CAPITOLUL 5
JEROME DE PRAGA
Mulţi
din sfinţii Domnului, caractere mai sclipitoare decât briliantele şi mai scumpe
ca diamantul, au rămas în umbră, necunoscuţi ca aurul ascuns în întuneric în
straturile munţilor. Aşa a fost şi Jerome de Praga. El nu a fost mare lider,
dar ca şi Aquila şi Priscila care l-au instruit pe ilustrul Apolo, aşa Jerome
l-a aprins pe Jan Hus pentru Dumnezeu. El era cu câţiva ani mai mare ca Hus.
Jerome
s-a născut în anul 1360 la Praga. Se pare că părinţii au avut o situaţie bună
căci şi-a făcut studiile la Universitatea din Praga. La terminarea studiilor a
fost făcut cavaler la curtea Regelui Boemiei. Apoi a făcut o călătorie pe la
universităţile din Europa şi s-a oprit la Oxford, unde şi-a continuat studiile.
Acolo a făcut cunoştinţă cu învăţăturile lui Wycliffe. Fiindcă cunoştea bine
engleza, multe din pamfletele lui le-a tradus în limba poporului său. În anul
1407 s-a reîntors la Praga. În secret, a adus cu sine lucrările lui Wycliffe.
La Praga a împărtăşit lui Hus noile învăţături. Deşi nu era preot, totuşi fiind
un om cu o aleasă cultură, i s-a dat prilejul în multe rânduri să vorbească
studenţilor şi poporului la anumite întruniri şi chiar să predice de la amvonul
catedralei. Întotdeauna îndemna poporul să se apropie de Dumnezeu fără ajutorul
mijlocit al icoanelor, să studieze şi să trăiască Biblia şi denunţa abuzurile
şi corupţia ierarhiei bisericii catolice. Împreună cu Jan Hus a lucrat mână în
mână la trezirea spirituală a multora.
Când Hus
a fost arestat la conciliu din Constanţa, Elveţia, Jerome a plecat la 4 aprilie
1415 din Praga cu gândul să-l poată scăpa. Ajuns la Constanţa a discutat în
secret cu mai mulţi din nobilimea Boemiei şi constatând că nu e chip să-l poată
scăpa, el s-a adresat împăratului Sigismund al Germaniei, care a garantat
protecţia lui Hus. El îi scrise că e gata să meargă în faţa conciliului şi să
mărturisească pentru Hus, dacă acesta îi asigură protecţia, dar acesta nu i-a
dat nici un răspuns; atunci a făcut scrisori şi le-a pus la uşa a o seamă de
cardinali, dar nici aceştia nu i-au dat nici un răspuns. Fiind sfătuit că e mai
bine să se reîntoarcă în Boemia, el a luat scrisori de la mai mulţi nobili din
Boemia care erau la acel conciliu în care atestau că nu a fost primit să depună
mărturie la Conciliu. Cu aceste măsuri de precauţiune, el a încercat să se reîntoarcă
la Praga. Pe drum, a fost oprit de un ofiţer al ducelui de Sulzbach în
localitatea Hirschau din Bavaria, a fost arestat şi întemniţat în castel.
Ducele spera să primească unele
favoruri din partea conciliului predându-l pe Jerome. El a informat imediat
conciliul şi a cerut îndrumări ce să facă cu Jerome. Aceştia i-au cerut să-l
trimită în stare de arest la Constanţa. Acolo a fost aruncat în închisoarea
din turnul Constanţei cu lanţuri grele la mâini şi cu picioarele în butuci. El
a rămas în acea stare până după arderea pe rug a lui Hus. Torturile au fost
foarte grele. Cu picioarele în butuci ridicate sus şi cu capul în jos era ţinut
până îşi pierdea conştiinţa, apoi iarăşi îl duceau în celulă. Dus în faţa
conciliului şi ameninţat că va fi supus la torturi şi mai grele dacă nu îşi
retractează ce a zis şi ce a scris împotriva bisericii Romei, Jerome îngrozit
de ceea ce i se întâmplase lui Hus, într-un moment de slăbiciune, a repetat
după ei că îşi retrage totul şi că recunoaşte că atât Wycliffe cât şi Hus au
fost eretici. Acum i s-a aplicat un tratament mai uşor, dar nu a fost eliberat
cum se aştepta el.
Duşmanii
lui nu au avut încredere în retractarea făcută, şi-au dat seama că nu a fost
din convingere, ci doar din constrângere. Astfel i-au cerut să mărturisească
toată erezia de care s-a făcut vinovat. El a spus că o face numai în faţa
tuturor. Din nou a fost adus în faţa plenarei conciliului. Atunci spre înmărmurirea
tuturor şi spre gloria adevărului, el a renunţat la retractarea făcută şi a
cerut permisiunea să pledeze pentru cauza sa. Refuzându-i-se, plin de
indignare, el a strigat: “Ce barbarie e aceasta? Timp de 340 de zile am fost
deţinut în fel de fel de închisori. Nu există mizerie sau lipsă pe care să n-o
fi experimentat. Duşmanilor mei le-aţi acordat timp nelimitat să mă acuze, iar
mie îmi interziceţi cea mai mică oportunitate de a mă apăra. M-aţi prezentat ca
un eretic fără să aveţi cea mai slabă cunoştinţă de doctrina mea; mă
consideraţi ca un duşman al credinţei fără să ştiţi ce cred. Sunteţi un
conciliu general şi în mijlocul vostru trebuie să se concentreze toată
gravitatea, înţelepciunea şi sfinţenia; totuşi şi voi sunteţi oameni şi sunteţi
seduşi de aparenţe. Cu cât vă e poziţia mai înaltă, cu atât ar trebui să vă fie grija mai mare să nu deviaţi în
nebunie. Cauza pentru care pledez nu e a mea, e cauza tuturor oamenilor, e
cauza creştinismului: e cauza care afectează drepturile posterităţii”. În a
treia zi de la începerea procesului lui, după examinarea martorilor acuzării, i
s-a permis şi lui să se apere. El însă era istovit. Torturile aplicate şi
mizeria celulei au fost groaznice. Pereţii erau umezi, aerul înecăcios din
cauza murdăriei în care înota. Peste tot roiau mii de păduchi şi alte insecte
care căutau să-i sugă sângele. Jerome se gândea că o să fie mâncat de viu aici.
Nu putea nici să mănânce, nici să doarmă. Umbla în celulă dintr-un colţ în
altul, ca o fiară în cuşcă. Timpul îndelungat ţinut în celula neagră l-a făcut
că abia se mai ţinea pe picioare. Dar când i s-a dat să se apere, i s-a aprins
verva lui de altădată. El a apelat la simţul de dreptate, de justiţie cu atâta
forţă încât se părea că va zdrobi şi pe cei mai înrăiţi duşmani. El a început
să dovedească din istorie cum bărbaţi mari şi virtuoşi au fost condamnaţi şi
executaţi şi cum generaţiile următoare le-au recunoscut meritele şi le-au dat
cinste. El şi-a descris viaţa şi conduita sa curată şi a demonstrat cum şi cei
mai sfinţi oameni erau diferiţi de ceilalţi în anumite păreri. A precizat că
nemulţumirile sale au fost cu privire la anumite abuzuri ale preoţilor, dar că
el crede că biserica trebuie să se îndrumeze în totul după învăţătura
Evangheliei, că ea îşi are rolul ei precis şi că nu trebuie să fie prostituată
în festivaluri şi alte lucruri nedemne.
Când
şi-a terminat pledoaria, conciliul a dat sentinţa de condamnare la moarte.
Adevărul nu i-a înduplecat, căci cruzimea şi intoleranţa îi stăpânea pe toţi. Întrucât
Jerome nu a fost preot, nu a fost supus la ceremonia degradării, doar că i-au
pus pe cap o tichie pictată cu draci roşii. După ce i-au pus-o pe cap, el a
zis: “Domnul nostru Isus Cristos când a suferit moartea pentru mine, unul din
cei mai mari păcătoşi, a purtat o cunună de spini pe capul Său; pentru Numele
Său şi eu sunt gata să port această tichie”. Execuţia a fost amânată cu două zile, căci sperau că se va lepăda de
credinţa sa. Cardinalul de Florenţa a căutat să-l convingă să renunţe la toate
învăţăturile sale şi să se reîntoarcă la maica biserică catolică. Dar toate
stăruinţele sale au fost zadarnice. Jerome a rămas neînduplecat, gata să-şi
pecetluiască crezul cu sângele său.
Atunci
l-au dus la locul de execuţie. Pe drum arăta vesel şi a cântat mai multe cântări
spre slava Domnului. Când a ajuns la locul unde şi Hus a fost martirizat, el a
îngenunchiat şi s-a rugat cu mult foc. Apoi s-a ridicat şi a îmbrăţişat stâlpul
la care trebuia să fie legat. Iar când executorul a mers să pună foc lemnelor
de la spatele lui, el i-a zis: “Vino şi pune focul aici în faţa ochilor mei,
căci dacă mi-ar fi fost frică, nu aş fi venit aici, mai ales că am avut atâtea
ocazii să scap”. Când flăcările au început să-l învăluie, el cânta o cântare,
iar ultimele cuvinte auzite au fost: “Acest suflet în flăcări, Ţi-l ofer, Cristoase,
Ţie!”
Lumina
Evangheliei adusă de el la Praga însă nu a putut fi stinsă de hotărârile
cardinalilor sau a conciliului. Cei ce au urmat învăţăturile Evangheliei
vestite de Jerome şi Hus au ajuns să se numere cu zecile de mii, cu sutele de
mii. S-au depus eforturi să fie stârpiţi, au fost trimişi soldaţi, regimente întregi,
dar husiţii s-au apărat cu mult curaj. Atunci papa împreună cu împăratul
Sigismund al Germaniei au trimis în Boemia o armată de 180.000 cruciaţi, dar
n-au putut să-i înfrângă pe husiţi. Se spune că luptătorii papei şi ai împăratului
numai la auzul cântărilor din armata husită fugeau îngroziţi.
Un
chibrit mic poate aprinde o mare pădure. Jerome a aprins Boemia pentru
Dumnezeu. Vântul nu a stins focul, ci doar l-a purtat mai departe şi l-a făcut
să ardă cu mai multă intensitate.