Biblia şi ştiinţa > Prefaţa ediţiei franceze


PREFAŢA EDIŢIEI FRANCEZE

Onoarea prezentei prefeţe o datorez prieteniei strânse ce mă leagă de autor. Dar nu-mi pot face iluzii. Teologul care şi-a măsurat limitele, ca şi întinderea propriului său domeniu, nu poate să aspire la o cunoaştere universală. Prof. D. Vernet are asupra mea un avantaj incontestabil. Naturalist consacrat de lungi ani de studiu, şi-a pus în slujba Bibliei spiritul şi cunoştinţele ştiinţifice, dobândind prin lucrări personale referitoare la ea solide cunoştinţe teologice. În loc să dispreţuiască apologetica, mulţi teologi ar avea numai de câştigat pentru ei şi pentru lucra­rea lor, dacă s-ar ocupa şi de această problemă.

În fond, ce este apologetica? Într-un sens restrâns, în­seamnă angajarea ştiinţelor laice în slujba teologiei, pen­tru apărarea doctrinelor creştine. Dar, în sensul larg al cuvântului, pentru savantul creştin, apologetica este mai exact o ştiinţă de observare, un mijloc de constatare a faptului că nu există contradicţii între Biblie şi ştiinţă. Tocmai o asemenea definiţie caracterizează întreaga lucrare a Prof. D. Vernet.

Nu este vorba de o lucrare subiectivă. Au existat totdeauna ştiinţe părtinitoare care nu s-au sfiit să facă apologetică în felul lor, adică, să apere nu adevărul, ci doctrinele, sistemele lor.

Prof. D. Vernet face cunoscut cititorilor săi mărturia minunată adusă de ştiinţă Scripturii, credibilităţii ei, inspiraţiei ei divine, actualităţii ei permanente. El obser­vă "uimitoarea unire dintre perspectivele ştiinţei autentice şi cele ale revelaţiei divine", aducând în acest sens exemple adecvate.

Autorul ne dezvăluie acordul dintre ştiinţă şi Sfânta Scriptură în ce priveşte creaţia şi viitorul omenirii, ca şi în ce priveşte omul, originea şi destinul lui. Nu putem decât să-i exprimăm mulţumirile noastre pentru mărturia uneori emoţionantă pe care o aduce în cartea sa, în acelaşi timp ştiinţei şi Bibliei, Bibliei prin ştiinţă.

Andre Lamorte,
Dr. în teologie şi în litere



Persoane interesate