3. Mântuirea prin credinţă este adeverită prin schimbarea vieţii
Evanghelia harului aduce lumii păcătoase, neajutorate şi pierdute această veste: nici o vinovăţie nu este prea grea, nici o suferinţă prea adâncă, pentru ca Dumnezeu să nu poată da iertare, salvare, ajutor, mângâiere, cale de ieşire pentru toţi care cred şi caută adăpost în Isus, Fiul Său. Ca să fie înţeleasă această Veste mântuitoare de către toţi oamenii, ne este redat ca exemplu şi „temnicerul din Filipi": „Pe la miezul nopţii, Pa-vel şi Sila se rugau şi lăudau pe Dumnezeu cu cântări, iar cei închişi îi ascultau. Şi deodată s-a făcut un mare cutremur de pământ, încât s-au clătinat temeliile temniţei, îndată s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a trezit din somn şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci gândea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare, zicând: ‚Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici!’ Atunci temnicerul a cerut lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila, i-a condus afară şi le-a zis: ‚Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?’ Şi ei i-au spus: ‚Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!’" (Faptele Apostolilor 16:25-31).
Acel om se gândea că cei din temniţă ar fi fugit şi astfel postul şi onoarea sa ar fi fost ruinate. Foarte hotărât a vrut să urmeze lozinca Satanei: „Mai bine mort decât fără onoare!" Poarta iadului era deschisă ca să mai primească o pradă. Atunci Dumnezeu a tras pe acest păcătos vinovat de la prăpastia sinuciderii, prin strigătul apostolului. În acel ceas de groază, acel om şi-a plecat genunchii şi întrebarea despre viaţa veşnică a venit din străfundul inimii: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" Ce dumnezeiesc, simplu şi clar a răsunat răspunsul: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta!" Temnicerul a gândit la început că este un om condamnat, dar aceasta a fost numai înşelăciunea Satanei. Dumnezeu avea un ajutor complet pentru el şi pentru toată familia sa. Acest om şi ai săi în acea noapte au primit adeverirea bogatului har al Fiului lui Dumnezeu care a fost răstignit şi a înviat. Ei au chemat Numele Său cel mare şi toată greutatea vieţii şi-au încredinţat-o în mâinile Lui atotputernice. Harul lui Dumnezeu a răspuns în acea clipă, în noaptea aceea îngerii lui Dumnezeu s-au bucurat de păcătoşii iertaţi. Lumea trăia o schimbare a vieţii unei familii întregi. Orice copil poate înţelege de aici ce este credinţa salvatoare.
Numărul oamenilor zdrobiţi din poporul nostru este nespus de mare. Ce mulţi umblă fără nădejde pe marginea prăpastiei îndoielii. Unii, prin povara morală a conştiinţei, au ajuns la disperare, iar alţii sunt ruinaţi de boli şi de nervi. Apoi vine numărul mare al celor săraci cu sau fără datorii. Să mai adăugăm şi pe cei mulţi, care, prin decepţii şi fără nădejde, sunt lipsiţi de linişte. De „viaţa ruinată" nu aparţin numai cei din şcolile de corecţie sau din închisori, ci trebuie să ne gândim şi la sutele de mii de femei care au căzut în ruşine, la toţi oamenii care în necunoştinţă îşi mănâncă pâinea murdărită şi care îşi umplu buzunarele cu păcatele sacrificiilor lor.
Pe lângă toate acestea sunt mulţimi mari care îşi înăbuşă conştiinţa. Mulţi caută numai îmbrăcăminte, hrană, cultură, renume şi o bună creştere. Ei ştiu că sunt robiţi de multe păcate, dar nu cunosc o cale de scăpare. Să mai luăm în calcul şi milioanele acelora care au fost păziţi de Dumnezeu de adânci căderi morale, dar care totuşi nu au pace şi merg mai departe prin viaţă fără a găsi refugiul în harul şi în sângele lui Cristos. La întrebarea: „Ai tu o speranţă?" toţi dau din umeri. Puţini din toată omenirea, din nobili şi cei de jos, din bogaţi şi săraci, din învăţaţi şi neînvăţaţi ştiu că există o fericire adevărată, o deplină siguranţă a iertării de orice vină. Cei mai mulţi nici nu ştiu că se poate găsi o nădejde minunată şi o ţintă în viaţă pentru orice suflet în suferinţă. Şi totuşi Dumnezeu, în harul Său îi cheamă pe toţi! Cine vine cu greutatea vinei şi cu recunoaşterea stării de păcătos la Isus Mântuitorul, acela va găsi tot ce are nevoie inima sa: iertare, pace, viaţă veşnică şi grija Tatălui Atotputernic pentru toate neajunsurile şi nevoile vieţii de pe acest pământ. Ce simplă este calea: crede în Domnul Isus! Ce a făcut Domnul Isus în acea noapte cu temnicerul, mai poate face şi astăzi în harul Său dumnezeiesc cu toţi păcătoşii.
Despre cei din Corint, care trăiseră în tot felul de păcate, este scris următorul cuvânt: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi; nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici cei adulteri, nici cei afemeiaţi cu ei înşişi, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru" (1 Corinteni 6:9-11). Aceşti robi căzuţi în adâncimile plăcerii fireşti au trăit harul eliberării. Toţi oamenii, care vin astăzi cu greutatea conştiinţelor şi păcatelor la Isus şi se încred în El, trăiesc harul eliberării de sub puterea păcatului.
La o oră târzie, cu mulţi ani în urmă, în localitatea S., un bărbat tânăr, bogat şi foarte inteligent s-a întâlnit cu un credincios. Din discuţiile avute, acel tânăr a văzut că puterea păcatului, care îl ţinea legat, îl va distruge trupeşte şi sufleteşte, şi simţea clar distrugerea nervilor sub puterea duhului. Pe deasupra, în trecutul său erau momente întunecoase care dacă ar fi fost date la iveală, l-ar fi condus la judecătorie. El ştia că era nevoie numai de un anunţ şi atunci el, fiul unei familii atât de distinse, trebuia să ajungă în faţa instanţei. La ce i-ar fi folosit atunci înţelepciunea, cultura, bogăţia şi renumele? Tânărul s-a văzut pe marginea prăpastiei. Mai era vreun ajutor pentru el? Credinciosul a deschis Biblia şi a citit ce spune Dumnezeu păcătosului vinovat: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua" (Apocalipsa 21:8). „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă poftelor inimii lor, să-şi necinstească trupurile, ei între ei, căci au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi au cinstit şi au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat în veci" (vezi Romani 1:24-25). „Dar legea a intervenit ca să se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult, pentru ca, după cum păcatul a stăpânit prin moarte, tot aşa şi harul să stăpânească prin dreptate, dând viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru" (Romani 5.20-21). „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru" (vezi Romani 6:23). „Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut" (Evanghelia după Luca 19:10).
Cuvântul lui Dumnezeu, sămânţa naşterii din nou, şi-a arătat puterea în acea seară. Acel tânăr şi-a recunoscut păcatele şi a primit harul lui Dumnezeu, încredinţându-şi viaţa în mâinile lui Isus. Ce moment sfânt! - Acel om, scufundat în vinovăţia păcatelor, a fost renăscut la o viaţă veşnică! S-a întâmplat însă ceva interesant. Acestui păcătos graţiat i-a venit în minte că mai demult în oraşul său natal a depus un jurământ fals pentru a scăpa de judecată. Au trecut de atunci şapte ani. Dar Duhul lui Dumnezeu, care este un Duh al adevărului, a îndemnat pe acest om să facă o scrisoare către judecătorie, în care şi-a recunoscut jurământul fals şi greşeala lui, mărturisind că prin harul lui Dumnezeu a devenit un copil al Său şi o mărturie pentru Isus, Mântuitorul lui. A fost chemat la judecătorie. Acolo a mărturisit şi ce a făcut Domnul Isus în viaţa sa. Acea mărturie simplă a fost o predică mare şi puternică despre puterea salvatoare şi despre dragostea Fiului lui Dumnezeu, despre minunea împăcării prin jertfa şi sângele de la Golgota. - Pedeapsa a urmat conform legilor.
Cât timp a fost închis, acest om a fost o mărturie despre pacea copiilor lui Dumnezeu. De la directorul închisorii şi până la portar, cât şi toţi oamenii de acolo au văzut la el o faţă plină de pace. Scrisorile lui de asemenea dădeau mărturie că Domnul Isus, zi şi noapte, stătea lângă el pentru a-l linişti. Toată vina, toate păcatele i-au fost şterse prin sângele lui Isus, iar în privinţa viitorului nu-şi făcea griji. El era un om pe deplin nou, o adeverire clară a Cuvântului: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi" (citeşte în 2 Corinteni 5:17).