Yoga şi Meditaţia Transcendentală > 1. Influenţa hinduismului


CAPITOLUL 1
Influenţa hinduismului

Clifford Wilson a trăit în India timp de doi ani. El nu pretinde că este o autoritate în ceea ce priveşte religiile orientale, dar cunoaşte de la sursă gândirea hindusă.

John Weldon a cercetat o bibliografie considerabilă şi a făcut cercetări aprofundate în ce priveşte practicile oculte şi învăţăturile fundamentale ale misticismului şi sectelor religioase orientale.

Misticismul face într-adevăr parte din modul indian de a trăi şi, în această ţară, el a fost practicat sub diferite forme de-a lungul secolelor. Sunt mii de ani de când ţări ca India sunt celebre prin învăţăturile lor mistice care, într-o mare măsură, stau la baza întregii lor culturi. Însuşi termenul de "guru", care este atât de strâns legat de misticismul de astăzi, e un cuvânt indian. Gurul era poate un expert în diferite forme de învăţământ, în discipline ca lupta şi muzica, dar titlul avea şi conotaţii spirituale centrate asupra structurii generale a religiei de stat hinduse.

Despre guru se credea că este dovada vie că Dumnezeu Se manifestă în carne în epoca contemporană; a-i urma exemplul însemna să faci posibilă dobândirea idealurilor spirituale ale divinităţii. Dacă voiai să fii iniţiat în cunoaşterea zeilor, atunci trebuia să urmezi învăţăturile acestui guru, căci el era cel care putea conduce la Dumnezeu. Căutătorul sincer auzea o voce interioară, şi această voce îl conducea la un guru care urma să aibă o influenţă asupra direcţiei speciale pe care trebuia s-o urmeze viaţa sa. El continua să ducă o viaţă normală, dar gurul lui îi recomanda să-şi facă sadhana, sau exerciţii spirituale, mai ales în timpul sfârşitului de săptămână.

Unii adepţi înflăcăraţi şi-au abandonat modul obişnuit de trai şi s-au consacrat în întregime căutării contopirii sufletului cu Dumnezeu.

Sri Chinmoy

Sri Chinmoy este un exemplu de acest fel. La vârsta de 12 ani, el s-a hotărât să urmeze această cale, iar la 13 ani atinsese deja Nirvikalpa Samadhi, adică starea în care sufletul său era considerat ca fiind în întregime contopit cu Dumnezeu. La vârsta de 19 ani, el s-a stabilit în ashram-ul (reşedinţa, casa) gurului său ca să studieze şi să mediteze, acceptând disciplina care face parte din viaţa într-o comunitate separată. La vârsta de 32 de ani, Sri Chinmoy a părăsit Bengalul şi, ascultând de o "poruncă lăuntrică", s-a îmbarcat pentru America, unde există astăzi mii de adepţi în "centrele sale Sri Chinmoy". El a scris mai mult de patru sute de cărţi şi a făcut peste o sută treizeci de mii de picturi şi desene, după părerea lui printr-un intermediar care nu este fiinţă omenească (desenul automat, de exemplu).

Din când în când, diverse persoane, precum muzicienii rock, se identifică cu Mişcarea lui. El se află în Statele Unite începând cu 1964. În 1970 este numit consilier spiritual la Naţiunile Unite; conduce sesiuni de meditaţie bi-săptămânale pentru circa optzeci de delegaţi şi membri ai personalului. Scopul este totdeauna acelaşi: "a deveni divin, sau a deveni Dumnezeu Însuşi" (Life-Tree Leaves - Frunze din pomul vieţii -, p. 12).

Se presupune că nişte lideri spirituali precum Sri Chinmoy au o cale specială; ei pretind că această cale a lor este cea a dragostei, abnegaţiei şi uitării de sine. Deoarece ei sunt consideraţi că au devenit Dumnezeu, se aşteaptă de la discipolii lor să trăiască conştienţi de gurul lor, acceptându-l total şi permiţându-i să le conducă viaţa, pentru a le putea da tot ceea ce are el, mai ales capacitatea sa de a atinge niveluri spirituale mai înalte.

Teza e că această cale nu este pur şi simplu devoţiunea consacrată lui Sri Chinmoy ca fiinţă omenească, ci divinităţii care se găseşte în interiorul persoanei umane. Pe cât se pare, o disciplină spirituală intensă l-a condus la această unitate cu Dumnezeu, pe care el o pune acum la dispoziţia occidentalilor care vor să accepte o asemenea unitate. A primi această unitate implică renunţarea la noi înşine şi la toate lipsurile noastre, precum egoismul, şi la alte defecte, precum frustrarea şi neliniştea. Dacă încredinţăm toate acestea gurului şi acceptăm ceea ce oferă el, vom găsi chipurile pacea, bucuria şi satisfacţia prin ajungerea la o viaţă divină.

Lucrul acesta este tipic pentru multe învăţături orientale; Dumnezeu poate fi revelat în fiecare dintre noi şi, pentru a-L găsi pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să ne cucerim pe noi înşine printr-o viaţă de disciplină personală. Eul individual este o formă de sclavie, el trebuie să fie învins cu ajutorul unei renunţări adevărate. Teza este că omul trebuie să uite că e la fel de important cum credea mai înainte şi că trebuie să se reorienteze. Trebuie să-şi uite vanitatea şi egocentrismul şi să se fixeze în Dumnezeu, făcând astfel să-i dispară propriul eu. În felul acesta, omul poate deveni una cu Dumnezeu şi cu toţi ceilalţi: el va câştiga totul, pentru că va găsi o nouă forţă atunci când propria sa individualitate va fi fost recunoscută ca nefiind nimic.

În toate acestea, gurul este indispensabil dacă se doreşte atingerea obiectivului. Numai el cunoaşte calea respectivă; ca urmare, numai el poate s-o arate altora. Adeptul trebuie s-o găsească, să mediteze asupra ei şi asupra învăţăturilor date de guru şi să urmeze conştiincios instrucţiunile date de el. În felul acesta, discipolul poate urma calea care îl va duce la lumina spirituală.

Este mereu aceeaşi veche istorie cu Satan deghizat în înger de lumină, seducând, dacă este posibil, şi pe cei aleşi. E adevărat că omul poate deveni "una" cu Dumnezeu, căci aceasta este învăţătura Domnului Isus* Cristos, dar nu în sensul vedic hindus în care omul devine Dumnezeu. Este adevărat că noi ar trebui să medităm la un Om - dar acest om nu este gurul oriental, ci este Fiul lui Dumnezeu născut la Betlehem (Betleem). Calea divină nu e cea recomandată de un oarecare iluminat din secolul 20, ci cea pe care o găsim în învăţăturile Celui care a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6) - şi lucrul acesta este valabil şi pentru orice guru oriental din epoca modernă.

Este adevărat că învăţătura lui Isus implica o disciplină, dar drumul care duce la Dumnezeu se află la începutul vieţii creştine. Nu poţi ajunge la Dumnezeu cu ajutorul faptelor şi activităţilor disciplinei. Noi vom intra, este adevărat, într-o comuniune tot mai mare cu Dumnezeu, dar însăşi întâlnirea cu El se face prin intermediul Crucii - puntea spre cer făcută la Golgota acum aproape două mii de ani. Este sigur că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care Îl caută sincer, dar aceştia Îl întâlnesc crezând în mod personal în Cristos mort pe o cruce ca să aducă iertarea păcatelor şi să facă posibilă unirea cu Dumnezeu.

Sri Chinmoy pretinde că atunci când acceptă un discipol o face pentru eternitate; prin urmare, el va accepta persoana care vrea sincer să urmeze calea a cărui ghid este el. Şi aceasta este o învăţătură falsă, căci numai Isus Cristos poate oferi viaţa eternă. Numai El are puterea asupra morţii, lucru pe care l-a demonstrat din punct de vedere istoric prin învierea Sa. Numai El poate oferi viaţa eternă celor care Îl urmează (Ioan 6). Sri Chinmoy promite fiecărui discipol să-l ducă la Dumnezeu, dar ceea ce vrea el de fapt să zică este că furnizează o cale de meditaţie care te va face să crezi că tu eşti Dumnezeu. Satan a făcut aceeaşi promisiune, aşa cum relatează Geneza, capitolul 3. Dacă discipolul vrea să evite "iadul", trebuie să fie total devotat gurului; dacă se întâmplă aşa, nu mai există probleme cu situaţia de dincolo de moarte (gurul este atunci personal responsabil de acest discipol). Şi aici suntem în prezenţa unei doctrine false: să atribui unui om prero-gativele lui Isus Cristos Însuşi. În fine, analiza cărţilor lui Sri Chinmoy arată că el este implicat profund în ocultism. Chinmoy ar putea fi încadrat între spiritişti. Spiritismul este interzis de Biblie (Deuteronom 18:9-12) şi are consecinţe de care puţini îşi dau seama.

Baba Ram Dass

Cei mai mulţi guru sunt orientali, dar există excepţii remarcabile - printre care unul zis Baba Ram Dass, numit înainte Richard Alpert. Fiul unui strălucit om de afaceri american, el a renunţat astăzi la totul ca să devină un guru occidental pe care îl ascultă mii de oameni. Până în 1960, el era un evreu american pe care îl favoriza succesul; el poseda propriul său avion Cessna, un apartament luxos şi tot ceea ce ţine de o viaţă trăită în lux.

El preda noţiuni de psihologie, printre care motivaţia, teoria freudiană şi dezvoltarea copilului. El putea răspunde la întrebările legate de psihologie care îi erau puse, dar se spune că el însuşi era o fiinţă an-xioasă şi nevrozată. În ciuda cunoştinţelor sale intelectuale, era tulburat şi neştiutor. Atunci l-a întâlnit pe Timothy Leary, al cărui nume a rămas asociat cu călătoriile "spirituale" datorită LSD-ului. Ei au devenit prieteni, şi Richard Alpert l-a urmat pe Leary în experienţele sale cu halucinogene. Prima sa experienţă i-a permis chipurile să dobândească o mai mare pătrundere a propriei sale fiinţe interioare. Cu toate acestea, experienţa a trecut repede, şi el s-a regăsit curând la punctul de plecare cu toate inhibiţiile şi neliniştile sale. A continuat să facă experienţe cu "suişuri" urmate iremediabil de "coborâşuri". În final, el s-a dus în Orient şi, în Nepal, l-a întâlnit pe Bhagwan Dass, un tânăr american care petrecuse cinci ani în Orient.

Bhagwan Dass purta acum roba care îl indica drept un om sfânt şi vorbea curgător hindusa. Alpert a crezut că el întruchipa pacea şi priceperea vieţii pe care o căuta şi l-a urmat într-un ashram situat la poalele Himalayei. Acolo l-a întâlnit pe maharajahul Neem Karoli care a devenit gurul său. Neem Karoli l-a intimidat pe american, şi acestuia, aflat în căutarea unor răspunsuri, i s-a părut că gurul putea să pătrundă până în gândurile sale cele mai secrete. Americanul a rămas şase luni în tăcere, a meditat şi a primit învăţătura transmisă pe o tăbliţă şi chiar prin vibraţiile gurului său. S-a întors pe urmă în Statele Unite, unde a început să i se răspândească renumele de conducător spiritual. După exemplul dat de guru orientali, a început şi el să practice spiritismul.

Cartea sa Be Here Now (Fii aici acum), un ansamblu de meditaţii şi tehnici în care se regăsesc multe imitaţii ale creştinismului, a fost pe placul publicului. Dass vorbeşte în ea despre căutarea pură a credinţei şi despre puritatea credinţei. Ca şi Sri Chinmoy, el vorbeşte despre a fi una cu gurul. El subliniază şi lipsa de atracţie a acestui guru care  l-a condus în această nouă experienţă. El era dispreţuit de unii care îl căutau şi care nu vedeau în el decât un bătrânel scund învelit cu o cuvertură. Totuşi, în ochii iniţiatului (cum era Richard Alpert), acest bătrânel scund era o personificare a iluminării universale. Pe el - şi pe discipolul său, Richard Alpert (acum Baba Ram Dass) - trebuie să-i asculte lumea.

Ceea ce este ciudat e faptul că mii de americani îl ascultă. Aceasta dovedeşte că meditaţia şi religiile orientale vor continua. De exemplu, Meditaţia Transcendentală a iniţiat peste un milion de persoane şi are mereu un impact important.

Mişcarea Hare Krishna

Printre grupările care au invadat Occidentul, una dintre cele care se face cel mai mult auzită este Mişcarea Hare Krishna.

Această societate e cunoscută şi sub numele de ISKON, Societatea Internaţională de Conştiinţă Krishna. Şi ea este o varietate de hinduism şi pretinde că provine din învăţăturile date de Krishna, care a apărut în India pe la anul 3000 î.Cr. cu un discipol numit Arjuna. Se pretinde că acest Krishna a cunoscut mai multe incarnări, ultima în anul 1486 d. Cr. Mişcarea afirmă o succesiune neîntreruptă de discipoli, până la iniţierea gurului Prabhupada, din 1933, care a primit aşa-zisa misiune de a răspândi conştiinţa lui Krishna în lumea occidentală. Mişcarea s-a instalat la Londra în 1968 şi în Statele Unite în 1969, din acelaşi motiv. Există cel puţin trei temple în Anglia şi vreo treizeci în Statele Unite. Prabhupada a murit în 1977, dar moartea sa n-a avut decât un slab impact asupra mişcării.

Una dintre caracteristicile acestei grupări este faptul că membrii ei cred că pot atinge iluminarea cântând numele zeului lor - şi acesta este motivul pentru care cete de oameni defilează pe străzile oraşelor cântând "Hare Krishna" sau "Hare Rama", Krishna şi Rama fiind cele două nume ale zeului lor. Melopeea este adesea însoţită de transe şi devoţiune extatică.

Această grupare are reguli foarte stricte în ceea ce priveşte hrana (nici carne, nici peşte, nici ouă), băuturile alcoolice sunt interzise, iar relaţiile sexuale sunt foarte reduse. Discipolii de sex masculin poartă un şir de 108 perle care sunt numărate ca nişte mătănii. Ei sunt îmbrăcaţi în nişte robe orientale, în general de culoarea şofranului (galben), şi trupul lor este adesea pictat - toate acestea sunt privite ca demonstrând devotamentul lor pentru Krishna. Revista lor, Back to Godhead (Înapoi la dumnezeire), se vinde pe străzi, iar cărţile lui Prabhupada (considerate ca "Scriptură") au fost chipurile tipărite în peste 66 milioane de exemplare. Ei recunosc că Biblia şi Coranul sunt cărţi "divine", dar susţin că şi una şi cealaltă au fost deformate în cursul secolelor. Ei afirmă că nu încearcă să schimbe religia oamenilor, ci că se străduiesc să facă din ei adepţi mai buni ai religiei lor, ajutându-i să facă experienţa conştiinţei lui Krishna.

Despre cântatul cuvintelor "Hare Krishna" se crede că transportă imediat individul dincolo de atmosfera materială a iluziei (aşa-zisa Maya) în care se află, şi anume pe o platformă spirituală mai înaltă. Ei cred că unul dintre simptomele care indică faptul că s-a ajuns la o asemenea platformă este impulsul de a începe să danseze. Uneori, aceste simptome de dans şi de cântat se aseamănă unor stări de alie-nare mintală.

Învăţături opuse doctrinei creştine

ISKON susţine că, pentru a ajunge la salvare, trebuie să te abţii de la patru păcate primare, să cânţi "Hare Krishna" de cel puţin 1728 de ori pe zi şi să te străduieşti să respecţi de reguli diferite. Ea afirmă că Isus Cristos nu a murit pentru păcatele lumii, că El n-a făcut decât să neutralizeze karma discipolilor - şi aceasta nu avea nimic de a face cu crucea. De fapt, după părerea lui Prabhupada, "sacrificiul" lui Dumnezeu e de "milioane de ori" inferior "sacrificiului" lui Vasudeva, Datta Thakura, un simplu adept al lui Krishna incarnat în domnul Caitanya Caritamirta (Sri Caitanya Caritamirta, cap. 15, textul 163).

Aceasta este în contradicţie directă cu doctrina creştină a salvării. Această învăţătură propune lucrări şi acţiuni prin care se poate ajunge la salvarea cuiva, pe când doctrina creştină susţine că salvarea nu poate fi primită decât ca un dar datorită ispăşirii făcute de Domnul Isus Cristos, care a murit ca să aducă întregii lumi iertarea păcatelor (1.Ioan 2:2). A cânta un nume aşa-zis sfânt nu este un mijloc de salvare, şi o asemenea învăţătură se opune doctrinelor Bibliei. Melopeea însăşi este o formă de meditare, şi aceasta ocupă un loc important în învăţătura şi practicile oculte sub diferitele lor forme.

Susţinând că sufletul poate fi eliberat din trup prin cântatul cuvintelor "Hare Krishna", Mişcarea Krishna se apropie cel mai mult de conceptul unei salvări personale. De fapt, nici nu este o salvare, ci o eschivare. Această Mişcare pune accentul pe melopee şi incită individul să se amăgească cu iluzii prin faptul că se eschivează de realitate refugiindu-se în fiinţa lăuntrică în loc să o facă prin droguri, căutând extazul prin dansuri şi cântece repetitive (cu cuvinte, propoziţii sau fraze care se tot repetă). Un asemenea "extaz" nu este decât o stare trecătoare care nu poate fi comparată cu pacea liniştită şi cu sentimentul de realizare pe care le descoperă adevăratul discipol al lui Isus Cristos prin aţintirea privirilor asupra lui Isus, Iniţiatorul şi Desăvârşitorul credinţei" (Evrei 12:2).

Alte mişcări

Gurul Maharaj Ji şi Misiunea Luminii Divine (MLD) reprezintă o altă religie hindusă. Maharaj Ji a fost numit la început "Domnul universului", "a doua venire a lui Cristos", etc. Totuşi, în 1973, MLD a început să modereze "statutul divin" al gurului său, deşi continuă să fie considerat "mai bun decât Isus". Această reacţie era în legătură cu problemele sale personale (de exemplu, proces de familie, etc.) şi cu lipsa sa vizibilă de atotputere. Atunci când pretenţiile grandilocvente ale "mileniului" s-au terminat cu un eşec, MLD a avut dificultăţi evidente în menţinerea divinităţii gurului ei. Totuşi, recent, după ce a lăsat lucrurile să se mai potolească, pretenţiile la divinitate - lucru deloc surprinzător - au reapărut. În revista Divine Times din ianuarie-februarie 1979 se află un articol conţinând douăzeci şi patru de fotografii ale lui Maharaj Ji şi intitulat "Fotografiile secrete şi revelate ale lui Dumnezeu", şi în el se regăseau pretenţiile la atotputere. Desigur, adevăratul Dumnezeu vede aceste pretenţii cu un alt ochi: "Inima ţi s-a înălţat, şi tu ai zis: Eu sunt Dumnezeu, şed pe scaunul lui Dumnezeu... de aceea, pentru că îţi iei voia ta drept voia lui Dumnezeu... vei muri de moartea celor necircumcişi" (Ezechiel 28:2,6,10).

Sathya Sai Baba e un guru mai puternic, având milioane de adepţi. Este un om cu o putere ocultă considerabilă. Un prieten al autorilor, Tal Brooke, a fost principalul discipol american timp de aproape doi ani al lui Baba şi tocmai a scris o expunere aprofundată despre Sai Baba: The Lord of the Air (Advent Books, New York). Această carte se bazează pe o experienţă personală şi dă în vileag unele dintre secretele întunecate referitoare la Sai Baba, secrete până acum necunoscute de public.

Aceşti guru continuă să vină în Occident. Un lucru este limpede: aduc cu ei învăţături distrugătoare ale moralităţii, ale spiritualităţii inteligente şi ale valorilor creştine. Pledoaria lor făţişă în favoarea diferitelor forme de ocultism (de exemplu yoga), a spiritismului, a imoralităţii sexuale (de exemplu tantra) a ruinat mii de vieţi. Fie că este vorba de Hare Krishna care e un atac la adresa caracterului sacru al căsătoriei, femeii şi familiei, fie că e vorba de ritul de posedare divină şi anarhia socială a lui Bubba Free John, ori de credinţa lui Meher Baba că nebunia este o formă de înaltă spiritualitate, ori de spiritismul lui Ram Dass, ori de ciudatele experienţe oculte ale lui Muktananda, ori de eforturile lui Paramahansa Yohananda de a "hinduiza" creştinismul, etc..., mai devreme sau mai târziu va trebui plătit preţul angajamentului personal. Adevăratul înţelept e cel care evită tot ce este "ânţelepciune" şi "spiritualitate" orientală.

Salvarea: Hinduismul contra creştinismului

Înainte de a încheia acest capitol, se cuvine să examinăm subiectul salvării. Care este învăţătura hindusă? Ce cred creştinii?

Cei mai mulţi guru care operează în America de astăzi sunt până la un punct aliaţi cu hinduismul, mai ales cu şcoala vedică. Va fi deci util să facem o mică comparaţie între concepţiile hinduse şi cele creştine în ceea ce priveşte salvarea.

Creştinismul
Hinduismul
1. Dumnezeu este sfânt şi nu e întinat de păcat (Isaia 5:16).
1. "Dumnezeu" este autorul răului. Aceasta atacă iubirea, mila, dreptatea, caracterul, etc. ale lui Dumnezeu.
2. Dumnezeu a creat lumea, şi aceasta este o realitate fizică. După ce a creat-o, Dumnezeu a zis că totul era "foarte bun" (Geneza 1:31).
2. "Dumnezeu" a făcut lumea ca iluzie, şi lucrul acesta face parte dintr-un joc (lila).
3. Dumnezeu este o Fiinţă personală.
3. Dumnezeu este parţial sau complet impersonal.
4. Dumnezeu n-a vorbit decât prin Cuvântul Său, Biblia.
4. Biblia este de rangul doi în raport cu scrierile orientale care o înlocuiesc.
5. Dumnezeu există în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Spiritul (Duhul) Sfânt.
5. Existenţa lui Dumnezeu este "monistă", adică tot ce există este o unitate.
6. Dumnezeu este independent şi distinct de creaţie.
6. Dumnezeu este creaţia (panteism) sau esenţa dinapoia ei (monism).
7. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său unic ca sacrificiu pentru păcatele noastre. Cristos este în mod plenar Dumnezeu (Coloseni 2:9, etc.) şi unic.
7. Cristos este redus la a nu fi decât un guru, un maestru sau unul dintre numeroşii avatari (incarnări). El nu este unic.
8. Dumnezeu are toată autoritatea asupra creaţiei Sale.
8. "Eu sunt aceasta" - Omul devine Dumnezeu. Omul are autoritate asupra "creaţiei", ceea ce este demonstrat prin siddhas (puteri oculte).
9. Dumnezeu a prevăzut un sacrificiu infinit pentru salvarea omului.
9. Salvarea în sens creştin e o "blasfemie", e inutilă. Ea împiedică creşterea spirituală.
10. Salvarea este obţinută numai prin har.
10. Salvarea este obţinută prin fapte, după legea karmei - evoluţia lentă spre unitatea divină cu ajutorul unei avansări psiho-spirituale oculte şi/sau mai multe vieţi.
11. Moartea pentru necreştin are consecinţele cele mai grave şi are ca rezultat o separare eternă de Dumnezeu.
11. Moartea este o iluzie, ea îl uneşte pe credincios cu Dumnezeu.
12. O singură incarnare unică în Cristos (Evrei 9).
12. Nenumărate incarnări ale lui Dumnezeu în cursul istoriei.
13. Comunicarea cu Dumnezeu se face prin rugăciune şi prin citirea Cuvântului Său.
13. Comunicarea are loc prin meditaţie psihico-mistică (distrugerea eului) şi prin sadhana (exerciţii spirituale).
14. Pe cruce, Dumnezeu Şi-a dove-dit iubirea personală pe care o poartă creaţiei Sale (Ioan 3:16).
14. Fiind impersonal, Brahma nu are iubire. Brahma este dincolo de orice dualism.
15. Dumnezeu are un plan şi un scop pentru creaţia Sa unică.
15. Pentru toată eternitatea, "creaţia" nu este altceva decât eterna iluzie ciclică a creaţiei, susţinerii şi distrugerii universale.

Creştinismul
Hinduismul
1. Omul e moral şi esenţial separat de Dumnezeu. Omul este creaţia lui Dumnezeu. Creaţia e distinctă şi separată pentru totdeauna de Creator.
1. Omul e Dumnezeu; Dumnezeu este totul (panteism), sau în exterior totul e maya (iluzie), dar adevărata esenţă interioară este Brahma sau Dumnezeu (monism).
2. Răul este rezultatul păcatului omului şi al răzvrătirii lui faţă de Dumnezeu, adică a separării sale de El.
2. Răul vine din ideea că există o separare adevărată între Dumnezeu şi om - căci de fapt nu există separare. (Astfel, creştinismul este însăşi expresia răului).
3. Erezia, înseamnă să susţii că omul nu este separat de Dumnezeu şi că nu există nevoie de pocăinţă.
3. Erezia, înseamnă să susţii că omul e separat de Dumnezeu (ea este deci creştinismul).
4. Salvarea este obţinută recunoscând realitatea separării şi nu încercând s-o ascunzi sau s-o priveşti ca pe o iluzie. Odată ce e recunoscută separarea de Dumnezeu, poţi atunci alege să-L urmezi pe Dumnezeu crezând că Dumnezeu, prin Cristos, a rezolvat problema păcatelor tale.
4. Salvarea este obţinută luând la cunoştinţă despre iluzia (maya) se-parării şi acceptând unitatea fiecărei vieţi sau a tot ceea ce există (monism).



Persoane interesate