CAPITOLUL 18
JOHN SMYTH
Prima
parte a vieţii lui John Smyth e obscură. Se ştie doar că a studiat la
Universitatea Cambridge, Anglia cu renumitul profesor Francis Johnson şi şi-a
primit diploma prin 1593. Henry C. Vedder în cartea sa “O scurtă istorie a
baptiştilor” spune că Smyth a fost hirotonit ca preot în biserica anglicană de
către episcopul Wickham din Lincoln. Pe data de 27 septembrie 1600 a fost însărcinat
cu păstorirea parohiei din Lincoln. El era foarte inteligent şi înzestrat cu
o minte cercetătoare. Studiind Biblia el a ajuns să îmbrăţişeze convingerile
puritanilor. Aceasta a dus la un conflict cu autorităţile. Astfel pe data de 13
octombrie 1602, el a fost destituit din slujba de preot, dar documentele arată
că el totuşi a funcţionat până în 1605. Atunci s-a mutat la Gainsborough, unde
şi-a câştigat existenţa practicând medicina.
La
Gainsborough el a găsit o parohie neglijată. Vicarul Jerome Phillips primea
salariul, dar nu se ostenea să ţină servicii sau să se îngrijească de nevoile
spirituale ale membrilor. Smyth, fără să stea mult pe gânduri, a vorbit cu
poporul şi au început să aibă servicii de închinăciune. Ei l-au ales ca
păstor, dar episcopul n-a vrut să-i dea recunoaşterea şi l-a condamnat aspru
pentru zelul şi îndrăzneala sa de a aduna poporul la închinăciune.
Desărcinat
din slujire, el s-a apucat din nou de studierea Bibliei. După nouă luni de mari
frământări lăuntrice. În 1606 el a părăsit biserica oficială şi a trecut de
partea separatiştilor. Separatişti se numeau cei ce au acceptat Reforma şi nu
mai recunoşteau autoritatea bisericii anglicane, ci se întruneau separat pentru
închinăciune. Ei căutau să trăiască viaţa curată conform învăţăturilor evanghelice.
La Gainsborough el a adunat pe câţiva care împărtăşeau aceleaşi idei şi a
format cu ei o biserică. El a fost numit învăţătorul bisericii, căci ei aveau o
reacţie faţă de numele de preot. Între membrii de seamă ai acestei biserici au
fost Thomas Helwys şi John Murton, care mai târziu au ajuns bărbaţi de seamă în
viaţa bisericească. Ei au constatat că în localitatea vecină, Scroby, doar la
câţiva kilometri se afla o altă grupare, de separatişti printre care se aflau
William Bradford, William Bewster şi John Robinson, care au emigrat în America
şi au devenit conducători de frunte. În această perioadă separatişti au început
să apară peste tot în grupuri tot mai numeroase. Starea de păcătoşenie şi
decădere din sânul bisericii oficiale şi stricăciunea din viaţa preoţilor a
făcut pe tot mai mulţi să-şi dea seama de abaterea de la învăţăturile
Evangheliei. Era un fel de trezire şi revenire la creştinismul primitiv.
Această
înmulţire a separatiştilor a stârnit furia regelui Iacob I. El porunci ca toţi
să se conforme cu biserica oficială sau să părăsească ţara. O violentă
persecuţie s-a pornit împotriva tuturor separatiştilor. Mulţi au fost aruncaţi
la închisoare. Chiar şi soţia lui Thomas Helwys a fost întemniţată în castelul
York. Atunci John Smyth a scris o carte numită “Principiile şi concluziile cu
privire la biserica vizibilă”. În ea declara că “Biserica e o părtăşie
vizibilă a sfinţilor... uniţi prin legământ cu Dumnezeu şi unii cu alţii, să
folosească în mod liber lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu, conform Cuvântului,
pentru edificarea lor mutuală şi spre gloria lui Dumnezeu”.
În prima
parte a anului 1608 Smyth cu biserica lui, precum şi alţi separatişti au fugit
din cauza persecuţiei în Olanda, s-au stabilit la Amsterdam şi au format a doua
biserică engleză. Smyth era învăţătorul lor şi se întreţinea şi aici din
practicarea medicinii. Prima biserică engleză la Amsterdam a fost formată tot
din separatişti care s-au refugiat aici încă din anul 1593 şi aveau ca păstor
pe Francis Johnson, care a fost profesorul lui Smyth la Cambridge. Gruparea din
Scroby au fugit şi ei în Olanda, au stat puţin la Amsterdam, apoi s-au stabilit
la Leyden. Aceştia mai târziu au emigrat în America, îmbarcaţi pe corabia
Mayflower.
În
Amsterdam, Smyth a ajuns în contact cu învăţăturile teologului Arminius care
susţinea că mântuirea e pentru toţi cei ce o primesc, în contrast cu Calvin
care susţinea că mântuirea e numai pentru cei aleşi. La fel a ajuns să cunoască
învăţăturile anabaptiştilor menoniţi care s-au refugiat în mare număr în
Olanda. Smyth din nou a luat Biblia şi a cercetat-o cu de-amănuntul.
Concluziile lui au fost că da, mântuirea e pentru toţi păcătoşii care sunt
gata să se pocăiască şi să creadă, iar în legătură cu botezul copiilor mici,
şi-a dat seama de netemeinicia lui. În tot Noul Testament el nu a găsit nici un
singur verset în care să se arate că ar fi fost botezat vreun copil mic. Din
contră a constatat că întâi păcătosul trebuie să primească mântuirea, să fie
născut din nou prin Duhul Sfânt, să-şi mărturisească cu gura sa credinţa şi
abia după aceasta poate fi botezat; că biserica trebuie să fie formată din
membri născuţi din nou şi botezaţi pe baza mărturisirii credinţei lor. Aceste
convingeri biblice el le-a împărtăşit grupului său. Apoi în 1609 a scris un
tractat cu aceste adevăruri ale Noului Testament, în contrast cu practica
bisericii oficiale. Tractatul l-a intitulat: “Caracterul fiarei”.
De fapt
încă din 1608 găsim că relaţiile dintre cele două biserici separatiste engleze
au fost rupte datorită divergenţelor
de păreri. Acum John Smyth în înţelegerea cu grupul său au făcut un pas mai îndrăzneţ.
Au dizolvat biserica lor care era formată pe baza semnării unui legământ şi au
format o nouă biserică, după modelul bisericii primare, formată pe baza
mărturisirii de credinţă şi a botezului. Întrucât nici unul nu era botezat,
Smyth s-a botezat pe sine apoi a botezat pe Thomas Helwys şi pe alţi 36 membri.
Aceasta a fost prima biserică baptistă despre care există documente precise.
Mai sunt încă vreo 10 biserici baptiste care îşi pretind întâietatea fiindcă au
existat cu mult înainte. Astfel la Hill Cliff a luat fiinţă în 1522, la
Eythorne, Coggeshall şi Braintree în 1550 şi altele, dar nu avem nici un
document precis despre ele, doar în vreo două cazuri există o evidenţă
arheologică: baptistiere dezgropate care au fost folosite pentru botezarea
oamenilor mari, nu a copilaşilor.
Despre
biserica baptistă a lui Smyth avem o relatare a lui Robinson, pastorul
separatiştilor de la Leyden. Iată ce a scris el: “Dl. Smyth, Dl. Helwys şi
ceilalţi au dizolvat biserica lor de odinioară, au tăgăduit-o şi s-au întrunit
pentru a forma o nouă biserică pe baza botezului... Dl. Smyth s-a botezat întâi,
apoi a botezat pe Dl. Helwys şi pe restul care au făcut mărturisire personală”.
Chiar
Smyth a considerat că e necesar să explice celorlalţi pasul acesta. Într-o “Epistolă
către cititor” el a scris:
“Către
oricine iubeşte Adevărul, salutare. Poate părea cu totul curios ca un om să-şi
schimbe adeseori religia şi nu poate fi socotit ca ceva recomandabil la un om
să facă multe alteraţii şi schimbări în chestiuni de aşa greutate cum sunt
cazurile de conştiinţă şi dacă statornicia se cere în ceva e în religie”. El a
căutat în această scrisoare să arate celorlalţi separatişti doctrina botezului,
care l-a determinat să se separe de ei.
“Deci,
aceasta e întrebarea: dacă botezul copilaşilor poate fi valabil, da sau nu; şi
dacă persoana fiind botezată ca şi copilaş nu trebuie să renunţe la acel botez
fals şi să-şi asume adevăratul botez al lui Cristos,
care trebuie administrat persoanelor care îşi mărturisesc credinţa lor şi
păcatele lor, aceasta fiind controversa între noi şi separatişti. Considerând
ce este botezul, un copilaş nu e cu nimic mai capabil pentru botez decât orice
altă vieţuitoare neraţională şi insensibilă. Căci botezul nu e o spălare cu
apă, ci e botezul duhului, mărturisirea cu gura şi apoi spălarea cu apă”.
În continuare el arată că “adevărata biserică” trebuie să
fie fondată nu numai pe separarea de biserica oficială a Angliei, ci pe
principiul botezului, după ce s-a petrecut pocăinţa şi mărturisirea păcatelor.
Iar celor ce ridicau chestiunea succesiunii apostolice, el le răspunse că
adevărata succesiune apostolică nu e aceea a rânduielilor exterioare şi a
organizaţiilor vizibile, ci a credinţei şi practicii adevărate. Afirma cu tărie
că oamenii, clerul, trăind în păcat, au pierdut de mult această succesiune.
După
formarea acestei biserici, Smyth şi cu Helwys au întocmit o Mărturisire de
credinţă. Toate afirmaţiile erau susţinute cu texte biblice. În ea tratau
crezul cu privire la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, inspiraţia Bibliei,
starea de păcat, mântuirea, botezul, Ziua Domnului, precum şi principiul
libertăţii de conştiinţă, că statul nu poate impune cuiva ce să creadă sau ce
să nu creadă.
În anul
1611, Regele Iacob I a dispus tipărirea Bibliei cunoscută şi azi ca versiunea
King James. Ea a fost folosită de Smyth pentru răspândirea învăţăturilor sale.
După câtva
timp John Smyth s-a alăturat menoniţilor, iar cu conducerea bisericii a rămas
Thomas Helwys. În anul 1611 membrii bisericii s-au înţeles împreună să se reîntoarcă
în Anglia. În anul 1626 în Anglia existau cinci biserici baptiste cu un număr
total de 150 membri. În 1644 au fost 47 biserici baptiste.
John
Smyth a rămas în Olanda unde s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit în anul
1612.