CAPITOLUL 6
JAN HUS
O altă
revoltă serioasă împotriva supremaţiei papale a urmat în Boemia. Aici încă de
prin veacul al IX-lea Biblia a fost tradusă şi serviciile religioase se făceau
în limba poporului. Lucrul acesta nu a plăcut papei, de aceea când puterea
scaunului papei s-a întărit, Papa Grigore al VII-lea dădu un edict prin care
interzicea oficierea serviciilor divine în limba cehă. El spunea că e “bineplăcut
lui Dumnezeu cel Atotputernic, ca adorarea să se facă într-o limbă necunoscută
şi că nerespectarea acestei reguli a pricinuit multe rele şi erezii”. Prin
aceasta se căuta menţinerea poporului în întuneric, iar preoţimea să trăiască
cum vrea şi să poate lua cât mai mulţi bani cu ajutorul celor sfinte.
Din
cauza persecuţiilor crunte dezlănţuite împotriva valdenzilor şi albigenzilor
din Franţa şi Italia, o mare parte din aceşti credincioşi sinceri au apucat
drumul pribegiei şi au ajuns până în Boemia. Aici, cu toate că n-au avut
curajul să predice pe faţă învăţăturile lor evanghelice, totuşi au lucrat în
taină şi au păstrat peste veacuri flacăra credinţei adevărate. Aveau înlesnirea
că Evanghelia era tradusă în limba poporului. De aceea, nu o dată oameni
luminaţi de adevărul sfânt, s-au ridicat, chiar înainte de Hus, şi acuzau cu toată
vehemenţa păcatele clerului, decăderea bisericii şi stricăciunea poporului,
chemând oamenii sa se întoarcă cu adevărat la Dumnezeu. Mulţi dintre aceştia au
avut să plătească credinţa lor cu moartea de martir.
Într-o
aşa stare, în anul 1367, într-o familie simplă s-a născut Jan Hus. Încă din
fragedă copilărie a rămas orfan, căci i-a murit tatăl. Mamă sa era o bună
credincioasă şi a căutat să-i dea o creştere în temerea de Dumnezeu. A făcut
şcoala în comuna sa, apoi întră în universitatea din Praga, unde a fost primit
să studieze gratuit din cauza că era sărac. Se spune că mama sa l-a însoţit şi
când s-au apropiat de oraş, ea îngenunche alături de băiatul ei şi ceru ca
Tatăl orfanilor să-i dea binecuvântarea şi
să-i poarte de grijă. O, de ar face părinţii şi azi acelaşi lucru când îşi
trimit copiii la oraş la şcoală.
În 1396
termină cu bine universitatea şi fiind binevăzut, e luat ca profesor. Având un
deosebit succes, în anul 1401 e numit decan al facultăţii de filozofie, iar în
1403 e ales rector al universităţii. În anul 1402, el intră în tagma preoţească
fiind hirotonit ca preot catolic al capelei Betleem. Înaintaşul său la capela
Betleem a dat mare importanţă predicării Evangheliei în limba poporului. Cu
toată opoziţia papei, Hus păstra obiceiul acesta. Amvonul acestei capele avea
să-i arate convingerile sale, îndrăzneala sa, tăria sa. Aici învăţă să simtă cu
poporul, să se înfrăţească cu ei.
Cu câţiva
ani înainte, în Anglia, un preot catolic numit John Wycliffe (1320-1384),
profesor la Oxford, a protestat cu toată puterea împotriva purtării scandaloase
a călugărilor cerşetori şi a superstiţiilor din biserica catolică. El
pretindea că toate învăţăturile bisericii care sunt în contrazicere cu Sfânta
Scriptura, singurul izvor de învăţătura pentru creştini, să fie scoase afară. Între
acestea se cuprindeau: celibatul la preoţi, liturghia, purgatoriul, închinarea
la icoane, rugăciunile către sfinţi, folosirea la slujbele religioase exclusiv
a limbii latine, ascunderea Bibliei de popor, indulgenţele etc. Wycliffe a
tradus Biblia în limba engleză, punând-o în mâna poporului, iar prin o serie de
scrieri căută să arate abaterile bisericii de la adevărul Evangheliei. Aceste învăţături
au produs multă vâlvă. Un om învăţat din Praga numit Jerome, care fusese prin
Anglia, la înapoiere, a adus cu el scrierile lui Wycliffe. Jerome se împrieteni
cu Hus şi-i împrumută scrierile lui Wycliffe. Ajuns în posesia acestor scrieri,
Hus le studie cu de-amănuntul. El văzuse şi până atunci unele lucrări
nepotrivite, dar acum ochii i se deschiseră şi văzuse toată decăderea
bisericii şi adevăratul caracter al papalităţii. Hus adoptă aproape toate
vederile lui Wycliffe.
Înainte
s-a interesat numai de filozofie şi de teologia scolastică, acum s-a apucat în
mod sârguincios de studierea Bibliei. De la amvonul capelei Betleem, cât şi de
la catedra Universităţii, Hus începu să denunţe păcatele clerului, lucru care în
scurt timp îi atrase mulţi duşmani. Fiind însărcinat să facă o anchetă la o
biserică din apropierea oraşului Praga, unde se pretindea din partea unor
preoţi catolici că se fac minuni chiar cu sângele lui Cristos, el nu ezită să
demaşte toată înşelătoria, distrugând astfel faima acelui loc şi îndemna
poporul să nu umble după semne şi minuni, ci să cerceteze Scripturile.
În 1409,
papa opreşte folosirea scrierilor lui Wycliffe şi porunceşte arderea lor,
oriunde s-ar găsi. Aceasta grăbi conflictul între Hus şi arhiepiscopul său. Hus
nu se intimida şi continuă să predice cu mai multă îndrăzneală învăţăturile lui
Wycliffe.
Opoziţia
eclesiastică crescu zi de zi împotriva lui. În 1410, arhiepiscopul din Praga,
gelos pe faima lui Hus şi rănit de atacurile lui, a convins pe papa Alexandru
al V-lea că primejdia husită e mare, aşa că acesta publică o “bulă” prin care
interzise lui Hus să mai predice şi îl soma să se prezinte la Roma în faţa
papei. Hus, susţinut de rege, de universitate şi popor nu dădu atenţie
invitaţiei, ci merse chiar mai departe. El şi simpatizanţii lui au afirmat că
nici papa, nici episcopul nu are dreptul să tragă sabia: că indulgenţele sunt
fără valoare, că nu banii, ci pocăinţa condiţionează iertarea, că Statul poate
confisca averile bisericeşti care sunt întrebuinţate de preoţi contrar legilor,
iar o bulă papală adusă la Praga în 1412, prin care se vestea iertarea
păcatelor celor ce vor da bani pentru armata papei, a fost combătută, poporul îndemnat
să nu dea bani şi bula arsă.
Fiindcă
Hus nu se prezentă în faţa papei, acesta îl judecă şi condamnă pe Hus, iar
oraşul Praga e pus sub anatemă. Aşa ceva pe vremea aceea însemna mult. O aşa
sentinţă rostită asupra unui oraş băga în groază pe locuitorii lui.
Catolicii
erau învăţaţi că papa deţine cheile cerului şi ale iadului, că regiunea anatemizată
va fi lipsită de binecuvântări, că cei ce mor sunt excluşi de la fericire, până
când papa va găsi cu cale să ridice anatema. În tot timpul acesta, bisericile
erau închise, serviciile divine erau suspendate, cununiile erau oficiate în
curtea bisericii, iar morţii nu se îngropau în cimitir, ci în dunga şanţului
sau pe câmpii.
Când
trimişii papei au adus sentinţa aceasta la Praga, oraşul se cutremură. Hus era
socotit ca fiind cauza tuturor nenorocirilor. Numărul celor ce cereau ca Hus să
fie predat papei creştea din zi în zi. Nu i se mai dădu voie să predice la
capela Betleem. De aceea el se despărţi de membri săi iubiţi şi se retrase la
ţară. Pretutindeni pe unde a ajuns, a predicat Evanghelia. El ţinu întruniri pe
câmp. Sute şi mii de oameni se adunară să-l asculte şi erau gata să-i urmeze învăţăturile.
El atacă indulgenţele şi spuse oamenilor să nu-şi mai dea banii pe ele, căci nu
pot să dea mântuire, proclamă Scripturile, Cuvântul lui Dumnezeu, ca singura
autoritate supremă şi că nici papa, nici împăratul nu trebuie ascultat, dacă
poruncile lor nu se potrivesc cu Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, încercarea
papei de a înăbuşi lucrarea Evangheliei, mai degrabă a slujit la răspândirea
ei. Şi pe acolo îşi aduse aminte de credincioşii de la capela Betleem, care
prin el se apropiaseră de Dumnezeu. Spre mângâierea şi lămurirea lor că nu s-a
lepădat de adevărul descoperit, aşa cum pretindeau unii, el le-a scris o
scrisoare în care spunea: “Să ştiţi că numai îndemnat de învăţătura şi exemplul
lui Cristos m-am retras din mijlocul vostru, spre a nu deveni pentru cel cu gânduri
rele o pricină de osânda veşnică şi pentru cei buni un motiv de întristare şi
persecuţie. M-am retras pentru că preoţii nelegiuiţi să nu poată opri cu desăvârşire
predicarea Cuvântului lui Dumnezeu între voi. Nicidecum nu v-am părăsit spre a
tăgădui adevărul divin pentru care cu ajutorul lui Dumnezeu sunt gata să mor”.
În acest timp, lumea catolică era rău frământată. Trei papi
se luptau între ei şi nemaiavând bani pentru susţinerea armatelor lor, au pus în
vânzare darurile, slujbele şi binecuvântările bisericii. Pentru curmarea
acestei stări, precum şi pentru introducerea unor reforme în biserică, împăratul
Sigismund ceru papei Ioan al XXIII-lea convocarea unui sinod. Sinodul fu
convocat şi se adună la Constanţa, Elveţia, în noiembrie 1414. S-au prezentat
18.000 de episcopi, 2.400 cavaleri şi vreo 80.000 particulari veniţi din toate
părţile. La acest sinod fu invitat şi Hus ca să se justifice în privinţa învăţăturilor
răspândite de el. Împăratul Sigismund îi dădu un bilet de liberă trecere şi îl
asigură că nu i se va întâmpla nimic. Regele Boemiei îi dădu şi el un bilet.
Credincioşii îi cerură să nu plece ca să nu i se întâmple ceva rău. El îşi
dădea seama de primejdie şi totuşi fu gata să plece. Într-una din scrisorile
sale adresate prietenilor săi din Praga, el scrise: “Fraţii mei... Eu plec cu
un bilet de liberă trecere de la rege spre a mă prezenta înaintea duşmanilor
care mă urăsc de moarte. Mă încredinţez deplin Dumnezeului Atotputernic şi Mântuitorului
meu. Sper că va asculta rugăciunile voastre arzătoare, ca să pună prudenţa şi
înţelepciunea pe buzele mele, aşa încât să le pot rezista şi să-mi dea Duhul
Său Sfânt spre a mă întări în adevăr, astfel încât să pot înfrunta cu bărbăţie
ispitele, închisoarea şi dacă va fi necesar chiar o moarte crudă. Isus Cristos Însuşi
a suferit pentru aleşii Săi iubiţi. Să ne mirăm oare că ajungem şi noi să
suferim cu îndelungă răbdare orice pentru mântuirea noastră? El e Dumnezeu, iar
noi făpturile Sale; El e Domnul nostru, iar noi suntem servii Săi; El e stăpânul
lumii, iar noi nişte bieţi muritori vrednici de ocară. Cu toate acestea, El a
suferit. De ce să nu suferim şi noi? De aceea, iubiţii mei, dacă moartea mea
trebuie să contribuie la gloria Sa, rugaţi-vă ca ea să vină repede, şi El să-mi
ajute să pot suporta cu credincioşie orice rău, oricare ar fi el. Dar dacă ar
fi mai bine să revin între voi, să ne rugăm lui Dumnezeu să mă înapoiez fără
pată de la acest Sinod, adică fără să fi suprimat o iotă din adevărul
Evangheliei, cu scopul de a lăsa fraţilor mei o strălucită pildă de urmat. Se
poate, deci, să nu mai vedeţi niciodată faţa mea în Praga, iar dacă este voia
Dumnezeului Atotputernic de a mă reda vouă, atunci să înaintăm cu o inimă hotărâtă
în cunoaşterea şi iubirea legii Sale”.
În primele zile la Constanţa, Hus se bucură de libertate
deplină. Chiar şi papa îi dădu asigurări că nu i se va întâmpla nimic rău. Dar
nu mult după aceasta, în ciuda tuturor declaraţiilor, el fu arestat din
ordinul papei şi aruncat în temniţă. Mai târziu a fost transferat într-un castel
fortăreaţă, unde a fost ţinut ca prizonier. N-a trebuit să treacă mult timp şi
papa însuşi a ajuns şi el în acel castel fortăreaţă, fiind vinovat de păcate
mult mai grele decât acelea împotriva cărora vorbea Hus. Ceilalţi doi papi care
nu erau de faţă fură destituiţi şi un altul ales în locul lor. Arestarea lui
Hus a produs nemulţumiri în rândurile nobililor din Boemia şi a Universităţii
din Praga, care protestă cu energie împotriva acestei măsuri. Dar totul a fost
zadarnic. Împăratul a fost convins că nu trebuie să-şi ţină cuvântul dat faţă
de un eretic. Tot timpul Hus zăcea în închisoare. Aerul umed şi mucegăit al
celulei îl slăbise şi îi provocase friguri. Abia după 7 luni, în iunie 1415, fu
adus încărcat cu lanţuri în faţa împăratului şi a cardinalilor spre a fi
ascultat. Aici el protestă cu multă îndrăzneală împotriva corupţiei clericilor
şi răspunse la învinuirile aduse. Când i s-a cerut, să-şi retracteze învăţăturile
sale, el a răspuns că e gata să o facă, dacă i se va dovedi cu Biblia că sunt
greşite, altfel şi le menţine.
De la
Sinod a fost dus din nou la închisoare. Aici au încercat în tot felul să-l
convingă a-şi retrage învăţăturile, dar el a rămas tare. În toate suferinţele,
el a simţit puterea lui Dumnezeu care-l susţinea şi-i dădea pace deplină sufletului
său. Într-o scrisoare adresată unui prieten, el a spus: “Am scris această
scrisoare în închisoare cu mâna în lanţuri, aşteptând mâine sentinţa mea de moarte... Atunci când, cu
ajutorul lui Isus Cristos, ne vom întâlni în minunata pace a vieţii viitoare,
veţi afla cât de îndurător a privit Domnul spre mine şi cât de mult m-a
sprijinit în mijlocul crudelor mele ispite şi încercări”.
Când
l-au adus pentru ultima oară înaintea Sinodului, erau de faţă acolo împăratul
Sigismund, prinţii imperiului, delegaţii regali, cardinalii, episcopii şi
preoţii, toţi îmbrăcaţi în haine strălucitoare şi pe lângă ei mulţimea de
vizitatori veniţi din toate părţile. Hus refuză să-şi retragă învăţăturile şi
să se lepede de credinţa lui. Când i s-a spus să-şi aleagă între a tăgădui învăţăturile
sau a suferi moartea, el spuse că preferă mai degrabă moartea. Apoi îndreptându-se
spre împărat zise: “M-am înfăţişat înaintea Sinodului, de bună voie, sub
protecţia publică şi pe baza cuvântului de onoare al împăratului, care e de
faţă”. Acesta roşi de ruşine, dar nu-i mai acordă protecţia lui. El însă nu
tremura de frică. Ştia că suferă pentru o cauză dreaptă, că adevărul e de
partea lui. Şi credea în biruinţa adevărului Evangheliei, cu toate că el va
cădea în luptă. Primise de altfel încredinţarea din partea Domnului despre
aceasta. Într-un vis el se văzu din nou în capela Betleem din Praga. Aici văzu
pe papa şi episcopii săi încercând să şteargă chipurile lui Cristos pe care le
pictase pe pereţi. Aceasta îl întrista, dar a doua zi se făcea că mai mulţi
pictori se străduiau să refacă tablourile în culori mai frumoase şi chiar mai
multe ca număr. Când au terminat lucrarea, pictorii înconjuraţi de o mare
mulţime, strigară: “Să vie acum papii şi episcopii, căci nu le vor mai putea
şterge niciodată”. El a înţeles că nu e vorba de chipul lui Cristos pictat pe
pereţi, ci de inimile oamenilor care formează biserica. Istorisind acest vis,
el adaugă: “Susţin ca ceva sigur că chipul lui Cristos nu va mai fi şters
niciodată. Au vrut să-l nimicească, dar va fi din nou pictat în toate inimile
de predicatori mult mai buni decât mine”.
În ziua de 6 iulie 1415, Sinodul a dat următoarea sentinţă:
“Jan Hus, ca eretic înverşunat, care a răspândit învăţături false şi
agitatoare, înşelând multă lume, şi-a bătut joc de scaunul apostolic şi de sfântă
maică biserică, dovedindu-se incorigibil, se despoaie de demnitatea de preot
şi se dă pe mâna tribunalului lumesc”. Sentinţa a fost executată imediat, rupând
de pe el haina de preot. El fu condamnat la moarte pe rug. Pe cap i-au pus o
tichie de eretic făcută din hârtie pe care erau zugrăviţi trei demoni care se
luptau pentru capturarea unui suflet. “Cu cea mai mare bucurie, - zise Hus -
vreau să port această coroană de dragul tău, o Isuse, care ai purtat o cunună
de spini pentru mine”.
După ce
l-au degradat public cu o întreagă ceremonie executată de preoţi şi episcopi,
care mereu rosteau blesteme, clericii îi spuseră: “Acum predăm sufletul tău
diavolului”. La aceasta, Hus răspunse, ridicând ochii spre cer: “Şi eu predau în
mâinile Tale, o Isuse, sufletul meu răscumpărat de Tine”.
El fu
luat apoi şi condus spre locul de execuţie. O mare mulţime compusă din clerici
îmbrăcaţi în odăjdii strălucitoare, ostaşi, locuitori din Constanţa şi
musafiri îl însoţiră. El se apropie de stâlp cântând Psalmul 23. Ajuns în faţa
stâlpului, el îngenunche şi se rugă, apoi se aşeză lângă stâlp şi călăii
trecură lanţul peste pieptul şi pe după gâtul lui legându-l. Înainte de a i se
pune focul, mai fu somat încă o dată să se lepede de ereziile lui. “Ce erezii? -
strigă Hus - de ce să mă leapăd când nu mă ştiu vinovat de nici o erezie? Chem
pe Dumnezeu ca martor că tot ce am scris şi tot ce am propovăduit nu am făcut
cu alt scop decât pentru mântuirea sufletelor de păcate şi de la pierzare şi de
acea sunt bucuros să pecetluiesc cu sângele meu adevărul pe care l-am scris şi
predicat”. Apoi îndemnă pe cei din jurul său să asculte mai mult de Dumnezeu
decât de oameni. Focul fu aprins şi flăcările cuprinseră trupul său. El se rugă cu voce tare: “Isuse, Fiul lui Dumnezeu, ai milă
de mine”. Mult timp prin fum şi flăcări se puteau vedea buzele lui mişcându-se
şi se putea auzi glasul lui rugându-se lui Dumnezeu. După ardere, cenuşa lui a
fost aruncată în Rin, ca nici pământul să nu fie pângărit de rămăşiţele
ereticului.
Sinodul
din Constanţa adoptă 24 articole contra doctrinei lui Jan Hus. Iată ce spune
articolul 23: “Oricine ar cuteza, după sentinţa sinodului, să susţină sau să
profeseze ereziile lui Hus şi ale lui Jerome de Praga, va fi condamnat la rug,
ca şi căzut în erezie”. Dar toate aceste măsuri departe de a fi putut înăbuşi
focul sfânt aprins de Dumnezeu în inimile oamenilor.
Vestea
arderii pe rug a lui Hus s-a răspândit în Cehoslovacia cu iuţeala fulgerului
şi a produs mare tulburare. Un număr de 452 de nobili dintre cei mai de seamă
au adresat papei o scrisoare prin care îl încunoştinţau că ei sunt gata a-şi
jertfi averile lor şi viaţa, pentru ideile evanghelice ale lui Hus. Împotriva
urmaşilor lui Hus s-au luat măsuri draconice în executarea hotărârii Sinodului
de la Constanţa, dar ei au rezistat. În ziua de 22 iulie 1419, deci după patru
ani de la martirajul lui Hus, urmaşii lui s-au adunat pe un munte în număr de
vreo 42.000 de suflete şi au prăznuit Cina Domnului după învăţătura Evangheliei
şi nu după aceea a bisericii catolice. Când Luther şi-a început lucrarea de
reformă, husiţii aveau deja vreo 400 biserici organizate cu peste 200.000 de
membrii. “Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o”.
La 10 iulie
1955, în oraşul Tabor, Cehoslovacia, a avut loc comemorarea a 540 de ani de la
moartea lui Hus. Cu acest prilej s-au adunat aici 80.000 de oameni. “Faptele
lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13).
“Dicţionarul
Enciclopedic ilustrat Cartea Românească” de I. A. Candrea şi Gh. Adamescu,
apărut la Bucureşti în 1931, spune că după moartea lui Jan Hus, ideile lui au
trecut de teritoriile ocupate de cehi, iar după unii istorici chiar şi în Transilvania şi în Moldova ar fi fost o
influenţă şi că numele oraşului Huşi ar fi în legătură cu aceasta.
Istorici
şi filologi romani ca N. Iorga, I. A. Candrea, S. Puşcariu, N. Cartojan şi
alţii sunt de părere că primele traduceri de texte religioase în limba romană
s-au făcut tot datorită acestei influenţe husite. Deci şi poporul nostru a
primit binecuvântări spirituale prin Jan Hus. Este viaţa ta o binecuvântare
pentru mulţi?