Călăuzire în înţelegerea Sfintelor Scripturi > 7. Lucrările lui Dumnezeu


CAPITOLUL 7
LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU

Lucrările lui Dumnezeu sunt ceea ce El a făcut în trecut, ce face acuma şi ce va face în viitor. În Romani 1:20, se spune: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi." Oamenii văd lucrările Lui. Dar a-I şti lucrările nu este acelaşi lucru cu a-I cunoaşte căile Lui. Lucrările Lui pot fi cunoscute de către cei ce-L cunosc pe El, pe Dumnezeu, ca Persoană. El a făcut de cunoscut căile Sale lui Moise şi lucrările Sale, copiilor lui Israel. Lucrările lui Dumnezeu arată planurile Lui pentru toate timpurile. În 1 Timotei 1:17 se spune: "A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor". În Efeseni 1:11 se spune: “În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale." Din aceste texte se poate vedea cum toate lucrurile lucrează aşa cum au fost planificate de El. Dumnezeu lucrează aşa după cum a plănuit toate lucrurile. Acest lucru poate fi văzut şi în Efeseni 3:11: "...după planul veşnic, pe care l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru".

1. DUMNEZEU A CREAT TOTUL

Cuvântul "creaţie" este folosit în multe versiuni. Aceasta înseamnă lucrarea Sfintei Treimi prin care, la început şi pentru propria Sa slavă, Dumnezeu a făcut din nimic întreaga lume care poate fi văzută şi întreaga lume nevăzută.

2. SE POATE VEDEA CĂ ORICE LUCRARE A LUI DUMNEZEU ESTE FĂCUTĂ DE SFÂNTA TREIME

A. Dumnezeu Tatăl a plănuit totul şi a început totul. În Efeseni 3:9, se spune: "Şi să pun în lumină înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile". (Geneza 1:1; Deuteronom 4:39; 2 Corinteni 8:6; 2 Corinteni 4:6).

B. Dumnezeu Fiul a adus toate la fiinţă. În Coloseni 1:16 se scrie: "Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El” (1 Ioan 1:1-3; Corinteni 8:6; Evrei 1:2; 11:3).

C. Dumnezeu Duhul Sfânt aduce totul la bun sfârşit (Geneza 1:2; Iov 26:13; 33:4).

Ideea aceasta poate fi înţeleasă uşor dacă ne-am gândi că atunci când se construieşte o casă, cineva îi face planul cum să fie construită; un altul construieşte clădirea iar un altul îi finisează interiorul. Fiecare şi-a avut partea lui de muncă. Aceasta poate fi văzut în Geneza 1:1-3: Dumnezeu Tatăl, în versetul 1, Dumnezeu Duhul Sfânt în versetul 2 şi Dumnezeu Fiul în versetul 3. Dumnezeu nu numai că a făcut lumea care poate fi văzută, dar El a făcut şi lucrurile care nu pot fi văzute. El a făcut şi lumea îngerilor aşa cum reiese din Coloseni 1:16, care spune: "Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile, cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El”.

Cuvântul evreiesc pentru "a creat" se găseşte de trei ori în Geneza 1. În versetul 1 - Dumnezeu a creat (a făcut din nimic), cerurile şi pământul. În versetul 22 El a făcut viaţa animală, iar în versetul 26 El a făcut viaţa umană. Omul a avut întotdeauna dorinţa să ştie cum a făcut Dumnezeu aceste lucruri, dar El a ales să facă un secret din aceasta. Diferiţi oameni au făcut greşeala să creadă că lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu sunt Dumnezeu Însuşi. Nu se poate să-I aducem închinare lui Dumnezeu închinându-ne lucrurilor pe care le-a făcut El. Acestea dovedesc că au fost făcute de Dumnezeu, Cel Atotputernic, dar omul nu trebuie să li se închine lor. Omul este dator să se închine Celui care a făcut toate lucrurile. Întrebarea care se pune este de ce a creat Dumnezeu lucrurile? Există un singur răspuns: Dumnezeu a făcut totul pentru slava Sa. Acest lucru poate fi văzut în Apocalipsa 4:11: "Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute" (Neemia 9:6; Romani 11:36; Efeseni 1:5).

3. DUMNEZEU PĂSTREAZĂ ŞI POARTĂ DE GRIJĂ LUCRURILOR PE CARE LE-A FĂCUT

Coloseni 1:17 spune: "El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El." Unii oameni au făcut greşeala să creadă că Dumnezeu a lăsat lumea să meargă de capul ei. În Evrei 1:3 se spune: "El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte". Aceasta este partea pe care o are Cristos: de a păstra lucrurile împreună şi de a se ocupa de ele. Dumnezeu a vorbit despre păsările cerului şi despre florile câmpului, care sunt sub supravegherea lui Dumnezeu. Dacă Se interesează de acestea atât de mult, cu cât mai mult Se va interesa El de om! (Matei 5:45; 6:26; 10:29-31).

Dumnezeu arată în Cuvântul Său că El a făcut şi păstrează toate lucrurile aşa cum vrea.

A. Pământul, soarele, luna şi stelele, aşa după cum au fost plănuite (Psalmul 119:89-91).

B. Naţiunile lumii se află acolo unde le-a aşezat Dumnezeu sau unde le permite El să se afle. În Faptele Apostolilor 17:26, se spune: "El a făcut ca toţi oamnenii ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului, le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor" (Deuteronom 32:8).

C. Durata vieţii umane este aşa după cum a rânduit-o Dumnezeu. În Iov 14:5, se spune: "Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece".

D. Acţiunile omului, bune sau rele, sunt îngăduite de Dumnezeu. Luca 22:22 spune: "Negreşit, Fiul omului se duce, după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El" (Faptele Apostolilor 2:23; 4:27-28; Efeseni 2:10; 1 Petru 2:8; Apocalipsa 17:17).

E. Salvarea omului de la pedeapsa păcatului este planul lui Dumnezeu (Isaia 53:5; Romani 8:29-30; Efeseni 1:3, 10, 11).



Persoane interesate