Biserica sau Adunarea > Martiriul lui Ignaţiu Teoforul


MARTIRIUL LUI IGNAŢIU TEOFORUL

Nici un fapt din istoria Bisericii din primele timpuri n-a fost păstrat cu mai multă grijă ca istorisirea morţii ca martir a lui Ignaţiu. Nici o istorisire din această vreme nu-i mai vestită ca drumul lui din Antiohia la Roma, ca prizonier în lanţuri.

Ignaţiu era unul din ucenicii de aproape ai apostolului Ioan şi episcop sau supraveghetor al adunării din Antiohia, pe la anui 70. În acest mare oraş, capitala Siriei şi una din cele mai însemnate cetăţi din imperiul roman, după lucrarea binecuvân­tată a lui Pavel şi Barnaba, ucenicii Domnului au fost pentru prima dată numiţi creştini (Faptele Apostolilor 11:26).

Pe la anul 107, împăratul Traian, plecând în Orient pentru a se lupta cu parţii, trecea prin acest oraş. Oare fiindcă era mândru de biruinţele sale, nu putea să îngăduie gândul că ar exista în imperiul său oameni care să respingă închinarea la idoli, care, după credinţa lui, îl făcuseră biruitor? Sau mai degrabă voia să-i îmbuneze, prigonind pe creştini? Nu se ştie, dar el a ameninţat că va pedepsi cu moartea pe oricine, în Antiohia, va refuza de a aduce sacrificii zeilor.

Dorind să înlăture furia ce ameninţa turma sa, atrăgându-şi-o însă asupra capului lui, Ignaţiu a cerut să fie dus înaintea împăratului, pentru a-i arăta adevărata trăsătură şi situaţie a creştinilor şi, dacă va trebui, să fie el dat la moarte în locul lor. Astfel Traian a fost pus faţă în faţă cu această „absurdă super­stiţie", despre care până atunci doar auzise vorbindu-se.

Iată cum ne istorisesc scriitorii vechi starea de vorbă dintre împărat şi venerabilul episcop. Îndreptându-se spre el, Traian îi zise:

— Tu eşti acela care, asemenea unui demon periculos, stăruie a nu ţine socoteală de poruncile mele şi duci pe oameni la pierzare?!

— Nimeni, răspunsese Ignaţiu, nu numeşte Teofor pe un demon periculos.

— Şi cine este Teofor?

— Cel ce poartă pe Cristos în inima sa.

— Nu crezi tu că locuiesc în noi zeii, care se luptă pentru noi împotriva vrăjmaşilor noştri?

— Tu te înşeli, numind zei pe demonii neamurilor; pentru că nu este decât un singur Dumnezeu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele; şi doar un Isus Cristos, singurul Său Fiu, de a cărui Împărăţie am şi eu parte.

— Vrei să spui despre Împărăţia Celui ce a fost răstiginit sub Pilat?

— Da, despre Cel ce a răstignit păcatul meu cu făptuitorul său şi care a pus păcatul întreg şi răutatea lui Satan sub picioarele celor care-L poartă în inimile lor.

— Tu porţi în tine pe Cel care a fost răstignit?

— Da, pentru că este scris: „Eu voi locui în ei şi voi umbla în mijlocul lor" (Matei 19:20; Ioan 17:9).

Împăratul a tăiat scurt această stare de vorbă, dând următoa­rea sentinţă: „Pentru că Ignaţiu mărturiseşte că poartă în el pe Cel care a fost răstignit, poruncim ca să fie dus, legat de către soldaţi, la marea Romă, ca să fie sfâşiat de fiare, pentru a distra poporul."

Această pedeapsă se dădea celor mai răi criminali, îndeosebi celor despre care erau convinşi că se ocupă cu magia, lucru de care adesea erau acuzaţi creştinii. Ignaţiu ascultă cu bucurie această sentinţă crudă, fericit că e socotit vrednic de a suferi pentru Numele Domnului Cristos, şi ca jertfă pentru sfinţi; se bucura, deci, ca şi altădată preafericitul apostol Pavel, că e legat şi dus la Roma.

Ignaţiu a fost deci dat în seama a zece soldaţi care, fără a ţine seama de vârsta sa înaintată, se pare că s-au purtat cu el cu mare asprime. El scrise creştinilor din Roma, trimiţându-le scrisoarea prin nişte călători care mergeau pe o cale mai scurtă decât cea pe care era dus el: „Din Siria şi până la Roma eu sunt lăsat în seama fiarelor sălbatice, pe mare şi pe uscat; zi şi noapte sunt legat de zece leoparzi, o bandă de soldaţi care, chiar când le fac bine, se arată faţă de mine cu atât mai sălbatici."

El a fost dus pe mare la Smirna, unde i s-a îngăduit să vadă pe Policarp, episcop al acestei cetăţi, care fusese şi el ucenic al apostolului Ioan. Mulţi alţi creştini au venit să-l salute şi să ceară binecuvântarea sa. A trimis la diferite adunări, îndeosebi la Efes şi Roma, scrisori care au fost păstrate. În aceste scrisori de rămas bun, el stăruie mult asupra marelui adevăr că Domnul Cristos a venit în trup. Căuta să păzească pe creştini de învăţătura cea rea, care se strecurase printre ei şi care învăţa că Domnul Cristos n-ar fi avut un trup adevărat şi astfel tot ce a făcut în timpul vieţii Sale aici pe pământ, ca şi suferinţele şi moartea Sa, n-au fost decât o închipuire. Ignaţiu combate şi pe învăţătorii iudaizanţi, adică pe aceia care se manifestau astfel chiar din timpul lui Pavel, voind să amestece Legea cu Evanghelia. Trebuie să adăugăm, din nenorocire, că la aceste lucruri foarte bune, Ignaţiu amestecă altele greşite mai ales în ce priveşte autoritatea episcopilor în adunări. Învăţăturile lui, în această privinţă, arată începutul statornicirii clerului, înlocuind în Adunare lucrarea Duhului Sfânt.

Însă Ignaţiu era un sfânt, preaiubit de Dumnezeu, un servitor credincios şi un martor al Domnului Cristos, pentru care îşi dădea viaţa. În scrisoarea sa către creştinii din Roma, el îi roagă să nu facă nimic pentru a împiedica darea sa la fiare: „Nu puteţi să-mi daţi nimic mai preţios decât aceasta: ca eu să fiu dat lui Dumnezeu ca jertfă, în timp ce altarul este gata... Rugaţi-vă numai ca să-mi fie dată puterea, ca nu numai să fiu numit creştin, ci şi să fiu găsit cu adevărat în stare." El mai spune după aceea: „Lăsaţi-mă ca pradă leilor şi urşilor; acesta îmi va fi un foarte scurt drum către cer."

Totuşi păzitorii lui Ignaţiu se grăbeau la drum, temându-se ca nu cumva să nu ajungă înainte de sfârşitul jocurilor, când martirul trebuia dat fiarelor sălbatice. Totodată au luat parte, fără îndoială cu nerăbdare, la scena mişcătoare care a avut loc înainte de a intra în cetatea imperială. În apropiere de Roma, ei au întâlnit o mulţime de oameni care ieşeau din oraş. Erau creştinii întristaţi care veneau înaintea lui Ignaţiu. Cu toată scrisoarea sa, ei l-au rugat să le îngăduie de a face orice sforţare pentru a-l scăpa; dar el nu s-a învoit. Soldaţii au îngăduit lui Ignaţiu câteva clipe pentru a se ruga împreună cu fraţii săi şi a le spune câteva cuvinte. El a îngenuncheat împreună cu ei şi a cerut Domnului Cristos să pună sfârşit persecuţiilor; el nădăj­duia că-i fusese dat să moară pentru turma sa, şi prin aceasta vor fi scăpate bietele oi, pe care le iubea aşa de mult. Era ultima zi a jocurilor şi a fost dus imediat în amfiteatru.

Se vede şi acum la Roma, arcul de triumf bine păstrat, care a fost ridicat în onoarea lui Titus, învingătorul iudeilor. Nu departe se află ruinele unui mare circ, numit Coliseul. Aproape de ţinutul unde să găseau vestitele grădini ale lui Nero. Într-o adâncitură de pământ aşezată între două dealuri pe care era clădită Roma, acest împărat făcuse un lac artificial. Titus îl secase şi a pus să se construiască pe acest loc un circ foarte mare, destinat să cuprindă 80.000 spectatori. Acesta era Coliseul. Se zice că pentru a ridica această clădire uriaşă, au fost întrebuin­ţaţi iudeii care fuseseră luaţi în captivitate. Mărimea sa era de aşa fel că, dacă s-ar fi umplut odată cu apă arena centrală, ar fi putut da poporului roman priveliştea unei lupte navale. Dar de obicei era păstrat pentru luptele de gladiatori între ei sau împotriva fiarelor sălbatice. În zilele de sărbătoare, aveau loc în această arenă lupte sângeroase şi măceluri. Romanii le priveau şi le aplaudau de pe băncile în formă de trepte, pe care şedeau, apăraţi prin reţele cu sârmă de aur, atârnate de stâlpii de fildeş, de furia fiarelor sălbatice, care ajungeau şi mai îngrozitoare din cauza foamei.

Aici şi venerabilul episcop din Antiohia, istovit de vârstă şi de oboseala lungului său drum, a fost dat fiarelor sălbatice sub ochii miilor de spectatori. Într-o clipă a fost făcut bucăţi şi mâncat de ele. Bătrânul călător obosit a intrat astfel în odihna fericită a lui Dumnezeu, la Acela pentru care şi-a dat bucuros viaţa.

Prietenii lui Ignaţiu n-au putut să mai adune din rămăşiţele sale decât câteva oase. El a fost primul creştin care a suferit această moarte crudă, în amfiteatrul din Coliseu. Dar după el au urmat alţii, care au avut parte de aceeaşi soartă sub domnia lui Traian.



Persoane interesate