CAPITOLUL 2
TEORIA
IDENTITĂŢII
Ce vrea
să se exprime acum prin această teorie? Chipul materialist al lumii, care în
zilele noastre este infiltrat în diferite faţete şi îmbrăcăminţi în imaginea
oamenilor, nu admite existenţa unei realităţi nevăzute sau a unei personalităţi
nevăzute de sine stătătoare pe care o putem denumi suflet sau duh.
Personalitatea
omului după această teorie ar fi numai totalul descărcării foarte complicate şi
de natură electrochimică a creierului. Creierul este prin urmare identic cu
persoana mea. Fără creier nu există persoană şi dacă creierul moare, după
această teorie se stinge şi personalitatea omului.
Cei doi
savanţi erudiţi au recunoscut însă că această părere nu corespunde realităţii.
Rezultatul cercetării lor, au adus la cunoştinţă că creierul nostru se poate
compara mai mult cu o maşină suprasofisticată, care însă nu se poate conduce
singură ci este servită de o parte nevăzută.
La acest
volum mare de servire este vorba întrucâtva de o persoană nevăzută. Sir Eccles
o numeşte "eul însuşi".
Aceşti
doi cercetători au recunoscut - lucrul acesta vrem să fie bine formulat - că
creierul singur nu poate gândi. Ceea ce gândeşte este o dimensiune a fiinţei
nevăzute care, ca o instanţă superioară, se serveşte de creier ca de o maşină.
Creierul, în mare spus, este asemănător cu un pian. Hotărâtor nu este aşadar - după
cum arată comparaţia aceasta- pianul însuşi, ci acela care îl deserveşte, adică
acela care cântă pe el. "Eul" nostru gândeşte cu ajutorul creierului,
aşa cum un programator conlucrează cu computerul său.
Deci,
putem deduce următorul lucru: nu numai duhul meu poate să se servească de
maşinăria complicată a creierului, ci şi un alt duh pur şi simplu străin. Nici
natura nu tolerează aici de fapt vreo sferă neutră. Dacă omul singur refuză să
întrebuinţeze creierul său, adică se transpune într-o stare de pasivitate, atunci
cineva străin, alt duh, se va servi de acest organ.
Cu
primul fapt se înlănţuie fenomenul gândurilor de constrângere şi de blestemare,
hulire, defăimare. Acest duh este mult mai răspândit în zilele noastre, decât
se crede general.
Oamenii
nutresc gânduri, imagini, inspiraţii împotriva voinţei lor, literalmente impuse
cu sila. Creştini care s-au la Dumnezeu din starea de drogaţi, pot să
istorisească despre acest lucru, cum la început ei erau chinuiţi de presiuni,
de închipuiri nedorite, ca şi de sclipiri de imagini din trecut. David Hunt a
formulat acest lucru în felul următor:
Sir John
Eccles, deţinător al premiului Nobel şi cunoscut în lumea întreagă, a
caracterizat creierul ca fiind o maşină pe care şi un duh poate să o
deservească. În mod normal personalitatea mea este "duhul" care se
serveşte de creierul meu. Dacă însă eu cedez în deplină cunoştinţă, adică
predau de bună voie controlul unei puteri pe care un spiritist sau un iniţiator
în meditaţie o numeşte putere cosmică sau "medium", atunci nimic nu
împiedică acest "duh" nou ca să mânuiască creierul meu şi să suscite
prin aceasta evenimente care par foarte reale, însă nu sunt posibile.