1. Părul alb şi ulei de
şarpe cu clopoţei
"Pentru a preveni albirea părului,
ungeţi-l cu sângele unui viţel negru care a fost fiert în ulei, sau cu grăsimea
unui şarpe cu clopoţei" (S.E.Massengill, A Sketch of Medicine and Pharmacy
- Bristol, Tenn., S.E.Massengill Company, 1943 pag.16). Această reţetă vine de la
faimosul Papyrus Ebers, o carte de medicină scrisă în Egipt la cca. 1552 î.Cr.
Deoarece Egiptul ocupa o poziţie dominantă în lumea veche medicală, acest
Papyrus este de mare importanţă ca document al ştiinţei medicale din acele
zile.
Cartea cuprinde de asemenea şi
prescripţii pentru cei care au pierdut părul: "Atunci când cade părul, un
remediu este să se aplice un amestec de şase grăsimi şi anume: de cal, hipopotam,
crocodil, pisică, şarpe şi ţap. Pentru ca să-l întăriţi, ungeţi-l cu dintele
unui măgar, zdrobit în miere" (Ibid.).” Un preparat special pentru
pieptănătura reginei Schesch, consta din părţi egale de călcâi de câine de
vânătoare abisinian, flori de curmal şi copite de asin, fierte în ulei.
Preparatul acesta deosebit era folosit ca să crească părul reginei.
Pentru a salva victimele muşcate de şerpi
veninoşi, medicii din acele zile le dădeau să bea "apa magică", apă
ce a fost vărsată deasupra unui idol special (Scope - Summer 1955 pag. 13). La
răni adânci, ei aplicau sânge de vierme şi gunoi de asin. Deoarece bălegarul de
asin era încărcat cu spori de bacil tetanic, nu era de mirare că tributul
plătit de răniţi era mare.
Papyrus Ebers cuprinde multe sute de
remedii pentru boli diferite. Medicamentele includ "sânge de şopârlă,
dinţi de porc, carne putrezită, grăsime rău mirositoare, umezeala din urechile
unui mistreţ, grăsime din lapte de gâscă, copite de asin, grăsime de animale
din diferite surse, excremente de animale inclusiv de la fiinţe omeneşti,
măgari, antilope, câini, pisici, până şi de la muşte” (Massengill, op. cit.
pag. 16-17). Aproximativ în timpul când a fost scrisă această carte egipteană,
s-a născut şi Moise în Egipt. Cu toate că părinţii săi erau israeliţi, el a
fost crescut la curtea împărătească şi "a învăţat toată înţelepciunea
egiptenilor” (Faptele apostolilor 7:22). Nu este nici o îndoială că el a fost
familiarizat cu toată ştiinţa medicală din timpul său. Multe mii de israeliţi
au cunoscut de asemenea şi fără îndoială că au şi folosit unele remedii menţionate
în Papyrus Ebers. Totuşi, atunci când Moise a condus marea mulţime de israeliţi
afară din Egipt, Domnul le-a dat cea mai însemnată promisiune: "Dacă vei
asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este
bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate
legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din aceste boli cu care am lovit pe
egipteni, căci Eu sunt Domnul care te vindecă" (Exod 15:26).
„...nici una din aceste boli..."! Ce
promisiune! Nu au fost chinuiţi de secole de aceste boli atât egiptenii cât şi
israeliţii? Practic, reţetele din cărţile lor medical.e nu au folosit la nimic,
ba de multe ori acestea au adus mai mult rău decât însăşi bolile. Domnul a
făcut acum o promisiune fantastică pentru a elibera pe israeliţi de toate
bolile egiptenilor. Dumnezeu a dat lui Moise un număr de legi care fac parte şi
astăzi din Biblia noastră. Dar aceste directive medicale divine erau cu totul
diferite de acelea din Papyrus Ebers şi cu siguranţă, Dumnezeu nu le-a copiat
pe cele ale autorităţilor locale din acele zile. Instruit în universităţile
regale de medicină, ar fi avut Moise destulă încredere să accepte inovaţiile
divine fără să adauge unele din remediile pe care le-a învăţat? Din relatarea
biblică descoperim că Moise a avut atâta încredere în legile lui Dumnezeu încât
nu a introdus în instrucţiunile inspirate nici măcar un singur curent din
concepţiile greşite ale timpului. Dacă Moise ar fi cedat înclinaţiei naturale
de a fi adăugat cât de puţin din cele învăţate în universităţi, pe atunci cele
mai moderne, noi am fi putut găsi astăzi în Biblie nişte prescripţii cam de
felul acesta: "călcâiul unui câine de vânătoare abisinian" sau
"dinte de măgar, strivit în miere", fără să mai menţionăm alte
medicamente pe care medicii vremii le-au compus din murdărie de câini, pisici
sau muşte, încărcate cu bacterii.
Instrucţiunile divine, nu numai că erau
lipsite de practici primejdioase, dar aveau multe şi amănunţite recomandări
pozitive. Să ne uităm în treacăt la influenţa acelor instrucţiuni pozitive în
istoria prevenirii bolilor infecţioase. Multe sute de ani, lepra, acea boală
infecţioasă, a omorât nenumărate milioane de oameni în Europa.
Proporţiile teribilei maladii printre
europeni sunt date de dr.George Rosen, profesor de sănătate publică la
universitatea din Columbia, care relatează următoarele: "Lepra a adus cea
mai mare nenorocire care şi-a întins umbra asupra vieţii omenirii medievale.
Frica de toate celelalte boli luate la un loc, nici nu se poate compara cu
teroarea răspândită de lepră. Nici moartea neagră din secolul al
patrusprezecelea (epidemia de ciumă în Europa în anii 1348-1349), sau apariţia
sifilisului spre sfârşitul secolului al cincisprezecelea, nu a produs o
asemenea stare de groază... încă de la începutul evului mediu, ea a început să
se răspândească mai larg în Europa şi a devenit o problemă serioasă socială şi
de sănătate. Ea era o boală epidemică răspândită în special printre săraci şi
a atins maximul de teroare în secolele treisprezece şi patrusprezece" (George
Rosen, History of Public Health - New-York, MD Publications, 1958, pag. 62-63).
Ce au putut oferi medicii pentru a opri
ravagiile mereu crescânde ale leprei? Unii credeau că ea a fost "produsă
în urma consumului de alimente fierbinţi puternic condimentate cu piper,
usturoi, preparate din carnea porcilor bolnavi". Alţi medici erau de
părere că ea era produsă de conjunctura rău voitoare a planetelor. Bineînţeles,
sugestiile lor de prevenire erau cu totul fără valoare.
O altă plagă care a întunecat evul mediu
(mediu timpuriu) şi l-au făcut într-adevăr negru, a fost ciuma neagră. Numai în
secolul al patrusprezecelea, acest ucigaş a luat viaţa la una din patru
persoane, o estimare totală de şaizeci de milioane. A fost cel mai mare
dezastru înregistrat vreodată în istoria omenirii: "Măturând totul,
această plagă a adus cu sine panică şi zăpăceală... Morţii erau azvârliţi
talmeş-balmeş în gropi imense săpate în grabă în acest scop şi trupuri în
putrefacţie zăceau pretutindeni în case şi pe străzi. Groparul şi medicul erau
aruncaţi în aceiaşi groapă mare şi adâncă. Testatorii şi moştenitorii, precum
şi executorii erau aruncaţi împreună din acelaşi furgon, în aceiaşi
groapă" (Fielding Garrison, History of Medicine - Philadelphia, W. B.
Saunders Co., 1929 pag. 187).
Ce urmări au avut majoritatea plăgilor
din întunecatul ev mediu, ne spune George Rosen: "Conducerea a fost luată
de către biserică deoarece medicii nu mai aveau nimic de oferit. Biserica a
luat ca principiu de orientare conceptul de contagiune aşa cum a fost
concretizat în Vechiul Testament... Această idee şi consecinţele sale practice
sunt definite cu mare claritate în cartea Leviticul...
Odată ce diagnosticul de lepră a fost
stabilit, bolnavul era izolat şi exclus din comunitate. Urmând preceptele
expuse în Levitic, biserica a preluat sarcina de a combate lepra. Ea a trecut
la primul său pas eroic în stârpirea sistematică a bolii" (Rosen op. cit.
pag. 63-65).
Măsurile sunt prescrise în Levitic 13:46:
"Câtă vreme va avea rana... este necurat. Să locuiască singur; locuinţa
lui să fie afară din tabără."
Alţi istorici atribuie Bibliei apariţia
unei noi ere în controlul efectiv al bolii: "Legile împotriva leprei,
expuse în Levitic 13, pot fi privite ca primul model de legislaţie
sanitară" (Arturo Castiglione, A History of Medicine, New Jork, Alfred A.
Knopf, Inc., 1941, pag. 71).
Imediat ce naţiunile europene au văzut că
carantina prevăzută de Biblie a adus boala (lepra) sub control, ele au aplicat
aceleaşi metode şi principii şi împotriva ciumei negre. Rezultatul a fost la
fel de spectaculos şi milioane de vieţi au fost salvate.
Dacă această plagă mortală ar fi
continuat necurmat, multe celebrităţi ale Renaşterii nu s-ar fi născut
niciodată, sau ele ar fi putut să moară înainte de timp. Astfel istoria Europei
a fost puternic influenţată din cauză că oamenii au început să pună în practică
indicaţiile date de Dumnezeu israeliţilor: "Dacă vei asculta cu luare
aminte vocea Domnului Dumnezeului tău... nu voi lăsa nici una din aceste boli
asupra ta..."