CAPITOLUL 1
PASIVITATE
- BINECUVÂNTARE SAU BLESTEM?
"Transă"
a devenit în zilele noastre un cuvânt la modă. Astfel s-a văzut la marginea
"Sommer-ni" din Berlin săli întregi de dormit cu femei în
"transă". Sub starea de hipnoză se vrea ca din adâncul sufletului
feminin să se mediteze asupra "catastrofei care ne stă înainte".
"Meditaţia"
a devenit de asemenea un cuvânt la modă. Acest lucru este recomandat într-o
terapie (metoda de vindecare a unei boli) creştinească de grijă sufletească
(pentru suflet) a societăţii "Meditaţia Zen"şi "Experienţă
personală meditativă".
"Ocupaţia
cu visurile" şi "tălmăcirea visurilor" au devenit tot atât de
actuale, ca şi jocurile grupo-dinamice, antrenamentul autogen, exerciţii de
respiraţie, etc. Pe un val al acceptării şi cu tot mai mult entuziasm,
avându-se în vedere conflictele sufleteşti care cresc mereu, se îmbrăţişează tot
mai multe metode care au ca rădăcină în ele caracterul de pasivitate, şi se
speră ca prin ele sa se găsească vindecare într-o vreme de nesiguranţă.
Este
necesar de amintit acest lucru, deoarece astfel de metode au pătruns foarte
puternic în biserici, în bisericile libere, şi pe care mulţi credincioşi le
acceptă fără critică. Chiar şi meditaţia Yoga pare unor credincioşi cheia unui
echilibru sufletesc. Se aminteşte plângerea lui Dumnezeu în proorocul Ieremia: "Căci
poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor
vii şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă" (Ieremia
2:13).
Se poate
să rămâi neutru faţă de astfel de metode? Oare nu s-ar părea în primul rând ca
ele să fie privite ca pozitive, deoarece unii prin ele au dovedit că au
experimentat uşurări subiective? Câte feţe strălucitoare visează marile
avantaje ale meditaţiei în transă. Oare nu se pot extrage de aici câteva
lucruri de folos pentru creştini, şi cele mai bune sa se recomande credincioşilor
într-un cadru creştinesc? Sau poate aici să existe primejdii legate de acest
lucru?
Pentru a
lămuri mai îndeaproape, trebuie să pătrundem în natura pasivităţii. Păreri în
legătură cu acest fenomen ne procură probabil rezultatele cercetărilor
oamenilor de ştiinţă erudiţi ai lumii. În legătură cu cercetările asupra
creierului, numele lui Wilder Penfield şi Sir John Eccles, au obţinut un renume
mondial. Eccles este deţinător al premiului Nobel şi probabil cea mai mare
capacitate pe acest tărâm. În prezentarea cărţii sale "Eul
creierului" se poate acum recunoaşte cât de falsă este teoria identităţii
a materialiştilor.