SECŢIUNEA III
SECTE PSEUDO-CREŞTINE
UNITARIANISM
"Noi nu sîntem constrînşi
de o anumită carte - Biblia, sau de o anumită persoană, chiar dacă această
persoană este Isus". Dana McLean Gredey.
MARTORII LUI IEHOVA
"Cristos a revenit pe
pămînt în împărăţia Sa în anul 1914, dar nevăzut pentru lume". Adevărul vă
va face liberi. (El n-a fost Dumnezeu ci numai Fiul Lui. n.tr.)
ŞTIINŢA CREŞTINĂ
"Dumnezeu este totul,
prin urmare materia nu este nimic altceva decît o iluzie în mintea
muritorului". Mary Baker Eddy.
MORMONISM
"Dumnezeu însuşi a fost
odată aşa cum sîntem noi acum şi este un om”
Capitolul 9
UNITARIANISM
Negarea
categorică a tuturor doctrinelor biblice
Regele
Solomon a scris cîndva că "nu există nimic nou sub soare"
(Eclesiastul 1:9). În cazul sectelor de astăzi, se poate spune că ele nu au
inventat nici o erezie nouă. Din primul secol şi pînă acum, au existat oameni
care au negat că Isus ar fi exact ceea ce El a pretins a fi; şi de asemeni că
Isus ar fi făcut exact ceea ce se spune despre El că ar fi făcut.
Dar ce
este o sectă? Ce cred membrii ei? Webster defineşte secta ca "o religie
privită ca nebiblică, deci falsă; de asemenea un grup religios minoritar care
susţine credinţe considerate nebiblice sau false". Aşadar, o sectă este o
organizaţie care s-a depărtat de Biblie, sau care se opune ei. Multe secte au
apărut şi au dispărut în decursul vremurilor. Numele lor se mai găseşte doar în
cărţile de Teologie. Concepţiile lor sînt studiate doar de savanţi. Fără
îndoială că sectele pe care le ştim azi vor deveni într-o zi doar curiozităţi
istorice, dar întrucît ele există acum, trebuie să ştim ce învăţături au.
Ce face
secta să fie o sectă?
Majoritatea
sectelor au următoarele caracteristici comune:
-
Sectanţii cred că toate bisericile creştine sînt greşite, doar grupul lor
deţine adevărul real despre Dumnezeu.
-
Sectanţii atacă divinitatea lui Isus Cristos şi îl coboară la nivelul omului, sau
îl ridică pe om la nivelul lui Cristos.
-
Sectanţii neagă mîntuirea doar prin credinţa în Cristos. Ei susţin că omul se
poate îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu doar prin fapte bune sau prin supunere
faţă de învăţăturile sectei.
-
Sectanţii cred în afirmaţiile conducătorilor lor, care pretind că au adevărata
interpretare a Bibliei sau adăugări (valide) necesare Bibliei.
- Multe
secte pretind că respectă Biblia, dar ei îi deformează învăţăturile pentru a o
face să spună propriile lor convingeri despre om, Dumnezeu, Duhul Sfînt, rai şi
iad, mîntuire şi alte doctrine vitale.
(În
sensul celor mai de sus Romano-Catolicismul şi Ortodoxia Răsăriteană sînt
deasemeni "secte", n.tr.)
O sectă
mică, dar cu o influenţă mare
Afirmaţia
lui Solomon, că nu există nimic nou sub soare, este adevărată pentru
Unitarianism, o sectă puţin numeroasă dar cu influenţă mare. Unitarienii se
consideră moderni şi progresişti dar credinţele lor se pot regăsi şi în
antichitate. Primii Unitarieni au fost Monarhiştii. Ei au fost proeminenţi de
la mijlocul secolului II pînă la sfîrşitul secolului III. Ei susţineau că nu
există Trinitate, adică trei persoane: Tată, Fiu şi Duh Sfînt, ci Dumnezeu este
Unul singur.
În
secolul IV, un învăţat grec din Africa de Nord, Arie, a devenit un personaj
important. Susţinînd că nu există Trinitate, el a produs o atît de aprinsă
controversă în Biserică, încît împăratul roman Constantin I, a convocat un
Sinod al teologilor şi liderilor Bisericii, sinodul de la Niceea, care să
studieze problema Trinităţii. Rezultatele studiului, bazate pe dovezi biblice,
au fost raportate în documentul denumit "Crezul de la Niceea". În el
se arată că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt sînt de aceeaşi "esenţă". În
ciuda crezului de la Niceea, Unitarianismul a continuat să polueze viaţa
Bisericii. Din secolul XVI pînă în secolul XVII, bisericile unitariene erau
foarte influente în Polonia. Ele erau de asemenea populare în Anglia, în timpul
domniei lui Iacov I.
Creşterea
Unitarianismului în America
În secolul
XVIII, Unitarianismul devenise important în America, ca o reacţie la
rigiditatea Calvinismului din bisericile Congregaţionaliste din Noua Anglie.
John Calvin, teolog francez, a influenţat foarte mult congregaţionalismul,
presbiterianismul şi alte curente protestante. În secolul XVIII, Unitarianismul
a avut doi lideri mari, Jonathan Mayhew şi Charles Chauncey, ambii implicaţi în
reorientarea colegiului Harvard de la Creştinism la Unitarianism.
Alt
lider important, William Ellery Channing, numit "Apostolul
Unitarianismului", a murit în anul 1842. El a fost un cleric, purtător de
cuvînt al protestanţilor din Noua Anglie, revoltaţi împotriva doctrinelor
calviniste despre predestinare şi corupţia omului. Într-o predică din anul 1819
Channing a stabilit doctrinele de bază ale Unitarianismului. Aceasta a condus
la formarea Asociaţiei Unitariene Americane, în anul 1825. Există cîteva
grupări în sînul Unitarianismului. Unii cred că Isus nu a fost chiar Dumnezeu,
dar în acelaşi timp El nu a fost nici doar un om. Un alt grup, fondat în Noua Anglie
de poetul şi eseistul Ralph Waldo Emerson, are credinţa că orice lucru din
Univers, chiar şi omul, este o parte din marele Supra-Suflet. Alt grup a
devenit foarte interesat în scrierile teologilor germani care au încercat să
demonstreze că Biblia nu este Cuvîntul lui Dumnezeu. Astăzi aceste grupări sînt
unite, prin legături slabe, în Asociaţia Universalistă Unitariană (formată în
anul 1961). Peste un sfert de milion de oameni din întreaga lume se consideră
acum Unitarieni.
Unitarianismul
- o temelie a teologiei liberale
Oameni
care au rămas membrii unor biserici creştine, dar au vederi similare cu
Unitarienii se numesc "liberali". Unitarienii şi liberalii sînt de
acord asupra următoarelor puncte cheie:
- Ei nu cred că Biblia este Cuvîntul lui
Dumnezeu. Unii dintre ei recunosc doar o parte a Bibliei ca fiind
Cuvîntul lui Dumnezeu, restul fiind superstiţii.
- Ei nu cred că Dumnezeu este o persoană. Ei
cred că El este o Forţă, un Suprasuflet, un impuls Primar sau chiar că El este
mort!
- Ei îl consideră pe Isus doar un om, unul
excepţional de talia lui Moise sau Buda. După părerea lor, contribuţia
principală a lui Isus a fost aceea de învăţător.
- Teologia lor se schimbă tot timpul. Dr.
Dana McLean Greely, lider al Unitarienilor, a formulat acest lucru astfel:
"De fapt noi, unitarienii ne schimbăm tot timpul şi nu sîntem constrînşi
de o anumită carte - Biblia - sau de o anumită persoană, - fie chiar şi Isus,
sau de un anumit oraş ca loc de formare sau de autoritate, ca Roma, Mecca,
Boston etc.".
Ei cred
că omul nu trebuie să se uite la Dumnezeu pentru mîntuire ci el, omul, trebuie
să fie propriul său mîntuitor. Un lider unitarian, Reverendul Cari M.
Chorowsky, exprimă astfel poziţia lor despre mîntuire: "Unitarienii
recunosc în parte răul şi responsabilitatea omului. Din cauza corupţiei totale
a omului, probabil Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca să moară
pentru oamenii păcătoşi. Dar cei mai mulţi unitarieni consideră această
doctrină ca jignitoare, nebiblică şi chiar imorală. Ea nu este compatibilă cu
natura lui Dumnezeu şi cu demnitatea omului, pe care Cel Etern l-a creat după
chipul Său, iubindu-1 cu o iubire veşnică".
Ideea
existenţei iadului e considerată jignitoare pentru Unitarieni
Unitarienii
nu cred că omul este un păcătos. Ei cred că el este doar imperfect şi că are
nevoie de o "răscumpărare a caracterului". Cu alte cuvinte, este
nevoie să duci o viaţă morală şi să împlineşti Legea de Aur.
În
predica sa, "Unitarianism imediat" reverendul Stephen H. Fritchman
dezvoltă ideea: "Unitarienii contemporani cred că fiecare om trebuie să-şi
realizeze singur mîntuirea, sau modelul de viaţă, prin gîndirea şi efortul său.
Puţini Unitarieni sînt motivaţi astăzi de teoria răsplăţii şi a pedepsei, aşa
cum erau strămoşii lor. Viaţa morală validează imediat mîntuirea. Frica de iad
sau promisiunea raiului nu mai au aproape nici un rol în viaţa de astăzi a
unitarienilor".
Sau, cum
spune Dr. Greeley: "În concepţia unitarienilor nu există nici rai nici
iad. Teologic, aceste idei sînt inacceptabile şi repulsive, în lumina afirmării
morale a omului". Deoarece nu există iad, este clar că nu este nevoie de
mîntuirea prin Isus Cristos. Ideea iadului este o insultă adusă demnităţii
omului.
După
fuziunea Unitarienilor şi Universaliştilor, Dr. Greeley a declarat: "O
veche maximă spune că diferenţa între Unitarieni şi Universalişti este că în
timp ce Universaliştii consideră că Dumnezeu este prea bun pentru a-l condamna
pe om, Unitarienii cred că omul este prea bun pentru a fi condamnat, ceea ce
explică fuziunea teologică a ambelor doctrine."
Unitarianismul
este un alt nume pentru Umanism
Acest
aspect al Unitarianismului, glorificarea omului, a căpătat numele de Umanism.
Umanismul, adesea numit "a patra credinţă", se întîlneşte în şcolile,
colegiile, universităţile şi în multe din bisericile noastre.
Termenul
de "umanism" a fost popularizat prin publicarea în anul 1933 a
"Manifestului Umanist" avînd ca autori 33 de personalităţi,
unitarieni, liberali sau atei.
Ideea
centrală a manifestului susţine că omul este propriul său stăpîn, fiind
esenţialmente bun. Prima propoziţie a manifestului spune: "Umaniştii
religioşi cred că Universul nu este creat ci există prin sine". Umaniştii
au lansat doctrinele lor prin negarea activităţii creatoare a lui Dumnezeu.
Iată alte cîteva afirmaţii: "Umanismul consideră că natura universului
descrisă de ştiinţa modernă face inacceptabilă garantarea supranaturală sau
cosmică a valorilor umane". "Nu sînt necesare emoţii şi atitudini
religioase de felul celor asociate pînă acum cu credinţa în supranatural".
Fiecare
sectă are cel puţin o verigă slaba, iar Unitarianismul nu face excepţie.
Părerea lor că omul este fundamental bun şi că se îmbunătăţeşte continuu se
poate uşor combate. Chiar şi un studiu sumar al istoriei (atît antice cît şi
moderne) ne arată că "progresul" omenirii este scris cu sînge. O
privire fugară prin ziarele de astăzi ne convinge de răutatea groaznică din
fiecare om şi din fiecare naţiune.
Cum a
ajutat Freud la combaterea Unitarianismului
Atît
Unitarienii cît şi Protestanţii liberali spun că educaţia este soluţia pentru
problemele individuale şi naţionale. Dar Sigmund Freud, deşi ateu, a declarat:
"Cu cît omul devine mai civilizat, cu atît el este mai nevrozat".
Priveşte în jur şi vei constata că, în această privinţă, Freud are dreptate.
Dorinţa
de a te debarasa de Dumnezeu şi de a glorifica omul nu este nouă. Pavel
identifică această dorinţă drept cauza tuturor necazurilor omului şi faptelor
sale păcătoase (vezi Romani 1:18-32). Pavel spune că oamenii: "Măcar că au
cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci
s-au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au
fălit că sînt înţelepţi, au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului
nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu
patru picioare şi tîrîtoare. De aceea Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei ca să
urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile, căci au
schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi s-au închinat făpturii în locul
făcătorului care este binecuvîntat în veci! Amin. (Romani 1:21-25).
Comportarea
morală a omului invalidează Unitarianismul
Omul a
realizat lucruri minunate în ştiinţă şi tehnologie. Totuşi, Elton Trueblood, un
savant quaker, a scris: "Chiar în momentul cînd au apărut condiţiile
tehnice pentru realizarea unităţii oamenilor pe întreg globul, noi sîntem
într-o stare jalnică a condiţiilor morale care sînt necesare pentru a face ca
această unitate să fie o binecuvîntare".
Dacă Unitarienii
ar avea dreptate că educaţia este singurul lucru necesar pentru a face omul mai
bun, atunci naziştii germani ar fi trebuit să fi fost nişte supraoameni morali.
Dar atunci cînd natura coruptă a omului nu este constrînsă, rezultatele sînt
înspăimîntătoare.
Să fim
realişti şi oneşti. Omul este astăzi într-o condiţie morală din care nu poate
ieşi singur. Unde poate apela pentru ajutor? Cel mai logic ar fi să caute
răspunsul în Biblie, chiar în cartea pe care Unitarienii şi liberalii luptă
atît de mult s-o discrediteze. Nu pare probabil să existe ceva vital şi
tulburător într-o carte care este atît de greu de discreditat?
Dacă
privim în Biblie, nu vom fi dezamăgiţi. Biblia este o sursă de informaţie
excelentă despre om. Ea are de spus despre om mai mult decît orice carte de
psihologie sau sociologie care s-a scris vreodată.
În
primul rînd, Biblia evidenţiază primul eşec al omului - mîndria. Solomon a
scris: "Prin mîndrie se aţîţă numai certuri (Proverbe 19:10). Iacov a pus
punctul pe i cînd a denunţat lăcomia ca una din sursele de necaz ale omului în
lume:
"De
unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care
se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi
nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentru că nu
cereţi. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gînd să risipiţi în
plăcerile voastre" (Iacov 4:1-3).
Alegerea:
te încrezi în om sau în Dumnezeu
Biblia
scoate în evidenţă faptul că nu te poţi bizui pe om. Unitarienii vor să ne
determine să ne încredem în Umanitate, dar Biblia avertizează: "Mai bine
este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om" (Psalmul
118:8).
Solomon,
de asemenea, a scris: "Mulţi oameni îşi trîmbiţează bunătatea, dar cine
poate găsi un om credincios? Cine poate zice: "Mi-am curăţit inima, sînt
curat de păcatul meu"? (Proverbe 20:6,9).
Biblia,
de asemenea accentuează faptul că omul este muritor. Cînd Dumnezeu a umilit
mîndria lui Solomon, regele - în decăderea lui morală - a scris: "Căci
soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amîndoi; cum
moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece
cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune (Eclesiastul3:19).
Care
este ieşirea din condiţia umană? Poate omul ignora dovezile despre ceea ce este
el şi să accepte părerile lansate de Dr. Greeley? "Unitarianismul sau o
altă concepţie asemănătoare reprezintă religia într-o viitoare societate
democratică. Nu sînt sigur dacă această religie va purta numele credinţei
noastre, dar ştiu că sinteza spiritului ştiinţific şi al aventurii religioase
va influenţa întreaga lume".
Din
fericire, Unitarianismul are o alternativă biblică: "Să ascultăm dar
încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui.
Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la
judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie
bine, fie rău" (Eclesiastul 12:13-14).
"Căci,
dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că
toate lucrurile s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).
Omul
doreşte să se schimbe. Cum poate reuşi? El are la îndemînă, pe de o parte,
soluţia Unitarienilor, liberalilor şi umaniştilor iar pe de altă parte
revendicările lui Isus Cristos. Ce soluţie va alege el? Destinul omenirii şi
destinul etern al individului poate să încline în balanţă.
Care este diferenţa?
Ce cred "Creştinii"
|
Ce cred "Unitarienii"
|
DUMNEZEU
|
|
1. Dumnezeu este revelat în Biblie ca Tată,
Fiu şi Duh Sfînt - Trinitatea (Matei 3:13-17; 28:19; 2 Corinteni 13:14).
|
1. "Dumnezeu este Unul". Ei neagă
doctrina Trinităţii; neagă un Dumnezeu personal şi folosesc termenul
"Dumnezeu" pentru a desemna procese vii în natură sau în conştiinţa
curentă a omenirii.
|
BIBLIA
|
|
2. Biblia este inspirată de Dumnezeu şi este singura
călăuză şi autoritate pentru credinţă (2 Timotei 3:15-17; 2 Petru 1:19-21; l
Tesaloniceni 2:13).
|
2.
Biblia este o colecţie de legende, mituri şi scrieri filozofice. Ei neagă autoritatea
şi veridicitatea Bibliei.
|
ISUS CRISTOS
|
|
3. Cristos este divin, o parte a Trinităţii
- Dumnezeu însuşi. El se referă frecvent la Sine ca la Dumnezeu (Ioan
8:12-30, 58).
|
3. Isus nu a fost nici mai mult nici mai
puţin divin decît orice om. (Ei neagă, deci, divinitatea lui Cristos).
|
PĂCAT
|
|
4. Omul este prin natura sa moştenită, un
păcătos şi nu există decît o singură cale pentru a birui natura sa păcătoasă:
credinţa în harul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8-9; 4:20-24).
|
4. Omul este esenţialmente bun şi se poate
mîntui prin educaţie şi astfel poate să ajungă la "răscumpărarea
caracterului".
|