20. Noroi sau stele?
"Doi oameni privesc printre aceleaşi
gratii. Unul vede noroiul, iar celălalt vede stelele" (Frederick
Langbridge "A Cluster of Quiet Thoughts", published by the Religious
Tract Society). Acest citat a fost seris cu mult înainte ca noi să fi dat cu
picioruşele în şipcile pătuţului nostru. Totuşi semnificaţia medicală a acestui
citat nu a fost înţeleasă de oamenii de ştiinţă până în ultimul deceniu. Cei
doi oameni care privesc printre gratiile aceleiaşi puşcării reacţionează în mod
cu totul diferit faţa de factorii de înerdare. Unu1 era înfrânt privind
gratiile, iarcelălalt deşi rob aceluiaşi mediu înconjurător, era inspirat de
gratii. Cel înfrint cra sub tcnsiune şi îşi expunca astfel trupul la multe
boli serioase, chiar fatale.
Medicii recunosc acum marea însemnătate a
încordării interioare în producerea şi agravarea a o mulţime de boli. Este de
datoria noastră să examinăm cu seriozitate subiectul.
Doi întemniţaţi au fost supuşi aceloraşi
factori de încordare, dar numai unul a manifestat încordare interioară şi s-a
expus la boală. Analiza sângelui său ar fi destăinuât o componenţă anormală a
chimicalelor ca rezultat al emoţiilor sale de resentiment, mânie, ură,
nelinişte şi frică, acelaşi soi de emoţii trupeşti prezentate în capitolele
precedente.
Trebuie să facem distincţie între
factorii de încordare interioară şi cei de încordare exterioară. Fiecare
suntem supuşi la foarte mulţi factori de încordare în viaţa de toate zilele,
dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm învinşi de acest stress interior
cu urmări toxice şi boli. Unul din cei doi, supus factorilor de încordare
exterioară (gratiile puşcăriei) a fost realmente inspirat de stele, stele pe
care pote nu le-a observat niciodată înainte.
Există mari diferenţe în modul cum
oamenii reacţionează faţă de agenţii de stress, ca de ex. un accident de
automobil, pedepsirea unui copil, alegerea celui mai bun frigider, alungarea
câinelui vecinului din pătulul cu flori, sau deşteptarea la ora două din noapte
din cauza unui cotoi. Unii pacienţi contractează crize de stomac care durează
săptămâni şi necesită multă îngrijire medicală. Alţii suferă de serioase
migrene cu vomitări care îi pune în incapacitate de lucru pentru mai multe
zile. Câţiva chiar sucombă din cauza unor atacuri coronariene.
În schimb. alţi indivizi supuşi la
factori identici de încordare, se adaptează aşa de bine încât ei nu se
îmbolnăvesc. Adesea avem un mic control asupra factorilor de încordare care ne
bombardează zilnic şi este de mare importanţă să ştim că trebuie să ne adaptăm
corect acestora dacă vrem să ne salvăm trupurile şi minţile de ravagiile
stressului şi bolile rezultante.
Trei lucruri trebuie să fie puse în
practică dacă cineva vrea să se adapteze cu succes la încordările vieţii de
toate zilele:
1) Schimbarea - alternarea agenţilor de
încordare.
2) Evitarea expunerii îndelungate la
astfel de agenţi prin intercalarea unor pauze de odihnă.
3) Luarea unei atitudini corecte a stării
interioare (o minte înţeleaptă).
Este important a reaminti că omul nu
poate să fie expus mult sau continuu unui aceluiaşi factor de încordare.
Dulgherul care ciocăneşte toată ziua nu va petrece timpul liber săpând în grădina
de flori, cosind pajiştile sau lucrând într-un atelier de tâmplărie. Asemenea
activităţi ar fi ideale pentru un funcţionar sau un avocat. Lipsa de
diversificare a agenţilor de încordare va duce mai devreme sau mai târziu la
oboseală, una dintre cele mai importante simptome ale încordării în corp.
Acum câţiva ani am văzut o diagramă
într-o revistă medicală care avea drept scop să arate cum ar putea cineva să
evite oboseala. Articolul explica că viaţa trebuie să fie ancorată în trei
puncte: Adorare, muncă, distracţie.
Îmi reamintesc din propria mea experienţă
când lucram aşa de mult în timpul zilei încât eram ispitit să nu merg la orele
de rugăciune din cauza oboselii. Totuşi ori de câte ori mergeam, înainte de a
se termina ora de rugăciune, eram surprins că a dispărut nu numai oboseala, dar
eram chiar odihnit şi înviorat. Citirea zilnică a Bibliei, rugăciunea şi
frecventarea serviciilor religioase sunt de cea mai mare valoare medicală.
În al doilea rând, modul nostru de a
gândi este factorul cel mai important în determinarea faptului dacă vom suferi
sau nu de pe urma expunerii la încordarea zilnică. în trecut, tendinţa noastră
era de a pune pe seama celor din jurul nostru tulburările sau reacţiile
noastre nervoase. Necazurile şi insultele din viaţa de toate zilele nu trebuie
să ne pricinuiască multă tulburare dacă le privim cu minte clară şi
netulburată. Gândurile negre din cauza necazurilor sau ofenselor indică o
adaptare greşită care poate să producă o stare de mâncărime în tălpi până la
exasperare. Cea mai obişnuită formă de reacţie greşită este autocompătimirea.
De fapt, nimeni nu trebuie să acuze un
şef lipsit de logică, sau pe profesorul său, sau pe tovarăşul său de viaţă
pentru ulcerele sale. Ulcerele şi tensiunea mărită sunt produse de resentimente
interioare care provoacă reacţii toxice în organism. Luaţi ca exemplu telefonul
meu care sună de zeci de ori în timp ce încerc să-mi fac lucrarea. După primele
lo chemări aş fi dorit să reacţionez. Ştiu însă că dacă îmi permit să
reacţionez cu furie, încordarea repetată produsă de acest lucru simplu ca
sunetul unui telefon, ar putea face ca ulcerul meu să se redeschidă. încordările
care mă apasă nu sunt atât de vinovate pe cât sunt de vinovate reacţiile mele
faţă de acestea. Majoritatea dintre noi am fost singuri vinovaţi de producerea
unei cantităţi de adrenalină în valoare de zece lei, la un incident de un leu.
În timp ce băteam la maşină ultima
propoziţie, telefonul meu sună şi auzii vocea infirmierei de la şcoala
superioară care mi se adresă: "Dr. McMillen, v-am trimis la cabinet o fată
cu un câine. Câinele are în ureche un cârlig de pescuit. Nu am ştiut cum să-l
scot şi am trimis-o la dvs."
Îmi reamintese de un timp când
observaţiile mele făcute acelei infirmiere ar fi putut să ardă complet un fir
din circuitul telefonului. Eu ştiu că dacă aş fi reacţionat cu duşmănie aş fi
contractat o nevralgie serioasă, nu din cauza mesajului telefonic ci din cauza
reacţiei mele cu furie la o încordare neînsemnată faţă de o simplă cerere
omenească. O reacţie greşită din partea mea putea să-mi producă nu o nevralgie
ci chiar un atac de apoplexie sau un atac fatal de inimă. Cu ani în urmă,
adaptarea mea greşită la încordări era cât pe aci să-mi provoace moartea din
cauza unui ulcer care sângera.
Trebuie să amintim însă că încordarea nu
este totdeauna singura cauză a unei boli. Mai mult, s-a dovedit că încordarea
poate să ajute chiar La vindecarea unor boli uşoare.
Dr. Hans Selye a injectat ulei crotonic
(substanţă iritantă) sub pielea unui mare număr de şoareci. Acest ulei a format
edeme noi, inflamatorii. Selye a constatat că atunci când supunea pe unii
şoareci la încordări uşoare, vindecarea inflamaţiilor era grăbită (The Stress
of Life, New-York, McGraw-Hill Book Co., Inc., 1956, pag. 154).
Când am făcut câte o greşeală, eu însumi
am constatat că încordarea m-a vindecat adesea de dureri sau suferinţe uşoare.
Totuşi dacă aş fi reacţionat greşit, cu duşmănie, aş fi putut intra în spital
pentru o săptămând.
Nu este oare un fapt demn de luat în
seamă că reacţiile noastre la încordare determină dacă încordarea este spre
vindecarea noastră sau spre îmbolnăvire? Aci este cheia importantă pentru o
viaţă îndelungată şi fericită. Noi ţinem cheia şi singuri putem decide dacă
încordarea lucrează pentru noi sau contra noastră. Atitudinea noastră decide
dacă încordarea ne face mai buni sau mai răi.
O atitudine duşmănoasă faţă de oamenii
dificili cu care trebuie să trăim, poate să provoace o boală începând de la
erupţii până la piatră la vezica biliară. O atitudine corectă faţă de aceştia
poate să elibereze corpul de unele toxine şi astfel să vindece o boală.
Biblia a anticipat aceste constatări cu
secole în urmă. Apostolul Pavel avea "un ghimpe în trupul său" care
îi dădea încordare (stress): "De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia,
dar El mi-a zis: ,Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea se desăvârşeşte
în slăbiciunea ta. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele,
pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în
slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru
Cristos, căci dacă sunt slab, atunci sunt tare" (I1 Corinteni 12:8-10).
Dacă vrem să ne adaptăm cu succes la
asalturile vieţii zilnice
Mai există un al treilea factor de
reamintit. Este evitarea expunerii de lungă durată şi continui la agenţii de
încordare serioasă şi fără odihnă. Există o limită a încordării pe care fiecare
om poate să o suporte. Medicii văd bărbaţi şi femei care plătesc scump cu
trupul şi mintea lor pentru înhămarea exagerată la muncă fără perioade de
odihnă cuvenite.
Mulţi oameni ar fi încă în viaţă şi azi
dacă ar fi respectat povaţa lui Isus adresată ucenicilor săi trudiţi.
"Veniţi singuri la o parte într-un loc pustiu şi odihniji-vă puţin; căci
erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei nu aveau vreme nici să mănânce"
(Marcu 6:31).
Mulţi dintre cei 31.000 de soldaţi aliaţi
făcuţi prizoneri în Japonia şi Coreea în anul 1940 nu au putut vedea altceva
decât "noroiul". Dr. Harold Wolff constata că aceşti prizoneri aveau
hrană suficientă şi "totuşi deveneau apatici, indiferenţi, nepăsători, nu
mâncau şi nu beau, nu se ajutau unii pe alţii în nici un fel, priveau cu ochii
pierduţi şi în final mureau." Din cei 31.000 de prizoneri, peste 8000 au
murit.
Dr. Wolff constată că multe din aceste
decese au fost provocate de "disperare şi lipsa de sprijin omenesc şi
afecţiune." Dr. Wolff, care este redactorul şef al Arhivelor de Neurologie
şi Psihiatrie, declară că "speranţa, probabil credinţa şi un scop în
viaţă, este un medicament. Aceasta nu este pur şi simplu o declaratie de
convingere, ci o concluzie dovedită prin experimentare ştiinţifică, controlată
în mod meticulos” ("A Scientific Report on What Hope Does for Man»,
N-York State Heart Assembly, 105 East 22nd Street, New-York).
Un alt prizonier poate să vadă stelele.
Un prizonier era stimatul meu prieten, japonezul Dr. David Tsutada. Atunci
când Japonia a intrat în cel de al doilea război mondial, guvernul japonez l-a
băgat la închisoare din cauza credinţei sale în revenirea Domnului pentru a
domni pe acest pământ. Guvernul a încercat să-l omoare prin înfometare şi
scăzuse la 35 de kg. Era închis într-o groapă rece şi murdară. Stând aşa pe
pământ, se întreba mirat dacă aceasta este calea pe care Domnul i-o oferea ca
să umble pe ea şi să ajungă acasă în cer. Dacă aceasta era calea, el era
perfect resemnat. Nu era înfrânt de gratii, sau de noroi, sau de aparenta
lipsă de grije a Domnului faţă de el. Dacă Dr. Tsutada nu s-ar fi adaptat şi nu
s-ar fi resemnat, sunt convins, că încordarea produsă de autocompătimire,
conjugată cu încordarea severă produsă de foame, l-ar fi ucis. în timp ce era
în închisoare Domnul a început să-i descopere planurile Sale pentru o şcoală
biblică. Dr. Tsutada a elaborat multe amănunte pentru şcoală în timp ce stătea
în întunericul şi duhoarea celulei. Când s-a terminat războiul, a fost
eliberat şi imediat şi-a pus planurile în aplicare. Astăzi, acest om are una
din cele mai bune şcoli din Japonia pentru studierea Bibliei. Toate acestea
s-au întâmplat pentru că el nu a fost neliniştit din cauza răufăcătorilor lui
(Psalm 37), ci s-a încrezut şi şi-a găsit plăcerea în Cuvântul lui Dumnezeu.
Dr. Tsutada şi-a creiat mediul său înconjurător propriu.
Au mai fost şi alţii care au văzut stele
printre gratiile închisorii. Doamna Guyon a reacţionat aşa de bine la
încordarea în temniţă încât scrierile sale au inspirat întreaga lume creştină.
Puţini oameni au fost în dosul gratiilor
ca Helen Keller. Deşi oarbă, surdă şi mută, totuşi ea deveni nemuritoare în
analele mondiale fiindcă şi-a întrebuinţat adversităţile ca trepte pe care s-a
urcat pentru a binecuvânta o lume întreagă cu spriritul şi iubirea sa.
Nu trebuie să ne fie frică în mod
nejustificat de dificultăţile vieţii, sau să parcurgem distanţe mari pentru a
le evita. Vânturile puternice şi contrarii nu suflă pentru distrugerea
noastră. De fapt marinarul înţelept poate să-şi ajusteze pânzele în mod corect,
astfel încât chiar şi vânturile contrare să-l ajute ca să-şi atingă ţinta.
Chiar şi oamenii nesimpatici pot să ne ajute să facem ajustările necesare velaturii
noastre mintale, care pe apă se
numeşte tacking (greement), iar pe uscat
se numeşte tact (abilitate).
John Bunyan a uitat de gratiile
închisorii atât de ocupat era cu lucrurile de dincolo de această lume. El a
fericit nu numai sufletul său, ci şi milioane de alţi oameni, cu cartea sa de
succes peste secole "Călătoria Creştinului". într-o altă carte a sa,
Bunyan dădea un sfat excelent de pregătire a sufletului pentru încordări,
chiar mai înainte ca ele să-l lovească. Cu toate că sfatul său a fost scris cu
treisute de ani în urmă, nimic nu-l poate depăşi nici în ziua de azi.
Apoi este înţelept ca în timpul când ne
merge bine şi avem tihnă, să ne pregătim şi pentru zile mai grele. Necazul
poate veni de la Dumnezeu sau să fie îndurat ca fiind partea crucii noastre
pe care trebuie să o luăm zilnic asupra noastră. Boala, moartea prietenilor,
pierderea averii, etc. sunt lucruri la care trebuie să ne aşteptăm fără a ne
speria. Astfel, trebuie să fim pregătiţi şi pentru timpul de necaz. Noi nu vom
putea să le prevedem în întregime, dar vom putea să ne pregătim pentru ele şi
trebuie - aşa cum s-a făcut aluzie mai înainte - să păstrăm ca pe o comoară
promisiunile lui Dumnezeu, să umplem din abundenţă sufletele noastre cu
mulţumiri şi consolări şi să fim ferm convinşi de puterea lui Dumnezeu. Pentru
a rezista şi a nu ne da bătuţi, este nevoie să avem: "picioarele
încălţate cu râvna Evangheliei păcii” (Efeseni 6:15).
Majoritatea creştinilor nu au murit şi nu
s-au răstignit faţă de lume, nu au făcut cunoştinţă cu Dumnezeu şi promisiunile
Sale aşa cum ar trebui să fie, nici nu sunt hotărâţi să-L urmeze pe deplin aşa
cum s-ar cuveni şi de aceea sunt aşa de descurajaţi şi nemulţumiţi atunci când
vin necazurile peste ei. Acesta este un adevăr neîndoielnic.
Am arătat că atitudinea noastră este mai
importantă decât jignirile zilnice. Este important să pregătim minţile noastre
în faţa catastrofelor majore care ne lovesc în viaţă. Armatele recunosc acest
adevăr fundamental şi îşi supun trupele la o instruirc serioasă înainte de a
începe lupta. Dacă creştinii ar practica ase menea sfaturi biblice ca: postirea
şi disciplinarea poftelor trupeşti, atunci poate că nu am avea aşa de mulţi
"soldaţi de ciocolată" care se topese atunci când trebuie să treacă
prin experienţe fierbinţi, prin necazuri neprevăzute, ca pierderea unui
prieten, sau picrderi financiare.
lacov se uita la "noroi" şi
apuca mereu aceste lucruri chiar din momentul naşterii sale. El veni pe lume
strângând călcâiul frăţiorului său cu micul său pumn de copilaş. De îndată ce a
fost în stare să facă un negoţ făcu un târg urât cu supa şi vându puţin din ea
pentru dreptul de întâi născut al fratelui său. El depăşi în înşelăciune chiar
şi pe socrul său care era un maestru adevărat în pungăşii.
Cum v-aţi fi aşteptat să reacţioneze la
încordare un caracter ca al lui Iacov? Atunci când i s-a spus că fiul său
favorit, Iosif, a fost ucis, amărăciunea sa firească era explicabilă, dar
adaptarea la încordare a fost defectuoasă din cauză că Iacov a plâns mai mult
decât ar fi trebuit. Acelora care căutau să-l mângâie, le spunea:
"Plângând mă voi coborî la fiul meu în locuinţa morţilor” (Geneza 37:35).
- El prefera balsamul încălzitor al autocompătimirii pentru a face faţă
situaţiilor în viaţă. Omul care nu învaţă să se adapteze corect la încordări,
nu va deveni niciodată matur.
Iacov stăruia să privească la
"noroi" în loc să creadă că chiar şi nenorocirea poate să fie o parte
importantă din planul lui Dumnezeu, aşa cum de fapt a şi fost. Insistenţa lui
Iacov de a prelungi plânsul era cu totul nelalocul ei, deoarece credinţa lui a
fost atât de slabă încât tot ce făcea nu era decât geamăt, " ...toate
acestea pe mine mă lovesc” (Geneza 42:36).
El suferea din cauza proastei sale
adaptări, căci şi aproape de sffrşitul vieţii sale, el mai mormăia printre
dinţi, ".....zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi
n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei:” (Geneza 47:9).
Apostolul Pavel avea mult mai multe
asalturi la care trebuia să reziste, decât Iacov, dar el a văzut stelele:
"De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de
trei ori am fost bătut cu nuiele, odată am fost împroşcat cu pietre, de trei
ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost în adâncul mării.
Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea
tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din
partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii
pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. în osteneli şi necazuri, în
priveghiuri, adesea în foame şi sete, în posturi, adesea în frig şi lipsă de îmbrăcăminte”
(2 Corinteni 11:24-27). în toate aceste situaţii îngrozitoare, a suspinat
Pavel vreodată: "Toate aceste lucruri sunt împotriva mea?" Din
contră, el exclamă: "Nici unul din aceste lucruri nu m-au clintit."
El refuză să se autocompătimească pentru a nu aglomera în trupul său hormoni
producători de boli. Care a fost succesul lui Pavel la adaptarea cu succes
faţă de atât de mulţi agenţi de încordare? Cum poate să obţină cineva adaptare
la repetate biciuiri, împroşcări cu pietre şi lipsă de hrană?
Am remarcat deja că reacţiile noastre la
încordările inevitabile în viaţă, hotărăsc dacă ele ne vor vindeca sau ne vor
omorâ. De aceea va fi foarte folositor şi pentru noi să analizăm metoda
învăţată şi folosită de apostolul Pavel.
După ce a enumerat o mulţime de agenţi de
încordare (stress) care asaltează omenirea, el dă secretul divin pentru
adaptarea cu succes la aceştia: "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea
lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa
de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Este scris "din pricina Ta
suntem daţi morţii toată ziua, suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat! Totuşi în
toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a
iubit” (Romani 8:35-37).
Acesta este secretul biblic pentru
adaptarea cu succes la toate asalturile vieţii. La începutul fiecărei zile
consideră-te ca o oaie care trebuie să fie maltratată, sau în extrem, chiar
înjunghiată. Dacă iei această atitudine în sufletul tău, atunci nimic din ceea
ce va veni, nu va putea să te înfrângă sau să te neliniştească.
Un om care îşi aşteaptă moartea nu este
neliniştit de factorii nenumăraţi ai încordării care agită pe cei din jur. El
nu este tulburat din cauză că găinile vecinului au scormonit în stratul său de
flori; artrita sa nu s-a înrăutăţit din cauză că impozitele asupra casei sale
s-au majorat; tensiunea sa arterială nu a crescut din cauză că patronul l-a
concediat; el nu va primi dureri de cap din cauză că soţia a ars felia de
pâine; nici colita sa ulceroasă nu se agravează din cauză că bursa de valori
scade cu 5%.
Sufletul răstignit nu este înfrânt. Cel
care în mod voluntar se aduce pe sine cu voioşie în fiecare zi ca "o
jertfă vie" poate să se adapteze în cel mai minunat mod la situaţiile cele
mai grele şi împreună cu apostolul Pavel să fie "mai mult decât biruitor”
(Romani 8:37).
Dar cineva îşi poate pune întrebarea:
"Nu este o nebunie să renunţăm la drepturile noastre?" Poate că nu
este nebunese deoarece abandonând drepturile noastre, ne asigurăm sănătatea şi
fericirea. Făcând pe alţi colegi "«să ne ţină minte "pierdem întotdeauna
pacea inimii. Pentru omul firese este de neconceput că el trebuie să cedeze
atunci când are dreptate. El refuză să sacrifice orgoliul său, dar făcând
astfel, el sacrifică sănătatea Sa. Nu este o afacere prea înţeleaptă!
Spiritul de răzbunare este acela care
atrage după sine toxinele glandulare şi omul suferă din cauza simţului său
puternic de autoafirmare şi autocompătimire. Dacă cineva îşi va analiza cauza
adaptării sale necorespunzătoare la dificultăţile vieţii, va descoperi adesea
un mic cuvânt compus din trei litere "EGO". încordarea şi boala se
produc din cauză că noi nu voim să sacrificăm marele nostru "EU".