Umpleţi vidul! > Dificultatea de a fi ateu


DIFICULTATEA DE A FI ATEU

Ne-am propus să mergem cât se poate de departe, în scopul unei întâlniri cu prietenii noştri atei.

Ateismul poate fi coridorul de trecere de la o religie falsă la adevărul spiritual. Ateismul dintr-o anumită epocă este, în general, rezultatul supersti­ţiilor şi al religiei ipocrite din cea precedentă. Dar, în acest caz, el este numai un pasaj. Nu vă opriţi în pasaj!

Mai ştim că nu toţi cei ce se auto-denumesc atei sunt în realitate atei. Baronul Holbach, unul dintre filozofii atei de faimă ai secolului al optsprezece­lea, Îl numea pe Dumnezeu, inamicul lui personal. Pentru el, nu exista nimic altceva decât natura. După părerea lui, natura creează totul, ea însăşi fiind veşnică. Încă odată exact ce credem noi despre Dumnezeu! Mai departe, natura este infinită şi veşnică. Încă odată exact ce credem noi despre Dumnezeu. În natură există legi, ordine, scop, spirit. Cu cât citeşti ceea ce Holbach înţelege prin natură, cu atât mai mult ai impresia că el n-a făcut decât să substituie cuvântul “natură” cuvântului “Dumne­zeu”, contra Căruia el nutrea o aversiune. Acesta nu este ateism real.

Pentru mulţi, ateismul este numai un paravan în spatele căruia se ascunde dezamăgirea cauzată de căutarea nereuşită a unui crez religios. Ateismul lor este o religiozitate refulată şi este vina noastră că nu ştim cum să comunicăm cu ei. Creştinii ar trebui să se dezveţe de limbajul specific creştin atunci când au de a face cu necredincioşi. Doctorii au un limbaj al lor când discută între ei, însă medicul înţelept când stă de vorbă cu un pacient foloseşte un vocabular pe în­ţelesul lui. Nu toţi creştinii şi nici toţi propovădui­torii de religii ştiu cum să procedeze pentru ca credinţa lor să fie înţeleasă de cei ce nu sunt fami­liarizaţi cu limbajul biblic. Acest fapt ţine pe mulţi departe de religie.

De aceea, trebuie să fim înţelegători.

Înţelegem şi deplângem greutăţile unui ateu. De­sigur că a fi ateu este cu mult mai greu decât a fi re­ligios. Ateii au o credinţă foarte severă şi exigentă. Ei ne reproşează că noi credem fără dovezi. Vom prezenta dovezile credinţei noastre în această carte. Dar cine va putea vreodată să dovedească dogmele impresionant de vaste ale ateismului?

Prima dogmă a ateismului este: “Din veşnicie a existat materia în continuă mişcare, în care la un moment dat a apărut viaţa”.

Cum ştiu ateii lucrul acesta? Renumitul astronom Hoyle susţine contrariul acestei teze. În cartea sa, “Natura Universului”, el scrie:

“Pentru a evita problema creaţiei, ar fi necesar să admitem că tot materialul universului este infinit de vechi. Dar nu poate fi aşa dintr-un motiv practic. Dacă ar fi aşa, nu ar putea rămâne hidrogen în uni­vers. După cum cred că am demonstrat, când am vor­bit despre interiorul stelelor, hidrogenul este trans­format într-una în helium în tot universul, şi aceas­tă transformare este un proces în sens unic, cu alte cuvinte, hidrogenul nu poate fi produs în cantitate apreciabilă prin separarea altor elemente. Atunci cum se explică faptul că universul este alcătuit aproa­pe în întregime din hidrogen? Dacă materia este in­finit de veche, acest lucru ar fi absolut imposibil. Prin urmare, vedem că din moment ce universul este ceea ce este, premiza că universul a fost creeat nu poate fi evitată.

Mai ştim că în conformitate cu legea a doua a ter­modinamicii în toate procesele fizice ale universului ce pot fi observate, energia devine mai puţin dis­ponibilă. Universul se uzează. Cum el este departe de a fi uzat, trebuie să fi avut un început.”

Biblia vorbeşte ştiinţific când afirmă: “Lucrurile care se văd sunt trecătoare”.

Ce dovezi au ateii pentru a proba contrariul? Ce îi face să creadă că materia a existat din totdeauna? Ce dovadă au că materia a fost totdeauna în mişcare? Totuşi trebuie să crezi aşa, dar a crede acest lucru este foarte greu. Este greu să crezi că nu există Dum­nezeu, nici un Tată iubitor, nici scop în întocmirea lucrurilor, nici nădejde pentru viaţa noastră care în curând se va sfârşi.

Să fie oare totul o adunare întâmplătorare de particule elementare? Scriitorul comunist Anatole France a scris: “Providenţa este probabil pseudoni­mul lui Dumneszeu, când n-a vrut să semneze.”

De aceea oamenii nu sunt atei în vremuri de mare criză sau în primejdie, în momente de extaz, când iubesc sau contemplă frumuseţea. Rari sunt ateii care rămân necredincioşi pe patul de moarte. Este ade­vărat că unii continuă să-şi joace rolul până la capăt; ei n-ar mărturisi nici în ultimele lor clipe, îndoielile care-i asaltează. Dar atunci când o personalitate religioasă destoinică se află lângă patul de moarte al unui astfel de om, reuşeşte să-l aducă la credinţă.

De asemenea, şi o criză sufletească puternică în viaţă poate zdruncina convingerile unui ateu.

Când revoluţia rusă a fost în cel mai mare pericol, când Petersburgul era înconjurat de trupele genera­lului anticomunist Kornilov, Lenin a ţinut o cuvântare în care a exclamat, de câteva ori: “Dai Boje” — “Să dea Dumnezeu să fim izbăviţi”. S-ar putea obiecta că aceasta este o expresie comună în limba rusă. Însă Lenin n-a folosit-o niciodată, în afară de acel moment de gravă criză.

Trei oameni au condus războiul împotriva nazişti­lor: Churchill, Roosevelt şi Stalin. Primii doi erau creştini. Churchill a scris volume cu memoriile lui despre acest război. Numele lui Dumnezeu nu apare niciodată pe buzele celor doi credincioşi. Numai Stalin este acela care zice: “Deie Domnul să reuşim în operaţia “Torţa” (invazia din Africa de Nord). “Trecutul aparţine lui Dumnezeu”, şi aşa mai de­parte.

Mao a fost un ateu înverşunat. Dar în 1936, când, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist fiind, s-a îmbolnăvit foarte rău, el a fost botezat la cererea lui de o călugăriţă. Când soţia lui a fost împuşcată de trupele lui Ciang Kai-Shek, Mao a compus un poem religios, “Nemuritorii”. Într-un interviu acordat ziaristului american Snow în 1971, el a declarat: “În curând va trebui să apar în faţa lui Dumnezeu”.

Astfel de incidente sunt foarte instructive. Dacă un inginer a construit un pod, faptul că trece o pisică peste pod nu constituie o dovadă că podul este bun. Un tren trebuie să treacă peste el. Nu putem conside­ra doctrina ateistă folositoare, dacă ea este doar o în­văţătură de vreme bună.

Zinoviev, preşedintele Internaţionalei Comuni­ste, a fost omorât din ordinul lui Stalin. Ultimele lui cuvinte au fost: “Ascultă Israele, Domnul Dum­nezeul nostru este singurul Domn”. Iagoda, Mini­strul de interne sovietic, ucis tot de Stalin, a spus drept ultim cuvânt: “Trebuie să existe un Dumnezeu, pentru că păcatele mele m-au ajuns.” Când Iaroslavski, preşedintele Ligii necredincioşilor din Uni­unea Sovietică, se afla pe patul de moarte, i-a spus lui Stalin: “Arde toate cărţile mele! Iată, El este aici! El mă aşteptă. Arde toate cărţile mele!”

Stând în închisorile comuniste, cu comunişti închişi de proprii lor tovarăşi în cursul epurărilor din partid, am fost eu însumi martor la astfel de scene.

Aş vrea să recomand prietenilor mei atei să cum­pănească aceste lucruri.

Şi acum, când intru într-o analiză mai amănunţită a manualului lor, daţi-mi voie să exprim mai întâi recunoştinţa noastră comuniştilor din Uniunea Sovietică pentru faptul de a fi aşternut gândurile lor atât de clar în scris. De la ei am aflat că orice membru al Partidului Comunist este menit să devină un duş­man al credinţei creştine. Sub regimul capitalist, oriunde în lume, comuniştii pot să se erijeze în prieteni ai creştinismului şi pot cere să discute cu fraţii noştri creştini. Totuşi, este clar pentru noi că aceasta este numai o tactică. Atitudinea reală a comunismului faţă de creştinătate este dezvăluită în “Manualul ateului”. Este o atitudine de vrăjmăşie.



Persoane interesate