CAPITOLUL 8
CĂDEREA
PE SPATE
S-a
constatat că din cei care iau parte la aşa numitele "adunări de
trezire" carismatice, unii cad la pământ şi este interesant de remarcat ca
numărul covârşitor al lor, nu cad în faţă, ci tot mai mult pe spate. Există
oare exemple biblice pentru aceasta, sau cum trebuie să judecăm acest lucru în
lumina Sfintelor Scripturi?
Ni se
spune mereu în Cuvântul lui Dumnezeu că oamenii care au o adâncă veneraţie faţă
de Dumnezeul cel viu cad cu faţa la pământ înaintea Lui: Avraam (Geneza 17:3),
Moise şi Aaron (Numeri 14:5), Iosua (Iosua 7:10), Petru (Matei 17:6), samariteanul
(Luca 17:16) şi mulţi alţii. Despre închinarea înaintea scaunului de domnie al
lui Dumnezeu, se spune de două ori în mod lămurit cum s-a căzut cu faţa la
pământ
1 Corinteni
14 este tot mereu citat ca dovada pentru serviciile divine carismatice. Chiar
acest capitol ne vorbeşte însă despre acest lucru, că cel convins de Duhul
Sfânt va cădea cu faţa la pământ (vers. 25)
De aici
este de remarcat că acei care sunt în aceste curente şi care se bazează pe
Epistola către Corinteni, în anumite privinţe manifestă tocmai contrariul.
Oamenii cad pe spate şi trebuie să fie sprijiniţi de alţii pentru a fi păziţi
de nenorociri. Pentru astfel de slujbe (de a ajuta pe cei care cad pe spate) nu
există exemple în Biblie. Şi nu citim nicăieri în Biblie că atunci când Domnul
Isus a vindecat sau a atins pe bolnavi, ucenicii s-ar fi amestecat prin
mulţimea ascultătorilor ca să sprijinească pe cei bolnavi.
Există
oare indicaţii în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la căderea pe spate?
Locurile din Biblie care relatează despre acest lucru arată că la astfel de
întâmplări este vorba de o judecată a lui Dumnezeu. Atunci când marele preot
Eli a aflat vestea că chivotul lui Dumnezeu a fost luat de filisteni, el a
căzut pe spate de pe scaun şi a murit (1 Samuel 4:18). Dumnezeu vestise acest lucru
mai dinainte ca judecată (1 Samuel 2:34 şi 3:11).
În Isaia
28:7 Dumnezeu vorbeşte despre judecata asupra proorocilor mincinoşi. Versetul 13
spune în final: “...ca mergând să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în
laţ şi să fie prinşi". Acest lucru este cu atât mai demn de remarcat cu
cât însuşi apostolul Pavel citează versetele de mai sus (1 Corinteni
14:11,12,21)
O
interpretare alegorică poate fi permisă şi la Geneza 49:17: “ căci la muşcătura
şarpelui, călăreţul cade pe spate".
Diavolul,
ca cel care imită pe Dumnezeu, lucrează adeseori tocmai contrariul Duhului
Sfânt. Este bine cunoscut că în cluburile satanice oamenii zac pe spate ca
altare vii (femeile în special).
Acest
lucru însemnează descoperirea goliciunii înaintea lui Dumnezeu. Din această
cauză în Vechiul Testament altarele nu trebuiau făcute cu trepte: "Să nu
te sui la altarul Meu pe, trepte, ca sa nu li se descopere goliciunea înaintea
lui" (Exod 20:26).
Omul
care se aruncă cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu îşi acoperă goliciunea
sa. Cine însă zace pe spate, o descoperă.
Este
duhul potrivnicului lui Dumnezeu care dezgoleşte (Apocalipsa 16:15) aşa că
niciodată căderea pe spate nu poate fi o lucrare a Duhului Sfânt.
De
asemenea se ştie din istoria misiunilor cum oamenii prin acţiunea duhurilor
cădeau pe spate. Astfel în cartea "Martirii Chinei" se povesteşte cum
chinezii care au luat parte la răscoala boxerilor se supuneau unui anumit
ritual. Cel ce dorea să fie iniţiat trebuia să se aşeze într-un anumit cerc, să
se înconvoaie şi să recite formule de jurământ atât de mult până când duhul
chemat venea şi punea stăpânire pe el, după care el cădea întins pe spate. El
cădea în transă şi se deştepta din această stare numai când maestrul de
ceremonie atingea fruntea sa.
Şi din
religiile păgâne se cunosc asemenea fenomene.
Astfel
rabi Maharaj scrie în cartea sa "Moartea unui Guru" în interpretarea
lui Shakti Pat: "Atingerea lui Guru, de obicei a mâinii sale drepte de
fruntea celui care se roagă, indică că are o acţiune supranaturală... Prin
oferirea lui Shakti Pat, guru devine un canal al forţei primare, al puterii
cosmice care sta la baza întregului univers. Acţiunea supranaturală a lui Shakti
Pat, prin atingerea lui Guru, poate să- arunce la pământ pe cel care se închină
sau el poate să perceapă o lumină strălucitoare şi o iluminare lăuntrică sau o
altă experienţă mistică sau psihică.
Karl
Guido Rey, relatează în cartea sa "Experienţe cu Dumnezeu în procedură
rapidă" cum "messmeriştii" în experienţele lor hipnotice îi lăsau
pe ucenici i lor să cadă pe spate. Ei caracterizau acest lucru ca "două
experienţe de atragere magnetică".
Făcând
abstracţie de aceasta, acolo unde oamenii cad la pământ din motive fizice,
pentru că sunt slabi sau devin neputincioşi, ceea ce aici nu este cazul,
trebuie să fie clar că aici nu este cazul de un fenomen neutru. Este vorba
despre acţiuni ale unei puteri spirituale transcedentale (care este deasupra
unei lumi reale). Biblia însă nu clasifică fenomenele supranaturale în mod neutru
ci le numeşte sau dumnezeieşti sau demonice. De aici este şi porunca Domnului
Isus către ucenici ca să cerceteze duhurile.
Uneori,
din partea carismaticilor este citată ca dovadă biblică Ioan 18:6: "Când
le-a zis Isus: "Eu sunt!" ei s-au dat înapoi şi au căzut jos la
pământ". De fapt nu este scris lămurit că ar fi căzut pe spate, totuşi
acest lucru nu se poate exclude în totalitate.
Şi John
Wimber, cel mai cunoscut vindecător al Americii din acel timp, se bazează şi el
pe acest loc din Biblie. Însă mai întâi ar trebui să observăm că între Domnul
Isus şi un om, chiar dacă el este un creştin înflăcărat, există o deosebire
însemnată. Chiar numai din simpla legătură logică a textului se poate
recunoaşte că în Ioan 18, oamenii de care era vorba nu erau oameni care căutau
mai multă înarmare duhovnicească sau predare pentru Isus, ci în principiu erau
duşmanii Lui de moarte. Ei vroiau să-L prindă pentru ca să-L omoare. Ca atare
aici în cel mai bun caz poate fi vorba numai de o judecată, care corespunde cu
cele spuse mai sus.
La Reinhard
Bonnke, predicatorul german penticostal se manifestă într-o măsură mai mare
astfel de acţionări de putere pentru căderea pe spate cu apariţii însoţitoare
identice cu starea de transă. Redăm două exemple dintre multe altele:
"Eu
nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, în timp ce stăteam în faţă. Tot ceea ce-mi
pot aminti, este că m-a străbătut un val de putere din cap până în picioare.
Probabil am căzut la pământ, deoarece m-am deşteptat acolo după multă
vreme".
Sau:
"Aici era de exemplu o ţigancă foarte grasă care se târa cu ajutorul cârjelor.
Eu m-am rugat cu ea şi puterea lui Dumnezeu a trântit-o la pământ".
Câte
unul din cei care iau parte la astfel de adunări poate să se scoale din nou atunci
când este atins de îngrijitorul de suflete. Acest lucru aminteşte de cuvintele
de judecată din Ieremia 25:27, unde stă scris astfel: “...beţi, îmbătaţi-vă şi
vărsaţi şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi la vederea săbiei pe care o voi trimite
în mijlocul vostru".
Această
"odihnă în Duhul" este foarte des însoţită de vorbirea în limbi.
Isaia 29:4 caracterizează duhul care acţionează în realitate aici prin: "Vei
fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi şi din ţărână ţi se vor auzi
vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci şi din ţărână îţi vei
şopti vorbele".