CAPITOLUL 19
ROGER WILLIAMS
Roger
Williams a fost fondatorul primei biserici baptiste în America. El a fost un
vajnic luptător pentru deplina libertate de conştiinţă, fiecare om să fie liber
să creadă ce vrea şi pentru separarea bisericii de stat.
El s-a
născut în Londra, Anglia, în anul 1603. Tatăl său avea o prăvălie de haine
bărbăteşti. Casa lor era în Piaţa din faţa închisorii Newgate, locul unde
autorităţile executau pe cei condamnaţi la moarte pentru credinţa lor. Ca
băiat, Roger mărturiseşte că a văzut multe execuţii. În timp ce gloata adunată
la un aşa spectacol râdea şi îşi bătea joc de bieţii condamnaţi, în el s-a
dezvoltat un simţământ de milă faţă de cei martirizaţi şi de scârbă de cei ce îi
torturau şi executau fără pic de simţ uman pe cei a căror singură crimă era că
nu credeau ca ei. Probabil că acele scene înfiorătoare l-au făcut să devină
unul din marii luptători pentru libertatea de conştiinţă.
Prin
relaţii de familie din partea mamei, tânărul Roger a ajuns în contact cu
persoane influente în viaţa politică a Angliei. Mamă-sa se trăgea din renumita
familie Pemberton, prieteni buni cu Sir Edward Coke, unul din marii avocaţi ai
acelei vremi. Dându-şi seama că Roger e talentat, acesta l-a pus sub instruirea
unui profesor să înveţe stenografia. Când Roger a fost de 18 ani i-a asigurat
o bursă de studii. Când Sir Edward a fost însărcinat de rege să fie Şeful
Justiţiei, el l-a angajat pe tânărul Roger ca secretar-stenograf al Camerei înstelate.
Zi de zi înaintea acestei Curţi de Justiţie erau aduşi bărbaţi, femei şi
adeseori copii acuzaţi de crime religioase. Roger transcria toate acuzele aduse
împotriva acelor persoane numite eretice. Nedreptatea pedepsirii pentru
refuzarea unor principii religioase impuse de stat, pentru tăgăduirea a ceea ce
conştiinţa lor nu putea accepta, a dezvoltat în el o dârzenie intensă de a
lupta împotriva oricărei intoleranţe. Îşi
zicea că trebuie să vină ziua când să poată apăra dreptul fiecăruia de a-şi
urma conştiinţa sa în chestiunile religioase.
Sir
Edward a continuat să-i asigure bursa la Colegiul Pembroke din Cambridge pe
care l-a absolvit în 1627. Ca student, Roger a participat la multe discuţii
dintre Sir Edward şi William Laud, episcopul Londrei, iar mai târziu arhiepiscop
de Canterbury, care era un înverşunat duşman al puritanilor şi al
calviniştilor. Şeful Justiţiei se opunea unor asemenea păreri, iar Roger lua
mereu partea şefului său apărând cauza puritanilor.
El a
continuat încă doi ani la Universitatea Cambridge studiind teologia şi limbile:
greaca, ebraica, latina, germana şi franceza. La terminare, era cunoscut ca un
elocvent predicator, un dibaci purtător de dispute şi un rebel faţă de o
religie impusă de stat. El a fost luat ca şi capelan al casei lui Sir William
Masham. Datorită acestei poziţii, a ajuns să cunoască pe Oliver Cromwell şi pe
alte persoane marcante.
El a
făcut propunere de căsătorie unei tinere de viţă nobilă, dar fiind refuzat de
părinţi, s-a căsătorit cu o servitoare din casa Masham numită Maria Barnard.
Prietenii l-au criticat pentru această alegere, dar Maria s-a dovedit o soţie
ideală pentru viaţa sa supusă atâtor încercări în anii tulburi de mai târziu.
Cu mare
dezamăgire şi amărăciune, Roger a văzut pe Sir Edward, şeful lui, degradat din
porunca regelui Iacob şi trimis la închisoarea din Turnul Londrei. Şi zile mult
mai rele aveau să urmeze după urcarea pe tron a regelui Carol I. Acesta dădu
toată puterea arhiepiscopului Land spre a prigoni pe credincioşi puritani.
Prin 1630 campania de exterminare a tuturor celor ce nu mai erau catolici a
atins culmea. Mulţi au fost arestaţi, amendaţi, mutilaţi şi uneori executaţi.
Cu aprinsa indignare, Roger a fost martor la tratamentul crud aplicat lui Dr.
Alexander Leighton, un predicator puritan
de mare influenţă. Iată sentinţa dată de arhiepiscopul Land:
“Condamnat
la închisoarea Flotei pe viaţă şi să plătească o amendă de zece mii de lire
sterline, înalta Comisie trebuie să-l degradeze din slujba lui; să fie adus
apoi la stâlpul infamiei la Westminster în timp ce judecătorii îşi vor lua
locul acolo şi el să fie biciuit public; după biciuire să fie ţinut la stâlpul
infamiei un timp potrivit, să i se taie o ureche, să i se despice una din nările
nasului, să fie însemnat în faţă cu fierul roşu cu literele SS semănător de
sediţie, adică de răscoală; apoi să fie dus înapoi la închisoare şi după câteva
zile să fie pus din nou la stâlpul infamiei în cartierul Cheapside; acolo să i
se despice cealaltă nară a nasului şi să i se taie cealaltă ureche, iar după
aceasta să fie închis într-o celulă strâmtă pentru tot restul vieţii sale”.
Nu e
mirare că privind la aşa torturi şi schilodiri, în Roger s-a stârnit îndârjirea
de a lupta împotriva unor aşa pedepse sălbatice date pentru diferenţe de păreri
în cele religioase. Atunci el s-a identificat cu separatiştii baptişti şi a
scris un mişcător protest pe care l-a adresat arhiepiscopului Land, în care
prin cuvinte tăioase dădea grai nemuritoarei sale opoziţii faţă de orice
intoleranţă religioasă.
Vai, câte
nu au avut de îndurat fraţii noştri! Sentinţa dată de arhiepiscop arată
cruzimea ce o avea în inima sa şi reliefează tăria de credinţă a condamnatului.
Episcopul
când a citit protestul lui Roger a poruncit ca autorul să fie arestat şi adus
la judecată. Dar acesta calm s-a hotărât să nu cadă victimă în ghearele unei
fiare cu mitră pe cap, ci să lupte mai departe fugind în Olanda. Pe vremea
aceea mai mulţi baptişti şi quakeri au luat drumul pribegiei. Dar Roger n-a
fugit în Olanda căci primi o invitaţie urgentă de la biserica puritanilor din
Boston, America, să devină predicatorul lor. Astfel la 8 decembrie 1630, în
secret, el se îmbarcă cu soţia pe o corabie din Bristol să meargă în America. În
jurnalul guvernatorului John Winthrop din Massachusetts pe data de 5 februarie
1631, ni se spune că a dat un bun venit corăbiei Lion sosită în portul Boston
cu douăzeci de pasageri, şi pomeneşte cu numele pe patru pasageri dintre care
doi sunt Roger Williams - păstor - şi soţia lui. Alături de guvernator erau mai
mulţi reprezentanţi a bisericilor din Massachusetts care au venit să întâmpine
pe noul păstor, căci auziseră de elocinţa lui şi că a ales exilul spre a scăpa
de furia celor ce-l urmăreau. În Boston era nevoie de păstori cu pregătire şi
acest bărbat înalt, inteligent, în vârstă de 28 ani era un răspuns la
rugăciunile lor.
La
Boston, Roger se aştepta să găsească la puritani biserica despărţită de stat,
dar oamenii erau tot cu mentalitatea veche că statul trebuie să suporte religia
şi să sancţioneze pe cei ce nu cred ca ei. Când a aflat aceasta, Roger a
refuzat să accepte postul oferit. El era pentru deplina separare a bisericii de
stat şi avea intenţia să poarte mai departe torţa libertăţii de conştiinţă.
La început
au vizitat mai multe localităţi din Massachusetts şi au găsit la Salem un grup
care au emigrat din Anglia în 1628 şi care s-au separat de cei din Boston
pentru aceleaşi motive pentru care Roger n-a acceptat pastoratul. Acolo a
predicat şi membrilor le-a plăcut. Ei i-au cerut să rămână păstorul lor şi el a
acceptat.
“Conform
legii divine - spunea Roger - ofiţerii coroanei nu au nici un drept să se
amestece în felul cum să se închine o persoană”. Aceasta a înfuriat pe
demnitarii de la Boston. Ceva mai mult, Roger a mers printre indienii din Narragansett,
le-a predicat şi lor şi le-a spus că Marele Spirit a fost Creatorul şi Tatăl
omenirii, că El poartă de grijă de copiii Lui şi doreşte ca toţi oamenii să se
trateze ca fraţi.
Aceşti
indieni au vândut terenul celor din Boston, dar coloniştii nu puteau concepe să
fie fraţi cu indienii. De aceea, aceste afirmaţii ale lui Roger i-a înfuriat şi
mai mult. Timp de şase luni l-au hărţuit într-una pe Roger, dar acum l-au ameninţat cu arestarea. Din această cauză,
el îşi ia soţia şi se refugiază la Plymouth, unde e primit ca păstor asistent.
Aici a stat doi ani. Guvernatorul William Bradford lua parte şi el la această
biserică şi avea o deosebită preţuire pentru tânărul păstor. În mai multe rânduri,
Roger s-a dus la indienii Massasoits să-i înveţe Evanghelia. Şeful şi vitejii
lui l-au primit bine şi le plăcea de el căci îi iubea ca un frate şi le spunea
că toţi suntem copiii Marelui Spirit. El a făcut cu ei un tratat de prietenie,
lucru ce a avut mare importanţă ceva mai târziu.
În vara
anului 1633, el a primit o chemare oficială să se reîntoarcă la Salem ca
păstor. El a acceptat cu bucurie, şi s-au mutat din nou la Salem. Aici li s-a
născut primul lor copil. Fiindcă el vorbea tot mai mult împotriva intoleranţei
religioase, autorităţile au devenit tot mai dârze contra lui, hotărâte să-l
amuţească. Se pare că datorită atitudinii lui, Tribunalul pe data de 14 mai
1634 a dat o ordonanţă prin care cerea ca toţi să depună jurământul faţă de
autorităţi. Prin aceasta voiau să lichideze orice opoziţie. Oricine refuza,
era pedepsit cu expulzarea. Fiindcă Roger nu a fost gata să dea ascultare
ordonanţei, pe data de 19 octombrie 1635 s-a dat o sentinţă împotriva lui să
fie exilat, dar i s-a dat oportunitatea să renunţe la părerile sale. A doua zi,
plenul de judecată s-a adunat să-l asculte. În faţa lor, Roger a declarat: “Eu
voi fi gata nu numai să fiu legat şi exilat, ci chiar să mor în Noua Anglie
pentru convingerile mele şi pentru adevăr aşa cum îl văd eu”.
Tribunalul
i-a acordat şase săptămâni de pregătire ca să părăsească colonia. Apoi, fiind
iarnă, i-au prelungit termenul până primăvara. O seamă de prieteni veneau
seara, după ce se întuneca, să-şi exprime regretul lor pentru această situaţie.
Printre aceştia a fost şi Henry Vane, junior, fiul unui renumit bărbat de stat
din Anglia, care mai târziu i-a fost de mult folos.
Într-o
zi un prieten i-a adus în secret vestea de la guvernatorul Winthrop că
autorităţile din Boston se pregătesc să-l aresteze şi să-l trimită legat în
Anglia cu o corabie. Fiindcă nu dorea să ajungă în Anglia, Roger îşi făcu un
plan să fugă la indienii din Narragansett. După ce s-a înnoptat, şi-a îmbrăcat
hainele groase căci era iarnă, a luat ceva de mâncare, şi a sărutat soţia şi
copilul şi a plecat. Un viscol cu lapoviţă pătrundea până la os. El a luat-o
spre sud-vest peste holde, prin păduri cu zăpadă mare. Era în luna ianuarie
1636. Târziu noaptea, obosit fiind, a căutat să rupă crăci de brad şi să-şi
facă un culcuş la un loc mai adăpostit. De-odată a auzit ceva în urma lui. Întorcându-se
a zărit pe servitorul său credincios că i-a călcat pe urme şi l-a găsit.
În
aceeaşi seară, Magistratul şef a poruncit căpitanului Wainwright să treacă cu
corabia de la Boston peste golf la Salem să-l aresteze noaptea pe Roger
Williams, să-l pună în cătuşe spre a fi dus în Anglia. Căpitanul a executat ordinul,
dar nu l-a mai găsit pe Roger, căci acesta plecase.
A doua
zi, Roger şi-a continuat drumul ocolind tribul feroce al Pequoţilor şi în sfârşit
după 14 săptămâni de pribegie, mult timp fără pâine, a ajuns la indienii
Narragansett. Aceştia l-au primit bine ca pe un frate. El era extenuat de
puteri şi aproape îngheţat. Indienii i-au dat hrană şi adăpost şi l-au rugat să
rămână ascuns la ei. Mai târziu soţia şi alţi membri ai bisericii din Salem
s-au unit cu el în exil. Prin luna iunie, Roger cu câţiva din aceştia cu o
canoe au mers pe râu şi au trecut de partea cealaltă. Acolo au găsit un
puternic izvor cu apă rece. Locul acesta îi fusese dăruit de Şeful Massasoit. În
timpul iernii, s-a iscat o neînţelegere între doi şefi de trib şi era cât
pe-aci să înceapă război, dar Roger s-a dus şi la un şef şi la celălalt şi a
mijlocit pacea. Drept recunoştinţă Massasoit i-a dat pământul de pe malul estic
al râului Seekonk. Atunci Roger a luat hotărârea să înfiinţeze o colonie, unde
toţi cetăţenii să se bucure de o
deplină libertate religioasă. Fiind sfătuit de guvernatorul Winthrop din
Plymouth că şi colonia din Massachusetts are pretenţii la acel teren, Roger a
cumpărat de la Canonicus, un indian foarte temut, un mare teren în partea de
vest a râului Mooshussuc şi acolo au început să-şi clădească locuinţe. Era la
o depărtare de 43 km de la Atlantic şi 72 km de la Boston. Noua colonie a fost
numită Providence, ca mulţumire pentru mila providenţială a lui Dumnezeu faţă
de el, oraş providenţial de scăpare pentru toţi cei asupriţi şi prigoniţi din
pricina credinţei lor. El a anunţat că noua colonie va avea un guvern civil,
dar nu va avea nici o autoritate în cele religioase, ci fiecare se va închina
în felul lui, sau dacă vrea va fi liber să nu se închine. Acesta a fost primul
oraş cu deplină libertate de conştiinţă, şi cu biserica separată de stat.
Atunci
au început să se mute la Providence toţi cei hărţuiţi din Boston şi din
Massachusetts, chiar şi câteva familii de evrei din New Amsterdam. Astfel Roger
a pus la îndemână tuturor exilaţilor şi refugiaţilor din pricina tiraniei un
pământ al libertăţii.
După
trei ani, Roger Williams s-a hotărât să organizeze o biserică conform
principiilor evanghelice, după modelul bisericii primare, o biserică ai cărei
membri să fie botezaţi prin cufundare pe baza mărturisirii credinţei lor.
Astfel într-o zi din luna martie au hotărât să aibă primul botez în apa rece a
râului. Roger încă nu era botezat pe baza credinţei sale, de aceea el a fost
primul care a păşit în apă şi a fost botezat de Ezechiel Holliman, un fost
membru al bisericii din Salem, apoi Roger a botezat pe alţi unsprezece. Aşa a
luat fiinţă prima biserică baptistă din America. La început serviciile
religioase s-au ţinut în casa lui Roger, dar mai târziu au clădit o casă de
rugăciune. Aceasta a fost prima casă de rugăciune baptistă din America. După câtva
timp, în 1640 el şi-a dat demisia din pastoral şi s-a retras din această biserică,
dar a rămas cu conducerea coloniei.
Noua
colonie a crescut. Apoi s-a format o nouă localitate numită Newport şi altele
au urmat. Atunci colonia a luat denumirea de Rhode Island. Roger Williams a întocmit
un act care a devenit de o uriaşă însemnătate istorică. E documentul cu privire
la libertatea de conştiinţă şi la separarea bisericii de stat. Iată conţinutul:
“Noi a
căror nume sunt semnate mai jos, dorind să locuim în oraşul Providence,
promitem numai în lucrurile civile să ne supunem în ascultare activă sau pasivă
la toate ordinele sau învoirile care vor fi făcute pentru binele public al
tuturor, într-un fel ordonat, prin consimţământul major al locuitorilor
prezenţi, a capilor de familii incorporaţi în acest oraş şi a altora când vor
fi admişi aici”.
Desigur
atunci când Roger şi ceilalţi au semnat acest document n-au putut prevedea că
peste un veac şi jumătate, cele patru cuvinte “numai în lucrurile civile”,
aveau să fie acceptate ca parte fundamentală a constituţiei Statelor Unite.
Roger nu
s-a mulţumit să vadă libertatea de conştiinţă asigurată prin legi în statul
Rhode Island, ci a căutat să urmărească aplicarea acestor legi. Odată la
consiliul lor, cineva a propus o lege cu privire la sărbătorirea Duminicii şi
interzicerea lucrului în aceea zi, dar Roger s-a opus unei aşa legi spunând că
aceasta e o chestiune de conştiinţă, deci fiecare e liber să o sărbătorească
sau să nu o sărbătorească.
Roger
Williams nu avea decât 35 ani când a dat lumii acest nou model de libertate a
conştiinţei. El a fost un bărbat cu o voinţă puternică, pătruns de dorinţa de
libertate pentru toţi, stăpânit de un spirit al păcii şi fără gând de răzbunare.
În urma unui atac dat de cei din Boston asupra indienilor, triburile Pequoţilor
s-au unit cu cei din Narragansett să dea năvală asupra albilor şi să-i stârpească.
Aflând despre aceasta, cei ce l-au condamnat altădată, acum au apelat la Roger
să intervină spre a-i linişti pe indieni. Numai datorită eforturilor lui,
coloniştii au fost cruţaţi de un mare măcel. La fel ori de câte ori în tratativele lor cu indienii
aveau nevoie de un bun translator, Roger era chemat să-i ajute şi niciodată el
nu i-a refuzat.
În 1643,
Roger a fost trimis la Londra să obţină recunoaşterea coloniei lor. Acum Sir
Henry Vane care era membru al Parlamentului i-a fost de mult ajutor. El i-a
aranjat întâlniri cu Oliver Cromwell, cu Milton şi alţi înalţi demnitari din
acea vreme. În sfârşit pe data de 14 martie 1644 Parlamentul Lung a recunoscut
noua colonie Rhode Island şi a dat coloniştilor dreptul să-şi formeze propriul
lor guvern şi să-şi facă legile lor, iar Roger a fost recunoscut ca preşedinte
al coloniei. În acest document întocmit de Roger şi aprobat de Parlament, era
precizată forma democratică de guvernământ prin cuvintele: “Din popor, prin
popor şi pentru popor”.
După
obţinerea recunoaşterii, Roger s-a întors în America şi a fost întâmpinat de
colonia lui cu mari ovaţii. Chiar şi indienii cu trupurile vopsite cu roşu,
albastru şi galben pentru paradă, iar şefii de trib împodobiţi cu specifica lor
coroană de pene strălucitoare au venit să-l întâmpine. Când el a ajuns pe
ţărmul celălalt al râului, 14 canoe albe şi galbene s-au dus înaintea lui şi
l-au trecut peste râu. Când a debarcat, indienii au scos un prelung salut “Ua,
ua, ua!” apoi l-au luat pe umeri şi l-au dus până în faţa Mariei, soţia sa.
Roger a fost copleşit de această manifestare a dragostei. El le-a împărtăşit
reuşitele sale şi s-a bucurat că e din nou în mijlocul lor la Providence.
Azi în
oraşul Providence se află un mare parc ce poartă numele lui Roger Williams, iar
figura lui imortalizată în piatră priveşte spre oraşul care a devenit un liman
al libertăţii pentru toţi cei asupriţi. Clădirea bisericii baptiste de un stil
arhitectural colonial pentru biserica ce a înfiinţat-o el, serveşte şi azi ca
locaş de închinăciune.
El a
zis: “Nici preţul, nici banii n-au putut procura Rhode Island. Rhode Island a
fost procurată prin dragoste”.
El a murit în anul 1684.