Lumini peste veacuri > Vol. I > 18. John Smyth


CAPITOLUL 18
JOHN SMYTH

Prima parte a vieţii lui John Smyth e obscură. Se ştie doar că a studiat la Universitatea Cambridge, Anglia cu renumitul profesor Francis Johnson şi şi-a primit diploma prin 1593. Henry C. Vedder în cartea sa “O scurtă istorie a baptiştilor” spune că Smyth a fost hirotonit ca preot în biserica anglicană de către episcopul Wickham din Lincoln. Pe data de 27 septembrie 1600 a fost însărcinat cu păsto­rirea parohiei din Lincoln. El era foarte inteligent şi în­zestrat cu o minte cercetătoare. Studiind Biblia el a ajuns să îmbrăţişeze convingerile puritanilor. Aceasta a dus la un conflict cu autorităţile. Astfel pe data de 13 octombrie 1602, el a fost destituit din slujba de preot, dar documentele arată că el totuşi a funcţionat până în 1605. Atunci s-a mutat la Gainsborough, unde şi-a câştigat existenţa practicând medicina.

La Gainsborough el a găsit o parohie neglijată. Vicarul Jerome Phillips primea salariul, dar nu se ostenea să ţină servicii sau să se îngrijească de nevoile spirituale ale mem­brilor. Smyth, fără să stea mult pe gânduri, a vorbit cu popo­rul şi au început să aibă servicii de închinăciune. Ei l-au ales ca păstor, dar episcopul n-a vrut să-i dea recunoaşterea şi l-a condamnat aspru pentru zelul şi îndrăzneala sa de a aduna poporul la închinăciune.

Desărcinat din slujire, el s-a apucat din nou de studierea Bibliei. După nouă luni de mari frământări lăuntrice. În 1606 el a părăsit biserica oficială şi a trecut de partea sepa­ratiştilor. Separatişti se numeau cei ce au acceptat Reforma şi nu mai recunoşteau autoritatea bisericii anglicane, ci se întruneau separat pentru închinăciune. Ei căutau să trăiască viaţa curată conform învăţăturilor evanghelice. La Gains­borough el a adunat pe câţiva care împărtăşeau aceleaşi idei şi a format cu ei o biserică. El a fost numit învăţătorul bisericii, căci ei aveau o reacţie faţă de numele de preot. Între membrii de seamă ai acestei biserici au fost Thomas Helwys şi John Murton, care mai târziu au ajuns bărbaţi de seamă în viaţa bisericească. Ei au constatat că în locali­tatea vecină, Scroby, doar la câţiva kilometri se afla o altă grupare, de separatişti printre care se aflau William Bradford, William Bewster şi John Robinson, care au emigrat în America şi au devenit conducători de frunte. În această perioadă separatişti au început să apară peste tot în gru­puri tot mai numeroase. Starea de păcătoşenie şi decădere din sânul bisericii oficiale şi stricăciunea din viaţa preoţilor a făcut pe tot mai mulţi să-şi dea seama de abaterea de la învăţăturile Evangheliei. Era un fel de trezire şi revenire la creştinismul primitiv.

Această înmulţire a separatiştilor a stârnit furia regelui Iacob I. El porunci ca toţi să se conforme cu biserica ofi­cială sau să părăsească ţara. O violentă persecuţie s-a pornit împotriva tuturor separatiştilor. Mulţi au fost aruncaţi la închisoare. Chiar şi soţia lui Thomas Helwys a fost întem­niţată în castelul York. Atunci John Smyth a scris o carte numită “Principiile şi concluziile cu privire la biserica vizi­bilă”. În ea declara că “Biserica e o părtăşie vizibilă a sfin­ţilor... uniţi prin legământ cu Dumnezeu şi unii cu alţii, să folosească în mod liber lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu, conform Cuvântului, pentru edificarea lor mutuală şi spre gloria lui Dumnezeu”.

În prima parte a anului 1608 Smyth cu biserica lui, pre­cum şi alţi separatişti au fugit din cauza persecuţiei în Olanda, s-au stabilit la Amsterdam şi au format a doua biserică engleză. Smyth era învăţătorul lor şi se întreţinea şi aici din practicarea medicinii. Prima biserică engleză la Amsterdam a fost formată tot din separatişti care s-au refugiat aici încă din anul 1593 şi aveau ca păstor pe Francis Johnson, care a fost profesorul lui Smyth la Cambridge. Gruparea din Scroby au fugit şi ei în Olanda, au stat puţin la Amsterdam, apoi s-au stabilit la Leyden. Aceştia mai târziu au emigrat în America, îmbarcaţi pe corabia Mayflower.

În Amsterdam, Smyth a ajuns în contact cu învăţăturile teologului Arminius care susţinea că mântuirea e pentru toţi cei ce o primesc, în contrast cu Calvin care susţinea că mântuirea e numai pentru cei aleşi. La fel a ajuns să cunoască învăţăturile anabaptiştilor menoniţi care s-au refugiat în mare număr în Olanda. Smyth din nou a luat Biblia şi a cer­cetat-o cu de-amănuntul. Concluziile lui au fost că da, mân­tuirea e pentru toţi păcătoşii care sunt gata să se pocăiască şi să creadă, iar în legătură cu botezul copiilor mici, şi-a dat seama de netemeinicia lui. În tot Noul Testament el nu a găsit nici un singur verset în care să se arate că ar fi fost botezat vreun copil mic. Din contră a constatat că întâi păcătosul trebuie să primească mântuirea, să fie născut din nou prin Duhul Sfânt, să-şi mărturisească cu gura sa cre­dinţa şi abia după aceasta poate fi botezat; că biserica tre­buie să fie formată din membri născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii credinţei lor. Aceste convingeri biblice el le-a împărtăşit grupului său. Apoi în 1609 a scris un tractat cu aceste adevăruri ale Noului Testament, în con­trast cu practica bisericii oficiale. Tractatul l-a intitulat: “Caracterul fiarei”.

De fapt încă din 1608 găsim că relaţiile dintre cele două biserici separatiste engleze au fost rupte datorită divergenţelor de păreri. Acum John Smyth în înţelegerea cu grupul său au făcut un pas mai îndrăzneţ. Au dizolvat biserica lor care era formată pe baza semnării unui legă­mânt şi au format o nouă biserică, după modelul bisericii primare, formată pe baza mărturisirii de credinţă şi a bote­zului. Întrucât nici unul nu era botezat, Smyth s-a botezat pe sine apoi a botezat pe Thomas Helwys şi pe alţi 36 membri. Aceasta a fost prima biserică baptistă despre care există documente precise. Mai sunt încă vreo 10 biserici baptiste care îşi pretind întâietatea fiindcă au existat cu mult înainte. Astfel la Hill Cliff a luat fiinţă în 1522, la Eythorne, Coggeshall şi Braintree în 1550 şi altele, dar nu avem nici un document precis despre ele, doar în vreo două cazuri există o evidenţă arheologică: baptistiere dezgropate care au fost folosite pentru botezarea oamenilor mari, nu a copilaşilor.

Despre biserica baptistă a lui Smyth avem o relatare a lui Robinson, pastorul separatiştilor de la Leyden. Iată ce a scris el: “Dl. Smyth, Dl. Helwys şi ceilalţi au dizolvat biserica lor de odinioară, au tăgăduit-o şi s-au întrunit pentru a forma o nouă biserică pe baza botezului... Dl. Smyth s-a botezat întâi, apoi a botezat pe Dl. Helwys şi pe restul care au făcut mărturisire personală”.

Chiar Smyth a considerat că e necesar să explice celorlalţi pasul acesta. Într-o “Epistolă către cititor” el a scris:

“Către oricine iubeşte Adevărul, salutare. Poate părea cu totul curios ca un om să-şi schimbe adeseori religia şi nu poate fi socotit ca ceva recomandabil la un om să facă multe alteraţii şi schimbări în chestiuni de aşa greutate cum sunt cazurile de conştiinţă şi dacă statornicia se cere în ceva e în religie”. El a căutat în această scrisoare să arate celorlalţi separatişti doctrina botezului, care l-a determinat să se separe de ei.

“Deci, aceasta e întrebarea: dacă botezul copilaşilor poate fi valabil, da sau nu; şi dacă persoana fiind botezată ca şi copilaş nu trebuie să renunţe la acel botez fals şi să-şi asume adevăratul botez al lui Cristos, care trebuie ad­ministrat persoanelor care îşi mărturisesc credinţa lor şi păcatele lor, aceasta fiind controversa între noi şi separatişti. Considerând ce este botezul, un copilaş nu e cu nimic mai capabil pentru botez decât orice altă vieţuitoare neraţională şi insensibilă. Căci botezul nu e o spălare cu apă, ci e bote­zul duhului, mărturisirea cu gura şi apoi spălarea cu apă”.

În continuare el arată că “adevărata biserică” trebuie să fie fondată nu numai pe separarea de biserica oficială a Angliei, ci pe principiul botezului, după ce s-a petrecut pocăinţa şi mărturisirea păcatelor. Iar celor ce ridicau chestiunea succesiunii apostolice, el le răspunse că adevărata succesiune apostolică nu e aceea a rânduielilor exterioare şi a organizaţiilor vizibile, ci a credinţei şi practicii adevărate. Afirma cu tărie că oamenii, clerul, trăind în păcat, au pierdut de mult această succesiune.

După formarea acestei biserici, Smyth şi cu Helwys au întocmit o Mărturisire de credinţă. Toate afirmaţiile erau susţinute cu texte biblice. În ea tratau crezul cu privire la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, inspiraţia Bibliei, starea de păcat, mântuirea, botezul, Ziua Domnului, precum şi principiul libertăţii de conştiinţă, că statul nu poate im­pune cuiva ce să creadă sau ce să nu creadă.

În anul 1611, Regele Iacob I a dispus tipărirea Bibliei cunoscută şi azi ca versiunea King James. Ea a fost folosită de Smyth pentru răspândirea învăţăturilor sale.

După câtva timp John Smyth s-a alăturat menoniţilor, iar cu conducerea bisericii a rămas Thomas Helwys. În anul 1611 membrii bisericii s-au înţeles împreună să se reîntoarcă în Anglia. În anul 1626 în Anglia existau cinci biserici baptiste cu un număr total de 150 membri. În 1644 au fost 47 biserici baptiste.

John Smyth a rămas în Olanda unde s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit în anul 1612.



Persoane interesate