CUM
SE FĂCEA PRIMIREA ÎN RÂNDUL CREDINCIOŞILOR
Înainte
de a ne ocupa de această chestiune, vom spune câteva cuvinte despre locurile
unde se adunau creştinii în primele vremuri. În Faptele Apostolilor şi epistole
vedem că se adunau într-o cameră de sus, în case particulare, cum era „în
şcoala lui Tiran" sau la un creştin oarecare, bucuros că era adunare în
casa lui (Faptele Apostolilor 20:8; 19:9; Romani 16:5; Coloseni 4:15; Filimon
2). Nu înălţau clădiri care să atragă atenţia asupra lor; ei ştiau de altfel că
nu mai este templu pe pământ, nici vreo altă clădire care s-ar mai putea numi
„casa lui Dumnezeu". Casa lui Dumnezeu era duhovnicească, alcătuită din
toţi credincioşii adevăraţi. Se închinau lui Dumnezeu în duh şi adevăr.
Pretutindeni, în orice ţinut erau adunaţi doi sau trei în Numele Domnului Isus,
El era în mijlocul lor; şi acolo era casa lui Dumnezeu, şi tot aşa este şi azi
pentru adevăraţii creştini (1 Petru 2:5; Ioan 4:21,23,24; Matei 18:20). La
Roma, fiind obiecte de ură, urmăriţi şi siliţi să se ascundă pentru a sluji lui
Dumnezeu, ei se adunau în catacombe, unde-şi îngropau chiar şi morţii. Această
stare de lucruri a ţinut un timp oarecare, dar mai târziu, cum am spus, în
intervalele de pace, pe care le acordau persecutorii, creştinii şi-au înălţat
locaşuri pentru cultul public, pe care le-au numit basilici. Ele se compuneau
dintr-o tindă şi dintr-o strană, unde se găsea masa de împărtăşanie, care s-a
numit în curând altar. Credincioşii simpli stăteau în tindă; strana era
rezervată membrilor clerului; cei ce nu fuseseră încă botezaţi şi care doreau
să fie, rămâneau afară, într-un loc numit piaţa din faţa bisericii. Din aceasta
se vede cum se tindea din ce în ce a se îndepărta de la Cuvântul lui Dumnezeu,
unde nu găsim nimic asemănător. Vom arăta totodată formele întrebuinţate pentru
botezul neofiţilor. Aşa se numeau cei născuţi din nou, care doreau să fie
adăugaţi la adunarea creştină. Neofit însemnează născut sau plantat din nou.
În
aceste vremuri, când a mărturisi că eşti creştin însemna a te expune
dispreţului general, pierderii bunurilor, ba adesea ameninţat cu pierderea
vieţii, putem să ne gândim că în cele mai multe cazuri era o convingere adâncă
despre adevărul creştinismului şi o lucrare a lui Dumnezeu în inimi. Cu toate
acestea, este vrednic de observat că, atunci când era vorba de persoane care
doreau să se alipească de creştini (să intre în rândul credincioşilor), autorii
vechi vorbesc foarte puţin despre „întoarcere" şi despre „credinţa",
care mântuieşte şi îndreptăţeşte în faţa lui Dumnezeu, aşa cum vedem
pretutindeni în Noul Testament, ca un lucru absolut necesar. „Crede în Domnul
Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta", spune Pavel temnicerului. „Căci
prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă", scrie efesenilor. Iar romanilor
le spune: „Deci, fiindcă suntem îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu
prin Domnul nostru Isus Cristos" (Faptele Apostolilor 16:31; Efeseni 2:8;
Romani 5:11). În loc de aceasta, e vorba de regenerare şi totdeauna în legătură
cu botezul, pentru că ei luau cuvintele Domnului: „Dacă nu se naşte cineva din
apă şi din Duh", ca şi cum ar fi însemnat acest act, şi tot astfel se
credea că cineva este „născut din nou" atunci când era botezat. Se credea
că botezul spală toate păcatele. În felul acesta, cei mai mulţi care erau
socotiţi creştini, ca împăratul Constantin, de exemplu, nu se botezau decât pe
patul morţii, pentru a nu mai fi puşi în situaţia de a mai săvârşi păcate după
botez. Cât de mult erau date la o parte adevărurile de preţ ale Cuvântului lui
Dumnezeu, care ne spune că nu botezul, ci „sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui,
ne curăţeşte de orice păcat" (1 Ioan 1:7).
Ce
este botezul, deci? Este simbolul morţii noastre cu Cristos, cum spune
apostolul Pavel în Romani 6:3-4, ca să trăim o viaţă nouă. Se îndeplineşte ca
semn că cel care-l primeşte intră în Biserica creştină, care stă pe temelia
morţii şi învierii lui Cristos. Dar poate va întreba cineva: „Ce vor să spună
Cuvintele Domnului, a fi „născut din apă şi din Duh?" Apa înseamnă
Cuvântul lui Dumnezeu care lucrează în suflet prin puterea Duhului Sfânt,
pentru a-l curăţi şi a da naştere unei vieţi noi, care ne pune în legătură cu
Dumnezeu. Să citim cu atenţie versetele care arată clar ceea ce vreau să spun:
„Ca s-o sfinţească după ce a curăţit-o (pe Biserică) prin spălarea cu apă prin
Cuvânt" (Efeseni 5:26). „Prin cuvânt" arată ce înseamnă apa. „El, de
bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului..." (Iacov 1:18);
„Fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci
dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu care este viu şi care
rămâne" (1 Petru 1:23); aceste locuri ne dau posibilitatea să vedem că nu
apa botezului spală şi naşte din nou, ci lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Să
vedem acum ce avea loc înainte de primirea botezului şi cum se îndeplinea acest
act. În primul rând se informau dacă cel care dorea să fie botezat avea o
purtare creştină. În acest caz, înainte de orice, avea să primească o instruire
(un fel de şcoală), care ar dura un an sau mai mult. Această învăţătură
cuprindea mai întâi toată istoria sfântă de la creaţie şi istorisirile evangheliilor.
Apoi se tratau subiectele privitoare la Dumnezeu Tatăl, la Cristos, la Duhul
Sfânt, la trup şi suflet şi la judecata viitoare. În timpul când avea loc
instruirea, cel care o primea nu purta numele de credincios, ci de catehumen.
Era socotit creştin, dar nu purta numele de credincios, rezervat celor ce
primiseră botezul.
Catehumenii
nu luau parte decât la prima parte a serviciului creştinilor, adică la citirea
din Scriptură şi la cuvintele de îndemn. După terminarea acestora, un diacon îi
invita să se retragă. Numai credincioşii rămâneau pentru slujba religioasă şi
sărbătorirea Cinei.
Pentru
botez se alegea timpul cuprins între sărbătoarea Paştelor şi a Rusaliilor. Încă
de pe atunci se introdusese obiceiul printre creştini de a ţine sărbători în
anumite zile. În Noul Testament însă nimic nu îndreptăţeşte acest obicei. Iudeii
îşi aveau sărbătorile statornicite prin legea lui Moise – sărbătorile Domnului.
Dar toate acestea au fost desfiinţate prin venirea Domnului Cristos. Ele erau
umbra lucrurilor viitoare (Coloseni 2:16-17). Timp de 40 de zile, catehumenii
se pregăteau prin post şi rugăciune ca să primească botezul. Erau puşi să
înveţe pe dinafară simbolul credinţei şi Tatăl nostru, şi li se dădeau
instrucţiuni cu privire la taine şi la învăţătura bisericii. Botezul era făcut
la miezul nopţii de episcop sau un prezbiter, la lumina făcliilor. Femeile erau
despărţite de bărbaţi printr-o perdea. Catehumenul, întors cu faţa spre apus,
întindea mâna şi zicea: „Mă lepăd de tine, Satan, de toate lucrările tale, de
toată mărirea şi de orice serviciu al tău." Apoi, întorcându-se spre
răsărit, repeta formula de credinţă: „Cred în Tatăl, în Fiul şi în Duhul
Sfânt." Era uns atunci cu untdelemn, iar episcopul îl conducea spre bazin,
unde era scufundat de trei ori, după ce repeta mărturisirea de credinţă. Apoi
era uns din nou cu untdelemn şi îmbrăcat cu o haină albă, simbol al curăţiei
sufletului său, după ce a fost născut din nou prin botez. Primea sărutul păcii
şi i se dădea puţină miere şi lapte. Atunci, pentru prima dată, el spunea Tatăl
nostru. Era socotit printre credincioşi şi putea să ia parte la Cină. În timpul
persecuţiei, se scurta adesea durata catehumenatului şi se dădea botezul celor
ce mărturiseau pe Cristos.
Toate
aceste ceremonii arată cât de mult se înlăturase simplitatea evanghelică şi
fusese înlocuită prin forme, despre care nu găsim nici o urmă în Noul
Testament. Să se compare cele spuse aici cu istorisirile din Faptele
Apostolilor, unde este vorba de botez. „Cei care au primit propovăduirea lui
(Petru), au fost botezaţi... şi adăugaţi la numărul ucenicilor" (Faptele
Apostolilor 2:41). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Samaria (Faptele
Apostolilor 8:12). Famenul împărătesei Candace primeşte Cuvântul Domnului, se
coboară din carul său şi e botezat pe o cale pustie (Faptele Apostolilor 8:36-38).
Dar mai ales să citim ce s-a întâmplat cu temnicerul din Filipi (Faptele
Apostolilor 16:28-34). În strâmtorarea sufletului său, el a întrebat: „Domnilor,
ce trebuie să fac ca să fiu mântuit." Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede
în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta!"
Şi
i-au vestit Cuvântul Domnului... şi chiar în acea noapte, în închisoarea sau în
casa lui, a fost botezat el şi toţi ai lui, apoi a dat dovadă, prin grija
duioasă ce a arătat faţă de apostoli, despre ceea ce lucrase Dumnezeu în
sufletul său. Cât de simplu! Ceea ce cere Dumnezeu este ca omul să creadă în
El. Era botezat, frângea pâinea, se bucura că a crezut şi a fost mântuit, iar
Domnul avea grijă ca adunarea să fie instruită, învăţată, zidită de păstorii şi
învăţătorii pe care îi punea El (vezi Faptele Apostolilor 11:21-26). Tot aşa
este şi acum. În general părinţii îşi botează copiii şi sunt chemaţi să-i
crească în mustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6:4). Drept călăuză pentru
aceasta, au Cuvântul lui Dumnezeu. Şi copiii şi tinerii pot să urmeze la
adunările unde Scriptura este explicată de slujitorii lui Dumnezeu. Însă ei
sunt sub răspunderea de a asculta şi păstra în inimile lor cuvintele pe care le
aud (Proverbe 3:1; Isaia 55:3; Luca 11:28). Dumnezeu pune adesea pe inimă
anumitor creştini să stea de vorbă din Cuvânt cu copiii şi cu tinerii. Trebuie
să se folosească de aceste lucruri, să fie recunoscător şi să citească el
însuşi Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, cerându-I să ne facă El să-l înţelegem.
Dar în nici o parte în acest Cuvânt nu găsim scris că trebuie o învăţătură de
un an sau mai mult pentru a putea lua parte la Cina Domnului. Ceea ce cere
Dumnezeu este întoarcerea inimii şi credinţa în Domnul Isus ca Mântuitor,
însoţite de o viaţă sfântă, prin harul şi puterea Duhului Sfânt.