SECŢIUNEA II
PRINCIPALELE RELIGII ALE LUMII
IUDAISM: "Ascultă,
Israele, Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul "Domn" - Şema.
ISLAMISM: "Mahomed este
... mesagerul lui Allah şi sigiliul Profeţilor". Coranul, Surah 33:40.
HINDUISM: "Multele
credinţe nu sînt decît diferite căi ce duc la aceeaşi realitate,
Dumnezeu". Ramakrishna.
BUDISM: "Eu-ul propriu
este cel mai dificil de supus". Buda.
Capitolul 5
IUDAISM
Fundament al
creştinismului –
dar Iudaismul
este încă în căutarea lui Cristos (Mesia)
Ce este
un iudeu? Iudaismul reprezintă o naţionalitate, o religie, sau ambele? Ce
putem spune prietenilor noştri iudei despre Isus Cristos, născut iudeu dar
respins de poporul Său? (Ioan 1:11). Acestea sînt cîteva din întrebările care
se pun adesea despre poporul care urmează una dintre cele mai vechi religii vii
ale lumii.
Începem
cu observaţia că iudeii se numeau evrei şi că acest nume vine de la
"Eber", un strămoş menţionat în Genesa 10:21. În acelaşi verset este
menţionat un strămoş şi mai îndepărtat, Sem, fiul lui Noe. De la numele Sem
vine cuvîntul "Semitic" care se referă la o grupă de popoare din care
fac parte evreii şi arabii.
Scurtă
istorie a iudeilor
Pentru
iudeu (ca şi pentru arab) cel mai important strămoş este Avraam. Avraam,
descendent a lui Sem (Genesa 11:10-28), era un evreu (Genesa 14:13) care a
trăit în jurul anului 2000 î.Cr (11).
Biblia descrie
un legămînt sau contract între Avraam şi Dumnezeu. Dumnezeu promite să-l facă
pe Avraam tatăl unei naţiuni numeroase (Genesa 12:2) care va moşteni într-o zi
ţara Canaanului (Genesa 17:8).
Nepotul
lui Avraam, Israel (la început cunoscut sub numele de Iacov) a avut 12 fii,
care au întemeiat 12 triburi. Toţi eau cunoscuţi sub numele de "copiii lui
Israel" sau "israeliţi". După ce au trăit cîteva sute de ani ca
sclavi în Egipt, Moise i-a condus către libertate în "ţara promisă",
Canaan, cunoscut mai tîrziu sub numele de "Israel".
Pe
vremea regelui David (1000 î.Cr.), Israel era o naţiune mare, consolidată.
David a plănuit să construiască un centru frumos de închinare - Templul - în
capitala ţării -Ierusalim. Solomon, fiul lui David, a construit Templul, una
din minunile lumii antice. După moartea regelui Solomon (922 î.Cr.) Israel s-a
divizat ca urmare a unui mare război civil: partea de nord s-a numit
"Israel", partea de sud "Iuda".
Israel a
avut o lungă serie de regi corupţi care au îndepărtat poporul de Dumnezeu. În
721 î.Cr. Asirienii au cucerit Israelul şi au împrăştiat poporul. Iuda a avut
şi cîţiva regi cu frică de Domnul, aşa că a durat mai mult. Totuşi Babilonienii
cuceresc Iuda şi distrug în 587 î.Cr. Ierusalimul. Cînd Mezii şi Perşii i-au cucerit
pe Babilonieni, ei au eliberat poporul din robie. Poporul, cunoscut sub numele
de Iudei, au început să reconstruiască Templul.
Iudaismul,
religia iudeilor se fundamentează pe Tora sau Lege. Această Lege a fost dată de
Dumnezeu lui Moise. Atunci Dumnezeu le-a promis că dacă ei vor împlini Legea
vor fi binecuvîntaţi.
După
Lege au venit Profeţii. Aceşti mesageri ai lui Dumnezeu au accentuat importanţa
dreptăţii şi a dragostei. Ei au pus aceste lucruri mult deasupra împlinirii
ritualului. Mica exprimă sintetic voia Domnului în Mica 6:8 "... şi ce
alta cere Domnul de la tine, decît să faci dreptate, să iubeşti mila şi să
umbli smerit cu Dumnezeul tău?".
Acest
mod de viaţă este încă fundamental pentru gîndirea iudaică, de aceea multe
organizaţii caritabile sînt conduse şi susţinute cu fonduri de poporul iudeu.
Iudeii au rămas în patria lor pînă cînd Ierusalimul şi Templul au fost distruse
de Romani în anul 70 d.Cr (12).
De
atunci ei nu au mai avut un loc unde să aducă sacrificii pentru păcatele lor.
S-au împrăştiat în aproape toate naţiunile
pămîntului; acolo au format comunităţi şi au construit sinagogi pentru a-şi
menţine credinţa vie.
Iudeii
au fost persecutaţi de multe ori, dar cel mai rău de nazişti, care au ucis şase
milioane dintre ei. (Din păcate au fost persecutaţi, nu de puţine ori chiar de
"creştini". Antisemitismul este una din ruşinile lumii creştine,
n.tr.) În anul 1948, iudeii au reînfiinţat Statul Israel. S-au întors imigranţi
din mai bine de 100 ţări ale lumii. În anul 1967, iudeii au cucerit
Ierusalimul. Nu-l mai deţineau, ca naţiune liberă, din anul 586 î.Cr.
Obiceiuri
şi legi iudaice
Religia
iudaică există astăzi sub trei forme diferite: Ortodoxă, Conservatoare şi
Reformată. Iudeii ortodocşi caută să împlinească litera Legii. Ei studiază
foarte atent Tora sau Legea
scrisă de Moise. Tora este
formată de fapt din primele cinci cărţi ale Bibliei. Pentru iudeul ortodox, ea
este regula vieţii (cel puţin în teorie).
În afară
de Tora, iudeul ortodox caută
să respecte şi alte învăţături care s-au adăugat în cursul vremii. În anul 200
d.Cr. o parte din aceste învăţături au fost adunate într-o carte numită Mişna, cu aproximativ 2000 de pagini.
Ele constau, în principal, din instrucţiuni pentru viaţa zilnică, cunoscută ca
Halakah sau "calea pe care trebuie să umbli".
În jurul
anului 500 d.Cr., s-a scris o altă carte a învăţăturii iudaice - Talmudul. Acesta are 36 de volume, se
bazează pe Mişna dar s-au
adăugat foarte multe învăţături, în special faimoasele istorioare numite
Hagadah.
Aceste
trei cărţi: Tora, Mişna şi Talmudul - controlează
orice aspect al vieţii iudeului ortodox. Să luăm de pildă, legile referitoare
la regimul alimentar. Tora interzice carnea de porc şi scoicile. Farfuriile
folosite pentru carne nu trebuie folosite la produsele lactate. Animalele
trebuie sacrificate într-un anumit mod, în aşa fel ca foarte puţin sînge să
rămînă în carne.
Iudeul
ortodox nu se plimbă, nu călătoreşte, nu foloseşte telefonul, nu scrie, nu
atinge banii şi nu pozează pentru a fi fotografiat în timpul Sabatului. Există
şi multe alte restricţii.
Iudeii
conservatori au o interpretare mai îngăduitoare a Legii. Ei cred că Legea este
extrem de importantă şi doresc să menţină vie limba ebraică şi tradiţia
iudaică.
Iudeii
reformaţi s-au îndepărtat destul de mult de ortodocşi. Ei consideră că
principiile iudaismului sînt mult mai importante decît practicile. Majoritatea
iudeilor reformaţi nu respectă legile regimului alimentar şi nici unele reguli
privitoare la ceea ce ar trebui să facă sau să nu facă în ziua de Sabat.
Dar fie
că este ortodox, conservator sau reformat, iudeul consideră că Sabatul şi alte
zile sfinte trebuie respectate. Un proverb iudeu spune: "Mai mult decît a
ţinut Israel Sabatul, Sabatul l-a ţinut pe Israel".
Pentru
iudeu, Sabatul începe vineri la apusul soarelui şi continuă pînă la apusul
soarelui de Sîmbătă. În familiile evlavioase, vineri, la apusul soarelui,
femeia iudaică aprinde candelele şi pronunţă binecuvîntarea străveche:
"Binecuvîntat eşti Tu, Doamne Dumnezeule, Împărat al Universului, care
ne-ai sfinţit prin legile Tale şi ne-ai poruncit să aprindem lumina de
Sabat". Tatăl binecuvintează apoi vinul, fiecare soarbe puţin din vin,
apoi este împărţită pîinea de Sabat. După prînzul de Sabat, familiile iudeilor
conservatori şi reformaţi merg la sinagogă. Serviciul ortodox principal este
sîmbătă dimineaţa, dar ei iau parte la încă un serviciu după amiază împreună cu
majoritatea conservatorilor. Zilele Prea-Sfinte ale iudeilor sînt Roş-Haşanah
(anul nou iudaic, în septembrie) şi Yom Kipur, Ziua Ispăşirii. Aceste două zile
vin după aproximativ 10 zile de pocăinţă şi introspecţie (cercetare lăuntrică).
O altă
sărbătoare importantă este Paştele. La iudei Paştele nu corespunde, ca dată,
decît rareori cu Paştele creştin. În căminul iudeu, Paştele începe cu
întrebarea celui mai mic dintre copii: "De ce noaptea aceasta este
deosebită de celelalte nopţi"? Răspunsul îl dă cineva în vîrstă:
"Eram sclavii lui Faraon în Egipt. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi eliberat pe
strămoşii noştri "cu mînă tare şi cu braţul întins" noi am fi şi acum
sclavi. De aceea este această noapte deosebită de alte nopţi". Astfel
începe ritualul antic şi sărbătoarea ce include totul, de la rugăciuni şi
mîncăruri speciale, la jocuri pentru copii.
Creştinii
au foarte multe lucruri în comun cu Iudeii: Vechiul Testament cu învăţăturile
sale, credinţa în acelaşi Dumnezeu - un Dumnezeu al Sfinţeniei, dreptăţii,
purităţii, neprihănirii şi unităţii. Ambele religii proclamă cu bucurie:
"Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul,
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu toată puterea
ta" (Deutoronom 6:4-5).
Învăţăturile
morale şi etice ale creştinilor sînt o parte a moştenirii iudaice. Toţi
creştinii şi iudeii, acceptă faptul că Legea a fost dată de Dumnezeul cel Viu,
care a creat lumea şi care este Domnul creaţiei. Există şi alte similarităţi
între cele două religii: nevoia de închinare faţă de Dumnezeu, importanţa
familiei, obligaţia de a-i iubi pe ceilalţi. Unii iudei îl acceptă pe Isus ca
un mare Profet şi îi apreciază învăţăturile Sale. Dar mai departe decît atît nu
pot merge.
Isus Cristos: Marea Separare
Iudeii
şi creştinii se despart în ceea ce priveşte răspunsul la întrebarea: "Cine
este acest om"? Despărţirea a început încă pe vremea cînd Isus mai umbla
pe pămînt. Vă amintiţi că iudeii acelor vremuri încă îl mai aşteptau pe Mesia
(Unsul) sau Cristos. El era vestit de proorocii Vechiului Testament ca Cel care
va răscumpăra poporul Său din păcatele lor. Dar în vremea lui Isus, tradiţia şi
interpretarea legalistă a Scripturii au slăbit credinţa în păcatul originar şi
nevoia omului după mîntuirea personală. Iudeii căutau acum nu mîntuire ci
eliberarea naţională. Ei îşi doreau un rege războinic ca David, care să-i
alunge pe romanii nesuferiţi şi să restaureze naţiunea Israel la gloria ei
trecută. Cînd ştim aceste lucruri este uşor să înţelegem de ce mulţi iudei au
fost dezamăgiţi de smeritul Om din Galilea.
Totuşi,
Isus a pretins că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Într-o zi vorbea cu o femeie
la o fîntînă în Samaria, îi explica femeii cum îi poate satisface setea
spirituală. Chiar şi această femeie păcătoasă ştia că Mesia urma să vină. Isus
i-a spus că El este Cel Promis. Ea a crezut şi a fost mîntuită (Ioan 4:7-26).
Noul Testament conţine multe alte referiri la Isus ca Mesia sau Cristos (Matei
16:16; 26:63-65; Luca 24:26; Ioan 8:28).
Credinţa
creştină în mesianitatea lui Isus este bazată pe faptul că în El se împlinesc
profeţiile Vechiului Testament. El a afirmat că este Mesia. Afirmaţia Lui este
adevărată, deoarece El a împlinit profeţiile mesianice:
- Cînd
regele Irod cel Mare dorea să-L ucidă pe Mesia, el i-a întrebat pe preoţii şi
cărturarii iudei unde urma să se nască El. În Matei 2:3-6, ei îşi reamintesc
profeţia lui Mica (5:1-3), conform căreia Mesia urma să se nască în Betleem.
-
Profetul Isaia a scris: "Iată fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un
fiu, şi-i va pune numele Emanuel... şi domnia va fi pe umărul Lui; îl vor numi:
"... Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al
păcii" (Isaia 7:14; 9:6).
- Matei
citează din Isaia (vezi Matei 1:23) pentru a arăta împlinirea Cuvîntului lui
Dumnezeu în evenimentul naşterii lui Isus. Dumnezeu este cu noi în Isus. El
este Fiul lui Dumnezeu, Prinţul păcii. Toate aceste titluri se referă la Acela
care a venit din Ceruri. El a fost trimes de Tatăl pentru a aduce mîntuire
omenirii. "El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei
1:21).
-
Zaharia a profeţit că Regele nu va veni ca un cuceritor războinic, ci smerit,
călare pe un măgăruş (vezi Zaharia 9:9).
În
duminica Floriilor, Isus intra în Ierusalim exact în acest fel. De ce?
"Toate acestea s-au întîmplat ca să se împlinească ceea ce fusese vestit
prin proorocul" (Matei 21:4).
Robul Domnului care suferă (Isaia 53)
Probabil
că cel mai mare pasaj profetic se află în cartea proorocului Isaia Începînd cu capitolul 49, Isaia descrie pe
slujitorul lui Dumnezeu, împăratul Mesia, care va suferi pentru a răscumpăra pe
poporul său din păcatele sale. Capitolul 53 începe profeţind, că acest slujitor
va fi dispreţuit, respins, mîhnit şi plin de durere (vezi 53:3). Cît de bine îl
ilustrează pe Isus care a venit să mîntuiască lumea, dar a fost respins, în
special, de poporul Său (Ioan 1:1-12).
Isaia
descrie, de asemenea, lucrarea răscumpărătoare a lui Mesia. El va suferi
pedeapsa pentru păcatele omenirii (vezi Isaia 53:4-6). Petru ne reaminteşte că
Cristos a murit pentru toată omenirea şi că suferinţa Sa ne-a adus nouă
mîntuirea.
În final
Isaia descrie chiar cum va muri Mesia. În Evanghelii, constatăm că în Isus se
împlineşte fiecare detaliu al acestei profeţii (compară Isaia 53:7-9 cu Luca
23:32-33; şi Matei 27:57-60).
Vechiul
Testament a profeţit de asemenea, învierea Sa triumfătoare. "Nu vei lăsa
sufletul Meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă
putrezirea" (Psalmul 16:10). După învierea lui Isus, Petru a citat această
profeţie în prima predică creştină (Fapte 2:27-31).
Mulţi
oameni L-au văzut pe Isus cel înviat. Ei ştiau că profeţia s-a împlinit. Ei
şi-au amintit ceea ce spusese Isus după învierea Sa: "Iată ce vă spuneam
cînd încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ceea ce era scris
despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi... aşa este scris şi
aşa trebuia să pătimească Cristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi.
Şi să propovăduiască tuturor Neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea
păcatelor, începînd din Ierusalim" (Luca 24:44-47).
Deci,
care este diferenţa esenţială dintre creştin şi iudeu? Iudeul şi creştinul răspund
diferit la întrebarea: cine este Isus? A fost El Mesia, aşa cum a pretins, sau
un impostor? Sînt suficiente dovezi care să ne convingă că Isus este Mesia cel
promis în scrierile Vechiului Testament. Fiecare dintre noi (fie iudeu, fie de
alt neam) trebuie să privim atent la Isus şi să răspundem la această întrebare
în mod personal. Îl acceptăm ca Mesia, Mîntuitorul şi Domnul promis de profeţii
Vechiului Testament? El este gata să-i primească pe toţi cei care se încred în
El: "În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec: căci toţi au
acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă"
(Romani 10:12).
Care este diferenţa?
|
Ce cred "Creştinii"
|
Ce cred "Iudeii Ortodocşi"
|
|
DUMNEZEU
|
|
|
1. Dumnezeu Unic este revelat în Scriptură
ca Tată, un Fiu şi Duh Sfînt - Sfînta
Treime, în esenţa unică a Dumnezeirii coexistă trei persoane care sînt
co-egale şi co-eterne (Matei 3:13-17; 28:19; 2 Corinteni 13:14).
|
1. "Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul
nostru, este singur Domn". Şema.
|
|
PĂCAT
|
|
|
2. Omul a căzut prin Adam (în Adam) şi se
naşte în păcat (Romani 5:12; Psalmul 51:5). Toţi oamenii sînt condamnaţi
înaintea lui Dumnezeu pentru păcatul lor: trufie, independenţă faţă de
Dumnezeu, manifestate prin rebeliune în formă activă sau pasivă (Romani
1:18-23; 3:10, 23).
|
2. Omul nu se naşte în păcatul originar,
dar nu se naşte nici bun. El se naşte liber, cu capacitatea de a alege între
bine şi rău. Fiecare om este răspunzător pentru el însuşi.
|
|
MÎNTUIRE
|
|
|
3. Omul este justificat înaintea lui
Dumnezeu şi obţine mîntuirea prin moartea ispăşitoare, pe cruce a lui
Cristos. Mîntuirea este darul lui Dumnezeu prin credinţă (Romani 3:24; 1
Corinteni 15:3; Efeseni 2:8, 9).
|
3.Oricine, fie iudeu sau nu, îşi poate
cîştiga mîntuirea prin dedicarea faţă de Dumnezeul Unic. Pentru viaţa de
dincolo, nu se pune accent pe pregătirea omului în vederea ei ci pe
comportamentul moral şi etic în viaţa prezentă. (Altfel spus, omul se poate
salva prin respectarea prevederilor Legii - cele 10 porunci, n.tr.)
|
|
ISUS CRISTOS
|
|
|
4, Isus Cristos este singurul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan
3:16), Mesia prezis de Isaia 53. El este Dumnezeu şi Om. El a fost fără păcat
şi a murit pentru a răscumpăra pe toţi oamenii din păcat (Marcu 10:45; Ioan
1:13-14; 8:46; 10:30; Evrei 4:15; l Petru 2:24).
|
4.
Deşi unii iudei îl acceptă pe Isus ca un bun învăţător, ei nu-L acceptă ca
Mesia deoarece:
a.
Isus nu a adus o pace care să dăinuie.
b. Isus a fost declarat ca divin pe cînd
iudeii îl aşteaptă pe Mesia ca pe un om trimis de Dumnezeu să elibereze pe
Israel din asuprire naţională, nu să mîntuie individul din păcat.
|