CAPITOLUL IX
Se caută: Proroci pentru vremuri de restrişte
Capul apostolului e deja
jumătate în gura leului. Şi ce dacă! În faţa lui Agripa acest ucenic Pavel,
plin de curaj şi de vitejie, n-are nici emoţii, nici rezerve. Nu-şi poate ţine
gura niciodată, nicăieri. Curajul fizic îl face pe acest om brav să fie erou într-un
anumit fel; curajul lui moral, cu care înfruntă opiniile oamenilor oricine ar
fi ei, îl face erou într-alt fel. Amândouă acestea l-au ridicat pe Pavel la
statura de Daniel al creştinilor
în „groapa cu lei" a Romei. Oamenii pot distruge trupul unui proroc,
dar pe proroc nu-l pot distruge.
Când scriu acum ceasul arată
aproape miezul nopţii, iar pe fereastră se vede afară un cer negru ca o
catifea. Transferaţi-le acestea în domeniul politic, şi veţi observa un cer
fără nici o stea călăuzitoare. În domeniul moral, întunericul e şi mai gros. Ce
să spunem de domeniul religiei! Cercetaţi câte emisiuni religioase sunt;
căutaţi să vedeţi câţi privesc acum la televizor pe evangheliştii de frunte
care au emisiuni la această oră; câţi „convertiţi" sunt cu adevărat
creştini în urma eforturilor de anul trecut; când aţi terminat, îmi spuneţi rezultatul, şi atunci am să strig ca un uragan:
„Luna trezirii n-a răsărit încă peste această generaţie de oameni care merge la
iad, care Îl respinge pe Cristos, care aleargă nebuneşte spre judecată."
Azi nici măcar nu mai stăm „fără grijă în Sion!" Am trecut de faza
aceasta. Azi dormim de-a binelea. În biserică, în loc de stâlpi avem perne.
Cum spuneam, apostolul Pavel,
stând în faţa lui Agripa, avea deja capul pe jumătate în gura leului. Era
conştient că picioarele groparilor nu erau departe, aşa că Pavel „dă drumul la
tot focul" până ce imoralul de Agripa, fie el chiar rege, începe să se bâlbâie:
„Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin!" Apoi Festus, un
simplu spectator, uită manierele eleganţei şi strigă în gura mare: „Pavele,
eşti nebun! Prea multa ta învăţătură te face să dai în nebunie!" Pavel îl
parează: „Nu sunt nebun, prea alesule Festus!" (Mi se pare că tonul vocii
lui arată că păcătoşii din audienţă s-au înfuriat).
Spuneţi-mi însă, când predicăm
Evanghelia cea veşnică, are cineva impresia că „delirăm" (aşa cum traduce
Rotherham cuvântul „nebunie") sau că „am înebunit" (cum îl traduce
Weymouth)? Dimpotrivă, ne gândim la colectă, sau la numele nostru mare pe care
trebuie să-l apărăm, sau ne gândim la părerile poporului pe care să nu le
jignim.
Metodiştii şi-au încheiat nu
demult în Anglia congresul anual, sau „Încorporarea Anuală a Poporului ce
se cheamă Metodist", un lucru pe care l-a început John Wesley în 1784:
S-a ţinut la Newcastle (1958). În ciuda eforturilor colosale de evanghelism în
masă şi a mult lăudatei „lucrări de discipolizare", conducătorii metodişti
au recunoscut cu lacrimi că „luminarea evanghelismului e aproape stinsă."
Printre ei sunt unii cu gândiri largi, cu inimi mari şi viziuni largi.
Uitaţi-vă înăuntrul sălii de dezbateri. Stă în picioare Edwin Sangster, savant,
teolog, autor, şi acum conducătorul Bordului de Misiune Internă al
Metodismului. Nu respinge acuzaţia că metodismul e slăbănog şi (spun unii)
aproape de moarte. Omul acesta e mişcat şi vorbeşte mişcător. Ascultaţi-l ce
spune: „Ne luptăm cu ceva ce zace adânc în sufletul ţării. Pentru boala aceasta
adâncă, avem nevoie de o terapie cu raze puternice Roengen, pe care nu le-am
găsit încă." Apoi adaugă: „Cu toată pasiunea şi părerea de rău îmi dau
seama că în Anglia, în loc să aibe loc trezirea pe care o aşteptam cu toţii, înfloreşte
agnosticismul. În ultimul an numărul membrilor Metodismului a fost la nivelul
cel mai scăzut în ultimii 13 ani, şi peste 100.000 de copii au încetat să mai
frecventeze clasele noastre de şcoală duminicală” (Întrerup aici: Nu cumva
televizorul are ceva de-a face cu această scădere?) „În fiecare an din ultimii
doisprezece, numărul predicatorilor a scăzut continuu; până ce în anul trecut a
ajuns la 276.” (Acum 20 de ani, Dr. Sangster scrisese o carte: „Poate
Metodismul să renască iar?", ştiind de atunci că ceva era nesănătos în
inima bisericii). Dar să-l lăsăm pe Edwin Sangster să-şi încheie frământata
lamentaţie: „Am tras nădejde că vom putea chiar şi cu un număr mai mic de
membrii să înaintăm, contând pe convingerile sănătoase ale noilor convertiţi.
Dar, chiar şi cei din bănci duc o luptă disperată pentru credinţă."
Iar Metodiştii din Anglia nu sunt
singurii în starea aceasta perplexă. Spuneţi-mi, voi
australienilor, cum e la voi? Ce face biserica în Africa de sud? În America
numărul celor ce participă la închinăciune e la un număr record de mare; dar în
statistici sunt cuprinşi şi evreii şi catolicii şi martorii lui Iehova, etc;
apoi să nu uităm că închisorile sunt tixite iar sălile de divorţ ale
tribunalelor sunt pline la refuz.
Oameni, care se laudă cu
intenţiile lor bune dar care sunt de fapt sângeroşi şi nedrepţi, conduc
guvernele multor popoare. „Cât de nesigur este capul ce poartă-n lume o
coroană!" Pentru timpurile de azi strigătul martirilor e: „Până când
zăboveşti, Stăpâne, să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor
pământului?" Strigătul celor vii (vreau să zic, al celor vii în Cristos,
cu o viaţă lăuntrică în Dumnezeu) trebuie să fie: „Oare, Dumnezeule, nu vei
face dreptate aleşilor tăi care strigă zi şi noapte către Tine, măcar că
zăboveşti faţă de noi?" Se apropie ziua când mântuirea va deveni
imposibilă, iar judecata inevitabilă.
Cui i s-a dat mult i se va cere
mult. Milioane umblă în întuneric fiindcă nimeni nu le dă lumina. Ţările
democratice poartă vinovăţia enormă prin faptul că au avut lumina şi au înăbuşit-o
sub „obrocul afacerismului" sau „patul leneviei." Păcatul acesta de
Sodoma va trebui să primească pedeapsa Sodomei. „Iată care a fost nelegiuirea
sorei tale Sodoma”, spune Ezechiel 16:49, „era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o
linişte nepăsătoare." E nevoie de proroci pentru această zi a pierzării,
pentru aceste vremuri de restrişte, oamenii ai lui Dumnezeu, care să vorbească „de
la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt." Dacă nu-i mână Dumnezeu pe
predicatori, atunci ce să mai aşteptăm de la ceilalţi. Dar, slavă Domnului, El şi
azi lucrează!
Nimeni, nici Ghedeon, azi nu
mai are neplăceri din cauza vedeniilor. Nu vorba, ci fapta e cea care aprinde mânia
celor ofensaţi. Când Ghedeon a dărâmat altarul lui Baal, abia atunci s-a
deslănţuit furia iadului. Când Ioan Botezătorul le-a spus preoţilor „năpârci"
şi s-a ridicat împotriva desfrâului lui Irod, atunci şi-a semnat verdictul de
moarte. Da, avem nevoie de proroci pentru aceste vremuri de restrişte! Priviţi
la interesul crescând faţă de cultele false: Revista Newsweek, din 4
august 1958, spune că Homer Knorr, preşedintele „Societăţii de Biblii al
Turnului de Veghe" va închiria stadionul din New York pentru o mare întâlnire
a martorilor lui Iehova, cea mai mare de până acum (150.000 adunaţi laolaltă);
şi acesta e un semn al creşterii lor. Evenimentul va ţine opt zile şi se va încheia
cu un botez a 4.600 de predicatori fanatici, care - fără plată - vor porni
peste mări şi ţări cu religia lor care Îl neagă pe Cristos, suceşte Cuvântul
lui Dumnezeu şi e născocită de oameni, ca să mai facă un ucenic ca ei, dar de
şapte ori mai rău. Nu vă face să vă gândiţi puţin, în special după ce spusesem
mai înainte că în Anglia frecventarea bisericilor şi numărul predicatorilor e
la nivelul cel mai scăzut din istorie?
Mai poate oare acest sistem
bine organizat dar paralizat, pe care îl numim creştinism, să mai reziste mult
pe pământ? Să aibă oare Sangster dreptate când spune că nu s-a găsit încă
remediul pentru boala care a cuprins această naţiune? (N-ar fi mai bine să
spunem că eşecul e din cauza părăsirii metodei vechi, a predicării pocăinţei de
păcate, a naşterii din nou şi a sfinţirii?) A rămas în
inima mea ascunsă o mângăiere; v-o împărtăşesc acum. Când va veni trezirea care
vine de sus, pe care o trimite Dumnezeu, va distruge în câteva săptămâni tot ce
a încercat să zidească ani la rând acest modernism religios plin de hulă.
Prinşi în torentul Duhului Sfânt, aceşti înşelători şi răstălmăcitori ai
Bibliei îşi vor vedea luată de ape „casa lor zidită pe nisip". Capul
omenirii e bolnav şi inima e leşinată. În socotelile omeneşti suntem la capătul
funiei. Totul e gata „pregătit" pentru marea explozie a veacurilor, care
va despica pământul cu distrugerea nucleară. Iadul îşi cască gura şi mai larg
ca să înghită prada acestor teologi modernişti murdari, prinşi în plasă fiindcă
au schimbat sângele Domnului Isus cu o „zeamă de linte" (unii îi spun:
„critica superioară"). Cu capetele umflate şi inimile chircite, aceştia îşi
vor vedea atunci nebunia.
Braţ al Domnului, trezeşte-te!
Întăreşte-te! Acesta e ceasul trezirii! Acesta e ceasul pierzării! Unde sunt
oamenii lui Dumnezeu? Profeţii pot fi însoţiţi de minuni, dar trebuie să aibe
un mesaj! În felul lor modern, oamenii zăpăciţi de duhul lumii, întreabă: „Avem
vreun cuvânt de la Domnul?" Ei ştiu că nu poate veni că un cuvânt
inteligent nu poate veni din altă parte. Fiindcă Dumnezeu nu poate să mintă, Ioel
2 şi Maleahi 3 se vor împlini. „Şi deodată va intra în templul Său Domnul pe
care-L căutaţi!" Ce mângăiere! Acum uscăciune; în clipa următoare
eliberarea! Cu zece minute înainte ca să sosească Ioan Botezătorul nimeni nu
ştia că e acolo. Aşa cum a mai fost, sunt sigur, va fi iarăşi! Dumnezeu va
capta urechea şi inima şi gura cuiva. Oameni, ascunşi în taină acum, se vor
ridica deodată să vorbească în puterea Duhului adevărurile înflăcărate pe care
poporul are nevoie să le cunoască. Şi cuvintele lor vor arde ca focul
topitorului. Cu lungă şi îndelungă răbdare însă, Dumnezeu aşteaptă!
Dar când Se va ridica, „cine va
putea să sufere ziua venirii Lui?" La suflarea Duhului, oamenii care acum
„trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii”, se vor îndoi ca un lan de grâu
în bătaia vântului. Cancelariile ateiştilor vor tremura la ştirile operaţiilor
supranaturale pe care le va înfăptui Dumnezeu. O, dacă ar precipita El trezirea
în China, Rusia, Germania, etc., - ţări pârjolite de focul propagandei ateiste.
Pe de o parte, acestea au mare nevoie de trezire; dar, pe de alta, ţările
libere au nevoie de o nouă provocare la misiune, aşa cum a fost chemat Iona să
meargă la Ninive.
Faraon în cele din urmă s-a
plecat sub presiunea celor zece plăgi, şi, condus de Moise, poporul Israel a
ieşit victorios. Azi avem alte zece plăgi, mai fioroase, mai sinistre, mai
puternice decât acelea (fiindcă sunt pe scară mondială, nu restrânse la
graniţele Egiptului); dar chiar aceste plăgi n-au topit inima omului modern, ci
l-au împietrit şi mai tare, l-au făcut mai rău, mai arogant.
Unde e azi Moise să pornească înainte?
Oare vom lăsa ca să piară lumea
în lagărul sclaviei imorale, iar noi să nu facem nimic spre a-i elibera? Ne
complăcem să fim doar spectatori, în timp ce Lucifer, cu milioane de oameni
legaţi de carul său infernal, mătură suflete pe drumul cel „larg" înspre întunericul
veşnic? Trebuie să învăţăm secretul acelor binecuvântaţi eroi despre care Cuvântul spune că „prin credinţă au cucerit ei împărăţii,
au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor” („Leul"
acela care dă târcoale, răcneşte şi caută pe cine să înghită).
Pentru ziua de azi, a pierzării
şi prăbuşirii, protestantismul nostru palid, jalnic, paralizat, are nevoie de
oameni care să fie umpluţi şi călăuziţi de Dumnezeu.
Se caută - proroci ai lui
Dumnezeu!
„Un botez al sfinţeniei, o
demonstrare publică a vieţii în Cristos, iată nevoia strigătoare la cer a zilei
de azi”.
Duncan Campbell
„Isus a venit să aducă din
ceruri focul sfânt,
Să ne aprindă-n inimi al
dragostei altar
Oh,
dacă ne-ar cuprinde pe-ntregul pământ
Înflăcăra slăvită aprinsă la
Calvar!
Botezul fără seamăn al focului
cel sfânt,
Din ceruri limbi de flăcări,
pe-altar - inima mea!
Botezul ce ne strânge pe toţi în
legământ
Când Duhul Sfânt Îşi pune în
noi pecetea Sa!
George Crofy
„Aceiaşi membrii ai bisericilor
creştine care sâmbăta strigă în gura mare la meci, ca indienii la atac,
duminica stau în biserici ca statuile de lemn”.
Vance Havner
„Nu poate fi nici o trezire
spirituală cât timp „Amin!" şi „Ochi înlăcrimaţi" lipsesc din
biserici”.
C. G. Finney