Dacă animalele ar putea vorbi… > 10. O problemă de carburaţie de nerezolvat


10. O problemă de carburaţie de nerezolvat

Îmi permiţi? Eu sunt fluierarul auriu. Nu mă cunoşti? Eu sunt ceva mai mic decât un porumbel şi pot şi eu să zbor. Dar cam aceasta este tot ce am comun cu colegul meu zburător. Priveşte numai la penajul meu: Ceafa mea este neagră ca un coş de sobă - chiar şi creasta, paltonul şi spatele meu sunt negre-lucios. Dar ia uită-te acum cât de minunat mi-a înrămat Creatorul meu fiecare pană în parte. Vezi cum parcă sclipesc în verde-auriu? Zoologii mă numesc Caharadrius pluvialis. Nu observi că Dumnezeu a în­zestrat pe fiecare dintre creaţiile Lui cu ceva deosebit?

O vâlcea cu pământul îngheţat mereu

Eu sunt născut în Alasca, alte rude de-ale mele în tundra din Siberia de Est; aşadar regiuni unde şi vara pământul nu se dezgheaţă decât la suprafaţă. Acolo nu cresc decât tufişuri joase, muşchi, ierburi de stepă şi licheni. Acolo, în tundra întinsă, sparg coaja oului în care m-am dez­voltat timp de 26 de zile. M-am trezit într-o mică vâlcea căptuşită cu muşchi şi cu frunze uscate. Aşa cum îţi poţi imagina, părinţii noştri ne-au hrănit cu vitamine şi albumine, fructe şi carne sub formă de bobiţe acrişoare, larve grase, poama momiţei şi gândaci.

Am crescut repede, curând am învăţat să zburăm. Este ceva minunat! Cu totul altfel este la mers. Dacă mă priveşti cum merg, vei începe desigur să râzi. Da, da, ai dreptate, am un mers legănat. Aşa a găsit cu cale să mă construiască Creatorul meu. Chiar crezi că eu aş fi apărut aşa numai datorită unei “întâmplări”? Alţii nu­mesc emfatic această întâmplare “organizarea proprie a materiei”. Ştii tu că eu zbor până în Hawai? Da, ai drep­tate, aceasta este o cale extrem de lungă. Te întrebi cum reuşesc eu aşa ceva? Foarte simplu. Am zburat. Crea­torul meu nu m-a făcut alergător sau campion de înot. Însă eu pot să zbor foarte bine! Vreau să îţi dovedesc.

O depăşire a greutăţii cu 50%

Eu, fraţii şi surorile mele nu aveam decât câteva luni. De-abia învăţasem să zburăm, şi părinţii noştri ne şi părăsiseră. Ei au zburat înaintea noastră în Hawai. Pe atunci noi nu ştiam încă. Dacă sunt cinstit, nici nu ne interesa. Dimpotrivă, noi aveam cel mai mult poftă de mâncare şi am mâncat până ne-am îngrăşat de-a bine­lea. În scurt timp m-am îngrăşat cu 70 de grame, adică mai mult decât jumătatea greutăţii mele anterioare. Îţi poţi imagina? Ştii cum ai arăta tu, dacă ţi s-ar întâmpla şi ţie acelaşi lucru în decurs de numai trei luni, când în loc de 75 kg ai cântări dintr-o dată 115 kg?

Desigur că vrei să ştii de ce sunt aşa de mâncăcios. Foarte simplu, aşa m-a programat Creatorul meu. Eu am nevoie de această greutate corporală suplimentară drept carburant necesar pentru zborul meu din Alasca până în Hawai. Sunt aproape 4 500 km. Da, da, nu ai auzit greşit. Dar ia seama acum, pe tot drumul nu mă pot odihni nici măcar o dată. Din păcate nu există pe parcurs nici o insulă locuită sau părăsită, nici o bucăţică de uscat; iar după cum tu ştii deja, eu nu pot înota.

Un sfert de milion de genuflexiuni

Compatrioţii mei şi eu zburăm neîntrerupt 88 de ore - adică trei zile şi trei nopţi - deasupra mării. Oamenii de ştiinţă au calculat că noi dăm din aripi de 250.000 de ori. Imaginează-ţi, tu ar trebui să faci un sfert de milion de genuflexiuni; aceasta este o comparaţie potrivită pentru tine.

Te întreb acum de unde am ştiut eu că trebuie să mă îngraş exact cu 70 de grame, spre a putea ajunge până în Hawai? Şi cine mi-a spus că trebuie să merg în Ha­wai şi în ce direcţie trebuie să zbor? Nu am mai zburat niciodată pe ruta aceasta! Pe parcurs nu există nici un fel de puncte de orientare. Cum am putut găsi noi in­sula minusculă din Oceanul Pacific? Căci dacă nu am fi găsit-o, cu carburantul nostru care era pe terminare, ne-am fi prăbuşit în mare. Mai multe sute de kilometri de jur împrejur nu este decât apă!

Un autopilot

Oamenii voştri de ştiinţă îşi mai bat încă capul să afle cum ne putem stabili direcţia şi corecta traseul nostru de zbor, căci nu rareori suntem deviaţi în zborul nostru de furtuni. Zburăm prin ceaţă şi ploaie, şi indiferent dacă este lumină, noapte clară sau cer complet acoperit; şi ajungem întotdeauna la ţintă. Însă chiar dacă oamenii de ştiinţă vor descoperi într-una din zile ceva din aceste lucruri, tot nu vor şti cum au luat fiinţă aceste capacităţi surprinzătoare. Vreau să îţi spun secretul. Dumnezeu, Domnul, ne-a montat un pilot. Avioanele voastre cu reacţie au sisteme de navigaţie similare. Ele sunt cupla­te cu calculatoare care măsoară permanent poziţia de zbor şi o compară cu traseul programat, spre a corecta corespunzător direcţia de zbor. Dumnezeu a programat sistemul nostru de navigaţie pe coordonatele insulelor Hawai, astfel că putem păstra uşor traseul. Acest au­topilot este montat în cel mai mic spaţiu şi lucrează absolut fără greşeală.

Tot mai crezi că totul a luat fiinţă la întâmplare? Eu nu! Gândeşte-te numai, un strămoş de-al meu - indife­rent cum ar fi arătat el - s-ar fi îngrăşat la întâmplare 70 de grame? Crezi că tot la întâmplare i-ar fi venit ideea de a pleca? Iarăşi, a zburat el la întâmplare în direcţia bună? Nu a fost el deviat deloc pe parcursul a 4.000 km? Şi iarăşi, cum a găsit el această insulă părăsită din ocean?

Şi mai sunt şi puii fluierarului. Să li se poată întâm­pla şi lor aceleaşi lucruri încă o dată? Gândeşte-te nu­mai, o deviaţie minimală de la traseul programat ar fi de ajuns pentru ca toţi să piară, fără nici o posibilitate de scăpare.

O viteză minuţios stabilită

Dar nu ţi-am povestit încă totul. Când zbor cei 4 500 km în 88 de ore, viteza mea este de cca. 51 km/h. Între timp oamenii de ştiinţă au stabilit că aceasta este pentru noi viteza ideală. Dacă zburăm mai încet, consumăm o mare parte din carburant numai pentru propulsie. Dacă am zbura mai repede, am risipi prea multă energie pen­tru învingerea frecării cu aerul. Tot aşa este şi la maşina ta. Dacă mergi mai repede de 110 km/h, consumi mai mult carburant datorită creşterii rezistenţei aerului. Tu însă poţi să opreşti la următoarea staţie de benzină, eu nu. Cu cele 70 g de grăsime eu trebuie să ajung la ţintă, iar aceasta chiar şi dacă din când în când zbor împotri­va vântului.

Un exemplu de calcul

Poţi să calculezi bine? Nu? Atunci ia-ţi un calculator. Oamenii de ştiinţă au descoperit că noi, fluierarii, în fiecare oră de zbor transformăm în energie cinetică şi căldură 0,6% din greutatea corpului nostru. Apropo, aparatele voastre de zbor sunt construite mult mai prost. Spre exemplu, raportat la greutatea lor, un elicopter consumă de şapte ori, iar un avion cu reacţie chiar de douăzeci de ori mai mult carburant decât mine.

La începutul zborului eu cântăresc 200 de grame; 0,6% din ele este cam 1,2 g. Deci după o oră cântăresc numai 198,8 g. 0,6% din ele sunt iarăşi 1,19 g. Scăzute din cele 198,8 g rezultă 197,61 g. Atâta cântăresc eu după a doua oră de zbor. 0,6% din ele… poţi continua. Vei vedea că şi matematica slujeşte laudei lui Dumne­zeu.

La sfârşitul zborului meu nu am voie să cântăresc mai puţin de 130 g, căci la această greutate sunt epuizate toate rezervele mele - iar eu aş cădea în mare şi m-aş îneca. Te rog, calculează mai departe. După a treia oră cântăresc numai 196,42 g, după a patra numai 195,24 g… Calculează mai departe - eu aştept…

Ce s-a întâmplat? Aha, crezi că nu se poate şi eşti si­gur că eu, cu cele 70 de grame de grăsime ale mele, nu voi ajunge la ţintă? Ai constatat că am nevoie de 82,2 g de grăsime. Aşa este, ai calculat corect. După 72 de ore de zbor toată grăsimea carburant ar fi consumată, iar eu aş cădea în mare - 800 km înainte de ţintă.

O soluţie unică

Vezi, şi la lucrul acesta S-a gândit Creatorul meu. El ne-a dat fiecăruia dintre noi două informaţii vitale:

“1. Să nu zbori singur deasupra mării, ci numai în părtăşie cu ceilalţi” - şi -
“2. În acest zbor aranjaţi-vă întotdeauna în formă de V (ca şirul cocorilor)! ”

În medie, în forma aceasta se economiseşte 23% din energie, faţă de zborul separat al fiecăruia în parte. Desigur că această cotă de economisire nu se aplică ce­lui care zboară în faţă, în vârful unghiului; dar nici el nu zboară permanent în faţă. Cei tari se schimbă între ei pe locul din faţă, căci acolo este rezistenţa cea mai mare a aerului; iar la coada şirului este necesară cea mai puţină energie. Astfel că noi, în comunitatea noastră, ne comportăm aşa cum în Biblia voastră se numeşte legea lui Cristos: “Purtaţi-vă sarcina unii altora” (Galateni 6:2). Aşa putem ajunge noi în siguranţă la domiciliul nostru de iarnă. Ba încă fiecare dintre noi chiar mai are o rezervă de câteva grame de grăsime. Creatorul nostru le-a prevăzut pentru cazul că avem de întâmpinat vân­turi potrivnice. Şi în cazul acesta El ne-a purtat de grijă în chip minunat.

Mai crezi că întâmplarea m-ar fi creat şi m-ar fi adus aici? Eu nu! Puţin îmi pasă de întâmplare! Eu vreau să Îl laud pe Creatorul meu: “Cip, cirip; cip, cirip! ”



Persoane interesate