ORIGINEA RELIGIEI
“Religia nu este inerentă omului. Ea nu este o calitate
inalienabilă a naturii omeneşti”. Stimaţii noştri oponenţi afirmă că ştiinţa a
dovedit lucrul acesta. “Descoperirile arheologice au arătat că timp de sute de
mii de ani, omul nu a avut nici o religie”.
Eu nu sunt membru al unei Academii de Ştiinţă. În ignoranţa
mea am crezut că arheologia poate descoperi numai lucruri care au existat în
trecut, nu şi lucruri care nu au existat.
Se vede însă că nu este de glumă cu academicienii. Ei au un
argument puternic. S-au descoperit peşteri în care au trăit Pitecantropus şi
Sinantropus, predecesorii omului modern. S-au găsit o mulţime de unelte de
piatră şi oase de la animalele pe care le mâncaseră. “Însă excavaţiile din acel
timp n-au arătat niciodată nici un fel de indiciu despre vreun cult religios
din acele vremi, fie cât de elementar”.
Aceasta îmi aminteşte de o istoriorară. Un italian discuta cu
un evreu: “Voi evreii sunteţi mândri. Se face o propagandă uriaşă pretinzând că
voi sunteţi cei mai inteligenţi oameni din lume. Nimic mai fals! În Italia s-au
făcut săpături şi, în unele straturi de pământ vechi de cel puţin 2000 de ani,
s-a găsit sârmă, ceea ce dovedeşte că strămoşii noştri romani din acea vreme
cunoşteau telegraful”. Evreul răspunse: “În Israel s-au făcut săpături dezgropându-se
straturi vechi de 4000 de ani şi nu s-a găsit nimic, ceea ce denotă că noi am
avut telegrafia fără fir, mai înainte ca voi să fi avut telegraful”.
Ce am zice dacă absenţa oricăror relicve religioase din
adăposturile celor dintâi oameni ar fi un indiciu că ei au avut o formă de
religie spirituală, fără semne exterioare de cult; o religie constând din
meditaţie, contemplare şi închinare în duh şi adevăr? Hai să fim cinstiţi,
tovarăşi academicieni!
Dar, în continuarea argumentului meu, adversarii mei trebuie
să explice cum s-a întâmplat că, la un moment dat, omul a devenit religios. Ei
spun că religia a apărut în timpul omului din Neanderthal, din două motive. Mai
întâi, frica de moarte a omului primitiv, însoţită de teama că membrii decedaţi
ai tribului vor ieşi din mormintele lor şi vor face rău celor vii. Al doilea
motiv, neputinţa omului primitiv faţă de elementele naturii.
Dar Pitecantropul era şi mai primitiv decât Cre-Magnon şi decât
Neanderthal. El era mai neputincios decât cei doi din urmă. Aşa că, în mod
logic, ar fi trebuit să fie mai religios.
Fac apel la bunul simţ al fiecăruia dintre noi.
Adversarii mei sunt academicieni, unii dintre ei istorici. Ce
ştiu ei despre originea poporului rus şi al statului rus? Ei se orientează după
cele mai vechi documente scrise ale istoriei noastre.
Atunci, acest procedeu trebuie să fie valabil şi în sfera
originii omenirii. Cele mai vechi documente ale omenirii sunt
Maneva-Dharma-Sostra, epopeea Ghilgameş, Vedele, Cartea Egipteană a Morţilor,
cărţile lui Moise şi aşa mai departe. Aceste cărţi afirmă, în unanimitate, că
noi am fost creaţi de o fiinţă cerească, care a descoperit proocorcilor din
vechime adevărurile esenţiale pe care diversele religii le au în comun. Aceasta
ar fi originea religiei.
Dacă eu greşesc când accept cele mai vechi documente scrise
ale omenirii, atunci Academia din Moscova greşeşte în ceea ce priveşte istoria
Rusiei.
În nici un continent nu există vreo tăbilţă cu scriere
cuneiformă, nici o inscripţie gravată pe plăci şi nici o reminiscenţă că omul îşi
trage originea din maimuţă. De obicei, oamenii ştiu câte ceva despre strămoşii
lor. Dacă oamenii din antichitate au avut suficientă fantezie ca să inventeze o
religie complicată, cum se face că nu şi-au amintit să fi văzut pe strămoşii
lor legănându-se pe cozile lor printre pomi?
Repet, hai să fim serioşi, tovarăşi academicieni! Religia
vine de la Dumnezeu. Ea este legătura cu Dumnezeu.
Omul cel mai primitiv ştie “eu exist” şi “obiectele din jurul
meu există”. Dar dacă eu şi semenii mei şi lucrurile din jurul nostru existăm,
atunci trebuie neapărat să mai existe ceva: existenţa însăşi. Dacă eu sunt şi
lumea este, există de asemenea simplul fapt de “a fi”. Eu îmbătrânesc, semenii
mei mor, avertizându-mă prin aceasta că va veni şi rândul meu, în timp ce
copiii mei cresc. Toate obiectele înconjurătoare se strică sau se ofilesc. Dar
simplul fapt de a exista nu încetează niciodată. Există un “a fi” pur
independent de venirea şi plecarea noastră. Eu n-am existat din totdeauna.
Lucrurile din jurul meu n-au existat totdeauna. Ele sunt nesigure. Dar un “a fi”
a existat întotdeauna. Oamenii primitivi nu au putut exprima aceste gânduri în
atât de multe cuvinte. Dar şi ei au ştiut ceva despre Fiinţa supremă,
nemuritoare, Acela al Cărui nume a fost mai târziu descoperit ca Dumnezeul Care
Se numeşte “Eu sunt”. Credinţa în El şi dorinţa de a-I aduce jertfe au inspirat
toate religiile la începutul lor. Aceasta este baza oricărei religii chiar şi în
prezent.
Dacă aceste afirmaţii nu sunt adevărate, de ce a fost scrisă
cartea voastră?
Un fermier rus a fost întrebat odată dacă crede în Dumnezeu.
El a răspuns afirmativ. A fost întrebat din nou: “Pentru ce ai crede în El?
L-ai văzut?” — “Nu” a fost răspunsul său. “Dar tot aşa n-am văzut nici un
japonez în viaţa mea. Cu toate acestea cred că japonezii există. Armata noastră
a luptat contra lor în ultimul război. Aceasta este o dovadă suficientă pentru
mine. Dacă n-ar exista Dumnezeu, ce rost ar avea să luptaţi împtriva Lui?”
De ce scrieţi 700 de pagini contra unei persoane inexistente?
“Manualul ateului” aparţine de asemenea categoriei “a fi” şi deci presupune o
Fiinţă Veşnică.