Călăuzire în înţelegerea Sfintelor Scripturi > 26. Cine este Duhul Sfânt


PARTEA 4
ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA DUHUL SFÂNT
(Doctrina despre Duhul Sfânt)

CAPITOLUL 26
CINE ESTE DUHUL SFÂNT

Duhul Sfânt este o parte a Sfintei Treimi

1. DUHUL SFÂNT ESTE DUMNEZEU

A. La Faptele Apostolilor 5:3-4 scrie: "Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt...? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16-17).

B. Duhul Sfânt este Dumnezeu.

(1) El este atotputernic. Luca 1:35 spune: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea înalt te va umbri” (Romani 15:13-19).

(2) El este atotştiutor. 1 Corinteni 2:10 spune: "Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale Lui Dumnezeu” (Luca 2:25-32).

(3) El este omniprezent. Psalmul 139:7-10 zice: "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca”.

(4) El este etern sau veşnic. Evrei 9:14b spune: "...care prin Duhul cel vecinie, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu”.

Lucrul acesta este de asemeni arătat de Cristos când a spus ucenicilor să propovăduiască Evanghelia pretutindeni. Le-a poruncit să boteze în Numele fiecărei Persoane a Sfintei Treimi. Matei 28:18-20 scrie: "Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”.

La încheierea unei scrisori, apostolii au scris: "Dragostea Domnului Isus Cristos să vă însoţească... Să aveţi dragostea Lui Dumnezeu... Duhul Sfânt să vă facă una". Apostolii s-au referit la Duhul Sfânt ca Dumnezeu.

În Apocalipsa, Domnul Isus Îl prezintă pe Duhul Sfânt lui Ioan şi Bisericii, ca pe Cineva care trebuie ascultat. "Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” (Apocalipsa 3:22b).

Lucrarea în Biserică este făcută de oameni care au primit anumite daruri din partea Duhului Sfânt. " Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi” (1 Corinteni 12:4-6). În Biblie se vorbeşte despre Dumnezeu şi Duhul Sfânt ca despre o singură Persoană.



Persoane interesate