Lumini peste veacuri > Vol. I > 5. Jerome de Praga


CAPITOLUL 5
JEROME DE PRAGA

Mulţi din sfinţii Domnului, caractere mai sclipitoare decât briliantele şi mai scumpe ca diamantul, au rămas în umbră, necunoscuţi ca aurul ascuns în întuneric în stratu­rile munţilor. Aşa a fost şi Jerome de Praga. El nu a fost mare lider, dar ca şi Aquila şi Priscila care l-au instruit pe ilustrul Apolo, aşa Jerome l-a aprins pe Jan Hus pentru Dumnezeu. El era cu câţiva ani mai mare ca Hus.

Jerome s-a născut în anul 1360 la Praga. Se pare că părinţii au avut o situaţie bună căci şi-a făcut studiile la Universitatea din Praga. La terminarea studiilor a fost făcut cavaler la curtea Regelui Boemiei. Apoi a făcut o călătorie pe la universităţile din Europa şi s-a oprit la Oxford, unde şi-a continuat studiile. Acolo a făcut cunoştinţă cu învăţătu­rile lui Wycliffe. Fiindcă cunoştea bine engleza, multe din pamfletele lui le-a tradus în limba poporului său. În anul 1407 s-a reîntors la Praga. În secret, a adus cu sine lucrările lui Wycliffe. La Praga a împărtăşit lui Hus noile învăţături. Deşi nu era preot, totuşi fiind un om cu o aleasă cultură, i s-a dat prilejul în multe rânduri să vorbească studenţilor şi poporului la anumite întruniri şi chiar să predice de la amvonul catedralei. Întotdeauna îndemna poporul să se apropie de Dumnezeu fără ajutorul mijlocit al icoanelor, să studieze şi să trăiască Biblia şi denunţa abuzurile şi corupţia ierarhiei bisericii catolice. Împreună cu Jan Hus a lucrat mână în mână la trezirea spirituală a multora.

Când Hus a fost arestat la conciliu din Constanţa, Elveţia, Jerome a plecat la 4 aprilie 1415 din Praga cu gândul să-l poată scăpa. Ajuns la Constanţa a discutat în secret cu mai mulţi din nobilimea Boemiei şi constatând că nu e chip să-l poată scăpa, el s-a adresat împăratului Sigismund al Ger­maniei, care a garantat protecţia lui Hus. El îi scrise că e gata să meargă în faţa conciliului şi să mărturisească pentru Hus, dacă acesta îi asigură protecţia, dar acesta nu i-a dat nici un răspuns; atunci a făcut scrisori şi le-a pus la uşa a o seamă de cardinali, dar nici aceştia nu i-au dat nici un răspuns. Fiind sfătuit că e mai bine să se reîntoarcă în Boemia, el a luat scrisori de la mai mulţi nobili din Boemia care erau la acel conciliu în care atestau că nu a fost primit să depună mărturie la Conciliu. Cu aceste măsuri de precauţiune, el a încercat să se reîntoarcă la Praga. Pe drum, a fost oprit de un ofiţer al ducelui de Sulzbach în localitatea Hirschau din Bavaria, a fost arestat şi întemniţat în castel. Ducele spera să primească unele favoruri din partea conciliului predându-l pe Jerome. El a informat imediat conciliul şi a cerut îndrumări ce să facă cu Jerome. Aceştia i-au cerut să-l trimită în stare de arest la Constanţa. Acolo a fost arun­cat în închisoarea din turnul Constanţei cu lanţuri grele la mâini şi cu picioarele în butuci. El a rămas în acea stare până după arderea pe rug a lui Hus. Torturile au fost foarte grele. Cu picioarele în butuci ridicate sus şi cu capul în jos era ţinut până îşi pierdea conştiinţa, apoi iarăşi îl duceau în celulă. Dus în faţa conciliului şi ameninţat că va fi supus la torturi şi mai grele dacă nu îşi retractează ce a zis şi ce a scris împotriva bisericii Romei, Jerome îngrozit de ceea ce i se întâmplase lui Hus, într-un moment de slăbiciune, a repetat după ei că îşi retrage totul şi că recunoaşte că atât Wycliffe cât şi Hus au fost eretici. Acum i s-a aplicat un tratament mai uşor, dar nu a fost eliberat cum se aştepta el.

Duşmanii lui nu au avut încredere în retractarea făcută, şi-au dat seama că nu a fost din convingere, ci doar din constrângere. Astfel i-au cerut să mărturisească toată erezia de care s-a făcut vinovat. El a spus că o face numai în faţa tuturor. Din nou a fost adus în faţa plenarei conciliului. Atunci spre înmărmurirea tuturor şi spre gloria adevărului, el a renunţat la retractarea făcută şi a cerut permisiunea să pledeze pentru cauza sa. Refuzându-i-se, plin de indignare, el a strigat: “Ce barbarie e aceasta? Timp de 340 de zile am fost deţinut în fel de fel de închisori. Nu există mizerie sau lipsă pe care să n-o fi experimentat. Duşmanilor mei le-aţi acordat timp nelimitat să mă acuze, iar mie îmi interziceţi cea mai mică oportunitate de a mă apăra. M-aţi prezentat ca un eretic fără să aveţi cea mai slabă cunoştinţă de doctrina mea; mă consideraţi ca un duşman al credinţei fără să ştiţi ce cred. Sunteţi un conciliu general şi în mijlocul vostru trebuie să se concentreze toată gravitatea, înţelepciu­nea şi sfinţenia; totuşi şi voi sunteţi oameni şi sunteţi seduşi de aparenţe. Cu cât vă e poziţia mai înaltă, cu atât ar trebui să vă fie grija mai mare să nu deviaţi în nebunie. Cauza pentru care pledez nu e a mea, e cauza tuturor oamenilor, e cauza creştinismului: e cauza care afectează drepturile posterităţii”. În a treia zi de la începerea procesului lui, după examinarea martorilor acuzării, i s-a permis şi lui să se apere. El însă era istovit. Torturile aplicate şi mizeria celulei au fost groaznice. Pereţii erau umezi, aerul înecăcios din cauza murdăriei în care înota. Peste tot roiau mii de păduchi şi alte insecte care căutau să-i sugă sângele. Jerome se gândea că o să fie mâncat de viu aici. Nu putea nici să mănânce, nici să doarmă. Umbla în celulă dintr-un colţ în altul, ca o fiară în cuşcă. Timpul îndelungat ţinut în celula neagră l-a făcut că abia se mai ţinea pe picioare. Dar când i s-a dat să se apere, i s-a aprins verva lui de altădată. El a apelat la simţul de dreptate, de justiţie cu atâta forţă încât se părea că va zdrobi şi pe cei mai înrăiţi duşmani. El a început să dovedească din istorie cum bărbaţi mari şi virtuoşi au fost condamnaţi şi executaţi şi cum generaţiile următoare le-au recunoscut meritele şi le-au dat cinste. El şi-a descris viaţa şi conduita sa curată şi a demonstrat cum şi cei mai sfinţi oameni erau diferiţi de ceilalţi în anumite păreri. A precizat că nemulţumirile sale au fost cu privire la anumite abuzuri ale preoţilor, dar că el crede că biserica trebuie să se îndrumeze în totul după învăţătura Evangheliei, că ea îşi are rolul ei precis şi că nu trebuie să fie prostituată în festivaluri şi alte lucruri nedemne.

Când şi-a terminat pledoaria, conciliul a dat sentinţa de condamnare la moarte. Adevărul nu i-a înduplecat, căci cruzimea şi intoleranţa îi stăpânea pe toţi. Întrucât Jerome nu a fost preot, nu a fost supus la ceremonia degradării, doar că i-au pus pe cap o tichie pictată cu draci roşii. După ce i-au pus-o pe cap, el a zis: “Domnul nostru Isus Cristos când a suferit moartea pentru mine, unul din cei mai mari păcătoşi, a purtat o cunună de spini pe capul Său; pentru Numele Său şi eu sunt gata să port această tichie”. Execuţia a fost amânată cu două zile, căci sperau că se va lepăda de credinţa sa. Cardinalul de Florenţa a căutat să-l convingă să renunţe la toate învăţăturile sale şi să se reîntoarcă la maica biserică catolică. Dar toate stăruinţele sale au fost zadarnice. Jerome a rămas neînduplecat, gata să-şi pecet­luiască crezul cu sângele său.

Atunci l-au dus la locul de execuţie. Pe drum arăta vesel şi a cântat mai multe cântări spre slava Domnului. Când a ajuns la locul unde şi Hus a fost martirizat, el a îngenunchiat şi s-a rugat cu mult foc. Apoi s-a ridicat şi a îmbrăţişat stâlpul la care trebuia să fie legat. Iar când executorul a mers să pună foc lemnelor de la spatele lui, el i-a zis: “Vino şi pune focul aici în faţa ochilor mei, căci dacă mi-ar fi fost frică, nu aş fi venit aici, mai ales că am avut atâtea ocazii să scap”. Când flăcările au început să-l învăluie, el cânta o cân­tare, iar ultimele cuvinte auzite au fost: “Acest suflet în flăcări, Ţi-l ofer, Cristoase, Ţie!”

Lumina Evangheliei adusă de el la Praga însă nu a putut fi stinsă de hotărârile cardinalilor sau a conciliului. Cei ce au urmat învăţăturile Evangheliei vestite de Jerome şi Hus au ajuns să se numere cu zecile de mii, cu sutele de mii. S-au depus eforturi să fie stârpiţi, au fost trimişi soldaţi, regimente întregi, dar husiţii s-au apărat cu mult curaj. Atunci papa împreună cu împăratul Sigismund al Germaniei au trimis în Boemia o armată de 180.000 cruciaţi, dar n-au putut să-i înfrângă pe husiţi. Se spune că luptătorii papei şi ai împăra­tului numai la auzul cântărilor din armata husită fugeau îngroziţi.

Un chibrit mic poate aprinde o mare pădure. Jerome a aprins Boemia pentru Dumnezeu. Vântul nu a stins focul, ci doar l-a purtat mai departe şi l-a făcut să ardă cu mai multă intensitate.



Persoane interesate