23. O lecţie: John D.
Rockefeller
Ca tânăr, John D. Rockefeller senior, era
tot atât de voinic şi zdravăn ca şi un flăcău fermier. Când s-a apucat de
negoţ, el a muncit mai mult decât un sclav mânat de cravaşa şefului. La vârsta
de 33 de ani avea primul milion de dolare. Fără răgaz, orice moment era
consacrat pentru lucru. La 43 de ani el stăpânea cea mai mare afacere
comercială din lume. La vârsta de 53 de ani era cel mai bogat om de pe pământ
şi singurul miliardar din lume.
Pentru această realizare, el şi-a vândut
propria fericire şi sănătate. El a contractat o alopecie, o stare în care cade
nu numai părul capului ci şi o parte din gene şi sprâncene. Unul din biografii
lui spunea că Rockefeller arăta ca o mumie. Venitul său era de un milion de
dolari pe săptămână, dar digestia sa era aşa de proastă încât putea să mănânce
numai biscuiţi şi lapte.
Ca şi Scrooge (personaj principal într-un
roman de Dickens), John D. era singuratec şi mut. El a mărturisit odată că dorea
să fie iubit, dar nu-şi dădea seama că oamenii iubesc numai pe aceia din care
emană iubirea. Lipsit de consideraţie pentru alţii, în mocirla plăcerii lui de
a-şi mări tot mai mult profiturile, zdrobea adesea pe cel lipsit de ajutor.
Era atât de urât pe terenurile petrolifere din Pensylvania, încât oamenii pe
care i-a sărăcit iau spânzurat portretul. El era păzit zi şi noapte de gărzi
personale.
Enorma avere pe care a acumulat-o nu-i
dădea pace nici fericire. Până la urmă constată că era înăbuşit de averea pe
care căuta s-o acumuleze şi s-o conducă. Nu putea să doarmă şi nu se putea
bucura de nimic.
Când John D. avea numai 53 de ani, Ida
Tarbell scria despre el: "O îmbătrânire îngrozitoare se vedea pe faţa lui.
Arăta ca cel mai bătrân om pe care l-am văzut vreodată."
Biscuiţii şi laptele pe care le înghiţea
posac, nu puteau să ţină mult timp legaţi unul de altul, trupul său istovit cu
sufletul său lipsit de pace. Părerea generală era că nu va mai trăi încă un an,
iar reporterii i-au şi pregătit necrologul pentru a fi publicat în ziare.
John D. era năpădit de multe gânduri în
lungile nopţi de nesomn. într-o noapte făcu descoperirea senzaţională că nu
era în stare să ia cu el în lumea cealaltă nici măcar o monedă nenorocită de
10 cenţi. îl cuprinse disperarea ca pe un mic copil care vede mareea
necruţătoare venind să-i măture într-o clipă toate castelele de nisip pe care
le-a clădit.
Pentru prima dată recunoscu că banul nu
era de folos pentru a fi păstrat, ci trebuie să fie distribuit pentru beneficiul
altora. Dimineaţa următoare, fără a pierde timpul asemenea lui Scrooge, el
transformă banul său în fericiri pentru alţii. Astfel începu să ajute cauze
nobile. El înfiinţă Fundaţia Rockefeller pentru ca o parte din averea sa să fie
canalizată spre zonele nevoiaşe. Ar fi necesară o carte pentru a descrie
beneficiile care rezultau din multele sute de milioane de dolari cu care
copleşi universităţile, spitalele, lucrările misionare şi milioanele de oameni
oropsiţi. El a fost unul din cei care a ajutat Sudul să scape de cea mai mare
calamitate economică şi fizică, gândacul coleopter. Putem mulţumi lui John D.
că vieţile noastre şi ale copiilor noştri sunt salvate prin penicilină pentru
că prin contribuţiile sale a ajutat la descoperirea acestui medicament
miraculos. Banul său a produs scânteia pentru cercetarea ştiinţifică care a
salvat şi salvează încă multe milioane de oameni de la o moarte prematură în
cazurile de malarie, tuberculoză, difterie şi multe alte boli.
Nu este scopul meu de a da amănunte despre
binecuvântările revărsate în lume atunci când John D. şi-a schimat atitudinea
gândind că este bine nu numai a primi ci şi a da. Scopul meu este de a vă arăta
că atunci când a început să gândească şi la lumea din exterior, spre nevoile
altora, s-a întâmplat un miracol. Acum a început să doarmă, să mănânce normal
şi să se bucure de viaţă în general. Amărăciunea, răutatea şi egocentrismul
arid au dispărut din viaţa lui şi în sufletul lui John D. au pătruns fluvii
înviorătoare de iubire şi milă. El care era respingător şi fără viaţă, deveni
acum extrem de vioi şi activ.
Când Rockefeller împlini 53 de ani, se
părea aproape sigur că nu va mai sărbători niciodată o altă zi de naştere. Dar
el a început să pună în practică una din legile veşnice ale lui Dumnezeu şi a
recoltat beneficiile promise de ea: "...Daţi şi vi se va da; ba încă vi se
va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe
deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura" (Luca
6:38). El a gustat valabilitatea acestei promisiuni, căci a trăit nu numai până
la a 54-a şi a 55-a aniversare a naşterii sale, ci a făcut o experienţă a unei
"bune măsure îndesate...care s-a vărsat pe deasupra" căci el a trăit
până la respectabila vârstă de 98 de ani.
Psihiatria modernă a preluat pe lângă
numeroase şi preţioase sfaturi biblice şi pe acela de a gândi altruist, ajutând
şi pe alţii. Un psihiatru scrie: "Fără iubire noi pierdem voinţa de a
trăi. Vitalitatea noastră spirituală şi fizică este subminată, rezistenţa noastră
este micşorată şi cedăm bolii care adesea se dovedeşte fatală. Putem să scăpăm
de moarte, dar ceea ce ne rămâne este o existenţă sărăcăcioasă şi stearpă, iar
din punct de vedere emotiv aşa de secătuită încât putem să ne socotim numai pe
jumătate vii” (Smiley Blanton "Love or Perish", New-York, Simon and
Schuster, Inc. 1956 p.4)
Harry şi Bonaro Overstreet, excelenţi
cunoscători ai naturii omeneşti, scriau: "...este unul din adevărurile de
bază ale vieţii omeneşti, că cine nu se jertfeşte pe sine însuşi, nu are
satisfacţii” (Harry J.Johnson "Blue Print for Health", Chicago, Blue
Cross Association, Summer 1962, p. 19).
Ca oameni, ne supunem unor examene
medicale, ne îngrijim trupul cu medicamente, cu vitamine şi cu zeci de alte
ajutoare, dar suntem grozav de necunoscători a unor exerciţii mintale necesare
pentru o viaţă pe deplin fericită. Ar fi ideal ca această educaţie de a gândi
altruist să înceapă la naştere. Din nefericire un mic copil este învăţat a
gândi egoist când i se dă ocazie să-şi manifeste propria importanţă. De fiecare
dată când dă cele mai uşoare semne de nervozitate, părinţii şi bunicii aleargă
să-l strângă drăgostos în braţe, îl giugiulesc, îi dau un biberon, îl plimbă în
braţe, sau fac ceva ca să-i arate că soarele, luna şi stelele sunt gata să-i
răspundă la fiecare gest de agitaţie. Un copilaş devine astfel obişnuit ca
toate lucrurile să stea la dispoziţia lui, încât cu trecerea timpului el îşi
desăvârşeşte tehnica pentru interesele direct egoiste până la desgust. Când
apoi, ca elev în clasa întâiî primară povesteşte părinţilor despre un băiat
mai mic că este "fricos", că el îl trânteşte la pământ şi îl bate,
drăgăstosul tată se bucură şi-l aplaudă zicându-i "viteaz băiat are
tata!" Când unul din clasa a 6-a se tânguieşte că "acel bătrân
director la pedepsit pentru nimica toată", majoritatea părinţilor judecă
cazul numai pe baza afirmaţiilor adolescentului plângăreţ. Tatăl meu nu a avut
niciodată ocazie să judece vreo plângere a mea fiindcă eu ştiam că dacă auzea
că am fost pedepsit la şcoală, în mod automat primeam şi acasă o curea. Tatăl
meu putea fi socotit nerezonabil, totuşi metoda sa a contribuit la prevenirea
egocentrismului meu. Părinţii care mereu împroaşcă cu noroi pragul casei
vecinilor pentru a-l arăta pe al lor mai curat, sunt un exemplu rău, pe care
copii lor de obicei îl urmează. Părinţii nu trebuie să vorbească de rău pe
cineva în faţa copiilor. Pei·sonalitatea lor este rău influenţată dacă masa de
seară devine o "masă de disecţie" a vecinilor.
Mult prea multe din eforturile şi banii
noştri sunt dirijate spre interese egoiste pentru a clădi "eul"
copiilor noştri. Noi cumpărăm copiliţei în vârstă de 8 ani hăinuţe mult mai
scumpe decât poate permite bugetul familiei, o facem "complet
feminină" după modclul umi actriţe, îi cultivăm egoismul, îi cumpărăm un
pian sau alte instrumente, îi dăm lecţii de muzică, dar niciodată nu ne
ostenim să gândească altruist, în intersul altora. Educarea altruistă pozitivă
este posibilă. Putem să-i cumpărăm lui Suzi un tort semipreparat, s-o punem
să-l coacă şi să-l garnisească, apoi să-l ducă la o mamă istovită de muncă sau
bolnavă. Ce investiţie mai bună poate să facă cineva cu bani aşa de puţini
pentru a-i oferi lui Suzi fericirea de a pleca zburând spre casă, veselă şi
plină de sănătate sufletească? Unele din cele mai iubite persoane pe care le
cunosc sunt copiii mici care sacrifică banii lor economiciţi pentru bomboane pe
care să le dea celor nevoiaşi sau pentru scopuri misionare. Copiii instruiţi de
timpuriu ca să fie politicoşi faţă de alţii, cu siguranţă că nu vor produce
în anii de mai târziu dezamăgiri părinţilor sau altora.
Este cu adevărat înţelept acel părinte
care poate să îndrumeze pe tânărul în vârstă de 14 ani să se ducă la un vecin
nevoiaş ca să-i cosească pajiştea, să-i strângă fânul sau să-i cureţe zăpada.
Nu există o cale mai bună de a insufla obiceiuri sociale sănătoase
tineretului. în cartierul în care stau, se pare că părinţii merg pe calea opusă
când echipează pe băieţaşul lor în vârstă de 3 ani, cu puşcă şi şase gloanţe ca
să bubuie pe fiecare trecător. Aceasta îi obişnuieşte cu idea de a obţine ceea
ce doresc numai lovind sau chiar omorând pe alţii.
Din cauză că am îngăduit copilaşului de
6luni să fie "numai plămâni", celui în vârstă de lo ani "numai
joacă", adolescentului "numai sporturi de performanţă", fetei
adolescente "numai puf şi volănaşe", celui de 35 de ani "numai
afaceri şi jocuri de noroc", celui în vârstă de 45 de ani "numai
confort", nu este de mirare că cel în vârstă de 55 de aniva fi "numai
învins" şi cel de 60 de ani "numai înăcrit-ursuz".
John D. Rockefeller a dovedit că viaţa
sănătoasă, plăcută, nu se obţine prin "a lua" ci prin "a
dărui". Atunci când cetăţenii recunoscători din Cleveland, Ohio, l-au
felicitat, el le vorbi din proprie experienţă: "Ândreptaţi gândurile
voastre spre lucrurile înalte ale vieţii. Fiţi în serviciul omenirii.
Canalizaţi gândurile voastre spre cele folositoare; priviţi înainte pentru a
vedea dacă din succesul vostru va ieşi ceva folositor. întrebarea voastră să fie:
"care va fi rodul carierii mele?... Va fi el înzestrarea spitalelor, a
bisericilor, a şcolilor şi azilelor?... Fă tot ce poţi pentru ajutorarea
tovarăşilor tăi şi făcând astfel, te vei bucura de mult bine în viaţă” (John D.
Rockefeller, Sr., "Outlook" 7 oct. 1905, pp. 300-301).
Lui Rockefeller i-a trebuit mai mult de
jumătate secol de viaţă seacă, nefericită şi cale aspră, până ce a găsit unul
din secretele de bază spre o viaţă adevărată. Este trist că până atunci nu a
citit şi nu a păzit sfaturile sănătoase aflate în Cartea Cărţilor: "Cine
nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte" (1 Ioan 3:14), "Aveţi
aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. NU umblaţi după licrurile înalte ci
rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi” (Romani 12:16).
Nu este nimănui uşor să practice aceste
directive prin propria sa putere. Psihiatria modernă se apropie de Biblie când
apreciază importanţa dirijării excentrice a fluxului gândurilor, dar psihiatria
nu poate să asigure suficientă influenţă morală voinţei noastre de a obtine
vreun avantaj în faţa unor piedici neplăcute. îmi amintesc de acel miros
penetrant şi neplăcut ce era întro seară în sala de aşteptare a cabinetului
meu. Acesta emana de la scutecele care nu au fost spălate bine şi totuşi folosite
la un copilaş în vârstă de circa două luni. Mama copilului în vârstă de circa
30 de ani a avut nouă naşteri şi şapte din copii sunt în viaţă. Era murdară,
gârbovită şi săracă. în mână ţinea câteva zdrenţe pe care le foIosea ca
scutece.
Mă simt ruşinat să mărturisesc adevărul
că dacă nu aveam mila lui Dumnezeu în inimă, după consultaţie i-aş fi cerut ca
în viitor să caute în altă parte asistenţă medicala. Gândul de a încerca să
refuz a îngriji această familie, mă chinuia cumplit. De ce să mă mai încurc cu
ei şi altă dată? Dar am făcut-o şi altă dată! Cum puteam face altfel când îmi
reamintii că Isus a părăsit gloria cerului şi a venit pe pă-mânt pentru că eu
însumi aveam nevoie de un ajutor serios atât fizic cât şi spiritual? El a
venit chiar dacă duhoarea păcatelor mele era mult mai revoltătoare pentru
simţurile Lui. Preţul pe care El l-a plătit pentru a mă ajuta, nu poate fi
măsurat niciodată.
Da, psihiatria îmi arată că a mă gândi
altruist şi la nevoile altor oameni este de cea mai mare importanţă, dar numai
Cristos poate să-mi asigure şi puterea necesară: ,.Căci oricine vrea să-şi
scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine (din
cauza Numelui Meu), o va câştiga” (Matei 16:25).
.....din cauza Numelui Meu...", aici
este puterea şi imbolduh.care poate să ne salveze de egocentrismul nostru.