Semnele Trezirii
Nu
avem să ne amintim zdruncinarea generală produsă de Revoluţia Franceză şi de
războaiele care i-au urmat, nici de apariţia imperiului lui Napoleon care, aşa
scurt cât a fost, a schimbat faţa Europei, pentru a nu spune a lumii. S-ar fi
putut gândi că lovituri hotărâtoare erau aduse creştinismului prin triumful
atât de scurt al Raţiunii în 1793, apoi al celui şi mai scurt încă al Fiinţei
supreme din anul următor, şi mai periculos, în ciuda aparenţelor, când
Bonaparte a subjugat religia, socotind că o restabileşte.
Tocmai
dimpotrivă, o mişcare religioasă reînnoită a urmat aproape peste tot după
această mare zdruncinare. În acelaşi timp cu Restaurarea s-a arătat o reînnoire
catolică în Franţa, în Italia, în Spania; mişcări cu un caracter nou frământau
ţările protestante şi nu se poate să nu se recunoască o puternică lucrare a
lui Dumnezeu în această perioadă. Un vânt salvator de trezire a suflat peste
această Biserică adormită. Era „strigătul de la miezul nopţii", amintind
fecioarelor ieşite la început să întâmpine pe Mire, că era timpul să se scoale
şi să-şi pregătească candelele pentru venirea Sa apropiată.
Dumnezeu
pregătise deja multe inimi, prin nenorocirile războiului, între altele, ca să
se îndrepte spre El, şi I-a plăcut, în bogăţiile harului Său, să trezească în
mulţi oameni o nevoie adâncă de a studia Scriptura, recunoscându-i autoritatea.
Lucrul acesta s-a produs în acelaşi timp, fără a fi ceva pregătit în comun, în
diferite ţări: Dumnezeu a condus El Însuşi nişte slujitori calificaţi de El ca
să răspundănevoii acolo unde trebuia; dar deseori diferite presoane se
strângeau laolaltă, în afara oricărei autorităţi omeneşti, pentru a citi şi a
studia Biblia cu ajutorul Duhului Sfânt. Aşa a fost în medii foarte diferite:
ţărani modeşti, muncitori, ca şi intelectuali, studenţi, oameni ai legii,
oameni de afaceri, oameni de prin saloanele celor mari şi ale prinţilor.
Marile
adevăruri ale Reformei au fost regăsite: îndreptăţirea lui Dumnezeu descoperită
pe principul credinţei, viaţa predată a credincioşilor născuţi din nou, faptele
fiind roada şi dovada credinţei. Mai mult, cuvântul profetic a devenit un
obiect de cercetare pentru mulţi creştini; apoi unii credincioşi au fost aduşi
să înţeleagă însemnătatea şi preţul pe care Dumnezeu îl descoperă în Cuvântul
Său cu privire la Biserică sau Adunare. Unele lucrări au fost publicate cu
privire la subiecte diferite, reviste şi-au făcut apariţia, tratate şi broşuri
au fost răspândite, iar Sfintele Scripturi larg răspândite mai ales de
societăţile biblice care atunci s-au născut, la Londra (Societatea biblică
britanică, întemeiată în 1804), la Basle (în acelaşi an), la Paris (1818).
Rezultă
din ce am spus că se pot deosebi în această mare lucrare a Duhului lui Dumnezeu
două aspecte, în două faze. Cea dintâi este marcată prin revenirea la
Evanghelia lui Cristos, la scoaterea în evidenţă a lucrurilor în legătură cu
mântuirea individuală, cu eliberarea de păcat, umblarea sub călăuzirea Duhului,
sfinţenia în viaţa personală şi nădejdea celui credincios. Cea de a doua
adaugă la acestea punerea în lumină a învăţăturilor Scripturii cu privire la
Biserică, trupul lui Cristos şi casa lui Dumnezeu; dar trebuie să vedem acum
cel dintâi aspect, ceea ce se poate numi Trezirea evanghelică.