2. Dovadă împotriva
mândriei şi prejudecăţii
Cu toate că Europa a reuşit să pună sub
control cele mai devastatoare plăgi prin aplicarea de măsuri categorice ale
Bibliei de a izola victimele, alte boli continuau să decimeze neamul omenesc
deoarece oamenii nu au luat în serios promisiunile lui Dumnezeu că ei vor fi
eliberaţi de toate bolile dacă vor da ascultare sfaturilor divine. De aceea,
boli intestinale ca holera, dizenteria şi febra tifoidă, continuau să obţină
un greu tribut de vieţi omeneşti. Până la sfârşitul secolului al
optsprezecilea, măsurile igienice de prevenire, chiar şi în marile capitale,
erau foarte primitive. De regulă excrementele erau aruncate pe străzi nepavate
şi murdare. Duhori insuportabile apăsau oraşele şi satele. Era cea mai bună
perioadă de prosperitate pentru muştele care se prăseau în murdărie şi răspândeau
bolile intestinale ce omorau milioane de oameni.
Ce multe vieţi omeneşti ar fi fost
salvate dacă omul ar fi luat în serios sfaturile lui Dumnezeu pentru eliberarea
de boli!
Biblia, printr-o ordonanţă, indică calea
spre descătuşare din ghiarele epidemiilor devastatoare ale febrei tifoide,
holerei şi dizenteriei: "Să ai un loc afară din tabără şi acolo să ieşi
afară. între uneltele tale să ai şi o lopată cu care să sapi (o groapă) şi să
acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară" (Deuteronom
23:12-13).
Un istorician în materie de medicină
scrie că directiva este "cu siguranţă o măsură primitivă dar eficace,
deoarece ea arată idei avansate de igienă" (Arturo Castiglione, op. cit.
p. 70). Cum ar putea această recomandare dată lui Moise cu 3500 de ani mai
înainte, să ne ofere azi idei avansate de igienă? Explicaţia logică este aceea
că Biblia este ceia ce se pretinde a fi, adică: Cuvântul inspirat al lui
Dumnezeu.
Dar mândria şi prejudecăţile omului sunt
duşmani prea tari pentru a fi puse la încercare. Să luăm ca exemplu întâmplarea
ce a avut loc în anul 1840 la Viena tocmai pe când se sărbătoreau superbele
valsuri ale lui Johann Strauss şi a fiului său. Viena era pe atunci renumită şi
ca centru medical. Să ne aruncăm privirea în unul din faimoasele spitale din
acele zile: "Spitalul general". în saloanele de maternitate ale
acestui renumit spital, una din 6 femei murea. Acest mare şi îngrozilor procent
de mortalitate era la fel şi în celelalte spitale din întreaga lume.
Obstetricienii (mamoşii) atribuiau decesele pe seama constipaţiei, lactaţiei
întârziate, fricei şi aerului infectat. După ce mureau, femeile erau
transportate la morgă pentru autopsie. în fiecare dimineaţă intrau în morgă
medicii şi studenţii în medicină pentru a executa autopsiile. După aceea, fără
să-şi cureţe mâinile, medicii şi alaiul de studenţi, treceau în saloanele de
maternitate pentru examenul ginecologic al pacientelor. Desigur, pe atunci nu
existau mănuşi de cauciuc. La începutul anului 1840, deci ceva mai mult decât
100 de ani, un tânăr medic pe nume Ignaz Semmelweis a luat în primire unul din
saloanele de obstetrică. El a observat că în general femeile care erau
examinate de profesori şi studenţi, se înbolnăveau şi mureau. După ce timp de
trei ani a observat această situaţie cumplită, el a stabilit o regulă pentru
salonul său, ca oricare medic şi student care a luat parte la autopsii să-şi
spele cu grije mâinile mai înainte de a examina pacientele din maternitate.
În luna aprilie 1847, înainte ca noua
dispoziţie să intre în vigoare, în salonul dr.Semmelweis au murit 57 de femei.
După ce a fost instituit regulamentul spălării mâinilor, au murit: în luna
iunie numai una din 42, în luna iulie numai una din 84 de femei. Statisticile
au arătat cu precizie că infecţiile fatale au fost purtate de la cadavre la
pacientele încă în viaţă.
Într-o zi, după efectuarea autopsiilor şi
spălarea mâinilor, chirurgii şi studenţii au intrat în salonul de maternitate
şi au examinat o serie de paturi cuprinzând douăsprezece femei. Din cele
douăsprezece femei, unsprezece au făcut foarte repede temperatură şi au murit.
în mintea ageră a lui Semmelweis s-a născut un nou gând: desigur un element
misterios cu consecinţe fatale, a fost purtat în mod evident de la un pacient
în viaţă la ceilalţi pacienţi. Concluzie logică, Semmelweis a dispus ca fiecare
să-şi spele mâinile cu grijă şi după examinarea fiecărui pacient. Imediat s-au
ridicat nenumărate proteste împotriva "pacostei de spălare, spălare şi iar
spălare". Dar procentul de mortalitate descreştea mereu.
A fost aplaudat dr. Semmelweis de colegii
săi? Din contră, studenţii indolenţi, obstetricienii cu prejudecăţi şi
superiorii săi geloşi, l-au batjocorit şi înjosit atât de mult încât contractul
său anual de angajare nu a mai fost reînnoit. Succesorul său a scos afară
lighianele şi procentul de mortalitate a ajuns din nou la vechile cifre
îngrozitoare. Au fost convinşi colegii săi că el avea dreptate? Nici de cum!
Noi muritorii putem foarte bine să privim cu proprii ochi asemenea lucruri şi
totuşi mintea să ne fie atât de îmbrobodită în mândrie şi prejudecată, încât
chiar şi ceea ce este bine dovedit, să pătrundă foarte greu la ea.
Timp de 8 luni Semmelweis a încercat în
zadar să primească din nou un post onorabil în spital. Dezgustat şi deprimat,
el părăsi Viena fără să-şi ia rămas bun de la puţinii săi prieteni şi se duse
la Budapesta, oraşul său natal. Acolo a obţinut un post într-un spital, unde de
asemenea procentul de mortalitate al femeilor gravide era îngrozitor de mare.
El a introdus şi aici practica spălării mâinilor înainte de examinarea
individuală a pacientului. Dintr-o dată, secera nemiloasă a fost oprită, dar
prejudecăţile şi geloziile au copleşit adevărul dovedit şi mulţi dintre colegii
lui Semmelweis treceau pe lângă el pe coridoarele spitalului, fără să-i
vorbească.
Dr. Semmelweis a scris o carte, excelent
documentată, asupra muncii sale, care a avut ca efect să îmboldească pe
duşmanii săi la cel mai amar sarcasm. încordarea, precum şi strigătele de
moarte ale mamelor muribunde l-au obsedat şi au influenţat atât de mult natura
sa sensibilă, încât până la sfârşit i s-a deranjat mintea. Ignatz Semmelweis a
murit într-un institut de alienaţi mintali fără să primească vreodată
recunoştinţa pe care o merita din plin.
Cu multe, multe secole înainte de
Semmelweis, Dumnezeu a dat lui Moise instrucţiuni amănunţite asupra celei mai
eficace metode de curăţirea mâinilor imediat după ce a fost atinsi un cadavru
sau o fiinţă vie infectată (Numeri 19). Metoda lui Semmelweis a făcut o cale
lungă în prevenirea multor decese, ca să nu fie acceptată astăzi în vreun
spital. Metoda Scripturii specifica nu o simplă spălare într-un lighian, ci
spălări repetate în ape curgătoare, cu intervale de timp acordate pentru uscare
şi expunere la soare, pentru a ucide bacteriile încă nespălate. Mai mult,
metoda biblică cerea celor ce au avut contact cu un cadavru să-şi schimbe
hainele cu altele curate care au fost spălate şi uscate. Tehnica Bibliei a fost
aşa dc complexă şi de eficace faţă de oricare altă tehnică pe care un om ar fi
putut-o născoci vreodată, încât din nou este logic să credem că legile au fost
date de Dumnezeu lui Moise, aşa cum scrie Biblia.
În chirurgie a predominat de asemenea
acest spirit de necunoaştere, mândrie şi prejudecată în ceea ce priveşte
spălarea mâinilor. în cea mai mare parte a secolului al nouăsprezecelea,
măsurile preventive în chirurgia de specialitate erau extrem de simple.
Pacientul venea în sala de operaţie, se dezbrăca acolo şi se căţăra pe masa de
operaţie. Chirurgul îşi scotea haina, îşi sufleca mânecile, scotea câteva
instrumente dintr-o geantă sau din dulap şi începea să opereze. Dacă chirurgul
dorea să demonstreze ceva studenţilor, îi poftea la masa de operaţie ca să
pipăie cu mâinile lor nespălate şi pline de microbi, o rană sau un abdomen
deschis. Desigur, în asemenea condiţii, mortalitatea era îngrozitor de
ridicată. Dr.Roswell Park, în cartea sa asupra istoriei medicinei, povesteşte
despre propriile sale experienţe: "Atunci când am început lucrul ca
internist într-un spital, în anul 1876 era cel mai mare spital din ţară, s-a
întâmplat ca fiecare pacient operat, cu una sau două excepţii, să moară din
cauza infecţiilor, deşi operaţiile erau realizate de chirurgi socotiţi în acele
zile ca fără egal în meserie” (An Epitome of the HISTORY of Medicine, second
edition, Philadelphia, F. A. Davis Co., 1901 - pag. 326).
O astfel de mortalitate nu s-ar fi
întâmplat dacă chirurgii ar fi urmat metoda pe care Dumnezeu i-a prescris-o lui
Moise privitor la spălarea meticuloasă a mâinilor şi schimbarea hainelor după
contactul cu bolile infecţioase. Doctorul Park declară că în cei doi ani ce au
urmat lui 1876, a fost introdusă metoda antiseptică de curăţire a mâinilor şi a
instrumentelor în urma căreia s-a constatat o scădere spectaculoasă a
mortalităţilor. Opera lui John Tyndall, Louis Pasteur, Robert Koch şi Sir
Joseph Lister au furnizat în sfârşit dovezile clare, aşa că încetul cu încetul
s-a risipit încăpăţânarea şi prejudecata.
În secolul al douăzecilea nici o operaţie
chirurgicală nu se efectuază fără spălarea meticuloasă a mâinilor. Totuşi,
orice neglijare în spălarea mâinilor a avut ca rezultat pierderi inutile de
vieţi omeneşti. Infecţiile stafilococice au devenit epidemii dezastruoase în
unele spitale de copii. în vara anului 1958 o epidemie de infecţie
stafilococică pricinuită de o spălare incorectă a mâinilor, s-a răspândit
într-un mare spital general din estul Statelor Unite. Diferitele antibiotice au
fost de puţin ajutor şi înainte ca infecţia să fie depistată, s-au stins
vieţile a 86 de bărbaţi, femei şi copii.
Departamentul de Stat al Sănătăţii din
New-York s-a alarmat din cauză că asemenea infecţii pot fi răspândite pentru că
o persoană a omis să-şi spele mâinile cu grijă. în anul 1960 Departamentul a
editat o carte descriind metodele de spălare a mâinilor şi procedeele foarte
apropiate de metoda Scripturii cuprinsă în Numeri cap.19.
În sfârşit, abia în anul 1960 omenirea a
ajuns la capăt cu această problemă. Ei au învăţat, după secole şi pe un preţ îngrozitor,
ceea ce Dumnezeu i-a dat lui Moise prin inspiraţie divină.