CAPITOLUL 6
PASIVITATEA
ÎN CURENTELE RELIGIOASE
Legitimitatea
pasivităţii este preferată în cercurile penticostale şi carismatice. Dacă se
spune acest lucru aşa de direct, nu trebuie ca prin aceasta să cadă o judecată
asupra situaţiei de copil al lui Dumnezeu. Chiar şi copiii adevăraţi ai lui
Dumnezeu pot primi un duh înşelător şi să fie manipulaţi aşa cum ni se arată în
2 Corinteni 11:4. Şi un copil al lui Dumnezeu poate să devină pasiv. Petru nu
are în vedere pe necredincioşi atunci când pronunţă avertismentul: "Fiţi
treji şi vegheaţi, căci potrivnicul nostru diavolul dă târcoale ca un leu care
răcneşte şi caută pe cine să înghită" (1 Petru 5:8).
În aceste
cercuri se socoteşte însă în mod obişnuit că Duhul Sfânt trebuie să se
folosească de un "medium" şi să vorbească direct din ei. De aceea
toate aceste curente încep - şi lucrul acesta se poate constata în fapt global
- la prezicere prin a se spune: "Aşa vorbeşte Domnul" sau chiar cu o
directă a pretinsului Duh Sfânt către cei prezenţi.
Aşa s-a
întâmplat la începutul mişcării clasice a penticostalismului în 1906 la Los
Angeles. Aşa s-a petrecut şi se petrece şi la mişcarea carismatică, care a avut
începutul ei în 1960, aşa a avut loc şi la pornirea mişcării
catolico-carismatice care s-a întâmplat în 1967.
Această
expresie: “Aşa vorbeşte Domnul", nu se găseşte fireşte nicăieri în Noul
Testament. Este vorba numai doar de un fel de exprimare din Vechiul Testament.
Epistolele
apostolului Pavel, Ioan sau Petru, sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi ele nu încep
cu această introducere: "Aşa vorbeşte Domnul". În final inspiraţia
este o taină, totuşi se poate recunoaşte cum se desfăşoară personalitatea
scriitorului. Duhul Sfânt se uneşte într-un fel armonios cu omul, însă nu
scoate din priză personalitatea sa şi nici nu o ocoleşte, nici nu o
întrebuinţează într-un fel direct ca "medium". În legătură cu aceasta
noi amintim un citat al lui Watchman Nee: "Creştinul trebuie să înţeleagă
în mod lămurit că toate manifestările sale trebuie să fie rezultatul gândirii
sale proprii. Orice cuvânt care ocoleşte procesul de gândire este formulat de
duhuri rele".
De
această idee - de a fi deci în cel mai direct sens un instrument al Duhului Sfânt
- la aceste mişcări este legată foarte adesea puternica însărcinare de misiune
deplin conştientă, care adeseori se exteriorizează printr-o stare completă de neconvingere.
Demn de
remarcat este probabil şi faptul că aceste fenomene se găsesc deja şi în
"montanism" la acea pornire fanatica spirituală din sec. al II-lea
după Cristos.
Un
frigian cu numele Montanus a fost luat în stăpânire de "duhul" şi a
propovăduit împreuna cu două femei, Prisca (căreia i-a apărui Isus sub
înfăţişarea unei femei în haină strălucitoare) şi Maximilla, în stare de extaz,
în care conştiinţa lor a fost scoasă din uz - cuvintele paracletului
(apărătorului). Împotriva acestei forme proprii de manifestare au protestat
alţi creştini: această propovăduire în extaz nu a rezultat dintr-o a treia
persoană ca aceea a proorocilor din Biblie, ci a fost vorbirea directă a
duhului însuşi care s-a folosit direct de gura proorocului ca instrument.
Gerhard
Maier scrie în comentariul său biblic referitor la Matei 24:5 în legătură cu amăgirea
prin cristoşi falşi următoarele: "Nu este exclus că printre aceştia se pot
găsi şi inspiraţii în urma cărora membrii comunităţii se ridică în picioare în
stilul "Eu" şi ei par să transmită mai departe cuvinte ale lui Cristos".
Semnul
de întrebare al acestor manifestări provine de la faptul că nu rareori se aduc
chiar critici la adresa lui Dumnezeu. El ar fi vorbit chiar direct şi deci prin
aceasta se construieşte hula împotriva Duhului Sfânt. Totuşi aceste convingeri
sunt rezultatul inevitabil al falsei antropologii (ştiinţa care se ocupă cu
originea omului) şi pneumatologiei care stau la baza acestor curente spirituale
excitate.
Aceste
declaraţii foarte grave ar trebui dovedite, în parte cel puţin, cu ajutorul
unor citate ale oamenilor-cheie. Baratt, care este socotit ca părintele
mişcării penticostale europene, căci prin el a venit focul penticostal de la
Los Angeles spre Europa, relatează în cuvinte proprii despre botezul său cu
Duhul Sfânt după cum urmează: "Puterea veni aşa deodată şi în mod puternic,
încât eu am căzut la pământ şi pentru scurt timp eu am început să vorbesc în
limbi fără să mă mai pot opri... Mi se părea că o mână de fier zăcea pe
maxilarul meu. Atât maxilarul cât şi limba mi-au fost mişcate de această putere
nevăzută".
Foarte lămurit
se manifestă aici legile controlului direct printr-o altă putere.
Despre
începutul mişcării clasice a penticostalismului scrie G. H. Lang, cum o femeie
la o astfel de adunare de trezire a păşit în "transă "spre pian.
Soţul ei ştiind bine că soţia lui nu ştia să cânte la pian, închise dinadins
capacul pianului. Ea a deschis totuşi capacul acestuia şi a început să cânte
minunat. Ce se întâmplase? Maşina biologică a acestei femei era în serviciul
unui astfel de duh ca unealtă pentru a deservi acest instrument muzical. Femeia
era aici ca "medium" în sensul cel mai direct.
Arnold
Bitlinger, care este socotit într-un anumit sens părintele mişcării carismatice
pe tărâmul german, scrie în cartea sa "Glossalia" următoarele:
"Mulţi creştini au experimentat că în sinea lor ei se roagă necurmat chiar
şi atunci când ei tac, sau când cu gândurile lor ei sunt la lucru".
De
această falsă concepţie asupra lucrării Duhului Sfânt se leagă faptul că
aparţinătorii acestor curente cred că potrivit cu 1 Corinteni 14, Duhul Sfânt
se roagă direct în ei sau prin ei în diferite forme. Totuşi trebuie să se spună
asupra acestui lucru că Duhul Sfânt nu apare de loc în întreg capitolul 14 din 1
Corinteni.
Apostolul
Pavel spune lămurit: “ Căci atunci când vorbesc în limbi, atunci se roagă duhul
meu (1 Corinteni 14:14). Traducerea "Die Gute Nachricht" (Vestea
Bună) din nenorocire traduce aici deja greşit, atunci când spune în acest loc:
“Atunci când el se roagă în astfel de limbi, Duhul Sfânt se roagă prin
el". Astfel dar, între duhul omului şi Duhul Sfânt este o atât de mare
deosebire, ca aceea dintre om şi Dumnezeu aşa că într-adevăr nu este un lucru
secundar să se confunde duhurile.
De la Serviciul
de informare "Cercul de lucru al publiciştilor creştini" referitor la
tema vorbirea în limbi se spune: "Acest lucru este uneori aşa descris ca
şi când maxilarul şi limba ar deveni independente şi s-ar sustrage de la
controlul minţii". Unul care vorbeşte în limbi spune: “Nu mintea mea este
aceea care formulează cuvintele, mi se pare ca şi cum eu aş sta în observaţie
lângă mine şi m-aş auzi personal".
Duhul
Sfânt acţionează în aşa fel ca eu însumi să mă rog în mod activ, să chem pe
Dumnezeu, etc. Duhul lui Dumnezeu nu vrea să sprijine pasivitatea sau chiar
lenea.
Un
tânăr, care înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu era foarte încurcat în
"Antrenarea autogenă" spunea cum sună una din propoziţiile cheie a
acestei tehnici: "Eu respir fără voia mea". Acest lucru nu trebuie să
se înţeleagă aşa ca şi când controlul respiraţiei nu ar avea voie să ne
cârmuiască, căci în somn noi suntem trupeşte pasivi, însă literalmente
respirăm. Aici este vorba mai mult de o exercitare a unei comportări pasive - temeinice,
care să conducă la pasivitate.
Kathryn
Kuhlman, care în adevăr nu era o figură oarecare în scena carismatică, declară
ea însăşi: "Tu eşti atunci sub o astfel de ungere încât urechile tale
literalmente aud - căci el predică prin gura ta... El a vorbit cu ajutorul
buzelor mele şi urechile mele au auzit, şi eu am ştiut că nu era K. Kuhlman".
La aceşti
"unşi cu Duhul" se observă mereu fenomene tipice ale medium-ului şi
spiritismului. Tot aşa şi la Paul Toasporn se arată iarăşi clasicele simptome
ale scrisului automat. Aşa relatează el cu cuvintele sale proprii despre
primirea de solii prin punerea mâinilor lui Steve Lightle: "După o noapte
cu furtună, eu m-am deşteptat şi am simţit ca o poruncă de a scrie ceva. Aşternerea
aceasta pe hârtie, la care nu mi-a fost îngăduit să fac vreo reflecţie, sau să
am vreun amestec cu gânduri ale mele proprii, s-a întâmplat într-o iuţeală
zorită şi într-un răstimp de circa 12-15 minute. Împotriva conţinutului unuia
dintre capitole şi împotriva unei noţiuni eu am vrut să mă împotrivesc, însă eu
nu aveam altceva de făcut decât să scriu şi eu ştiam exact ceea ce trebuia
scris".
Coreeanul
Yonggi Cho, pastorul celei mai mari biserici din lume - din punct de vedere al
creşterii adunării, unul din cei mai cu succes propovăduitor care a trăit
vreodată - relatează despre botezul său cu Duhul Sfânt: "Deodată s-a lacul
lumină în cameră. Valuri ca un fum năvăleau înăuntru. Eu am fost cuprins de o
veneraţie profundă. Am crezut că-mi era casa cuprinsă de flăcări şi am încercat
să chem ajutor, dar nu am putut scoate nici măcar un sunet din gâtlejul meu. Disperat
m-am uitat în jur şi am văzut două picioare lângă mine. M-am uitai în sus şi am
văzut o haină albă. Apoi am văzut un chip ca un soare puternic din care ţâşneau
raze de lumină. Eu încă totuşi nu ştiam cine era, până când am văzut cununa de
spini. Ea străpunsese tâmplele Sale şi sângele curgea în jos. Acum eu am ştiut
că era Domnul Isus Cristos. Dragostea Lui părea că se reflectă asupra mea... O
bucurie minunată venea dinlăuntrul meu. Limba şi buzele mele au început să
vorbească. Eu am încercat să mă opresc, însă se părea că o altă persoană o
controla şi acea persoană voia să se manifeste în mod violent. Eu nu am ştiut
ce era, însă am constatat că cu cât vorbeam mai mult cu atât mă simţeam mai
bine".
Despre
mistica franţuzoaică Doamna Guyon, Kurt Hutten relatează că în autobiografia ei
scria următoarele: "Eu nu scriu din duhul meu, ci prin duhul meu interior.
Când am pus mâna pe peniţă eu nu am ştiut nici un cuvânt măcar despre ceea ce
eu aveam să scriu şi nici după aceea nu am ştiut ce scrisesem. Curgea în valuri
din lumina internă asemenea unui izvor din adânc, însă nu trecea prin capul
meu. Iuţeala cu care scriam era atât de mare, încât mâna mi s-a umflai şi mi
s-a înţepenit total... Eu am scris zi şi noapte neîntrerupt, încât mâna mea nu
putea ţine pasul cu duhul care dicta".
Gottfried
Mayerhofer, succesorul renumitului "medium" al scrisului Iakob
Lorber, zugrăveşte într-o scrisoare felul de primire al soliilor sale: "Eu
sunt întotdeauna complet pasiv la astfel de comunicări şi foarte rar ştiu
despre ce este vorba..."
Dr. Toaspern
este acum unul din cei mai influenţi oameni din mişcarea carismatică din fosta
RDG. Yonggi Cho este reprezentant al învăţăturilor extremiste penticostale şi
chiar are o influenţă mondială în creştinătatea evanghelică.
Este un
fapt că în aceste porniri carismatice de desţelenire, fenomenele spiritismului
camuflat evlavios sunt de recunoscut. Din această cauză nu este admisibil ca
faţă de aceste curente noi, să avem o atitudine neutră, aşa cum este
recomandată astăzi din nenorocire tot mai mult în comunităţi şi în locurile de
răspundere ca fiind ultima concluzie înţeleaptă.
Acest
lucru corespunde mai mult duhului pluralist al vremii, care în avântul politicii
de relaxare spirituală îmbrăţişează înainte de toate noţiunea de toleranţă.