Capitolul 4
CATOLICI Şl PROTESTANŢI
Se pot ei oare înrudi prin căsătorie?
Întîlniri, flirt,
îndrăgostire, căsnicie - acestea sînt cîteva dintre lucrurile care au atras
întotdeauna pe tineri şi tinere, şi sînt şanse să fie aşa şi în viitor.
O
persoană tînără întîlneşte la şcoală mulţi oameni veniţi din medii diferite.
Adesea e confruntată cu întrebarea: "Pot să mă întîlnesc cu o persoană de
altă credinţă - în special dacă e catolic"? Întrebarea este foarte
importantă, dar nu este întotdeauna uşor să dai un răspuns clar, da sau nu. Dacă
întîlnirile devin din ce în ce mai serioase, ele pot duce la logodnă şi apoi la
căsătorie. Atunci, întrebarea anterioară devine mai gravă: "Pot să mă
căsătoresc cu o persoană de altă credinţă - în special cu un catolic"?
Putem
obţine ajutor din Biblie la această întrebare? În primul rînd, Biblia aduce
căsnicia la un nivel foarte înalt. În Efeseni 5:31-33, Pavel compară căsătoria
între un creştin şi o creştină cu căsătoria lui Cristos cu Biserica Sa. Pavel
spune că dragostea celor doi în căsnicia creştină trebuie să fie generoasă şi
gata de sacrificiu, asemănătoare cu dragostea lui Cristos, care S-a dat pe Sine
pentru Biserica Sa. Cît de intimă este legătura între cei doi căsătoriţi?
Biblia spune că cei doi devin un singur trup.
Ei bine,
dar de ce întrebările sînt special puse pentru căsătoria cu catolici? Deoarece
la căsătoria cu un catolic trebuie să semnezi un contract foarte special - şi
trebuie să-l respecţi toată viaţa. Asta e ceva important.
Ce spune
contractul de căsătorie catolic?
Partenerul
care nu este catolic semnează următoarea declaraţie: "Sînt conştient de
obligaţia soţului (soţiei) catolic(e) de a păstra şi trăi credinţa sa şi de a
face tot posibilul pentru a boteza şi a educa copiii căsniciei noastre în
credinţa catolică".
Partenerul
catolic semnează: "Proclamîndu-mi credinţa în Isus Cristos, eu intenţionez
cu ajutorul lui Dumnezeu, să continui să trăiesc în credinţă în Biserica
Romano-Catolică. Eu respect conştiinţa partenerului meu în căsătorie. Eu promit
sincer să fac tot ce voi putea pentru a-mi împărtăşi credinţa cu copiii noştri,
botezîndu-i şi educîndu-i în religia catolică".
Crezi că
acestea sînt genul de promisiuni care să asigure o căsnicie armonioasă? Cînd
două persoane devin una în căsnicie, trebuie să existe o dăruire reciprocă
("dat" şi "primit") pentru ca cei doi să se sudeze în mod
fericit. Dar "datul" şi "primitul" pot apare numai dacă
există comunicare bilaterală a credinţei. Dar în contractul de căsătorie
catolic, creştinul necatolic trebuie să renunţe la dreptul său de a-şi împărtăşi
convingerile cu partenerul său şi probabil cu copiii lor.
Pe de
altă parte, semnarea unui contract nu pune capăt conflictului spiritual între
cei doi, ci din contră îl evidenţiază şi mai mult. "Merg oare doi oameni
împreună, fără să fie învoiţi?" (Amos 3:3).
Contractul
de căsătorie catolic are influenţă dincolo de relaţia soţ - soţie, în vieţile
copiilor ce se vor naşte, deoarece partenerul catolic a semnat: "Eu promit
sincer să fac tot ce pot pentru a împărtăşi credinţa mea cu copiii noştri,
botezîndu-i şi educîndu-i în credinţa catolică".
Patru
întrebări vitale pentru Protestanţi
Există
cel puţin patru întrebări vitale la care trebuie să răspundă un protestant
înainte de a se căsători cu un catolic:
1. Sînt
gata să accept ca soţul (soţia) meu (mea) şi copiii mei să fie sub autoritatea
Bisericii Romano-Catolice?
Am
discutat deja că tradiţia bisericii catolice are autoritate egală cu a Bibliei,
deci ceea ce a spus un părinte al bisericii în secolul al cincilea constitue o
lege catolică astăzi şi trebuie respectată. Semnînd contractul de căsătorie
catolic, protestantul acceptă ca toată familia sa, cu excepţia doar a propriei
persoane - să se supună învăţăturii catolice. În acest fel, copii săi vor
învăţa că Biblia nu este singura călăuză a credinţei.
Biserica
Romano-Catolică spune că "sarcina interpretării autentice a Cuvîntului lui
Dumnezeu, a fost încredinţată exclusiv oficiului de învăţare al Bisericii, a
cărei autoritate este exercitată în Numele lui Isus Cristos".
2.
Consider eu Biblia drept autoritate supremă pentru viaţa mea? Pot să accept
altă autoritate decît Biblia? Creştinul biblic, cel care crede Biblia, o
consideră drept autoritatea supremă, Cuvîntul lui Dumnezeu fiind suficient
pentru călăuzire în viaţă. 2 Timotei 3:16-17, spune: "Toată Scriptura este
insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea
înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi
cu totul destoinic pentru orice lucrare bună".
3. Sînt
de acord ca soţul (soţia) meu (mea) şi copiii mei să depindă de modul de
mîntuire romano-catolic? Partenerul protestant crede că mîntuirea este dată de
Dumnezeu prin credinţa în Cristos. Restul familiei crede că pentru a fi mîntuit
trebuie să practici ritualul catolic. Acesta este un conflict real care nu se
poate rezolva în mod fericit.
4. Sînt
de acord să cooperez cu soţul (soţia) meu (mea) pentru instruirea copiilor
noştri în cîştigarea mîntuirii conform ritualului catolic? Acesta a fost
contractul semnat: partenerul protestant este de acord să coopereze cu
partenerul catolic şi cu copiii, care încearcă să-şi cîştige mîntuirea prin
participarea la slujbă, mărturisirea păcatelor şi prin împlinirea altor cerinţe
ale Bisericii.
De fapt,
toate cele patru întrebări de mai sus se pot reduce la o întrebare
fundamentală: Poate o persoană, care crede în mîntuirea prin credinţa în Isus
Cristos (Romani 3:24) să ducă o căsnicie fericită şi durabilă cu o altă
persoană care a promis solemn să pună cerinţele Bisericii Catolice în locul
unei relaţii personale cu Cristos?
Ghid
Biblic
Problema
legalismului vis-a-vis de credinţă este discutată în Filipeni 3:1-11. Pavel are
o experienţa personală în această privinţă. El a încercat să găsească mîntuirea
prin supunerea faţă de un sistem de porunci omeneşti, căutînd să respecte
fiecare detaliu al Legii, aşa cum era interpretată şi înzorzonată de farisei.
Cînd Pavel a auzit prima dată de creştinism, el şi-a dat seama de pericolul pe
care-l prezenta pentru legalismul iudeu şi i-a persecutat pe creştini cu mare
rîvnă. El credea că este îndreptăţit de Lege să procedeze aşa.
Ducîndu-se
la Damasc să persecute pe creştinii de acolo, el L-a întîlnit pe Isus şi
concepţia lui s-a schimbat. Pavel a devenit o persoană nouă. Ceea ce el
considera valoros înainte - legalismul, tradiţiile - acum apăreau ca "un
gunoi" pe lîngă Persoana lui Cristos.
Nu
doctrina sau tradiţia au făcut această transformare în viaţa lui Pavel, ci
întîlnirea cu Persoana lui Isus Cristos.
Nu era o
teologie, sau un sistem, sau o biserică. Era însuşi Isus Cristos. Rezultatul a
fost că Pavel a socotit toate lucrurile fără valoare, faţă de cunoaşterea reală
a lui Cristos. Pentru el "a trăi este Cristos" (Filipeni 1:21) şi nu
împlinirea unor reguli şi decrete. Pavel nu menţionează un sistem sau o anume
biserică, nici necesitatea sacramentelor sau a preoţilor. Doar un conţinu şi
crescînd accent pe nevoia unei relaţii personale cu Isus Cristos.
Creştinul
care crede în Biblie, dar se întîlneşte şi se gîndeşte să se căsătorească cu un
partener catolic, trebuie să mediteze serios la consecinţe. Dacă el îl cunoaşte
pe Cristos ca Mîntuitor personal, viaţa lui este bazată pe credinţă (Romani
1:17). Poate el să renunţe aşa de uşor la o viaţă plină de pacea lui Dumnezeu
pentru o căsnicie plină de tensiune şi frustrări? Poate fi fericită o căsnicie
cu o persoană cu concepţii complet diferite? Ce şanse de durabilitate are o
asemenea căsătorie?
(Probleme
şi întrebări de acelaşi fel se pun şi atunci cînd un creştin sau creştină - în
sensul biblic al cuvîntului, se căsătoreşte cu un partener de altă confesiune
(ortodox, mahomedan, iehovist, mormon, mozaic etc., sau cu unul de-a dreptul
necredincios - ateu. n.tr.)