Criza integrităţii > 5. Responsabilitatea


CAPITOLUL 5
RESPONSABILITATEA

„Nu este nimic atrăgător în Evanghelie pentru omul firesc; singurul om care găseşte Evanghelia atrăgătoare este omul care este convins de păcat” (*)
Oswald Chambers

(*) Din The Best From All His Books de Oswald Chambers comp. Harry Verploegh (Nashville: Oliver-Nelson, 1987), p. 141.

Toţi cei implicaţi în publicistică au ceva de comentat cu privire la predicatori şi bani, la predicatori şi morală, dar nu spun multe despre adevărata problemă: predicatorii şi mesajul. Singura persoană pe care am auzit-o menţio­nând această problemă teologică, a fost Chuck Colson într-un cuvânt pe care l-a adresat la Congresul Editorilor de Cărţi Creştine din anul 1987. A mai făcut o declaraţie asemănătoare şi în cartea sa Împărăţii în conflict. Iată ce a scris el: „Efectul predicaţii unei teologii false poate fi dezastruos. Mulţi atribuie căderea lui Jim şi Tammy Bakker lăcomiei, indiscreţiilor sexuale sau corupţiei puterii. Desigur, aceştia au fost factori serioşi, care au contribuit la cădere. Dar cauza căderii lor este faptul că de ani de zile, soţii Bakker au predicat o evanghelie falsă a bunăstării materiale. În mod tragic s-au autoînşelat ajungând să creadă ei înşişi propriul lor mesaj fals".

În timp ce Chuck vorbea în seara aceea, am deschis Biblia la 1 Tesaloniceni 2:3-5 şi am citit: „Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie. Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să plăcem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n-am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu”.

Slujitorii Domnului sunt administratori, desemnaţi în mod divin, cărora li s-a încredinţat Evanghelia". Această numire este un mare privilegiu, dar şi o deosebită respon­sabilitate. „Încolo ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios…” (1 Corinteni 4:2). Această credincioşie implică cel puţin trei elemente, care trebuie să fie corecte: mesajul („căci propovăduirea noastră nu se întemeiază pe rătăcire"), motivul („sau pe necurăţie") şi metoda („nici pe viclenie"). Să analizăm aceste elemente şi să vedem care este le­gătura lor cu criza integrităţii.

Mesajul trebuie să fie corect, şi acest mesaj este Evanghelia lui Isus Cristos, Evanghelia harului lui Dum­nezeu. Există doar o singură Evanghelie, şi ea este axată pe moartea, înmormântarea şi învierea Domnului Isus Cristos. Evanghelia (Vestea Bună) este „că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, ...a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi" (1 Corinteni 15:3-4). Păcătoşii care se pocăiesc şi cred în Isus Cristos sunt iertaţi şi primesc de la Dumnezeu darul vieţii veşnice (1 Ioan 5:10-13).

Dumnezeu este atât de gelos cu privire la acest me­saj, încât spune: „Să fie anatema oricine propovăduieşte altă Evanghelie" (Galateni 1:6-9). Toţi cei ce schimbă acest mesaj adăugând ceva la el, scoţând ceva din el, sau modificându-l, sunt învăţători falşi, care sunt necredincioşi faţă de Dumnezeu şi în pericol de a fi ju­decaţi de El. Mesajul lor este „rătăcire". Moderna „evan­ghelie a succesului" se potriveşte perfect unei societăţi ca a noastră, care se închină la sănătate, bogăţie şi feri­cire. Cei care propovăduiesc această evanghelie, scormo­nesc ici şi colo în Vechiul Testament ca să scoată la ivea­lă textele lor justificative şi, în mod intenţionat, resping „tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:27). Evanghelia succesului este un mesaj ieftin pentru oamenii care caută o reparaţie rapidă a vieţii lor, dar nu o schimbare perma­nentă a caracterului lor. A. W. Tozer spunea, pe bună dreptate: „Se pare că prea mulţi creştini doresc să se bucure de emoţia sentimentului de a se simţi drepţi, dar nu doresc să sufere consecinţele de a fi drepţi".

De ce este Dumnezeu atât de preocupat ca noi să predicăm adevăratul mesaj? Fiindcă Dumnezeu pretinde integritate, şi o evanghelie falsă distruge integritatea. Să începem prin a arăta că mesajul Evangheliei este în mod vital legat de însăşi natura lui Dumnezeu. Domnul Isus nu salvează pur şi simplu, El este Salvatorul. Când schimbăm mesajul lui Dumnezeu, schimbăm şi Dum­nezeul mesajului. Dumnezeul predicatorilor „succesului" nu este Dumnezeul Bibliei şi nici al Bisericii istorice. Este un dumnezeu fabricat, un idol. A. W. Tozer ne reaminteşte: „Esenţa idolatriei este reprezentarea gândurilor despre Dumnezeu, gânduri care nu sunt vrednice de El". Populara „evanghelie a succesului" încearcă să ne facă să credem că cea mai mare preocupare a lui Dumnezeu este să ne facă fericiţi, nu să ne facă sfinţi, şi că El este preocupat mai mult de fizic şi materie, decât de moral şi spiritual. „Dumnezeul succesului" este un comi­sionar ceresc, a cărui singură responsabilitate este să răspundă la orice chemare a noastră şi să se asigure că noi ne bucurăm de viaţă.

Când îi ascult pe aceşti predicatori, îmi vin în minte câteva întrebări: „Unde este, în teologia lor, Dumnezeul lui Avraam căruia i s-a cerut să-şi sacrifice singurul lui fiu? Unde este Dumnezeul lui Isaac, care a acceptat de bună voie să se pună el însuşi pe altar? Unde este Dumnezeul lui Iacov, ai cărui fii i-au produs durere şi ruşine? Unde este Dumnezeul lui Moise, care n-a intrat în ţara promisă fiindcă nu I-a acordat lui Dumnezeu slava cuvenită? Unde este Dumnezeul apostolilor, care erau arestaţi, bătuţi, şi în final omorâţi, fiindcă nu puteau să nu vorbească despre Isus? Unde este Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Care a suferit ca nimeni altul “pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit?” (Isaia 53:4). Nu-L găsesc pe acest Dumnezeu în predicile lor. De ce? Din cauză că nu se potriveşte mesajului lor. Ei au o Evanghelie fără integritate, total diferită de Dumnezeul pe care ei susţin că Îl reprezintă. O Evanghelie parţială nu mai este Evanghelie, pentru că nu poate fi o veste bună când Dumnezeu este lăsat afară.

Ultimul meu „şef”, Theodore H. Epp, a participat la un congres, la care era programat să vorbească unul dintre predicatorii populari. Fratele Epp dorea să-l asculte personal pe acest om renumit, aşa că s-a dus la adunare cu Biblia în mână. Imaginaţi-vă surpriza sa când l-a auzit pe vorbitor spunând (aici parafrazez): „Observaţi că n-am Biblia. Am încetat să mai folosesc Biblia la amvon. Oamenii nu vor predici; ei vor să audă ce înseamnă Dumnezeu pentru noi, în propriile noastre vieţi”.

Fratele Epp a fost atât de îndurerat, încât a părăsit sala, a mers în camera lui, a căzut în genunchi şi I-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru că a participat la acea întâlnire şi chiar la acel congres. Şi-a împachetat lucrurile, a anunţat la recepţie şi a plecat acasă.

„Sarcina noastră nu este să le dăm oamenilor ce vor", obişnuia el să spună. „Sarcina noastră este să le dăm ceea ce le este necesar şi să încercăm să-i facem să dorească aceasta". Pentru el, lucrul cel mai important era să vorbească despre „cuvântul adevărului".

Evanghelia succesului nu numai că prezintă o imagine deformată a lui Dumnezeu, dar perverteşte doctrina biblică despre Persoana şi lucrarea Domnului Isus Cristos. Dumnezeu are tot dreptul să judece pe cei care predică o evanghelie falsă, fiindcă mesajul Evangheliei L-a cos­tat enorm. Preţul plătit a fost însăşi viaţa Fiului Său. Dom­nul Isus Şi-a vărsat sângele pentru ca să satisfacă legea sfântă a lui Dumnezeu, aşa ca păcătoşii pierduţi să poată fi iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu. Domnul Isus n-a murit ca să ne facă sănătoşi, bogaţi şi fericiţi; El a murit ca să ne facă sfinţi. Să transformi Calvarul într-o carte de credit sfinţită, care să ne dea ocazia să risipim în plăceri, înseamnă să ieftineşti cel mai costisitor lucru pe care L-a făcut Dumnezeu vreodată.

Am menţionat că ultimul ţel al lui Dumnezeu în isto­rie, este de „a-Şj uni iarăşi într-unul, în Cristos, toate lucrurile" (Efeseni 1:10). Atunci şi numai atunci, tru­purile noastre vor fi deplin transformate şi eliberate de poverile acestei vieţi. Ţelul lui Dumnezeu cu privire la fiecare dintre noi, în mod personal, este ca „noi să fim asemenea chipului Fiului Său" (Romani 8:29). El do­reşte să fim făcuţi asemenea Domnului Isus şi începe acest proces imediat ce ne-am născut în familia Sa. Pe măsură ce creştem în viaţa creştină, „...suntem schim­baţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2 Corinteni 3:18).

Dar predicatorii succesului nu văd în asemănarea cu Cristos scopul vieţii creştine. Desigur trebuie să-i stingherească atunci când sunt puşi faţă în faţă cu faptul că, potrivit mesajului lor, Domnul Isus n-a fost un succes. El n-a fost bogat şi Şi-a petrecut viaţa identificându-Se cu săracii şi cu proscrişii. El a fost un „Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa" (Isaia 53:3), nu o celebritate care să se bucure de o viaţă extravagantă. Poate greşesc, dar cred că dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, ar con­damna stilul de viaţă extravagant şi împopoţonat al aces­tor pastori ai succesului şi ai adepţilor lor. În viaţa şi lu­crarea Sa, în învăţăturile Sale şi în special în moartea Sa, Isus Cristos a respins evanghelia succesului.

Predicatorii succesului ne dau o imagine deformată a lui Dumnezeu, a Mântuitorului, a vieţii creştine şi de asemenea a Bisericii. După ei, Biserica lui Isus Cristos este o adunare de oameni fericiţi, care se bucură de viaţă. Conform Bibliei mele, Biserica este o adunare de oameni răniţi, care urmăresc sfinţirea înaintea lui Dumnezeu şi caută să fie de ajutor unei lumi aflate în nevoi. Da, trebuie să fie sărbătoare şi bucurie când Biserica se strânge la închinăciune, dar de asemenea se cer a fi împărtăşite poverile şi spălate rănile, trebuie să fie vindecate inimile zdrobite. Conform evangheliei succesului însă, creştinii n-ar trebui să aibă deloc răni.

Biserica este o familie care se adună împreună pentru încurajare, hrană spirituală şi disciplină. Este o armată care se adună pentru a fi echipată de luptă şi care să asculte ordinele de înaintare ale lui Dumnezeu. Este o turmă care caută protecţia lui Dumnezeu într-o lume periculoasă, o mireasă care îşi exprimă devotamentul faţă de Mirele ceresc, un grup de sclavi care caută să îndeplinească voia Stăpânului lor. Ne strângem nu ca să scăpăm de viaţă, ci pentru a fi echipaţi şi încurajaţi să mergem înapoi în viaţă, cu sarcinile şi bătăliile ei. Da, avem bucuriile noastre, dar nu acestea sunt scopul prin­cipal. Scopurile noastre sunt sfinţirea şi ajutorarea; fericirea este doar un rezultat adiţional.

Când Biserica predică un mesaj greşit, sfâşie lucrurile şi slujirea îşi pierde integritatea. Nu putem despărţi mesajul nostru de esenţa lui Dumnezeu, de ceea ce a făcut El la Calvar, de ceea ce face El astăzi şi de ceea ce va face El în viitor. Dar tocmai aceasta au făcut vânzătorii de suc­ces. Odată ce îţi fabrici propria ta Evanghelie, nu mai este mult până începi să o practici şi atunci îţi pierzi integritatea.

Amintiţi-vă de procesul descris în 1 Ioan 1:5-10. Mai întâi, îi minţi pe alţii şi încetezi practicarea adevărului (v. 6); apoi începi să te minţi pe tine însuţi şi pierzi adevărul (v. 8). În sfârşit, începi să-L minţi pe Dumnezeu şi Îl faci pe El mincinos, iar drept rezultat pierzi Cuvântul Său (v. 10). Apostolul Ioan a arătat clar că lucrarea implică integritate şi că nu trebuie să separi mesagerul de mesaj. Când le separi, atât mesagerul cât şi mesajul îşi pierd integritatea.

Nu este suficient să predicăm mesajul cel adevărat; trebuie şi să-l predicăm din motive curate, pentru că propovăduirea noastră nu se întemeiază pe... necurăţie" (1 Tesaloniceni 2:3). New International Version (noua versiune internaţională a Bibliei) traduce: „din motive necurate". Pavel n-a căutat să le placă oamenilor, aşa ca să poată deveni un predicator popular, nici n-a exploatat oamenii ca să devină un predicator bogat. Motivul de bază al lucrării sale a fost să placă lui Dumnezeu, şi acest motiv l-a împins înainte. El ştia că Dumnezeu îi încearcă încontinuu inima ca să vadă dacă motivele sale sunt curate.

În Walden, Henry David Thoreau a scris: „Nu este nici un miros atât de greu ca acela care emană dintr-o bunătate stricată". Şi puţine lucruri strică bunătatea noastră atât de mult ca lăcomia, dorinţa de a fi populari şi sim­ţământul fermecător pe care-l trăim când ne exercităm puterea asupra oamenilor, a celor ce ne acordă admiraţia lor idolatră. Când motivele sunt necurate, lucrarea este necurată şi consecinţele sunt tragice, pentru noi, pentru cei ce ne urmează şi pentru întreaga Biserică.

Probabil că este imposibil pentru oricine în această lume să lucreze absolut din motive pure, dar prin harul lui Dumnezeu putem încerca. Când constatăm că rezistăm la critică şi cultivăm lauda, ştim că ceva este greşit. Când începem să credem cu adevărat toate cuvintele bune pe care le spun oamenii despre noi, suntem în pericol. Dacă inimile noastre stau drept înaintea lui Dumnezeu, lauda ar trebui să ne umilească, nu să ne flateze.

În ultimii ani, Biserica a avut prea multe celebrităţi şi prea puţini slujitori, prea mulţi oameni cu multe medalii, dar fără cicatrice. Dacă te uiţi la viaţa lor şi asculţi mesa­jele lor, nu vei şti niciodată că Evanghelia este despre un evreu umil, sărac, respins şi crucificat; nici nu vei bănui că El a spus: „Ferice de voi care sunteţi săraci pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră" (Luca 6:20), sau: „...vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea” (Luca 6:24). O celebritate reli­gioasă îşi fabrică mesajul care îi va mări popularitatea şi probabil îi va înmulţi venitul. Un slujitor adevărat este preocupat de integritate, atât de integritatea sa personală cât şi de integritatea mesajului.

Într-un capitol viitor voi avea mai multe de spus de­spre pericolul banilor şi al puterii pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Să vedem acum, a treia preocupare a lui Pavel: metodele trebuie să fie corecte.

Nu este loc pentru „viclenie" în slujirea Evangheliei. Înşelăciunea nu-şi are locul în propovăduirea Evangheliei. Frauda şi credinţa nu merg împreună. Am auzit creştini sinceri spunând: „Nu-mi pasă care sunt metodele voastre atâta timp cât mesajul este curat!" Ei ar trebui să ia în con­siderare faptul fundamental că mesajul ajută la determi­narea metodei. Unele metode în slujirea Evangheliei nu sunt demne de Evanghelie. Cuvântul grecesc viclean, tra­dus, înseamnă momeală de prins. În toată activitatea lui cu oamenii, Pavel a fost deschis şi cinstit. El nu a încercat să-i prindă cu o momeală aşa ca să-i agaţe de Evanghelie. Un prieten de-al meu făcea parte din comitetul de conducere al unei Biserici păstorite de un pastor popular şi de succes. L-am întrebat de ce pastorul său nu predică niciodată despre păcat, pocăinţă sau judecată.

„Pentru că ştie că cei mai mulţi oameni n-ar asculta astfel de predici", a răspuns prietenul meu. „El îi “momeşte” cu predicile sale despre prosperitate şi apoi membrii comitetului lucrează în spatele scenei să fie siguri că oamenii înţeleg Evanghelia".

Nu găsesc acest fel de slujire nicăieri în activitatea Domnului Isus, a ucenicilor Săi, a Bisericii primare. Domnul Isus folosea uneori imagini interesante ca să atragă atenţia oamenilor, dar întotdeauna i-a confruntat cu păcatele lor. A câştigat atenţia femeii de la fântână dis­cutând despre „apa vie", dar a pus-o faţă în faţă cu păca­tele ei. „Du-te şi cheamă pe bărbatul tău să vină aici" (Ioan 4:16). Domnul Isus era departe de a fi un pastor al succesului. De fapt unele din mesajele Sale au fost aşa de acuzatoare, încât ascultătorii Săi au vrut să-L omoare. Predici care măgulesc păcătoşii nu vor avea niciodată ca rezultat mântuirea lor. Am auzit odată un evanghelist care îi felicita pe oamenii ce veneau în faţa amvonului spre a discuta cu consilierii pregătiţi să dea îndrumări; în timp ce el îi felicita, de fapt contrazicea chiar Evanghelia pe care o predicase. Predicarea adevărată a Evangheliei Îl slăveşte pe Dumnezeu şi îl condamnă pe păcătosul pierdut; nu încurajează mândria păcătosului. Mai presus de orice, eul păcătos al omului trebuie să fie zdrobit îna­intea sfinţeniei lui Dumnezeu; şi mesajul Evangheliei tocmai aceasta învaţă. Înainte ca să credem vestea bună despre Domnul Isus, trebuie să acceptăm vestea rea de­spre noi înşine.

Măgulirea a fost denumită ca „manipulare, nu co­municare". Când începem să manipulăm oamenii în loc să-i slujim, încetăm să mai fim ispravnicii credincioşi ai Evangheliei şi le răpim oamenilor ocazia de a lua decizii responsabile pentru Isus Cristos. Domnul Isus şi apostolul Pavel au convins oamenii; ei nu i-au sedus, nu i-au con­strâns, nu i-au exploatat. Evanghelia neagă capacitatea păcătosului de a se salva el însuşi, dar nu îi ia respon­sabilitatea de a asculta poruncile lui Dumnezeu.

Măgulirea este numai un mijloc pe care acei pastori îl folosesc ca momeală în undiţa cu care prind peştii imprudenţi. Un alt şiretlic este să oferi răspunsuri simple la întrebări foarte complexe. Predicatorul care strigă: „Isus este răspunsul!" face, fără îndoială, o declaraţie adevărată. Dar el procedează la fel ca doctorul care le spune pacien­ţilor din sala de aşteptare: „Operaţia este răspunsul". Este pură demagogie, chiar dacă este susţinută cu un verset biblic.

Cineva, cred că Mark Twain, a spus că minciuna aleargă în jurul pământului în timp ce adevărul abia îşi trage cizmele. Şi avea dreptate. Natura umană căzută doreşte să creadă minciuni, în special „minciuni religioase", care fac drum uşor demagogului. James Fenimore Cooper a definit demagogul ca „unul care îşi vede de propriile sale interese în timp ce afectează un devota­ment mare faţă de interesele oamenilor". Dintre toţi demagogii, cei religioşi sunt cei mai vrednici de dispreţ. Ei ştiu cum să pună momeala în undiţă.

Abia intrasem cu soţia mea într-un hotel unde aveam rezervată camera, în Orlando, Florida, când o tânără prietenoasă s-a apropiat de noi şi ne-a oferit un transport gratis la Disney Park. „Radarul" meu a intrat imediat în funcţiune şi am întrebat-o: „Ce trebuie să facem în schimb pentru această favoare?" Atunci adevărul a ieşit la iveală: tot ce aveam de făcut era să acordăm câteva ore din vacanţa noastră ca să vizionăm un film şi să vizităm un teren unde urma să se construiască un nou cartier de locuinţe. Aceşti beneficiari de pe urma construcţiilor ştiau cum să pună momeala în undiţă, dar cel puţin erau cinstiţi. Aceasta este mai mult decât pot spune despre unii predicatori.

Din nefericire, mulţi creştini, puşi faţă în faţă cu o lu­crare, nu ştiu să gândească teologic şi să pună întrebări exacte. Le lipseşte discernământul spiritual, iar pe de altă parte n-au încredere în cei care au acest discernământ. Pastorul credincios care îşi avertizează turma cu privire la un predicator de succes, mai mult ca sigur că va auzi comentarii de genul: „Oh, eşti gelos pe succesul lui! Ţi-e teamă că vom începe să-i trimitem bani!"

Când eram în primele săptămâni, în calitate de pastor senior la Biserica Moody din Chicago, am fost surprins când unul din vechii membri m-a întrebat: „Când îl veţi invita pe…….. să vorbească aici?" şi mi-a spus numele unui cunoscut vorbitor la televiziune a cărui teologie şi etică le consider deplorabile.

„Niciodată", am răspuns. „Nu vreau ca oamenii să creadă că această Biserică este de acord cu mesajul sau cu stilul lui de viaţă".

“Dar el va atrage o mare mulţime”.

“Noi nu suntem aici să atragem o mare mulţime", am spus. “Noi suntem aici ca să construim o Biserică. El nu ne poate ajuta”.

Nu l-am mai văzut prea des pe acel membru în anii care au urmat. Ce tragic că i-a lipsit capacitatea de a de­tecta frauda religioasă când a întâlnit-o, chiar dacă în viaţa sa a avut parte să asculte pe unii dintre cei mai buni predicatori şi învăţători ai Bibliei. Şi nici nu a vrut să accepte evaluarea pastorului său. Din fericire, a fost o excepţie.

Ceea ce credem, determină felul de a ne comporta, şi amândouă determină ce vom deveni. Dacă credem adevărul, adevărul ne va sfinţi (Ioan 17:17) şi ne va face liberi (Ioan 8:31-32). Dacă credem minciuni, treptat vom deveni o minciună, deoarece ne pierdem integritatea şi începem să practicăm duplicitatea. Este un principiu fundamental că vom deveni asemenea dumnezeului căruia ne închinăm. Dacă este un dumnezeu fals, vom deveni falşi. „Ca ei (idolii falşi) sunt toţi cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei" (Psalmul 115:8).

„Copilaşilor, păziţi-vă de idoli" (1 Ioan 5:21).



Persoane interesate