Umpleţi vidul! > Lipsa de logică a ateismului


LIPSA DE LOGICĂ A ATEISMULUI

Societatea se transformă foarte repede. Sistemele religioase nu au ţinut pasul cu aceste transformări. Deseori, predicatorii comentează dezbateri pe care le-a avut Isus cu oamenii de acum două mii de ani privitoare la problemele acelei epoci, în loc să gă­sească răspunsuri în spriritul lui Cristos pentru problemele omului modern. De aceea, mulţi ajung la conluzia că religia este neactuală.

Afară de aceasta, multe rituri sunt învechite.

Bisericile declară că doresc să salveze pe oameni de la un iad viitor. Ei bine, ele ar trebui să dovedească dragostea lor faţă de oameni, ajutând să izbăvească lumea din iadul prezent al analfabetismului, foametei, mizeriei, tiraniei, exploatării, contamină­rilor de tot felul şi războiului.

Creştinii acceptă toate aceste critici din partea ateilor. “Dragostea crede totul”. Noi putem crede raţiunea care determină pe un om să devină ateu. Noi spunem împreuna cu Hegel: “Tot ceea ce există este raţional”. Chiar şi atitudinea unui ateu poate avea motive adânci. Însă ateii sunt în dezavantaj atunci când refuză critica credincioşilor.

Marii mistici ca Meister Eckhart au afirmat că omul unit cu Dumnezeu nu mai are un Dumnezeu Căruia să I se închine. De la această înălţime, el poate înţelege pe cei care nu se închină pentru că ei nu cunosc pe Dumnezeu. Mintea creştinului reflectă toată realitatea, pe când mintea ateului, numai o parte a acestei realităţi.

Ateii au o filozofie materialistă pe care o împărtă­şesc şi creştinii. Principala învăţătură a religiei noastre constă în faptul că Dumnezeu S-a făcut trup, adică materie, în Persoana lui Isus Cristos. Dumne­zeul creştin nu este o idee, ci o Persoană. Ţinta creş­tinului nu este numai mântuirea sufletelor, ci şi în­vierea trupului în neputrezire.

Însă noi nu ne oprim la materialism. Ateii materialişti sunt unilaterali: ei nu ştiu nimic despre Dumnezeire şi Duhul cel Veşnic al dragostei şi al Adevărului Care conduce lumea.

A văzut oare cineva vreodată o monedă cu o singură parte? Sau electricitate cu un singur pol? Creş­tinismul îmbrăţişează atât domeniul spiritual cât şi pe cel material. Ateismul este fals prin faptul că este unilateral.

Un nebun a fost trimis să cumpere făină şi sare. El a luat o farfurie în care să-şi ducă cumpărăturile. I se spusese să nu amestece aceste două articole ci să le ţină separat. După ce negustorul i-a umplut farfuria cu făină, nebunul, gândindu-se la instruţiunile ce le primise, răsturnă farfuria, cerând să i se pună sare pe fund. În felul acesta s-a pierdut făina, însă el avea sarea. A adus sarea la şeful său, care-l întrebă: “Dar unde este făina?” Nebunul întoarse farfuria pe par­tea cealaltă ca s-o găsească. În felul acesta s-a pierdut şi sarea.

Uneori ateii procedează ca acest om. Ei aduc re­ligiei critici foarte serioase şi folositoare. Ei au sarea. Dar oare nu pierd ei prin aceasta făina? Nu cumva ei resping argumente în favoarea religiei, care ar putea să fie şi ele juste? Şi, în cele din urmă, nu vor trebui să arunce şi sarea ateismului în clipe de criză adâncă? Este mândria adevăratului creştinism de a avea şi făina şi sarea. Filozofia creştinismului este ceea ce Soloviev numea “Teomaterialism”, cuprinzând materia şi Theos (în greacă, Dumnezeu), Creatorul ei. În adevăr, creştinismul este atât de sigur de adevă­rul pe care-l posedă, încât el este deschis faţă de orice critică a acestui adevăr, da, el primeşte cu bu­curie astfel de critică, ca pe un pinten care stimulează o înaintare pe calul adevărului.

Credinţa trăieşte datorită respingerii continue a greşelilor şi acceptării continue a inspiraţiei din do­meniile unde s-au experimentat noi adevăruri.

Odată, soarele s-a certat cu luna. Soarele spuse: “Frunzele de pe pomi sunt verzi”, pe când luna susţinea că ele au culoarea argintului. Luna declară că oamenii de pe pământ în genere dorm, în timp ce soa­rele afirmă că de obicei toţi oamenii se mişcă.

Apoi luna întrebă: “Atunci de ce este aşa o linişte pe pământ?” — “Cine ţi-a spus aceasta?” se miră soarele. “Pe pământ este mult zgomot”. Discuţia a durat un timp îndelungat.

După aceea veni vântul. El ascultă discuţia şi zâmbi. “Cearta voastră este fără rost. Eu suflu şi când este soare şi când străluceşte luna. În timpul zilei, când soarele se află pe bolta cerească, totul se petrece întocmai cum spune soarele. Este zgomot pe pământ şi oamenii lucrează, iar frunzele sunt verzi. În timpul nopţii, când răsare luna, totul se schimbă. Oamenii dorm, domneşte liniştea, şi culoarea frunzelor se schimbă în argintiu. Uneori, când un nor acoperă luna, ele par chiar negre. Nici tu, soare, nici tu, lună, nu cunoaşteţi întregul adevăr.”

Ateii privesc la partea materială a lucrurilor şi cred că ei cuprind toată realitatea. Budiştii cred că singura realitate este mintea şi că lumea materială aparţine lui Maya, sfera iluziei. Însă Biblia foloseşte în ebraică, ca şi în greacă, acelaşi cuvânt pentru “spirit” ca şi pentru “vânt”. El suflă tot timpul, din multe părţi. Cei ce au Duhul lui Dumnezeu văd rea­litatea în ansamblul ei. Ei nu se pot limita nici la filozofia materialistă nici la cea idealistă.

De fapt, Biblia ne avertizează să fim atenţi în pro­blemele filozofice, fiindcă filozofii, în majoritatea lor, au puncte de vedere individuale de la care privesc realitatea. Dar orice punct de vedere este un punct de orbire: el ne împiedică să mai considerăm valabile celelalte puncte de vedere. Dintr-un anumit punct de vedere, camera în care scriu nu are uşă. Mă întorc împrejur. Acum văd uşa, însă încăperea nu are fereastră. Mă uit în sus. Din acest punct de vedere, odaia nu are podea. Privesc în jos, ea nu are tavan. Numai eliminând puncte de vedere, putem căpăta o intuiţie a întregii realităţi. Idealul unui creştin este să devină “sfânt”, un cuvânt care în engleză derivă de la “întreg”, în rusă, cuvântul “sfânt” (sviatoi) sugerează ideea luminozităţii. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru limbile germanice. A fi sfânt înseamnă a abandona puncte de vedere.

Feuerbach a spus: “Este clar ca soarele şi evident ca lumina zilei că nu există Dumnezeu; ba şi mai mult, că nici nu poate fi un Dumnezeu”. Nu religia este aceea care afirmă claritate absolută, ci ateismul. Dacă inexistenţa lui Dumnezeu este “clară ca soare­le”, cum se face că toată omenirea, fără excepţie, re­cunoaşte existenţa soarelui, însă nu toată omenirea este de acord cu afirmaţia lui Feuerbach cum că nu există Dumnezeu?

Nici măcar Darwin, marele favorit al adversarilor mei, nu poate adera la părerea lor. El a scris: “Impo­sibilitatea de a concepte că acest măreţ şi minunat univers s-a ivit la întâmplare, îmi pare a fi argu­mentul cel mai de seamă pentru existenţa lui Dumnezeu”.

Pentru atei, ateismul este o axiomă. De ce mai este nevoie să se propage ceea ce este evident? Creştinii nu consideră creştinismul ca fiind evident, aşa cum doi plus doi fac patru. Dacă ar fi fost aşa, nu ar fi existat atei. Noi găsim că unele atitudini ale adver­sarilor noştri au sens. Noi avem o oarecare înţele­gere pentru acestea. Ateismul are numai ateism şi tăgăduieşte religiei orice drept la existenţă. Ca atare, el nu este logic.

Max Stirner, teoreticianul anarhiei individualiste, a văzut just relele societăţii. Soluţia găsită de el a fost să lichideze societatea omenească. Însă el era o parte din această societate. Şcoala lui Schopenhauer a recomandat omenirii, ca răspuns la problemele ei, sinuciderea. Însă atunci, când a izbucnit holera în oraşul său, el a fugit. El iubea viaţa. În aceeaşi ca­tegorie se află şi cei ce vor să scape de religie din cauza marilor lipsuri ale ei în gândire şi acţiuni.

Trebuie oare să renunţăm a mai purta haine, din cauză că unele au o culoare neplăcută? Trebuie să aruncăm pruncul curat împreună cu apa murdară în care a fost îmbăiat?

Noi am recunoscut partea logică a ateismului. Acum să facă bine ateii să caute împreună cu noi ceea ce este logic în religie. Poate că vom ajunge la un nu­mitor comun.



Persoane interesate