Capitolul 8
BUDISM
Tu însuţi
trebuie să te străduieşti
Spre
deosebire de religia Hindu, Budismul poate indica un fondator individual şi o
dată a începuturilor sale. Omul care a formulat Budismul a fost Siddarta
Gautama, născut în religia Hindu în jurul anului 560 î.Cr. la Lumbini, în
actualul Nepal, lîngă graniţa cu India. Tradiţia spune că atunci cînd s-a
născut Gautama, un profet a proorocit că acest copil va deveni cel mai mare
conducător din istoria omenirii. Apoi a adăugat că dacă Gautama va vedea patru
lucruri: boală, bătrîneţe, moarte şi un călugăr care a renunţat la lume, el va
renunţa la poziţia sa de conducător şi va descoperi o cale de mîntuire pentru
omenire.
Tatăl
lui Gautama, dorind să-l vadă un mare conducător pămîntesc, a construit un
palat pentru fiul său. El a ordonat ca la palat să nu aibă acces niciun bolnav,
bătrîn, călugăr sau cortegiu funerar. Gautama a crescut în acest fel protejat
de lume. Mai tîrziu s-a căsătorit cu o fată frumoasă care i-a dăruit un fiu.
Dar zeii aveau alte planuri pentru Gautama. Într-o zi, pe cînd se plimba prin
parcul din jurul castelului, el a văzut un om acoperit cu bube groaznice, un
bătrîn sluţit de zile, un cadavru ce era dus la mormînt şi un călugăr cerşetor,
fericit şi senin.
Gautama
povesteşte mai tîrziu, că în acea noapte s-a gîndit la faţa senină a
călugărului, la faptul că viaţa este mai mult decît plăcerile din palatul său.
Tîrziu, în noapte, după ce şi-a privit, pentru ultima oară, soţia şi copilul
dormind, a părăsit definitiv palatul său.
Gautama,
la vîrsta de 29 ani, era hotărît să rezolve enigma vieţii. El şi-a ras capul,
s-a îmbrăcat într-o mantie galbenă şi a cutreierat ţara ca un călugăr cerşetor.
La început a studiat Upanişadele cu cei mai mari învăţători dar el nu a fost
satisfăcut de aceste scrieri. Apoi el a căutat mîntuirea prin auto-negare. El a
postit pînă cînd a ajuns un schelet umblător dar nici aceasta nu i-a adus
fericirea.
Gautama
devine "cel iluminat"
În final, el s-a
aşezat sub un copac pentru 40 de zile şi nopţi. El a jurat că nu se va mişca de
acolo decît după ce va descoperi ceea ce căuta. În aceste zile, Mara (cel rău)
a încercat să-l facă să renunţe la căutarea lui. Apoi, la sfîrşitul celor 40 de
zile, el a experimentat Nirvana (starea finală). El a simţit că a găsit
mîntuirea. De atunci el a fost numit "Buda" -"cel
iluminat".
După
această experienţă, Gautama Buda a mers din nou în lume, la oameni. El a
început să predice şi să înveţe despre înţelesul vieţii şi despre calea sa de
mîntuire. Curînd el a înfiinţat Sanga - un ordin călugăresc. Pînă la moartea
sa, 45 de ani mai tîrziu, deja multe mii acceptaseră religia sa.
În unele
aspecte Budismul este similar cu Hinduismul, din care a ieşit, dar în altele
este foarte diferit. Buda a negat divinitatea Vedelor şi Upanişadelor, ele nu
sînt de nici un folos pentru găsirea mîntuirii. De asemenea el a negat că omul
ar avea atman care este o parte a paramatman-ului, şi că lumea prezentă este
maya (nereală). El a acceptat însă învăţăturile hindu despre reîncarnare şi
despre Karma (datoria ce trebuie împlinită în funcţie de starea în care se află
omul).
Calea de
mijloc şi cele patru adevăruri nobile
Cea mai
importantă teorie a lui Buda este "Calea de Mijloc" - o cale
spirituală de mîntuire care şerpuieşte între religia complicată a Hinduşilor şi
lumea senzualităţii pe care o cunoscuse. Buda s-a opus cu înverşunare sistemului
castelor hinduse. Vă amintiţi că hinduismul susţine că intrarea în mokşa nu se
poate face decît după intrarea în casta Brahmană. Buda a arătat că intrarea în
veşnicie nu depinde de castă, ceea ce a făcut ca Budismul să devină foarte
atractiv pentru clasele de jos. În locul învăţăturilor greu de definit,
confuze, ale Hinduismului, Buda oferă reguli clare, ferme, pentru discipolii
săi. Cînd a predicat în Benares, India, el a prezentat cele patru principii
majore ale Budismului. Acestea au fost numite, după aceea, "Patru
Adevăruri Nobile":
1. Suferinţa este universală. Ea este
implicată pur şi simplu în viaţă. În fiecare din încarnările sale, persoana
trebuie să sufere. Mîntuirea (intrarea în Nirvana) înseamnă ieşirea din acest
ciclu al suferinţei.
2. Cauza suferinţei este dorinţa egoistă; omul
rămîne în acest ciclu fără sfîrşit deoarece este prea ataşat de lume. Budistul
denumeşte dorinţa "tana".
3. Suferinţa poate dispare dacă este eliminată
dorinţa. Deoarece a trăi înseamnă a suferi, şi deoarece suferinţa este
cauzată de dorinţă, dacă am elimina dorinţa ar dispare suferinţa. Aceasta a
fost cea mai mare descoperire a lui Buda: dacă o persoană ar putea elimina
dorinţa, atunci suferinţa lui ar lua sfîrşit.
4. Eliminarea dorinţei urmînd Calea de Mijloc -
calea de opt ori nobilă.
Astfel
Buda a realizat ceea ce hinduşii nu puteau face. El a izolat cauza
incapacităţii omului de a scăpa din cursa morţii şi a reîncarnării şi i-a dat
acestei cauze numele de "tana". Apoi el a elaborat un sistem prin
care omul poate să se debaraseze el însuşi de "tana". Acest sistem
este numit "Calea de opt ori nobilă". Aceasta constă din opt aspecte
ale vieţii:
1.
înţelegere corectă;
2.
aspiraţie corectă;
3.
vorbire corectă;
4.
comportare corectă;
5.
activitate corectă;
6. efort
corect;
7.
focalizare corectă a interesului;
8.
meditaţie corectă.
Buda a
pretins că cel care poate urma această cale se eliberează din ciclul fără
sfîrşit al morţii şi reîncarnării, şi poate atinge Nirvana. Cînd Buda a fost
întrebat cum este starea Nirvana, el a răspuns că nu a încercat să rezolve
această problemă, deoarece misiunea lui este de a arăta omului cum să scape din
suferinţa vieţii, nu să descrie ceea ce va descoperi singur după ce va fi
eliberat. Hinduismul spune că viaţa în această lume este fără sens. Budismul
spune că viaţa în această lume este reală, ea implică o suferinţă reală şi din
cauza acestei suferinţe lumea aceasta trebuie depăşită. Budismul a fost
întotdeauna foarte atractiv pentru orientali. Spre deosebire de ideile elitiste
ale Hinduismului, Budismul explică în felul său problema omului şi oferă un
"plan de mîntuire" la dispoziţia tuturor. În prima mie de ani după
Cristos, în timp ce Evanghelia se răspîndea în Europa, călugării budişti îşi
proclamau credinţa de-a lungul drumurilor comerciale în China, Japonia, şi
Tibet. Astăzi, din Ceylon pînă în Japonia, există probabil 500 milioane de
oameni care urmează învăţăturile lui Buda.
Formele budismului în secolul XX
În
secolul nostru există o mare varietate de forme ale Budismuluiâ. În Tibet
există închinarea la demoni; în Japonia - secta naţionalistă militantă Soka
Gokkai. Cele două forme principale ale Budismului contemporan sînt Hinayana şi
Mahayana.
Hinayana
- "calea mai îngustă" - ne spune că doar cîţiva, cei mai norocoşi, pot
găsi Nirvana - doar cei care respectă total calea lui Buda. Deoarece acest nume
- Hinayana - a fost dat de critici şi considerat ca ceva depreciator, a fost
înlocuit cu Budism Teravada. Teravada - calea bătrînilor - accentuează viaţa
monastică. Adepţii lui au devenit foarte bogaţi prin darurile în bani şi pămînt
pentru mînăstiri. Această formă a Budismului este dominantă acum în Ceylon,
Burma, Thailanda, Cambodgia şi Laos.
Mahayana
- "calea mai largă" - susţine că Buda a spus că mîntuirea este pentru
toţi oamenii. Buda a propovăduit că mîntuirea se obţine doar prin efortul
omului pe cînd Mahayana dezvoltă ideea unui zeu mîntuitor. Iată raţionamentul
lor: Buda a trăit pe pămînt 45 de ani, apoi el ar fi putut merge în Nirvana,
dar a ales să rămînă pentru a mîntui omenirea; el poate fi invocat de cei
credincioşi.
Teravada
şi Mahayana diferă deci radical în ceea ce priveşte concepţia despre Buda.
Pentru Teravada, Buda a fost doar un învăţător (aşa cum a pretins el însuşi) pe
cînd Mahayana îl transformă în zeu - mîntuitor - pentru toţi oamenii.
Prin
aceasta, Mahayana devine cea mai populară formă de Budism. Este foarte
influentă în China, Tibet, Japonia, Vietnam şi Coreea.
Budismul
se bucură încă de un succes extraordinar, nu numai în Asia ci chiar şi în Apus,
aşa că trebuie să ne întrebăm cît de bine răspunde el nevoilor omenirii.
Budismul pretinde că oriunde a pătruns a ridicat etica oamenilor, promovînd
cinstea, moralitatea sexuală şi cumpătarea. Pe de altă parte, Budismul critică
creştinismul apusean pentru războaiele provocate şi pentru folosirea bombei
atomice. Asta este tot atît de eronat ca şi în cazul cînd un evreu ar pretinde
că Nazismul a fost produsul Creştinismului. Pe de altă parte budiştii au uitat
că mare parte din necazurile din ultimii ani în Asia de Sud-Est au fost
provocate de budişti calmi dar ambiţioşi.
Budismul
pretinde că desfiinţează suferinţa. Asta ar fi mai convingător dacă budiştii ar
fi activi în sfera socială, unde pînă acum nu au făcut aproape nimic. Ei susţin
că salvarea din suferinţă este problema personală a fiecăruia; nici nu visează
că s-ar putea interfera cu nevoile altora. Budismul este o concepţie fatalistă
- suferinţa este o parte a vieţii, ea poate fi înlăturată doar prin negarea
totală a dorinţelor. La 520 de ani după moartea lui Buda, Cristos oferea o
viaţă din belşug, nu doar în viaţa de apoi ci aici, nu prin negarea dorinţelor
ci prin împlinirea lor în Cristos. Buda pretindea că a găsit o cale de mîntuire
pe cînd Cristos spune că El este Calea. Cum se pot compara aceste revendicări?
Comparînd
învăţăturile lui Buda cu Biblia
Buda a zis că "a trăi înseamnă a suferi",
dar el nu a dat un sens al suferinţei. Biblia
este de acord că suferinţa există în viaţa oricărui om, dar dă şi o explicaţie
a rostului ei. Romani 8:18-23 spune că întreaga lume "suspină" şi
toţi oamenii suferă din cauza păcatului. Romani 5 arată că prin căderea lui
Adam, întreaga rasă umană a fost infectată de păcat, boală, suferinţă şi
moarte. Biblia de asemenea declară că omul este păcătos prin faptul că trăieşte
în păcat. Păcatul este definit în Biblie ca o rebeliune împotriva lui Dumnezeu.
Buda a observat că suferinţa apare din cauza
dorinţei pentru lucrurile acestei lumi. Aceste
dorinţi sînt denumite, în Biblie, ispite. Iacov 1:13-15 arată că omul este
ispitit din lăuntru, prin poftele şi dorinţele păcătoase care caută să scape de
sub control. Cînd o persoană cedează acestor ispite, el păcătuieşte. Consecinţa
păcatului este suferinţa şi moartea spirituală (Romani 6:23).
Creştinii
sînt de acord că suferinţa este cauzată de dorinţele egoiste, dar nu sînt de
acord cu Buda în ceea ce priveşte modul de a scăpa de aceste dorinţe.
Buda a susţinut că singura cale de a scăpa de ele
este prin efortul propriu. De-a lungul
secolelor, discipolii săi au încercat să reziste pe Calea de opt ori nobilă,
dar ei au descoperit că "inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit
de rea; cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17:9). Inima omului poate
sabota cele mai bune intenţii.
Pentru
ca o persoană să se stăpînească pe sine, trebuie să aibe acces la o sursă de
putere superioară, în afara lui, dar Buda nu admitea aşa ceva deoarece el era
agnostic. El a ignorat posibilitatea ca omul să fie ajutat de Dumnezeu.
Apostolul Pavel ne reaminteşte (vezi Tit 3:3-8) că orice om este sclavul
dorinţelor, a poftelor egoiste, dar Cristos a venit în lume ca Om şi ca
Dumnezeu pentru a furniza tărie pentru învingerea acestor dorinţe. Fără
ajutorul lui Dumnezeu, singurul mod de a pune capăt dorinţelor este moartea.
Dar, cu Dumnezeu, noi putem deveni "făpturi noi" care mor faţă de
dorinţele egoiste (vezi Ioan 3:5; 2 Corinteni 5:17; Galateni 2:20).
Buda a
spus că pentru a pune capăt dorinţei trebuie parcursă calea de opt ori nobilă:
gîndire, aspiraţie, vorbire, comportare, activitate, efort, focalizare a
interesului, şi meditaţie corectă. Aceste idei nobile sînt foarte asemănătoare
cu cele enunţate de Isus în Predica de pe Munte.
Cum
trece Creştinismul dincolo de Budism
Problema
Budismului este că standardele sale sînt prea sus ca să poată fi împlinite prin
puterea omului. Isus fixează standarde şi mai înalte, dar El dă şi tăria pentru
a trăi o viaţă plăcută lui Dumnezeu.
Cristos
ia parte la viaţa creştinului adevărat. În ajunul răstignirii, El a dat
ucenicilor săi o ilustraţie perfectă despre ce înseamnă un creştin reuşit. El
s-a comparat pe Sine cu o viţă iar pe ucenici cu mlădiţele acesteia, pentru că
ştia că oamenii erau familiari cu această plantă care creşte în toată
Palestina. Pentru oamenii de astăzi s-ar putea să fie mai familiară comparaţia
cu o tufă de trandafiri sau un pom fructifer, dar mesajul rămîne acelaşi. Isus
a spus: "Rămîneţi în Mine, şi Eu voi rămînea în voi. După cum mlădiţă nu
poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămîne în viţă, tot aşa, nici voi nu
puteţi aduce roadă dacă nu rămîneţi în Mine. Eu sînt Viţa, voi sînteţi
mlădiţele. Cine rămîne în Mine şi în cine rămîn Eu, aduce multă roadă, căci
despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Dacă nu rămîne cineva în Mine, este
aruncat afară, ca mlădiţă neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate, sînt
strînse, aruncate în foc, şi ard. Dacă rămîneţi în Mine şi dacă rămîn în voi
cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da" (Ioan 15:4-7).
Şi Isus
continuă să spună: "Voi trebuie să continuaţi a trăi în dragostea Mea.
Dacă împliniţi poruncile Mele veţi trăi în dragostea Mea, tot aşa cum şi Eu am
împlinit poruncile Tatălui Meu şi trăiesc în dragostea Lui" (Idem v. 9,
10).
Isus
Cristos asigură ucenicilor Săi două ingrediente vitale pentru o trăire eficace
în credinţă: putere şi autoritate. Măsura în care aceste elemente acţionează în
viaţa creştinului este direct proporţională cu ascultarea faţă de Domnul său şi
cu deschiderea vieţii sale faţă de viaţa lui Cristos.
Fiecare
om trebuie să decidă pentru sine
Cristos
nu a dat doar o listă de porunci şi ordine ce trebuie împlinite. El a promis
să-l ajute pe creştin să crească, să-şi schimbe viaţa şi să se dezvolte, tot
aşa cum o viţă de vie, o tufă de trandafiri sau un pom creşte sub îngrijire
potrivită.
Pe de
altă parte, budistul are cele opt linii directoare pentru viaţa sa, dar Buda nu
i-a promis nici o putere pentru a trăi conform lor. În plus, Buda nu are
autoritatea să spună că cele opt principii sînt adevărate oricît de nobile ar
părea ele. Cristos a spus: "Eu sînt calea" (Ioan 14:6) şi Şi-a
dovedit autoritatea şi puterea prin învierea Sa din morţi. Aceeaşi putere şi
autoritate este disponibilă şi pentru creştini, dar mulţi dintre ei nu
realizează pe deplin ce poate face Cristos, deoarece ei nu-şi trăiesc viaţa cu
adevărat în Cristos. Buda a spus: "Tu însuţi trebuie să faci
efortul". Cristos ne învaţă: "Întoarce-te la Mine şi Eu îţi voi da
putere să-ţi trăieşti crezul cu adevărat".
Fiecare
om, creştin sau nu, este pus în situaţia de a alege între a-şi trăi aspiraţiile
prin efort propriu, sau a se dedica total lui Cristos, ca Mîntuitor şi Domn.
Cînd creştinul îl recunoaşte pe Cristos doar ca Mîntuitor, fără să I se supună
ca unui Domn, el se sărăceşte pe sine şi în anumite privinţe ajunge tot atît de
"bine" ca şi budistul care se luptă singur, prin puterea sa, cu
dorinţele egoiste. Lecţia pe care creştinul ar putea probabil să o înveţe de la
budist este că şi după ce este "salvat" prin credinţa în Cristos, tot
mai există în el dorinţe egoiste. Aceste dorinţe stîrnesc patimi care continuă
să-i facă probleme deoarece el nu s-a dedicat în întregime Aceluia care a spus:
"Fără Mine (adică fără a trăi întreaga ta viaţă în Mine) nu poţi face
nimic". Creştinul trebuie să-L recunoască şi să-L dovedească efectiv, pe
Cristos ca Domn în viaţa sa.
Care este diferenţa?
|
Ce cred "Creştinii"
|
Ce cred "Budiştii"
|
|
DUMNEZEU
|
|
|
1. Dumnezeu este Atotcunoscător şi
Atotputernic (Iov 42:2; Psalmul 115:3; Matei 19:26).
|
1. Nu există un Dumnezeu personal.
|
|
ISUS CRISTOS
|
|
|
2. El este singurul Fiu al lui Dumnezeu
care a murit pentru păcatele oamenilor (Matei 14:33; 16:16; Ioan 1:34;
9:35-37; 1 Corinteni 15:3; Romani 5:6-8).
|
2. El a fost un învăţător bun dar mai puţin
important decît Buda.
|
|
PĂCAT
|
|
|
3. Păcat este orice gînd sau faptă contrare
voinţei lui Dumnezeu. Omul este un mort spiritual din cauza păcatului (Romani
3:10, 23; 5:12; Efeseni 2:1).
|
3. Păcat este orice împiedică progresul
omului. Fiecare om este răspunzător de propriul său păcat, (în faţa cui?
n.tr.)
|
|
MÎNTUIRE
|
|
|
4. Mîntuirea este posibilă doar prin efortul
lui Cristos (Fapte 4:12; Tit 3:5; Efeseni 2:8-10).
|
4. Omul este mîntuit doar prin efortul său
propriu.
|