CAPITOLUL 27
SEMNE
ŞI MINUNI
În
concluzie trebuie să mai adăugăm următoarele: la manifestările de azi pentru
semne şi minuni, în general se face referire la cartea Faptele Apostolilor. Se
susţine că dacă Dumnezeu este acelaşi, ieri şi azi şi în veci, atunci se va
arăta şi în zilele noastre această putere supranaturală.
Desigur
că Dumnezeul Cel Viu şi Atotputernic poate să facă şi să intervină în mod
supranatural, dar numai cum găseşte El cu cale. Totuşi în primul rând este de
constatat că în textele unde este vorba de revenirea lui Isus, aceste noţiuni
de "semne şi minuni" nu sunt amintite nici neutru nici măcar pozitiv
ci numai în legătură cu amăgirea. Că Domnul nostru este acelaşi în toate
timpurile, nu este nici o îndoială, însă acest lucru nu înseamnă nici pe
departe că El lucrează exact în acelaşi mod şi în zilele noastre (Evrei 1:1).
Noi
credem Sfânta Scriptură pe cuvânt şi anume că Dumnezeu a făcut minunile
Bibliei. Totuşi se poate stabili că în decursul istoriei harului au existat
numai anumite perioade în care semnele dumnezeieşti şi minunile au avut o
însărcinare specială, adică au apărut mai frecvent. În timpul Bisericii primare
de exemplu, este valabil Evrei 2:3-4: "Cum vom scăpa noi, dacă stăm
nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care după ce a fost vestită întâi de
Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o. În timp ce Dumnezeu întărea
mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni şi cu darurile Duhului Sfânt,
împărţite după voia Sa".
Este
cunoscut că Domnul a întărit mărturia în mod obişnuit pe doi sau trei martori şi
în versetele 3 şi 4 avem cei trei martori ai Noului Legământ.
Primul
martor este Domnul Isus, "a fost vestită întâi de Domnul". Apoi
urmează apostolii care prin văz şi auz au confirmat mărturia Cuvântului, căci
este scris: "Ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o". Ca al
treilea martor este amintit Dumnezeu Însuşi care a întărit Cuvântul Sau prin
semne şi minuni. De ce să mai lucreze Dumnezeu şi astăzi aşa, după ce mărturia
a fost pe deplin făcută'? Dacă cercetam aceste versete mai îndeaproape, atunci
vom constata că predicatul propoziţiei principale este la pasiv şi stă în
"aoristul" (aspect momentan al unei acţiuni trecute) indicativului.
Deci aici este în mod lămurit o formă a trecutului. Scriitorul Epistolei către
Evrei vorbeşte prin aceasta la vremea lui, deja în trecut. Versetul 4 stă
atunci în forma prezentului, acesta însă este un genitiv absolut, aşadar este
coordonat şi subordonat temporar predicatului propoziţiei principale. Forma de
trecut în aceste versete ale Epistolei către Evrei ne da o lămurire, că
Dumnezeu în timpul lui Isus şi la începutul timpului Bisericii a lucrat şi a
acţionat prin semne. Dacă de exemplu, ne amintim de felul lui Dumnezeu de a
judeca pe Anania şi Safira (Faptele Apostolilor 5), atunci este clar că în ziua
de astăzi aceasta nu este formă normală de pedepsire a păcatului la cei
credincioşi de către Dumnezeu!
Versetele
din Marcu 16:17-20, care se citează adeseori de către curentele rătăcite sau
alte grupe sectare (mormoni, Ştiinţa Creştină) arată de asemenea spre timp,
desigur în caracteristica semnelor lor cu aplicaţie la Evrei 2:3-4.
Noi
trebuie acum să avem în vedere următoarele: Exact acele idei din Evrei 2:4,
adică semne, minuni, şi fapte de putere care se găsesc numai în cinci locuri
din Biblie ca expresie comună, le găsim din nou în 2 Tesaloniceni 2:9, însă în
altă ordine. Acolo vor fi descrise după cum este deja explicat, revenirea lui
Isus şi evenimentele care vor precede în mod nemijlocit această revenire.
Aşadar vor apare încă odată aceste semne, minuni şi fapte de putere care erau
prezente la începutul Bisericii, însă cu alte semne premergătoare. Şi aici
mişcarea carismatică împlineşte într-un anumit sens Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă
nu s-ar fi auzit niciodată despre astfel de curente, ar trebui ca numai pe baza
proorociilor biblice să admitem că exact aşa ceva va veni şi va trebui să se
răspândească. Totuşi, de data aceasta izvorul nu este din Dumnezeu ci aşa cum
se spune fără echivoc, aşa cum scrie 2 Tesaloniceni 2:9, din partea lui Satan.
Acest lucru ni-l arată în mod destul de lămurit şi istoria mişcărilor penticostale
şi carismatice. Dacă la prima vedere se încearcă probabil, în sens pozitiv, să
se refere la evenimentele Bisericii primare şi se folosesc chiar aceleaşi
concepţii, totuşi se ascunde ceva cu totul diferit în spatele acestui lucru.
Dacă duhovnicii treji privesc în culisele acestora, atunci ei vor afla în mod
obişnuit un izvor ocult. Noi am expus deja cum acest lucru indică un teren
fertil şi bun pentru tendinţa spre semne şi minuni şi carisme speciale.
Afirmaţia
din Evrei 2:3.4 ar putea lămuri de ce paragraf ele din Biblie care se ocupă de
timpul dinaintea revenirii lui Isus (care în unele privinţe corespunde zilelor
noastre) menţionează noţiunile de semne şi minuni, după cum s-a amintit numai
în legătură cu seducerea.
Locul
amintit mai sus din 2 Tesaloniceni 2:9-10 sau Matei 24:24 "...Ei vor face
semne şi minuni mari până acolo încât dacă ar fi cu putinţă să înşele chiar şi
pe cei aleşi" sau Apocalipsa 13:44 "...şi amăgea pe locuitorii
pământului prin semnele...".
Pornind
de la aceste pasaje biblice, cercurile carismatice deduc mereu alte pasaje
„întortocheate" din Biblie şi anume Faptele Apostolilor 2:17-18. Ele sunt
prezentate într-o lumină nouă ca pretinse împliniri în ziua de azi a pasajelor
din Ioel sau Marcu 16:17,18. Aici este vorba despre începutul timpului
Bisericii. Pentru sfârşitul timpului de har însă, după cum este expus mai sus,
rezultă o cu totul altă imagine.
Într-un
mod interesant îşi însuşeşte aceste versete din Epistola către Evrei şi
cunoscutul învăţător biblic şi foarte mult umblatul misionar Michael Griffith.
În legătură cu darul de vindecare el scrie: "Noi ar trebui să observăm că
locul recomandat din Evrei 2:4 dă să se înţeleagă că semne, minuni şi fapte de
putere şi daruri sunt o atestare specială a mărturiilor apostolice pentru
cuvintele Domnului Isus despre care apostolul Pavel le explică corintenilor că
această calitate de apostol a fost dovedită în afara lor cu toată răbdarea prin
senine, minuni şi puteri. Un puternic argument se poate deduce de aici în
special atunci când minunile şi seninele se aduc ca dovadă în legătură cu
slujirea apostolilor din vremea de început. Este vorba de afirmaţia că darul
acesta a încetat să existe. Se pare că Luca în mod intenţionat a ales exemple
ca să adeverească slujbele apostolice atât ale lui Petru cât şi ale lui Pavel.
Desigur în Sfânta Scriptura lucrarea de acţionare prin minuni din Vechiul
Testament este concentrată în mod vădit pe anumite perioade ale istoriei ca un
tot, cum ar fi de exemplu ieşirea din Egipt şi timpul în care a trăit Ilie şi
Elisei. De asemenea se poate argumenta că noi ne putem aştepta ca slujirea
Domnului Isus şi certificarea mărturiei apostolilor să poată să mai aibă o
astfel de perioadă. Noi am înregistrat şi o rarefiere relativă a minunilor la
apostoli, cum ar fi învieri din morţi, lipsind complet vindecarea leprei şi a
orbirii (făcând abstracţie de orbirea temporară a lui Pavel). Totuşi în timp ce
pe de o parte noi recunoaştem relativa lipsă a minunilor, ar trebui pe de altă
parte să ne rezervăm şi pentru posibilitatea existenţei unor astfel de minuni şi astăzi, în special
probabil în primitivele situaţii de pionierat, acolo unde necesitatea certificării
mărturiei apostolice ar fi necesară... Eu trebuie totuşi să relatez că am
cunoscut misionari în ţinuturi deosebit de grele şi aspre, care în mod special
se rugaseră pentru darul de a face minuni. Mie nu-mi este cunoscut nici un caz
de ascultare a acestor rugăciuni.
Acest
lucru explică şi faptul pentru ce la o verificare mai atentă a unor astfel de
cazuri care s-au pretins, însănătoşiţi cu ocazia unei campanii de vindecare, au
experimental mari decepţii?
Astfel
se relatează despre următoarea întâmplare care a fost cercetată: "După o
campanie de vindecare a lui Prince Vanconner, au fost proclamate 350 de cazuri
de vindecaţi. Diferiţi creştini s-au întrunit laolaltă ca să cerceteze adevărul
acestei afirmaţii. Rezultatele au fost: 39 cazuri au murit în timp de şase luni
de boala de care se pretinde că au fost vindecaţi, 5 cazuri au devenit bolnavi
psihic, 301 cazuri după şase luni au revenit la vechea boală (chiar ei au
mărturisit sincer acest lucru), despre cinci s-a relatat că au fost într-adevăr
vindecaţi, totuşi au suferit neplăceri psihomatice trebuind să li se
administreze tratament adecvat.
După
aceasta s-a făcut următoarea comparaţie:
|
Minuni biblice
|
Minuni moderne
|
|
-
întotdeauna eficiente
|
- de
obicei ineficiente
|
|
- nici
o recidiva
|
-
recidive recunoscute, mărturisite
|
|
-
vindecare aproape imediată
|
- de
obicei nu deodată, foarte adesea treptat
|
|
-
învieri din morţi
|
- nici
o înviere
|
|
- tot
felul de boli
|
- de
obicei neplăceri, (supărări) psihomatice
|
|
- nici
o dependenţă de tehnica psihologică văzută
|
-
dependenţă surprinzătoare de tehnica psihologică
|