Întoarcerea mea
Pe când
lucram la traducerea Noului Testament, a trebuit să caut fiecare cuvânt în
greceşte, într-un dicţionar, ca să-i văd înţelesul. Şi pe când făceam lucrul
acesta, m-am trezit cu totul cu alte păreri despre lucrurile cele mai
obişnuite. De pildă, când am văzut că Biblia vorbeşte aşa de mult despre păcat,
m-am gândit că păcatul trebuie să fie ceva grozav înaintea lui Dumnezeu, dacă
El vorbeşte atât de mult despre păcat. Negreşit, totdeauna am crezut că păcatul
trebuie să fie ceva foarte rău înaintea lui Dumnezeu, dar dacă m-ar fi întrebat
cineva:
— Ce
este păcat?
I-aş fi
răspuns:
— Dacă
omori pe cineva, ai făcut un păcat.
— Cine e
un păcătos?
— Ucigaşul
e un păcătos şi locul lui este la închisoare.
Dar când
am citit că „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa
judecăţii" (Matei 5.22), am rămas uimit, fiindcă ştiam că toţi se mânie în
fiecare zi. Dacă ai de a face cu persoane supărăcioase, nu poţi altfel decât să
te superi. Şi dacă toţi se supără, nu se poate ca lucrul acesta să fie aşa de
grav. N-am putut să pricep versetul acesta şi am trecut mai departe. Când am
ajuns la versetul din epistola către Romani, care spune că: „Toţi au
păcătuit", nu am putut fi de acord cu el, fiindcă ziceam: „Eu cunosc
foarte multe persoane care n-au omorât niciodată pe nimeni şi nu sunt în
închisoare. Nu pot pricepe de ce spune Biblia că toţi au păcătuit. Dacă nu cunosc
pe alţii, măcar mă cunosc pe mine însumi. Eu n-am omorât pe nimeni, n-am fost
în închisoare, aşa că nu pot spune că sunt un păcătos". N-am putut
înţelege nici versetul acesta, l-am lăsat şi am trecut mai departe.
Când am
ajuns la celălalt verset: ,Nu este nici un om neprihănit. Nu este nici un om
care să facă binele..." m-am înfuriat puţin pe locul acesta., Asta n-o pot
crede", mi-am zis eu. „Fiindcă eu cunosc multe persoane care au făcut
multe lucruri bune. Şi dacă nu cunosc pe alţii, mă cunosc pe mine. Am făcut o
mulţime de lucruri bune, împărţind broşuri, dând ceva bani pentru Dumnezeu şi
aşa mai departe. Şi acum ce fac? Fac o foarte frumoasă lucrare: traduc Biblia
în limba poporului meu. Dar atunci de ce spune Biblia că «nu e niciunul care
face binele», când eu văd că este cel puţin unul... sunt eu însumi." N-am
putut pricepe şi am mers mai departe. Când am venit la un alt verset din
epistola către Romani, care spune că: „Plata păcatului este moartea", am
zâmbit şi am zis: „E cu putinţă să crezi asemenea lucruri, fiindcă toată lumea
moare: fie buni, fie răi. Ce fel de plată a păcatului e aceea dacă fiecare o
capătă?" Aşa că nici asta n-am înţeles-o şi am mers mai departe.
Când am
ajuns la versetul din Apocalipsa 20.14 care vorbeşte despre a „doua
moarte", adică iazul de foc, mi-am zis: .Asta-i moartea ca plată a
păcatului. Dar asta-i ceva groaznic. Aş vrea să ştiu cine e acolo în iazul de
foc". Şi, când am văzut că în iazul cu foc sunt ucigaşii (Apocalipsa
20.8), mi-am zis: „Foarte bine, ucigaşii trebuie să fie acolo, pentru că sunt
mai păcătoşi". Apoi am cercetat mai îndeaproape tot versetul ca să văd
cine mai e acolo. Şi, spre marea mea uimire,, am descoperit că acolo sunt şi
mincinoşii.
„Cum"
mi-am zis eu, e minciuna un păcat aşa de mare ca să fie pedepsită cu aceeaşi
pedeapsă ca uciderea? Doar orice om spune minciuni în fiecare zi. Şi nu numai
una, ci multe şi de felurite soiuri: minciuni de afaceri, minciuni de nevoie,
minciuni de linguşire, minciuni de politeţe, etc. Şi dacă e aşa, mi-aduc aminte
că şi eu am spus o mulţime de minciuni în viaţa mea. De pildă, când eşti acasă
şi vine cineva pe la tine şi tu nu vrei să te vadă, spui că nu eşti acasă. Asta
înseamnă o minciună." Aşa că acum m-am încredinţat de-a-binelea că eram un
păcătos. Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul
cu foc. Atunci a început să-mi fie frică şi îmi ziceam mereu: „Nu vreau să mă
duc acolo în ruptul capului".
Nu
cunoşteam însă calea mântuirii. Nu ştiam ce să fac ca să nu merg în iazul cu
foc. Am cercetat mai departe. Când am ajuns la versetul acela din epistola către Romani, care spune că:
„toţi sunt socotiţi neprihăniţi fără
plată", am zâmbit şi am zis: „Ce ciudat! Cartea asta e plină de lucruri
care se bat cap în cap. Până acum am văzut că toţi sunt păcătoşi, osândiţi să
meargă în foc şi acum deodată iată-i pe toţi «socotiţi neprihăniţi fără plată».
Care e deosebirea?" Şi, citind mai cu luare aminte versetul acesta, am
văzut că era şi e o deosebire.
Da,
„socotiţi neprihăniţi fără plată", dar prin credinţa în sângele lui Isus
Hristos, pe care Dumnezeu L-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcate.
„A", mi-am zis, „Domnul Isus a murit pentru păcate. E adevărat?"
învăţasem la şcoală că el a murit pentru păcatele întregii lumi (l Ioan 2.2).
Dar la ce-mi foloseşte mie lucrul acesta, când eu sunt un păcătos şi păcatele
mele nu sunt iertate? Dar, dacă a murit pentru păcatele întregii lumi",
mi-am zis eu, „a murit pentru păcatele mele, fiindcă şi eu sunt unul din
lume". Oricum ar fi, văd din cartea aceasta că este o iertare a păcatelor,
că Domnul Hristos a murit şi pentru mine, deci iertarea aceasta e şi pentru
păcatele mele. Slavă Domnului! Dacă voi zice lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu
cunosc decât cartea aceasta. Tu ai zis că e Cuvântul Tău. Eu am citit în ea că
Domnul Hristos a murit pentru mine, am luat iertarea pentru mine. Dacă mă vei
osândi, nu-i vina mea, fiindcă am crezut ce spune Cuvântul Tău." Şi aşa am
luat pentru mine iertarea păcatelor.
Acesta a
fost cel dintâi pas. Al doilea pas a fost când am descoperit că n-aveam un
Mântuitor mort, ci un Mântuitor viu, cu care puteam intra • în legătură. El a
murit pentru păcatele noastre, dar a şi înviat ca să ne facă neprihăniţi. Şi
acum e un Mântuitor viu. ,,Bun", mi-am zis, „tocmai asta e ce-mi trebuia,
îmi place să am o persoană vie, căreia să-i pot vorbi". Dar cea mai mare
bucurie a mea a fost când am descoperit că El este nu numai un Prieten viu,
căruia îi pot vorbi, ci că în Mântuitorul cel viu am puterea să birui păcatul,
pentru că El a frânt puterea vrăjmaşului prin învierea Lui. Dacă lucrul acesta
e adevărat, vreau să-l iau pentru mine însumi, fiindcă nu mai vreau să trăiesc
în păcatul care a omorât pe Mântuitorul meu.
Eu îmi
închipuiam că păcatul face parte din firea noastră, că nu puteam altfel, că
trebuie să păcătuim. Ce bucuros am fost când am descoperit că există o astfel
de putere care biruie păcatul. Astfel L-am luat ca Mântuitor viu al meu. Cel
din urmă pas a fost când am descoperit că El e şi Domn. Domn înseamnă stăpân.
El e stăpân, iar noi suntem robi. Noi nu mai suntem ai noştri, ci suntem ai Lui
cu tot ce avem şi cu tot ce suntem. Când am văzut că apostolul Pavel era un rob
al lui Isus Hristos, am zis: „dacă apostolul Pavel era un rob, cu atât mai mult
trebuie să fiu eu rob." Şi aşa L-am luat ca Domn şi Stăpân al meu, care
n-are decât să poruncească, iar eu să ascult. Şi ce Domn şi Stăpân minunat e
El, căci te poţi încrede deplin în El.
Aşa m-am
întors la Dumnezeu. Acum ştiam că eram născut din nou, un copil al lui
Dumnezeu. Ştiam că de acum trebuia ca toate să se înnoiască în viaţa cea nouă.
Şi cel dintâi lucru pe care ar trebui să-l înnoiesc a fost traducerea Bibliei,
la care lucram. Căci îmi ziceam: „Traducerea de până acum e făcută de omul cel
vechi. Eu sunt un om nou şi trebuie să am o nouă traducere făcută de omul cel
nou. Am început traducerea din nou, dar acum nu mai citeam Biblia cu
întrebările de mai înainte, când ziceam: Se poate? Să fie adevărat? etc., ci cu
alte întrebări, şi anume: Am eu ce spune cartea aceasta? Sunt eu ce spune ea?
Dacă nu, de ce nu sunt şi de ce n-am? Dacă da, slavă Domnului!