Înainte de început
Slăvit
să fie Domnul nostru Isus Cristos, acum că am reuşit, dar niciodată nu m-am
gândit ca voi scrie cartea aceasta.
Mi-a
fost totdeauna neplăcut să-mi povestesc viaţa, nu numai pentru că mi s-au
întâmplat prea multe lucruri despre care nici n-aş vrea să mai amintesc, dar şi
pentru că totdeauna îmi vine greu să spun rău despre cineva, chiar dacă este
foarte adevărat ceea ce trebuie să spun. Mi s-au întâmplat prea multe şi am
trăit să văd prea amare lucruri despre care nu-i uşor să vorbeşti.
Mai ales
despre casa ta, despre familia ta, despre părinţii tăi şi fraţii tăi, despre
viaţa ta cu ei, fie că a fost fericită, fie că a fost nefericită, nu te poţi
hotărî decât greu să vorbeşti.
A scrie
despre aceasta este şi mai greu. Vorba ţi-o ascultă unul-doi, dar scrisul ţi-l citeşte
o lume întreagă. Puţini le vor înţelege bine şi mulţi le vor judeca rău.
Dar unii
fraţi foarte apropiaţi ai sufletului meu au stăruit de mine prea mult să scriu
despre viaţa mea, susţinând că întâmplările vieţii mele cuprind foarte multe
învăţăminte care vor fi de folos pentru limpezirea multor, adevăruri şi pentru
îndreptarea multor vieţi, mai ales ale celor mai tineri. M-am îndatorat prea
mult faţă de aceşti fraţi iubiţi şi n-am putut să nu-i ascult.
Poate
că, aflând tainele vieţii mele, unii - care de multă vreme caută să-mi găsească
tot felul de păcate spre a mă cleveti cu vorbe rele - se vor folosi rău de
cartea aceasta. Ştiu însă că vor fi mult mai mulţi cei cărora experienţele mele
o să le folosească spre bine, trăgând din ele învăţăminte care le vor ajuta
mult, pentru a nu mai plăti şi ei atât de dureros aflarea acestor adevăruri,
cum a trebuit s-o plătesc eu.
Martor îmi
este Viul Dumnezeu, Care ne ştie sufletul fiecăruia, că nu urăsc pe uimeai. Ura
este, în ea însăşi, un păcat de moarte şi Domnul mi-a ferit inima de un astfel
de simţământ.
Dar dacă
m-am hotărât să spun adevărul, trebuie să-l spun aşa cum a fost, fiindcă n-aş
putea arăta efectul dacă n-aş spune cauza. N-aş putea spune întâmplările pe
care le-am trăit, daca nu aş spune mai întâi pricina din care s-au petrecut aşa
aceste întâmplări.
Scopul
meu aici nu este să înfăţişez nici oamenii, nici întâmplările decât pentru
învăţămintele care eu le-am tras din umblarea cu ei şi prin ele. Fiindcă
oamenii se duc, iar întâmplările se uită - dar învăţămintele trase trebuie să
rămână, ele fiind singurele adevăruri statornice şi necesare de care avem
nevoie cu toţii. Şi cine nu le află la timp, le plăteşte foarte scump mai
târziu!
Voi
pomeni deci cât mai rar numele oamenilor, străduindu-mă să arăt numai faptele.
Dar şi acestea numai în măsura în care vor ajuta la însuşirea învăţământului pe
care trebuie să-l tragem spre a nu repeta un rău şi spre a ne însuşi un bine.
Mi-am
ales Calea lui Cristos chiar din clipa când mi s-a arătat prima dată această
Cale. Am primit Adevărul Lui chiar în ziua când mi s-a vestit acest Adevăr. Şi
mi-am predat Lui inima în întregime chiar aşa cum mi s-a spus să-L iubesc pe
Isus - cu gândul cel mai sincer şi mai hotărât. Tot ce am întâlnit apoi în
viaţa mea - eu am primit sau am respins numai în funcţie de această Cale, de
acest Adevăr şi de această Iubire.
Poate că
au fost şi în viaţa mea împrejurări când n-am putut vedea pe o clipă totul
limpede, dar acestea n-au ţinut decât puţin.
După
aceea totul s-a limpezit statornic şi mai frumos. Şi nimeni n-a regretat asta
mai mult ca mine însumi, fiindcă am dorit ca toată mărturia vieţii mele să fie
o lauda vrednică adusă Scumpului meu Mântuitor Isus Cristos, Salvatorul acestei
vieţi.
Şi am
vrut ca lauda aceasta să fie o cântare nemuritoare adusă dragostei Lui şi
Jertfei aduse de această dragoste pentru noi toţi. Şi pentru mine în primul rând.
Nu ştiu
cât am reuşit. Domnul şi Mântuitorul meu Isus o va spune (Matei 10:32-33).
Doamne Isuse,
Scumpul şi Dulcele meu Mântuitor, Te rog primeşte şi binecuvântează mărturia
care a depus-o viaţa mea pentru Tine în faţa lumii prin care am trecut.
Iartă
tot ce a putut fi în ea păgubitor pentru Numele Tău şi pentru semenii mei, dar binecuvântează
cu mult folos tot ce a fost în ea bun - spre slava Ta şi spre folosul veşnic al
Lucrării Tale în care m-ai chemat să mărturisesc despre Tine. Şi spre mântuirea
sufletelor care mi-au primit această mărturisire.
Fă,
Doamne Isuse, ca în ziua Judecăţii Tale mărturia vieţii mele să fie vrednică de
Tine şi de a înaintaşului meu. Şi tot aşa să fie şi mărturia urmaşului meu.
Amin.
1
ianuarie 1975