Biblia: mit sau adevăr? > Validarea finală a afirmaţiilor lui Cristos


Validarea finală a afirmaţiilor lui Cristos

Validarea afirmaţiei lui Cristos se bazează pe două lucruri: dovada obiectivă a învierii Sale şi experienţa noastră subiectivă: în momentul când, convinşi de dovada obiectivă, ne deschidem inima lui Cristos şi-L primim ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt intră în viaţa noastră.

Deci în primul rând învierea Sa: toţi scriitorii Noului Testament pretind, după cum bine ştiţi, că a treia zi după ce a murit şi a fost îngropat, Isus Cristos a înviat literal, trupeşte şi fizic din morţi.

Poate că la acest punct, îţi vei spune că oricine crede în învierea lui Cristos a comis deja o sinucidere intelectuală; noi ştim că în zilele noastre minuni de genul învierii nu mai au loc: ştiinţa susţine că sunt imposibile. Dar de fapt noi nu suntem siguri de acest lucru şi nici ştiinţa nu a putut dovedi. Şi dacă credeţi contrariul, nu sunteţi cei mai buni oameni de ştiinţă pe care să-i iau în seamă. Dar, protestezi tu, legile ştiinţei ne arată că este imposibil pentru un trup mort să revină la viaţă. Nu, ele nu pot dovedi acest lucru. Legile ştiinţei nu sunt nişte legi absolute pe care le găsim scrise undeva pe cer. Legile ştiinţei sunt definiţii, formulate de oamenii de ştiinţă - şi pentru aceasta li se cuvine tot respectul, eu unul aplaud eforturile lor - ale legilor ce guvernează acest univers. Sau mai bine zis, acea parte mică din univers pe care ei au reuşit să o studieze şi să o înţeleagă.

Dar sunt două lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare în legătură cu aceasta. În primul rând, după cum ştiţi poate mai bine decât mine, sunt cosmologi în zilele noastre care se contrazic serios că ar exista aşa numitele găuri negre în univers, şi că în acele găuri negre legile fizicii nu mai sunt respectate; aşa că urmând legile fizicii ajungi la un punct de unde nu mai poţi şti ce se întâmplă mai departe deoarece legile fizicii nu mai sunt valabile. Ai ajuns la ceea ce se numeşte singularitate în univers.

Acum ştiu că nu toţi cosmologii acceptă această teorie; dar punctul meu de vedere este că acei oameni de ştiinţă care au sugerat că există asemenea singularităţi în univers, nu sunt acuzaţi că ar fi comis sinucidere intelectuală. Nici cei mai buni oameni de ştiinţă nu acceptă legile fizicii înainte de a face investigaţii experimentale, deci nu acceptă prin definiţie că ar exista vreo singularitate în univers. Pentru a fi în stare să demonstreze aprioric că nu există nici măcar o singularitate în univers, ştiinţa trebuie să înţeleagă activitatea fiecărei părţi din tot universul în întregul lui. Ştiinţa nu a făcut încă lucrul acesta!

În al doilea rând să nu uităm că legile ştiinţei pot să ne spună ce se întâmplă în mod normal atâta timp cât nu există vreo interferenţă din lumea din afară. Dar ştiinţa, ca ştiinţă nu poate să ne spună dacă a existat o asemenea interferenţă în trecut sau dacă va fi una în viitor. Trebuie să mergem la istorie şi nu la ştiinţă, pentru a descoperi dacă au existat asemenea interferenţe în trecut. Desigur cu toţii suntem de acord, atât creştini cât şi necreştini, că asemenea interferenţe au fost extrem de rare: minunile sunt prin definiţie rare. Să abordezi istoria, având ideea fixă că niciodată nu a avut loc vreo minune, refuzând să investighezi dovezile care atestă că minuni au avut loc uneori, nu este o atitudine cu adevărat ştiinţifică. Este obscurantism. Curat obscurantism!

Nu pot prezenta acum detaliat dovezile învierii. Dar daţi-mi voie să accentuez un lucru: dacă refuzi să crezi în înviere atunci ai o mulţime de probleme de istorie în faţa ta din care una este foarte dificilă. Nimeni nu poate nega existenţa unei biserici creştine. Şi nimeni nu poate nega faptul că nu a existat din totdeauna: ea a avut un început, întrebarea este: ce anume a determinat acel început? Care a fost scopul lui? Dacă consulţi Noul Testament, vei găsi primii creştini spunând într-un singur glas, că ceea ce a determinat existenţa Bisericii a fost învierea lui Cristos; şi că singurul scop pentru care ei au trăit a fost acela de a mărturisi despre învierea lui Cristos. Primele lor predici cuprind în mică măsură şi alte lucruri (vezi Faptele Apostolilor).

Primii creştini au fost cu toţii evrei. Ziua lor sfântă era Sabatul, care este ultima şi a şaptea zi a săptămânii. Apoi, dintr-odată, după cum ne arată scrierile, pe lângă Sabat, ei au început să se adune în prima zi a săptămânii pentru a frânge pâinea şi pentru a bea vinul în amintirea lui Isus. De ce această schimbare? Şi de, ce în prima zi a săptămânii? Deoarece, după cum ne spun primii creştini, Isus Cristos a înviat în prima zi a săptămânii.

Din cauza propovăduirii învierii lui Isus, primii creştini au fost aspru persecutaţi şi unii au fost torturaţi, aruncaţi la lei sau ucişi prin diferite metode. Dacă s-ar fi mulţumit să predice numai despre etica creştină, despre datoria fiecărui om de a îşi iubi aproapele, nimeni nu i-ar fi persecutat. Dar nu, ei au susţinut că Isus, executat de autorităţi a înviat din morţi. Şi mulţi au murit din această cauză. Credeţi cumva că ei au murit din pricina unei povestiri, inventată chiar de ei, de primii creştini şi despre care ştiau că este falsă?

Orice ai crede despre biserica creştină, ea există; şi în loc să închidem ochii în faţa istoriei, trebuie să căutăm un motiv destul de plauzibil care a produs naşterea sa. Lucruri ca Biserica Creştină nu se nasc din nimic, fără a avea la bază o cauză, îndepărtează învierea şi vei rămâne, după cum subliniază prof. C.F.D. Moule, cu o mare lacună în istorie: Biserica Creştină fără nici o motivaţie adecvată care să stea la baza originii sale.



Persoane interesate