Călăuzire în înţelegerea Sfintelor Scripturi > 27. Numele Duhului Sfânt


CAPITOLUL 27
NUMELE DUHULUI SFÂNT

Este greu pentru oameni să înţeleagă sau să înveţe despre cineva pe care nu-l pot atinge cu mâinile lor sau nu-l pot vedea cu proprii lor ochi. Aşa se întâmplă şi cu înţelegerea despre Duhul Sfânt. El este o parte a Sfintei Treimi, şi nu poate fi atins sau văzut în mod obişnuit. Referirea la Duhul Sfânt nu se poate face ca la un obiect. Duhul Sfânt este o persoană, şi El poate fi numit, ca şi Dumnezeu Tatăl şi Isus Cristos care sunt persoane şi pot fi numite cu pronumele personal El. El are capacitatea de a cunoaşte, de a simţi şi de a voi. "Mângâietorul", sau Unul care a fost chemat să ajute sau să mângâie (Ioan 14:16; 16:7). Un astfel de nume poate fi dat numai unei persoane. Când Domnul Isus S-a înălţat la cer, Duhul Sfânt S-a pogorât pentru a-L substitui. Această lucrare n-a putut fi făcută decât de către o persoană.

Este important a învăţa câteva dintre numele Duhului Sfânt pentru a-L putea înţelege mai bine.

1. NUME ALE DUHULUI SFÂNT:

A. Duhul Sfânt - Matei 4:1 spune: "Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul”.

B. Duhul Adevărului - Ioan 14:17 "Şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi”.

C. Mângâietorul - Ioan 14:26 scrie: "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.

D. Duhul Lui Dumnezeu - Romani 8:9: "Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul Lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui”.

F. Duhul Dumnezeului celui viu - 2 Corinteni 3:3 spune: "Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Cristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sunt inimi de carne”.

G. Duhul Sfânt al promisiunii - Efeseni 1:13 spune: "Şi voi după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”.

H. Duhul Lui - Efeseni 1:17 spune: "Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui”.

I. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu - Efeseni 4:30: "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.

J. Duhul cel vecinie - Evrei 9:14: "Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel vecinie, S-a dat pe Sine însuşi, jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curaţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu”.

K. Duhul - Apocalipsa 2:7; 11; 29, spune: "Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu”. “Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: "Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte”. “Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.

E. Duhul Lui Cristos - (Romani 8:9).



Persoane interesate