implicaţiile morale are
reincarnării sunt considerabile. Nu vom examina aici decât trei:
1.
Avortul. În literatura ocultă se găseşte în câteva
rânduri conceptul de reincarnare invocat pentru a justifica avortul (fătul n-ar
deveni "viu" decât în clipa în care "spiritul" intră în el,
adică în general în clipa naşterii, niciodată la concepţie sau în primele şase
luni); comunicările spiritiste încurajează într-adevăr deseori avortul, pentru
că fătul n-ar fi decât "carne moartă" până la naştere; numai
bebeluşii "doriţi" ar trebui să fie lăsaţi să trăiască; numai
părinţii deplin responsabili ar trebui să aibă copii. Vedem din aceasta că
doctrina reincarnării conduce la iresponsabilitate şi aţâţă chiar la
imoralitate sexuală (prostituţie, curvie).
2.
Adulterul şi divorţul; altfel zis, atac contra celulei
familiale. Deseori oamenii sunt sfătuiţi de către ghizi spiritişti, de către
adepţi ai reincarnării sau de către vindecători-mediumi să comită adulter sau
să divorţeze pentru că nu s-ar fi căsătorit chipurile cu adevăratul lor
"suflet-frate/soră", adică cel cu care ar fi trăit într-o viaţă
precedentă. Dacă aceşti subiecţi doresc să înainteze din punct de vedere
spiritual, ar trebui atunci să se alăture acestui nou partener sub ameninţarea
de a suferi consecinţele karmice. Am citit despre atâtea cazuri de adulter şi
divorţ survenite din cauza acestei învăţături, încât este limpede că avem aici
destule lucruri la care să medităm serios. Pentru câţi oameni această doctrină
nu e decât un pretext pentru nemurirea sexuală sau doar o scuză pentru o
căsnicie ratată!
3.
Tendinţă la bisexualitate şi la homosexualitate.
Rolul masculin şi cel feminin, spun ei, este trecător, nu permanent. Fiecare
dintre noi a trăit milioane de vieţi ca membru al sexului opus. Un bărbat poate
să-şi spună că are un spirit feminin care a ales să trăiască în acest trup, şi
vice-versa. Rezultă de aici că raporturile heterosexuale nu reprezintă decât o
posibilitate. Acesta este unul dintre motivele pentru care atâţia guru
orientali sunt bisexuali. (Acest mod de a vedea şi de a acţiona se opune
fundamental ordinii primare create de Dumnezeu, cum ni se relatează în Geneza).
În concluzie, putem afirma că Reincarnarea
este una dintre noţiunile cele mai perverse care s-au suit vreodată la inima
omului. Creştinii trebuie s-o respingă în modul cel mai categoric. Cei care
cunosc Biblia nu sunt surprinşi să constate că parapsihologia se face avocata înflăcărată
a acestei mistificări numită Reincarnare.