ATACURI LIPSITE DE RESPECT LA ADRESA BIBLIEI
De la critica Noului Testament, “Manualul ateului” trece la
critica întregii Biblii.
Ne pare rău că şi aici atacurile sunt vulgare, superficiale.
Ne-am fi aşteptat la altceva. Există şi o altă formă de necredinţă, una
elegantă, generoasă.
Aşa este, bunăoară, ateismul lui Ludwig Feuerbach. El nu a
crezut în Dumnezeu, dar a vrut să menţină religia, care face pe om nobil,
iubitor şi neprihănit. Feuerbach (“Esenţa Creştinismului”, vol. II) numea
religia “sfânta”, fiindcă ea este “tradiţia primei conştiinţe”. El întreabă: “Nu
este oare frumos să păstrezi amintirile din perioada copilăriei omenirii?”
Isus nu ar fi obiectat dacă religia ar fi fost numită copilăroasă.
El ne-a învăţat să devenim ca nişte copilaşi. Cu toţii preţuim amintirile din
copilărie. De ce să le aruncăm cu brutalitate, cum fac comuniştii? Oare aceasta
se datoreşte faptului că li se aminteşte despre timpul când sufletele lor erau
mai frumoase decât acum?
Am recomanda adversarilor noştri să citească “Liturghia
Ateului” de Honore de Balzac. Eroul principal este un chirurg ateu, Desplein.
Pe când era student foarte sărac şi flămând, un sacagiu, Bourgeat, însufleţit
de o dragoste creştinească, îl ajutase, prin muncă grea şi sacrificiu personal,
să-şi termine studiile, devenind un medic renumit.
Desplein era un necredincios. Dar când Bourgeat, pe patul său
de moarte, i-a cerut să se roage pentru odihna sufletului său, profesorul ateu
împins de un sentiment de recunoştinţă, a consimţit să-i îndeplinească
dorinţa. Ulterior, el a spus cu regularitate rugăciunile cerute de catolicul
decedat, care îi făcuse bine.
Am încercat să arătăm înţelegere pentru atei, de aceea credem
că avem dreptul să ne aşteptăm ca ateii culţi să recunoască în ce măsură
cultura lor depinde de Biblie şi să fie cel puţin decenţi în atacurile lor.
Frederic Nietzsche a fost primul care a declarat că “Dumnezeu
este mort”. El a fost filozoful favorit al lui Hitler. Hitler a tras concluziile
juste. Dacă Dumnezeu e mort, atunci el, Hitler, nu trebuia să aibă nici un
scrupul în a ucide milioane de oameni nevinovaţi şi chiar copii. Dar Nietzsche
era departe de viitorul său discipol. Nietzsche a vorbit despre moartea lui
Dumnezeu cu un respect sfânt. Nebunul său, după ce a proclamat moartea lui
Dumnezeu, se duce la diferite biserici şi cântă: “Requiem aeternam Deo”, un imn
de jale pentru Dumnezeul mort. Pentru Nietzsche, Dumnezeu era mort. Pentru el,
acesta concluzie era izvorul unei drame profunde. El regreta sincer că
dumnezeul lui nu mai era viu.
Cu autorii “Manualului ateului”, lucrurile stau altfel. Ei se
desfată în moartea lui Dumnezeu. Acum nu mai trebuie să se îngrijoreze de
cuget, adevăr şi dragoste. Ei pot face tot ce le place. Acest ateism este
indecent.
R. Garaudy, fost membru al Comitetului Central al Partidului
Comunist din Franţa, a scris: “Nu putem trece cu vederea contribuţia esenţială
a creştinismului, fără să devenim mai săraci”. (“De la Anatemă la Dialog”.)
Lunaciarski, fost ministru al educaţiei în Guvernul Uniunii
Sovietice, a scris: “Noţiunea de Dumnezeu conţine ceva veşnic frumos... Necazul
însoţeşte viaţa omenească. Cel ce nu ştie cum să conceapă lumea în mod
religios este condamnat la pesimism”...
Ateii comunişti încep istoria gândirii juste cu ei înşişi.
Rezultatele sunt catastrofale. Ei sfârşesc prin a ignora adevărul dobândit de
omenire timp de milenii de dezvoltare.
Ei fac o caricatură din religie. Ne pare rău de lucrul
acesta. Caricaturile sunt totdeauna periculoase pentru cei ce le desenează.
Odată, o tânără femeie a avut o discuţie cu marele pictor
satiric, Hogarth, în timp ce acesta lucra. Ea-şi exprimă dorinţa de a învăţa să
deseneze caricaturi, la care Hogarth răspunse: “Vai, tânără doamnă, nu este un
talent de invidiat. Ascultă sfatul meu şi nu desena niciodată caricaturi. Tot
făcând caricaturi, mi-am pierdut bucuria frumuseţii. Eu nu văd niciodată o
faţă, ci numai ce este denaturat în acea figură. Eu nu am niciodată satisfacţia
de a privi faţa de om ca fiind divină.”
Cei ce caricaturizează adevărata religie sunt în aceeaşi
situaţie, în oglinda denaturată a minţii lor, chiar şi îngerii par să aibe
trăsături diabolice.
Ei nu-şi dau seama că dacă Biblia ar fi pusă deoparte, ca o
carte fără valoare, toată literatura renumită a lumii ar pieri odată cu ea. Ce
ar rămâne din Dostoievski, Tolstoi, Milton, John Bunyan, Walter Scott şi
Anatole France? Tennyson a spus de cartea Iov că-i poemul cel mai frumos pe
care l-a citit vreodată. În lucrările lui sunt trei sute de citate din Biblie.
Shakespeare a folosit peste cinci sute de idei şi fraze luate din Biblie.
Poemul lui Byron “Întuneric” a fost inspirat de cartea proorocului Ieremia.
Chiar şi “Capitalul” lui Marx ar trebui să fie schimbat, împreună
cu celelalte scrieri ale sale şi cărţile lui Engels, deoarece acestea sunt
pline de referinţe la Biblie.
Dacă Biblia ar fi înlăturată, lucrările lui Michelangelo,
Rafael, Leonardo da Vinci, Rembrandt şi mulţi alţi pictori mari ai lumii ar fi
de neînţeles pentru noi, după cum de altfel ar fi şi marile opere muzicale ale
lui Bach, Beethoven, Mozart, Haydn şi alţii.
Ascultaţi mărturia câtorva oameni renumiţi. William
Gladstone, care a fost de patru ori prim ministru al Marei Britanii, a spus: “Dacă
aş fi întrebat care este leacul pentru necazurile mai grele ale inimii
omeneşti, la ce ar trebui să privească un om, în primul rând în progresul său,
ca la puterea care urmează să-l susţină în încercări şi să-l ajute să înfrunte
supărările sale inevitabile, obligaţia mea este să-l îndrept către ceea ce într-un
imn binecunoscut se numeşte “Povestea veche de tot”, istorisită într-o Carte
veche, care este darul cel mai mare şi cel mai bun dat vreodată omenirii.” El
se referea la Biblie.
Jean Jacques Rousseau scrie: “Cât de josnice, cât de vrednice
de dispreţuit sunt cuvintele filozofilor noştri cu toate contrazicerile lor, în
comparaţie cu Scripturile. Este oare posibil ca o carte atât de simplă şi în
acelaşi timp atât de sublimă, să fie numai cuvinte de om?
Goethe scrie: “Cu cât o înţelegi mai bine, cu atât Biblia
devine mai frumosă”.
Heinrich Heine, care era foarte departe de a fi entuziasmat
de religie, scrie: “ ... Adâncimile creaţiunii scrise în tainele albastre ale
cerului; răsăritul soarelui şi apusul lui; făgăduinţă şi împlinirea ei; naştere
şi moarte; toată drama omenească — totul este cuprins în această Carte. Este
Cartea cărţilor, Biblia”.
Limbile engleză şi germană, în mod deosebit, nu ar fi ceea ce
sunt, dacă ele nu ar fi fost transformate de Biblie. Este singura carte care a
dat imboldul de a dărui la sute de popoare şi triburi primul lor alfabet. Prin
truda bărbaţilor şi femeilor care s-au dedicat lucrării lui Dumnezeu, Biblia
este prima carte pe care aceste triburi învaţă s-o citească.
Garibaldi, patriotul italian care a eliberat şi unificat,
din punct de vedere politic, patria sa (sfârşind această lucrare în 1870) a
spus despre Biblie: “Aceasta este tunul care va elibera Italia”.
Urmează mărturia unora dintre cei mai de seamă preşedinţi ai
Statelor Unite ale Americii:
Washington: “Mai presus de toate, lumina curată şi neclintită
a Bibliei a avut o influenţă binefăcătoare asupra omenirii şi a sporit binecuvântările
societăţii”.
Lincoln: “Eu am luat întotdeauna sfat de la Dumnezeu şi Lui
I-am încredinţat planurile mele şi n-am luat niciodată o hotărâre de acţiune
fără să fi fost sigur, pe cât posibil, de aprobarea Lui. Aş fi omul cel mai îngâmfat
şi stupid, în acest post, dacă aş gândi măcar o zi că m-aş putea achita de
răspunderile pe care mi le-am asumat în funcţia mea, fără să apelez la
ajutorul şi lumina Aceluia Care este mai înţelept şi mai puternic decât toţi.”
Grant: “Ţineţi-vă strâns de Biblie, ca de ancora libertăţii
voastre. Scrieţi-vă preceptele ei în inimile voastre şi puneţi-le în practică în
vieţile voastre. Tot progresul realizat în adevărata civilizaţie îl datorăm
influenţei acestei cărţi şi la ea trebuie să privim ca fiind călăuza nostră în
viitor.”
Garfield: “Alegeţi pe nemuritorul Isus ca Prietenul şi
Ajutorul vostru veşnic. Urmaţi-L, nu numai ca pe un Nazarinean, Omul din
Galilea, ci ca pe o Persoană spirituală Care trăieşte veşnic, plin de dragoste
şi milă, Care va sta alături de voi în viaţă, şi în clipa morţii şi în
veşnicie. Nădejdile lumii sunt înşelătoare, dar aşa cum viţa trăieşte în
mlădiţele ei, tot astfel Cristos trăieşte în creştini şi nu va muri niciodată”.
McKinley: “Noi trebuie să fim nu numai ascultători ai Cuvântului
ci şi împlinitori ai lui. Pentru a fi împlinitori ai Cuvântului este necesar ca
mai întâi să fim ascultători ai Cuvântului; totuşi, frecventarea bisericii nu
este suficientă. Trebuie să studiem Biblia, dar să nu ne mulţimim cu atât.
Trebuie s-o aplicăm în viaţa noastră de toate zilele.”
Wilson: “Dacă fiecare om din Statele Unite ar citi un capitol
din Biblie în fiecare zi, majoritatea problemelor noastre naţionale ar
dispărea”.
Franklin Rossevelt a spus: “Repet afirmaţia pe care am
făcut-o de multe ori înainte — anume că lucrul pe care-l necesită cel mai mult
această ţară este o trezire religioasă; că într-o astfel de trezire vom putea
găsi o soluţie la toate problemele noastre, fie ele politice, economice sau
sociale.”
Dar ce se întâmplă cu comuniştii înşişi?
Marx a scris: “Luther, dând oamenilor Biblia în limbaj
popular, a pus în mâinile lor o armă puternică împotriva nobilimii, a marilor
proprietari şi a clerului.”
Stalin şi Mikoyan au fost ambii seminarişti. Cel din urmă are
chiar un grad în teologie. Biblia a fost începutul culturii lor. Hrusciov a
mărturisit public că el a învăţat cititul din Biblie.
Ideea esenţială a fiecărei constituţii socialiste — “Cine nu
munceşte nici să nu mănânce” — este copiată textual din Biblie (2 Tesalonceni
3:10).
Ideea comunismului, în totalitatea sa, este luată din Biblie,
unde ni se spune:
“Mulţimea celor ce crezuseră (în Isus), era o inimă şi un
suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de
obşte... Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau
ogoare sau case le vindeau şi aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la
picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie”
(Faptele Apostilor 4:32-35).
Primii ucenici al lui Isus au trăit sub comunism, însă un
comunism bazat pe dragoste şi voinţă liberă. Nimeni nu era forţat şi nimic nu
era expropriat. Dragostea era aceea care îmboldea pe fiecare să împărtăşească
ce avea cu fratele său. În ciuda deosebirilor, comunismul de astăzi îşi are
originea tot în Biblie.
Eu pot accepta faptul că o persoană nu ar crede în Biblie,
dar aceasta să nu-l împiedice să-şi respecte moştenirea. Nu are oare nici o
importanţă faptul că Biblia a fost prima carte tipărită în Europa? Nu are nici
o însemnătate faptul că misionarii creştini au învăţat pe băştinaşii din Africa
să renunţe la canibalism, să citească, să se comporte ca oameni civilizaţi?
Un fost canibal a spus odată unui propagandist comunist: “Ce?
Această carte nu este adevărată? Eu o iau în casa mea, mă aşez şi o citesc, şi
ea face ca inima mea să tresalte de bucurie. Cum poate fi aceasta o minciună?
Eu eram un mâncător de oameni, un beţiv, un hoţ şi un mincinos, şi această
Carte mi-a vorbit şi m-a făcut un om nou. Nu, această Carte nu este o minciună.”
Propagandiştii comunişti ar fi fost mâncaţi de băştinaşi în
multe locuri ale lumii, dacă mai înainte misionarii n-ar fi propovăduit acolo
religia creştină. În timp ce răspândesc ateismul, aceşti propagandişti ar
trebui să fie recunoscători creştinismului de a fi creat civilizaţia,
pregătindu-le libertatea ca ei să poată activa.
Un ateu respectabil este unul care se înclină în faţa
bisericii cu recunoştinţă pentru ceea ce omenirea datorează creştinismului. Dar
a scuipa în fântâna din care ai băut tu şi toată lumea civilizată este groaznic
de nedrept.
În secolul şaptesprezce, când ateismul era rar printre evrei,
un evreu a spus unui rabin: “Eu nu cred în Dumnezeu”. Rabinul a îmbrăţişat pe
acest om şi i-a zis: “Cât de mult te invidiez, frate. Tu eşti într-o stare
spirituală mult mai bună decât mine. Când eu văd un om în suferinţă, îmi spun: “Domnul
îl va ajuta”, şi nu-i dau nici un ajutor. Tu nu crezi în existenţa lui
Dumnezeu, aşa că tu trebuie să-ţi ajuţi semenul. Tu trebuie să faci faptele pe
care le-ar făptui Dumnezeu dacă ar exista. Fă în felul acesta: hrăneşte pe flămânzi,
mângâie pe cei deznădăjduiţi, dă adevăr şi bucurie celor în nevoie, îmbrăţişează
pe fiecare cu dragoste şi, în general, poartă-te cum ar face-o Dumnezeu dacă ar
exista. Apoi vino din nou după un an şi spune-mi dacă există Dumneszeu sau nu.”
Rabinul şi-a permis să ia o atitudine elegantă faţă de acel
ateu, ca să-l încurajeze să scoată tot ce este mai bun din ateismul lui. Voi,
rivalii mei comunişti, voi vă purtaţi în felul acesta cu un credinicios?
Voi trăiţi la un nivel de jos şi toată poziţia voastră este
şubredă.
“Manualul ateului” face apel la raţiunea noastră, încercând
să-şi dovedească principiile cu argumente. Dacă autorii manualului admit că noi
putem raţiona, de ce este imposibil să găseşti o Biblie în librăriile din
Uniunea Sovietică? Oamenii ar fi capabili s-o citească pentru ei înşişi,
comparând-o cu ceea ce au de spus despre ea adversarii ei, ca apoi să tragă
concluziile lor personale. De ce este interzisă Biblia? Oare nu credeţi în
puterea omului de a raţiona “just”? Atunci de ce vă mai daţi osteneala să daţi
argumente? Porunciţi “Nu credeţi!” şi atâta tot.