CAPITOLUL 14
RENAŞTEREA
MISTICISMULUI
În acest
domeniu al seducerii în legătură cu valul pasivităţii, aparţine şi reînvierea
misticismului. El chiar prin definiţia lui este idealul teren de cultură al
pasivităţii. La baza lui stă cuvântul grecesc "myein" care înseamnă
"a închide" sau "a încuia" în special ochii şi gura. Se
alunecă astfel într-o linişte pasivă şi devii astfel condiţionat de experienţe
supranaturale.
Friso
Melzer recomanda în legătură cu acestea: „În astfel de exerciţii raţiunea şi
voinţa sunt scoase din funcţiune: cel care exersează acest lucru este gata de a
primi şi îngădui să i se întâmple orice".
Acestea
sunt pe de altă parte legile clasice ale pasivităţii. Astfel de victime sub un
veşmânt religios primesc uneori o plinătate de inspiraţie cerească şi visuri
fără să-şi dea seama că prin aceste metode ei şi-au lăsat instrumentul lor
trupesc (creierul) în slujba puterilor satanice.
Mulţi
din marii "sfinţi" ai bisericii catolice au fost de fapt
"medii" induse în eroare date în slujba unei puteri străine şi care
aveau simptomele (în mod vremelnic) de "posedaţi". Astfel Tereza de
Avila suferea în continuu de vâjiitul urechilor şi ameţelii, şi timp de două
decenii, ea abia putea să mănânce. Atacuri de inimă şi dureri o duceau aproape
de moarte. Caterina de Siena, a experimentat într-o peregrinare a sufletului o
conducere prin rai, iad şi purgatoriu. Multe din învăţăturile bisericii
catolice ca de exemplu: purgatoriul sau joia verde se bazează pe astfel de
viziuni prin "mediu". Catolicismul este străbătut de spiritism
evlavios (rugăciuni pentru morţi, purgatoriu) şi misticism, iar corespunzător
acestui lucru aceste puteri capătă în timpurile noastre din urmă o
popularitatea cu totul nouă.
Curentul
fundamental mistic al duhului de extaz se poate lega nemijlocit de dogmele
catolice, aşa cum mişcarea carismatică catolică demonstrează acest lucru în mod
remarcabil. În cartea lui, Siegfried Grosmann "Der Aufbruch" se spune
între altele:
"La
toţi noi am găsit o mare dragoste pentru euharistie (sfântă grijanie) şi unii,
băieţi şi fete ne-au spus că ei au regăsit dragostea către "Maica
Domnului", că adeseori ei se roagă cu mătănii. La întrebarea mea, pentru
ce în "prayer meeting" este vorba atât de rar despre Maria, ei au
răspuns că acest lucru se datorează creştinilor necatolici care s-au rugat
împreună cu ei.
Învăţătura
sacramentelor mistice ale catolicismului merge paralel cu evenimentele
carismatice.
Experienţa
arată că mulţi creştini pe baza experienţelor lor carismatice capătă o tot mai
adâncă aplicare spre sacramente, în special spre euharistie.
Mai
remarcabilă este următoarea relatare din cartea "Zen" - "O cale
pentru creştini", unde autorul relatează următoarele evenimente:
"...alţii s-au rugat: pentru rugăciune şi punerea mâinilor, alţii pentru botezul
cu Duhul. Sfânt. Eu am obţinut botezul cu Duhul Sfânt... Eu cred că
sacramentele pot avea aceeaşi acţiune... Întotdeauna am recunoscut în mişcarea penticostală
între Zeu Satori şi "pocăinţa creştină" sau "metanoia". Pe
această temelie a experienţei este posibil ca toţi oamenii să fie conduşi spre
experienţa comună cu Dumnezeu a bisericii universale.
Meditaţia
la imagini, în special la icoanele bisericii răsăritene, sunt trambulina ideală
pentru pasivitate şi pentru puterea seducătoare legată de aceasta. Se cere însă
să te laşi în voia acestor imagini şi potrivit cu acest lucru chiar şi în
biserica ortodoxă orientală, viziunile şi experienţele. cu voci devin fenomenul
corespunzător pentru viaţa religioasă a sfinţilor. Existenţa mănăstirilor îşi
are obârşia în această înţelegere mistică sincretică (amestec de teorii
diferite contradictorii) a unei despărţiri prea des pasivă. Cea mai extremistă
formă este "sfântul care stă pe un stâlp".
Nu numai
existenţa mănăstirilor ci şi multe comunităţi (nu toate) îşi au rădăcina într-o
evlavie mistică şi pasivă. Astfel Roger Schatz, care este cunoscut pentru
ecumenismul sau sincretic, ca întemeietor al ordinului "Von Taize",
susţine următoarele: "Pentru a nu rămâne pe loc în uscăciunea tăcerii, ar
trebui să urmărim ca tăcerea să deschidă căi spre posibilităţi necunoscut
creatoare. În profunzimea personalităţii omeneşti, în subconştient, Cristos se
roagă cu mult mai mult decât noi ne putem închipui. Comparativ cu
incomensurabilitatea acestor rugăciuni ascunse a lui Cristos în noi,
rugăciunile articulate de noi reprezintă numai o mică parte. În realitate
rugăciunea se îndeplineşte înainte de toate într-o mare tăcere".
Totuşi
reforma nu a început cu faptul că un om a mers la mănăstire, aşa cum evlavia
mistică de astăzi dă de înţeles, ci prin aceea că un om a ieşit din mănăstire
şi a opus tuturor aceste experienţe subiective, autoritatea Cuvântului lui
Dumnezeu "Numai Scriptura singură".