Subtila seducere a Bisericii > 14. Renaşterea misticismului


CAPITOLUL 14
RENAŞTEREA MISTICISMULUI

În acest domeniu al seducerii în legătură cu valul pasivităţii, aparţine şi reînvierea misticismului. El chiar prin definiţia lui este idealul teren de cultură al pasivităţii. La baza lui stă cuvântul grecesc "myein" care înseamnă "a închide" sau "a încuia" în special ochii şi gura. Se alunecă astfel într-o linişte pasivă şi devii astfel condiţionat de experienţe supranaturale.

Friso Melzer recomanda în legătură cu acestea: „În astfel de exerciţii raţiunea şi voinţa sunt scoase din funcţiune: cel care exersează acest lucru este gata de a primi şi îngădui să i se întâmple orice".

Acestea sunt pe de altă parte legile clasice ale pasivităţii. Astfel de victime sub un veşmânt religios primesc uneori o plinătate de inspiraţie cerească şi visuri fără să-şi dea seama că prin aceste metode ei şi-au lăsat instrumentul lor trupesc (creierul) în slujba puterilor satanice.

Mulţi din marii "sfinţi" ai bisericii catolice au fost de fapt "medii" induse în eroare date în slujba unei puteri străine şi care aveau simptomele (în mod vremelnic) de "posedaţi". Astfel Tereza de Avila suferea în continuu de vâjiitul urechilor şi ameţelii, şi timp de două decenii, ea abia putea să mănânce. Atacuri de inimă şi dureri o duceau aproape de moarte. Caterina de Siena, a experimentat într-o peregrinare a sufletului o conducere prin rai, iad şi purgatoriu. Multe din învăţăturile bisericii catolice ca de exemplu: purgatoriul sau joia verde se bazează pe astfel de viziuni prin "mediu". Catolicismul este străbătut de spiritism evlavios (rugăciuni pentru morţi, purgatoriu) şi misticism, iar corespunzător acestui lucru aceste puteri capătă în timpurile noastre din urmă o popularitatea cu totul nouă.

Curentul fundamental mistic al duhului de extaz se poate lega nemijlocit de dogmele catolice, aşa cum mişcarea carismatică catolică demonstrează acest lucru în mod remarcabil. În cartea lui, Siegfried Grosmann "Der Aufbruch" se spune între altele:

"La toţi noi am găsit o mare dragoste pentru euharistie (sfântă grijanie) şi unii, băieţi şi fete ne-au spus că ei au regăsit dragostea către "Maica Domnului", că adeseori ei se roagă cu mătănii. La întrebarea mea, pentru ce în "prayer meeting" este vorba atât de rar despre Maria, ei au răspuns că acest lucru se datorează creştinilor necatolici care s-au rugat împreună cu ei.

Învăţătura sacramentelor mistice ale catolicismului merge paralel cu evenimentele carismatice.

Experienţa arată că mulţi creştini pe baza experienţelor lor carismatice capătă o tot mai adâncă aplicare spre sacramente, în special spre euharistie.

Mai remarcabilă este următoarea relatare din cartea "Zen" - "O cale pentru creştini", unde autorul relatează următoarele evenimente: "...alţii s-au rugat: pentru rugăciune şi punerea mâinilor, alţii pentru botezul cu Duhul. Sfânt. Eu am obţinut botezul cu Duhul Sfânt... Eu cred că sacramentele pot avea aceeaşi acţiune... Întotdeauna am recunoscut în mişcarea penticostală între Zeu Satori şi "pocăinţa creştină" sau "metanoia". Pe această temelie a experienţei este posibil ca toţi oamenii să fie conduşi spre experienţa comună cu Dumnezeu a bisericii universale.

Meditaţia la imagini, în special la icoanele bisericii răsăritene, sunt trambulina ideală pentru pasivitate şi pentru puterea seducătoare legată de aceasta. Se cere însă să te laşi în voia acestor imagini şi potrivit cu acest lucru chiar şi în biserica ortodoxă orientală, viziunile şi experienţele. cu voci devin fenomenul corespunzător pentru viaţa religioasă a sfinţilor. Existenţa mănăstirilor îşi are obârşia în această înţelegere mistică sincretică (amestec de teorii diferite contradictorii) a unei despărţiri prea des pasivă. Cea mai extremistă formă este "sfântul care stă pe un stâlp".

Nu numai existenţa mănăstirilor ci şi multe comunităţi (nu toate) îşi au rădăcina într-o evlavie mistică şi pasivă. Astfel Roger Schatz, care este cunoscut pentru ecumenismul sau sincretic, ca întemeietor al ordinului "Von Taize", susţine următoarele: "Pentru a nu rămâne pe loc în uscăciunea tăcerii, ar trebui să urmărim ca tăcerea să deschidă căi spre posibilităţi necunoscut creatoare. În profunzimea personalităţii omeneşti, în subconştient, Cristos se roagă cu mult mai mult decât noi ne putem închipui. Comparativ cu incomensurabilitatea acestor rugăciuni ascunse a lui Cristos în noi, rugăciunile articulate de noi reprezintă numai o mică parte. În realitate rugăciunea se îndeplineşte înainte de toate într-o mare tăcere".

Totuşi reforma nu a început cu faptul că un om a mers la mănăstire, aşa cum evlavia mistică de astăzi dă de înţeles, ci prin aceea că un om a ieşit din mănăstire şi a opus tuturor aceste experienţe subiective, autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu "Numai Scriptura singură".



Persoane interesate